1,349 matches
-
și a conflictelor sociale, un exercițiu de rezistență Împotriva Puterii. Manifestările carnavalești din timpul răscoalelor sau revoluțiilor ar constitui un limbaj social al contestării și schimbării: „Episoadele parodice trimit mai puțin la o inovație a maselor revoltate, cât la formele ritualice de carnaval: ele sunt, În realitate, un mod de rupere de vechea lume și de afirmare, Într-un limbaj provocator sau amenințător, a legilor lumii noi” (M. Ozouf, 1976, p. 114). M. Bristol (1985) urmărește exprimarea simbolică a violenței plebee
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
raporturile de autoritate și de conduită morală, prin recursul la forme teatralizate precum procesiunile, paradele, prezentarea publică a actului justițiar și a iertării, execuții și pedepse publice, dansul, etalarea unor embleme și efigii. Dar charivari se distinge de asemenea forme ritualice prin caracterul său popular și autonom și prin faptul că inițiativa este luată, de obicei, fără acordul autorităților și adesea, Împotriva lor. (E.P. Thompson, 1981, p. 277) Pornind de la descrierile etnografice și studiile interpretative, putem identifica În acest ritual complex
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de 1 Mai; riturile politice pot fi ocazii solemne, precum Încoronările, sau sărbătorești, precum paradele. Uneori, ele pot fi activități aparent non-ritualice, precum alegerile, care sunt interpretate ca rituri politice (S. Lukes, pp. 481-482). De fapt, politicul acaparează unele structuri ritualice și prezintă, ca forme proprii de ritual, manifestări ceremoniale legate de alte dimensiuni ale vieții sociale: de aceea, E. Muir (1997, p. 230) va vorbi despre „rituri politice sau politică ritualizată”. Spre exemplu, o mare parte a riturilor politice sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
supunerea. În plus, statutul superior al șefului este marcat ritual de tabuuri referitoare la accesul la Însemnele puterii (podoabele) și la relațiile proxemice (interdicția de a fi mai sus decât șeful). La fel, În cel de-al doilea caz, consumul ritualic al substanțelor sacre consfințește ierarhiile și relațiile de putere. Sacralitatea substanțelor este validată printr-o construcție mitologică elaborată, referitoare la originea lumii cosmice și sociale și la relația privilegiată dintre divinitate și cel desemnat să conducă. În felul acesta, elementele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
devin simbolic inteligibile și acceptabile, iar semnificațiile ritului și ale mitului converg spre a legitima puterea: „Constrângerea fără sens este oarbă, sensul fără constrângere este debil” spune aforistic un mare antropolog (E. Gellner, 1995, p. 60). În societățile moderne, limbajul ritualic al puterii, deși include unele elemente religioase, este În mod radical laic. El face apel la forme ceremoniale și semnificații simbolice asociate mai ales riturilor de trecere (bătălia electorală este prezentată ca o perioadă liminală, iar victoria În alegeri ca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Mach, 1993, p. 109; R. Sanson, 1976, p. 134). Riturile politice care instituie, confirmă și perpetuează ordinea socială prin instituirea, confirmarea și consacrarea structurilor de putere existente amestecă elemente ale vieții sociale, economice și religioase, prin reproducerea și resemnificarea schemelor ritualice existente. Mecanismele de construire simbolică a autorității politice sunt subliniate de numeroși antropologi. Câteva exemple dintre multele posibile: C. Geertz (1980), analizând rolul teatrului În legitimarea instituțiilor statului În insulele Bali În secolul al XIX-lea, susține că riturile politice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
oficiale și presa vremii defineau momentele sărbătorești prin termenul bucurie: „Dacă ne luăm după dicționare, bucurie (liesse) presupune veselie, manifestarea debordantă a acesteia, etalarea ei În public” (p. 36). Cu ocazia unor asemenea sărbători, colectivitatea aplica două reguli de comportament ritualic: una, pe durata celebrării propriu-zise, impunea respectarea regulilor protocolare ale solemnității. După terminarea „programului oficial”, colectivitatea se abandona petrecerii și depășea limitele comportamentelor impuse de norme protocolului politic. Dintr-o perspectivă diferită, O. Ihl (1996, p. 76) identifică alte două
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sistemul ceremonial regal englez, Heyden identifică două clase principale de manifestări ceremoniale: cele majore, bazate pe evenimente precum Încoronarea sau deschiderea sesiunii parlamentare, și cele minore, precum vizitele În școli, spitale, fabrici sau Întâmpinarea diverselor oficialități. Fiecare dintre aceste clase ritualice Îndeplinește funcții diferite: Marile evenimente implică teme mitico-istorice. Ele distorsionează timpul și accentuează conștiința temporalității, proclamă continuitatea dintre trecut și prezent. ș...ț Dacă primele celebrează continuitatea trecutului eroic, cele minore dramatizează diferențele de clasă și accentuează conștiința distanțelor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Întregii colectivități: În preajma sărbătorilor consacrate prin lege sau tradiție (fie ele naționale sau locale), activitățile curente sunt Întrerupte (zilele libere În care „nu se lucrează”), au loc activități febrile de pregătire, sunt instituite anumite protocoale de comportament, se desfășoară manifestări ritualice, mai Întâi solemne și apoi de relaxare, care sunt apoi evocate În mass-media sau prin convorbirile dintre membrii grupului, rămânând astfel prezente În memoria colectivă o anumită perioadă de timp. În plan spațial, sărbătoarea creează locuri de referință, marcate prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
apoi evocate În mass-media sau prin convorbirile dintre membrii grupului, rămânând astfel prezente În memoria colectivă o anumită perioadă de timp. În plan spațial, sărbătoarea creează locuri de referință, marcate prin diferiți operatori simbolici: a) schimbarea funcțiilor curente În funcții ritualice (Întreruperea circulației pe acele străzi; b) marcarea ceremonială a utilizării diferite a spațiului, prin Împodobirea lui cu Însemne „sărbătorești” - steaguri, ecusoane, flori, ghirlande etc.); c) crearea de unități microspațiale necesare ritualului: trasee marcate, scene, podiumuri, spații interzise accesului până la momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se Împletește cu sărbătoarea, momentele solemne de evocare a trecutului fiind Întotdeauna urmate de momente de veselie populară. Tipologia variată a comemorărilor poate fi structurată după criteriul temporalității În comemorări periodice (calendaristice) și comemorări excepționale. Primele sunt asociate unor ansambluri ritualice complexe (ziua națională, marcarea anuală a unor evenimente esențiale pentru o comunitate), În timp ce ultimele sunt generate de momente de criză, de nevoia de a retrezi conștiința unei anumite identități prin evocarea unui eveniment sau a unei personalități considerate exemplare. În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
spațiul urban sunt Înălțate monumente care evocă faptele, locul, eroii și momentele respective: panteon, arc de triumf, statui, edificii religioase. Relevant În acest sens este procesul de monumentalizare inițiat de puterea sovietică: el implică o negare a sistemelor simbolice și ritualice precedente - imaginarului politic (țarist), imaginarul religios (ortodox) și imaginarul cultural (folcloric) - specifice formelor sociale precomuniste și Înlocuirea lor cu un sistem nou. Diferite studii consacrate acestui fenomen (C. Arvidsson, L.E. Blomqvist, 1987; A. Brossat, 1990; C. Lane, 1981; R. Stites
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Louis Philippe, Într-un efort de reconstruire a unei memorii oficiale și de asumare a istoriei naționale ca sumă a „aminitirilor monarhice, memoriei revoluționare și gloriei napoleoniene” (A. Corbin, 1994, p. 82). În acest context se articulează treptat, din unități ritualice diverse, comemorarea zilei de 14 iulie, ca o sărbătoare națională capabilă să adune masele În jurul unei reprezentări consensuale a trecutului și a identității naționale. Accentul se mută acum dinspre elementele de comemorare către cele festive: Sărbătoarea se desfășoară În două
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de a folosi pentru prima oară un anumit obiect” (M. Truesdell, 1997, p. 83). În esență, inaugurarea din riturile politice moderne reproduce scheme ceremoniale consacrate de sistemul regalităților medievale (vezi L. Bryant, 1986; S. Willentz, 1985) cuprinde câteva elemente (momente) ritualice: deplasarea liderului și a suitei sale la locul ceremoniei, primirea protocolară și fastuoasă, performarea unor acțiuni plasate Între ritual și eticheta politică - depunerea unei coroane de flori, tăierea panglicii, dezvelirea unei plăci care marchează momentul, vizitarea obiectivului inaugurat, alocuțiuni solemne
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
monumente istorice (reamenajate), la structuri militare etc. Frecvent, din dorința de a acumula mai repede capitalul simbolic al realizării de excepție, inaugurările se fac cu ceva timp Înainte de darea În folosință a obiectivului respectiv: din punct de vedere al eficienței ritualice, ceea ce contează este mai mult comunicarea reușitei (implicit, consacrarea liderului sau a grupului politic prin acest fapt) și mai puțin implementarea ei efectivă În sistemul economic și social. Într-una dintre cele mai subtile investigații antropologice ale unui ritual politic
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt codificate, de la tăierea panglicii, la depunerea coroanelor de flori, la onorul dat noilor cavaleri ai Legiunii de Onoare. Pe de altă parte, combinarea acestor comportamente suscită o emoție puternică. Traseul prezidențial a combinat diferite acțiuni, unele cu un caracter ritualic evident (inaugurări și comemorări), altele ținând de protocolul politic (primire solemnă, Înmânarea unor decorații, discursuri), iar altele fiind gesturi situate Între etichetă și efuziunea sinceră (Îmbrățișarea unei fetițe orfane, oferirea unor cărți cu dedicație). Actele ceremoniale, deși formalizate, au suscitat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
castelul În care se arăta (vezi și L. Bryant, 1986). Nevoia de a etala prezența materială a regelui a condus la un calendar peripatetic complex, care făcea ca, periodic, regele să străbată Întreg teritoriul stăpânit. Concretețea umană a Puterii era ritualic etalată (mai rar Însă) și În cadrul ceremoniilor de botez, căsătorie, Încoronare, Înmormântare sau chiar În programul vieții de zi cu zi: În ampla descriere a sistemului ceremonial instituit la curtea regală franceză de la Versailles, E. Pommier (1986, pp. 224-225) scrie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
catedrala unde se ținea o slujbă solemnă. Orașul era Împodobit cât mai strălucitor, iar pe traseul procesiunii erau instalate podiumuri unde se jucau scenete biblice sau se intonau cântece de preamărire. Comentând același sistem simbolic, așa cum apărea el În procesiunile ritualice ale domnitorilor români din secolul al XVIII-lea, R. Păun (2007, p. 81) notează: „Condiția sa de monarh nu decurge atât dintr-o naștere ilustră, cât mai ales din alegerea divină pe care, prin persoana sa fizică, el o anunță
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
-lea, „o cultură populară politică a fost creată atât pe străzi, prin acțiunile cetățenilor americani obișnuiți, cât și În ziarele care povesteau ce se Întâmplă pe străzi” (S. Newman, 1997, p. 187). Desigur, nu toate manifestările de stradă sunt constructe ritualice. Putem vorbi Însă de un caracter ceremonial evident atunci când ele se Înscriu Într-o „istorie”, fiind deci repetitive, formalizate și Încărcate de elemente simbolice. După Danielle Tartakowski (1998, p. 221), demonstrația ...se distinge de alte forme de luptă sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
această conștiință poate fi transformată În acțiune și În schimbare socială” (J. McIntyre, 1989, p. 27). Carnavalul, ca formă ceremonială supremă de contestare simbolică a ordinii existente, funcționează și ca un ferment al revoltelor sociale - ceea ce explică interferențele dintre manifestările ritualice și evenimentele istorice: carnavalul se poate transforma În revoltă fățișă, iar revoltele pot Îmbrăca adesea hainele carnavalului. Pe 15 aprilie 1967 străzile din Manhattan au fost Împânzite de cea mai mare demonstrație În favoarea păcii din ultimele decenii. ș...ț În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Olinescu, 1944; A. Oișteanu, 1987; Gh. Mușu, 1983; R. Vulcănescu, 1986. Aceștia Își elaborează studiile printr-un efort de „decojire” a faptelor de folclor de elementele cu valoare utilitară sau estetică, pentru a scoate la iveală grăuntele mitic, magic sau ritualic cu ajutorul căruia pot reconstitui o „mitologie” fie arhaică și pierdută, fie permanentă, dar „virtuală”, ascunsă În interstițiile culturii populare; b) un alt grup privește mitul ca o subspecie oarecare a folclorului: această linie de cercetare, inițiată de B.P. Hasdeu, este
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este urmașul preoților daci, practicând o doctrină pitagoreică (la fel cum ar fi, de altfel, și solomonarii), sau că vânarea cerbului din basmul Harap-Alb este o urmă a tauroboliei din ritul mithraic. Romulus Vulcănescu (1986) va găsi „transimbolizări” ale canibalismului ritualic practicat În vechime pe aceste meleaguri În jocurile de priveghi și va vedea În „omu’ mare” din descântece omul sălbatic, strămoș al pelasgilor, În Făt-Frumos un „musaget” ca Orfeu (pentru că are un fluier vrăjit) și În ciobanul Dobrișan, erou de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
alternanța frumos-urât, nobil-vulgar, plăcut-dizgrațios etc., expresii concrete ale tragicului dualism viață-moarte. Asemenea absurdului, grotescul va fi explorat cu precădere de avangarda literară postbelică în sens pozitiv, ca modalitate paradoxală dar adecvată de eliberare, de expulsie magică a răului prin exhibare ritualică în scop terapeutic, sau ca instrument de trezire a conștiințelor amorțite de frumosul convențional. "Nu trebuie ascunse sforile, ci făcute vizibile, deliberat evidente, ajungându-se la grotescul profund, la caricaturi, dincolo de ironia spirituală a comedienilor de salon"180. Imperativul teatrului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
489). 30 Eugène Ionesco, Note și contranote, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 154. 31 În mod semnificativ, Caragiale chiar descoperă și explorează în registrul comic o "meteahnă națională" grăitoare pentru spiritul satiric înnăscut al oricărui român: cea a practicării aproape ritualice, printr-un fel de reiterare a glorioaselor pasquinade, a neobositei îndeletniciri scripturale anonime. Colecționarul și antologatorul a numeroase și variate mostre de dezlănțuiri calomnioase nesemnate constată: "Este aproape imposibil, cred eu, să se găsească un român, indiferent de sex, care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
calendarul lunar) În prima zi, aici, oficiază un preot brahman din Denpasar, apoi ceremoniile sunt conduse de un călugăr. Cu această ocazie statuile zeilor și chiar unii copaci, considerați sacri (În religia anemistă), sunt Îmbrăcați cu pânze, se execută dansuri ritualice pe fond de muzică gamelan și lupte de cocoși, cu sângele cărora se purifică locul zeităților hinduse, cu apă sfințită se stropesc ofrandele (flori, fructe, orez, dulciuri) aduse și apoi se Împart credincioșilor. Urmează cea de-a doua incintă Îngrădită
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]