3,819 matches
-
se auzeau până adineaori. Continua să mă privească, uitîndu-se în gol. - Păcat de șosea, adăugai. De-abia o reparaserăm... Dar văzând că nu-mi răspunde, am ridicat din umeri și m-am depărtat. N-am mai privit clopotnița. Știam că sânt acolo, cu mitralierele și dinamita. Auzeam, depărtate și totuși puternice, exploziile pe șosea. Au început să pună încărcătură dublă, mi-am spus. M-am oprit și am oftat. Nu se mai vedeau camioanele. Trecuseră de crâng, urcau spre Dumbrăvi. Cât
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
acum optzeci și mai bine de ani. Dar când m-am apucat să număr galbenii, am văzut că cei mai mulți sânt noi. Am găsit unii din 1911. Am găsit și un galben grecesc din 1913... Voiam să spun: "Asta înseamnă că sânt două comori...", când am auzit o salvă de artilerie, foarte aproape. Am tresărit amândoi, și au tresărit și ceilalți. Am întors toți capetele spre vale. - Ce zici, Marine? strigă Popa de dincolo de șosea. Ce se-ntîmplă? - Mila lui Dumnezeu, părinte, îl
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu mâna, apoi au pornit-o spre vale. - Nu mai înțeleg nimic, spusei urmărindu-i cu privirea. Ce vor să facă? Vor să iasă înaintea rușilor sau a romînilor? Lixandru se înălță din șale. - Nu e vorba, spuse, galbenii ăștia sânt buni și ei. Dar dacă n-a fost comoara pe care a visat-o el, Moșu nu moare. Și se va tot chinui, se va tot chinui, așa cum se chinuie de patru ani de zile... Am găsit-o lângă căpătâiul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu cred că va reuși. La ora asta ar fi trebuit să fim de mult sub foc. I-am arătat obuzele care cădeau la răstimpuri la mai puțin de un kilometru de marginea satului. A zâmbit, ridicând din umeri. - Astea sânt nimica toată, spuse. Brandturi. Dacă ar fi crezut că vrem să rezistăm la Dumbrăvi, și-ar fi concentrat focul pe șosea, dincolo de crâng. Ridică brațul și-mi arătă crângul. E foarte frumoasă, spuse, Ilaria, parcă așa o cheamă. - Da, Ilaria
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
crângului. Îmi place și biserica, și ar fi mare păcat daca va trebit s-o zvârlim în aer. Dar nu-mi plac șanțurile. Au ceva sinistru și inutil, și poate chiar ceva diavolesc. Nu mi-ar plăcea să mor aici. Sânt prea multe șanțuri proaspete... Noroc că mi-ați spus de comoară, adăugă. Și atunci m-am liniștit. Zâmbea, cu ochii în ochii Ilariei. Se întunecase bine când l-am adus în biserică. De cealaltă parte, spre vale, cerul se aprinsese
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
omorî... O să-ți găsim niște haine, o să te ascundem... Von Balthasar întoarse repede capul spre noi. Părea mâniat, dar și de data aceasta izbuti să se stăpânească. - Dacă au de gând să mă omoare, au dreptul. Au dreptul pentru că nu sânt prizonier. Civilii nu pot lua prizonieri. Eu nu m-am predat. M-am pus la dispoziția lui. M-am constituit victimă de bună voie. De altfel, nici nu puteam face altceva, adăugă mai mult pentru sine. Dacă m-ar fi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ceară. Popa, dascălul, Vasile, toți ceilalți moțăiau în strane. De câte ori ieșeam, îi găseam alături sub nucul din fața bisericii. Nu-i mai întrebam nimic acum. Treceam pe lângă ei și le zâmbeam. "Trebuie să fiu cu ochii în patru, îmi spuneam, căci sânt singurul care vorbesc puțin rusește. Poate că soldații nu știau. Poate că și rușii urcă tot pe aici." Dar eram obosit, istovit. Când mi-a spus unul din nepoții lui Lixandru că parcă s-ar fi auzit un tanc, n-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu ochii la basca ei. O bască țeapănă, făcută din resturile de la palton acu nouă ani și umflată cu vatelină. Și peste bască, peste urechi, înnodat sub bărbie, fularul. — Napoleion, în Rusiia, unde-i vrea tu, ce-i vrea tu sânt, da-mi ține mie cald ? Că-ncolo, cin’ să mă mai aleagă d-acu ? Numa dracu... Numa Scaraoțchi, numa șefu dracilor, râde. Râde și Gelu, scurt, cu o urmă de răutate în glas. Se uită și-i vede sprâncenele albite
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui Scipio, a fost conservat însă de Macrobius care l-a comentat în lucrarea sa Comentarii la Visul lui Scipio. Manuscrisele cele mai vechi ale lucrării lui Macrobius Comentarii la Visul lui Scipio coboară în secolul al XI-lea și sânt Parisinus și Bambergensis. Ediția princeps a apărut la Veneția (1479). În secolele XIX și XX s-au tipărit ediții de referință, dintre care menționăm: L. Von Jan, Quedlinburg (1840-1850); ediția Eyssenhardt (1868); ediția H. Bornecque F. Richard, Paris (1937); ediția
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
Sfântul Sava din Iași, ca să aibă ei a ține casele lui și ale părinților lui, și viile și toată averea lor” pentru a fi pomenit el și tot neamul lui. “Și să aibă călugării a plăti datoria lor, pe unde sânt, cât a lăsat el, cu sufletul său. Pentru aceasta, domnia mea,... am dat această carte... călugărilor... ca să fie tari... să apere casele și viile și toate averile, ce vor fi rămas din datoriile ce sânt a se plăti”. ― Dacă nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
plăti datoria lor, pe unde sânt, cât a lăsat el, cu sufletul său. Pentru aceasta, domnia mea,... am dat această carte... călugărilor... ca să fie tari... să apere casele și viile și toate averile, ce vor fi rămas din datoriile ce sânt a se plăti”. ― Dacă nu știai, vei afla acum de la “Io Semeon Moghila voievod”, care în 1606 octombrie 30 poruncește slugilor domnești, șoltuzului și pârgarilor din Iași să nu ia nici un fel de dări de la chervăsăria mănăstirii Sfântul Sava. ― Cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cu această rugă a noastră cui să cade a ști, pentru niște urice de moșii ce a dat Păun vameșul mănăstirii sale Clatii, care m(ănă)stire iaste închinată la Xiropotam, la Sfânta Gura... Neștiindu-se la a cui mână sânt, făcut-am această carte de blăstăm asupra cui ar mistui aceste urice sau cine ar ști unde sântu sau ar fi audzitu, din vlădici, din egumeni, din boieri, din preoți sau orice fel de om ar fi și n-ar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
vreme în adolescența mea insolentă când am vrut să mă fac sfânt, profet, predicator sau așa ceva și să mă duc în pustiu. Sacră și nerușinată naivitate a tinereții! În realitate, gara asta pustie e chiar ca o grotă. Iar eu sânt aici ca un sfânt într-o grotă. Numai că mie mi-e foarte frică, iar unui sfânt n-ar trebui să-i fie frică. Eu sânt din păcate, pe jumătate șobolan. Jumătate șobolan și jumătate sfânt... Și nici profet n-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fii profet așa, pe contul tău. Profetul tău, cum s-ar zice. Profetul ideilor tale. Asta ar însemna că, în ascuns, te crezi tu însuți Dumnezeu, numai că nu vrei s-o declari pe față... Și, poate, nici predicator nu sânt cu toate că am aici cel mai potrivit pustiu căruia m-aș putea adresa. Dar, după cum vedeți, în loc să discut cu păsările cerului, eu discut cu dumneavoastră. În loc să mă adresez păianjenilor din sala de așteptare ori vântului care suflă dinspre pădure spre mlaștină
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
neputând ajunge la oameni, le vorbește ca și cum ar fi în fața lor? Între mine și dumneavoastră trec cârdurile de ciori care zboară peste câmpul din fața gării și, odată cu umbra lor, se rotesc amintirile întîmplărilor care m-au adus pe acest peron; sânt apoi săptămânile sau lunile, nici eu nu mai știu bine, cât am stat împreună cu Eleonora aici, drumurile prin pădure și prin mlaștină, îmblînzitorii de cobre pe care i-am văzut ori i-am visat, tufele de ațetari pe care le
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
singur. Sânt convins că nimeni n-a avut vreodată un asemenea confesional cum e cel în care-mi fac eu spovedania. Vreți să știți cum arată? O să vi-l descriu și veți recunoaște că măcar dintr-un punct de vedere sânt un privilegiat. Nu mă deranjează nimeni aici, nici măcar Dumnezeu și totuși vorbesc cu dumneavoastră, cei care mă auziți și nu vă cunosc. Pot să-mi fac în liniște spovedania. Dacă vreau o întrerup. Dacă vreau o continui. Sânt mai liber
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
țin pe lângă locuințe ca să-i ocrotească de cobre. Mi se părea că trebuie să vedem în curajul lor un exemplu. Asta până în ziua când, din întîmplare, am aflat un amănunt care a făcut praf admirația mea, și anume că mangustele sânt imune la veninul cobrei. Așadar, "mîncătoarea de cobre" nu se deosebește cu nimic de o mâncătoare de șoareci. Ea nu riscă nimic, iar curajul ei nu este curaj. În schimb, din ziua aceea am înțeles, poate, mai bine ce riscă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica. Astfel că orice cântec, orice concert mi se părea că nu este decât un continuu avertisment. Mi se repeta mereu că frumusețea, vraja sânt provizorii. Că după ele va urma tăcerea. Că sunetele acelea minunate pe care le ascultam se vor preface în tăcere, în cenușă. Muzica va muri. Nu putem în timpul concertului să fugim înapoi prin desișul sunetelor spre clipa când, îmbătați de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă duc la tribunal. Când m-a văzut, aprodul m-a salutat zîmbind: "Bine ați venit din nou pe la noi. Ce mai faceți?" M-am aplecat și i-am spus la ureche: "Fac procesul țipetelor". A rămas perplex și sânt convins că în clipa aceea m-a crezut nebun. "Bine, bine, sigur... Înțeleg... Poftiți." Bietul om nu știa cum să fie mai prietenos cu mine, să nu mă supere. Se temea probabil să nu mă reped să-l strâng de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
jignesc. Politețea n-a fost niciodată punctul meu forte. Cu atât mai puțin îmi era accesibilă în clipele când nu doream decât să fiu lăsat singur și, în schimb, mi se cerea să spun vorbe tandre. Amanții cei mai comozi sânt probabil, cei care rostesc fraze de-a gata, dar eu nu m-am priceput în nici o privință să fiu comod. Impulsurile mele au fost totdeauna mai puternice decât mine. Mă transformau în jucăria lor. Ce mai conta că, pe deasupra, eram
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
peron. Alta, spre un coridor care duce la niște încăperi de unde erau dirijate probabil trenurile. Într-una din ele există, prins în perete, un telefon care seamănă mai degrabă cu cele din cabinele publice. Inutil să vă spun că firele sânt rupte și telefonul mut. O singură dată... dar asta s-a întîmplat mai târziu, când a plecat Eleonora. Tot acolo se află o masă, iar pe ea un sfeșnic cu două lumânări, pe jumătate arse, în fața unui jilț de piele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sau despre câmpul pe care-l vedeam acum. La urma urmei, ce se schimbase? Decorul? Nu, nu era numai atât. Acasă, oricând aș fi putut coborî în stradă. Aș fi putut opri pe cineva să-i spun: "Iertați-mă, eu sânt Cutare. Dumneavoastră cine sînteți?" Pe când acum... Începeam să deosebesc singurătatea de pustiu și să înțeleg prăpastia care le desparte. Mai devreme, când v-am lăsat să credeți că sânt altul acum, m-am grăbit, poate. Mi se întîmplă uneori să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fi putut opri pe cineva să-i spun: "Iertați-mă, eu sânt Cutare. Dumneavoastră cine sînteți?" Pe când acum... Începeam să deosebesc singurătatea de pustiu și să înțeleg prăpastia care le desparte. Mai devreme, când v-am lăsat să credeți că sânt altul acum, m-am grăbit, poate. Mi se întîmplă uneori să recad în aceeași stare. Când mergi în cerc, pățești totdeauna așa. Nu ajungi decât în tine însuți. Alergi sau dormi, rămâi la fel de aproape sau la fel de departe de țintă. Dar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
află dincolo de cercul meu? Abisul sau cabana? Și ce este adevărat? Ceea ce îmi amintesc sau vântul pe care-l aud? Somnul de peste noapte sau nedumerirea de peste zi? E greu de trăit pe un cerc, domnilor. Oriunde în altă parte lucrurile sânt cât de cât logice. Dar aici nu știi dacă mai are rost să mergi pentru a ajunge în același punct în care te afli. Asta te tulbură. Ridici din umeri și-ți spui că e totuna, poate, dacă rămâi pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se mai zărește nimic. Cum stam într-o zi pe peron, deodată am simțit că se rupe crusta și că pot ieși din muțenie. M-am dus la necunoscuta din sala de așteptare și i-am zis: "Iertați-mă, eu sânt Cutare. Dumneavoastră cine sînteți?" Cam așa s-a întîmplat. După aceea am început să discutăm ba de una, ba de alta. Cel puțin în privința asta lucrurile au intrat cât de cât în normal. Deși "normal" nu e tocmai cuvântul potrivit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]