2,533 matches
-
auzise mai devreme sau un altul ar fi putut s-o repereze. Sus, sus, sus, palmele îi erau despicate de granitul zidului, iar sângele cald era binevenit. Jina și-a îndesat degetele de la picioare în scobiturile stâncii și s-a săltat în sus. După o vreme, cu degetele numai bătături, abia mai reușind să se deplaseze, s-a oprit și s-a uitat în sus. Când a trecut de primul vârf, nu mai avea noțiunea timpului. Ar fi putut să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
răstoarne; voia să se întâmple ceva, orice. Femeia s-a întors către Jina, care-l lăsase în pace pe fiul ei și se așezase țeapănă pe locul ei, privind cum cataractele Rainier se apropiau cu repeziciune. Barca a început să salte pe apă. Țineți-vă bine, a spus Mary. Jina a clătinat din cap, dar s-a apucat de frânghia întinsă în lungul ambarcațiunii. Naji a renunțat să-l dea pe Danny la o parte și s-a târât înspre botul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-mi vine să cred că nici o femeie n-a pus gheara pân-acum pe tine, a remarcat ea. Naji și Ahmad stăteau pe scaune de camping și fumau din pipă. Irene încă mai simțea râul, felul în care trupul îi săltase când într-o parte, când în cealaltă. O să încep cu un merlot, a decis ea. Apoi l-a fixat pe Drew cu unul dintre surâsurile ei de reclamă, iar atunci când ghidul i-a adus paharul, s-a apropiat foarte tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
primăverii noul prieten a venit în inima mea direct din stradă purtat de aripa vântului să aducă liniștea albastră a dimineții iubește trecerea anilor și timpul în care sapă după stele pe boltă să afle cu degetele goale semințele cuvintelor saltă prin zi descheiat la ultimul nasture de la piept prin care izvoare telurice umplu suflete flămânde se înțelege cu păsările cu iarba cu nimicul ridicat la rang înțelept. Nu-l rătăciți va reveni ca lacrimă dulce pe pleoape. Ora ora mică
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Înconjurară focul. N-am Înțeles cine a lovit primul, dar deodată se iscă o adevărată harababură printre siluetele acelea Întunecate. Două fete au țîșnit spre noi, țipînd, dar au fost prinse. Au sosit Întăriri imediat și cele două au fost săltate, fiecare de cîțiva bărbați, ca niște saci cu legume și duse În beznă, undeva dincolo de cercul de autobuze. Li se mai auzeau doar vocile plîngărețe și stridente, Înjurau și urlau după ajutor. Într-o clipă au răsunat țipete și zgomote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
apuc... exact ca studenta pe care am lăsat-o În capul scărilor de la bibliotecă... Este iritant să orbecăi prin beznă, fără libertatea de a acționa, fără să știi pe unde te afli și care ți-e scopul, dar să fii săltat de pe drum fără nici o explicație sau scuză depășea deja orice limite... Dincolo de tejghea, proprietarul era Îngropat pînă-n gît În ziar. Ospătărița cea posacă, cu cotul pe casa de marcat și cu radioul ce-i cînta Încet la ureche, privea afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de intemperii la culoarea frunzelor moarte. Stătuseră mult pe drum și fuseseră acoperite de praf. Și-acum, s-au pornit să danseze peste calea ferată, În mijlocul drumului. Nu se ridicau la mai mult de doi metri de la pămînt, filfîind și săltînd printre oameni și mașini, repetîndu-și din cînd În cînd complicatele lor mișcări. Îți Înșelau așteptările, te luau prin surprindere și-ți lăsau impresia că de fapt Înoată niște pești. Datorită lor deveneai conștient de faptul că aerul e materie. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
la dumneavoastră? Ba pardon, eu sunt misogin! - Domnu’ senator, parafrazându-l pe tatăl meu, vă spun că bărbații se împart în trei categorii: feminiști, afemeiați și complexați. Dumneavoastră din ce categorie faceți parte? Nu am auzit decât paharele când a săltat masa din țâțâni. Apoi scrâșnetul de dinți și am mai văzut mâna neveste-si cum îl strânge de cot și-l așază îndărăt pe scaun. Și tăcerea penibilă a celor din jur. Am coborât mai devreme decât ei fiindcă vaporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mult... Cum ajung acasă, de mâne încep a căra bârne... —Așa-i, rosti încet Băieșu, îți trebuie lemn din vreme... Stăteau amândoi așa, pe draghini, cu fețele umbrite de pălăriile late și tari de pâslă. Din când în când, caru-i sălta prin bolovanii răzleți ai drumului. Treceau acuma și se gândeau la căsuțele lor din satele de dincolo de baltă. Obrazul ars de soare a lui Hazu avea o lumină ușoară de mâhnire, care parcă izvora din ochii lui căprii. Trupu-i nalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În clipa aceea, din păpușoaie săltară trei oameni, trei țigani. Pe cel care venea întăi, cu dreapta întinsă țapăn în jos, cu cuțitul lângă coapsă, nalt, uscat, cu ochi și cu plisc de pasere răpitoare, Dumitrache Hazu îl cunoscu numaidecât, îl văzuse de două ori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
picioare. Larma de glasuri creștea, venea ca un vârtej din porumbiște. Sfărâmând strujenii, gâfâind, plini de sudoare, cu cuțitele în mână, cu ochii crunți, cei patru țigani deodată izbucniră din desiș, strânși alături, încolțiți de toate părțile de românii care săltau în juru-le și-i ajungeau. —Îs de la Ciohorăni! strigă cineva. Îi cunosc. Cel lung a fost și la ocnă! Țiganii voiau să se năpustească peste mort, pe lângă răchită, spre huceagurile apropiate ale Moldovei. Dar din toate părțile deodată, scurt, izvorâră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un sat care părea pustiu în lumina orbitoare a zilei, și mă miram că văd așa de puțini oameni. Sătenii parcă părăsiseră locurile. — Ne ducem pe pustii locuri! zise doctorul Andronescu, râzând cu toată fața-i ca o lună plină, săltându-și burta ca-n undoiri de val. După ambulanță venea o căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe, stătea un moșneag: din când în când atingea boii cu sfârcul biciului și atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întinse, printre ogoare lungi de păpușoi care-și clăteau încet, atingându-le, săbiile frunzelor. Așa merserăm multă vreme prin arșița zilei și prin singurătate. Oamenii și animalele parcă dormitau; nu vorbea decât doctorul, din când în când, și atunci își sălta pântecele rotund, într-un râs tăcut. Cine știe unde mergem! zise el vesel. Glasul lui Ștefan se auzi într-o vreme: —Iaca un om... —Aha-aha! rosti doctorul căscând. Slavă Domnului! Se sculă de la locul lui și scoase îndărătul trăsurii capul. —Măi bădișorule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un glas foarte dulceag. Pe aici e drumul la Hârlău?... Românul se oprise în drum, cu căciula roșcată pe ochi, cu sumanul și cu traista în băț, pe umăr. Era un om năcăjit, cu obrazul ars, cu fruntea încrețită. Răspunse săltându-și în sus căciula cu mâna stângă: — Pe aici, tot înainte... Este loc bun pe lângă pădure... tot pe margine... pe lângă curțile cucoanei Roza... da’ acelea nu se văd... pe lângă moșia lui domnu Todirescu și pe la conu Dumitrache... —Așa? bun. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
eu, să-ți dau... El zâmbi bucuros, și stătea parcă gata să sară, să-mi mai ia ceva din mână. Apoi se întoarse și ieși. Îl văzuidepărtându-se repede, îndesându-și în cap pălăria de paie. A doua zi, cum treceam săltând în buiestru spre girezi, îmi aruncai ochii spre mori. Una umbla, își învârtea spetezele uriașe pe pânza albastră a cerului și de la ea venea scârțâit aspru și chinuit. Cealaltă moară sta neclintită, cu aripile despoiate: aceea era locuința vătafului. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai văzut pe Voinea? L-am căutat și la câșlărie și nu l-am găsit... Nu știu ce i-am răspuns. Pe Voinea nu-l văzusem. Mi s-a părut că nici n-a băgat de samă la vorbele mele; și-a săltat pușca în spate, a îndemnat calul cu pintenii și s-a dus prin lumina lui august, până ce s-a pierdut prin bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
noaptea n-avea liniște în somn; se întorcea gemând în culcuș și parcă-și șoptea câteodată vorbe tainice. Maică-sa era bucuroasă. Nu se veselea, nu făcea gură. Numai sub tufele crețe de păr ochii îi luceau împăcați și andrelele săltau mai vioaie, înlănțuind firul albastru în călțuni. Sanis, într-o sară, și-a descleștat fălcile. Vezi? a spus el c-un rânjet bucuros. Vezi? Așa a trebuit să se întâmple... Hahamul nostru-i un om cu multă știință în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înveseli. —Hm! așa-i, strigă el cu vocea-i subțire, n-ai mai fost pe la noi de-acu o lună, când ai venit din jos... Ce mai faci tu, măi Niță? —Bine, răspunse Lepădatu punându-și dinainte ciomagul lustruit și săltându-și gluga de la șold. Da’ cu Faliboga cum o duci? — Cum s-o duc? Bine... Moșneagul prinse a râde. —Așa-i... he-he-he! așa-i... am văzut că nu-ți prea suflă el în borș... Ei, ce să-i faci?... Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet cătră el, cuprinzând-o de umeri, pe Cristina. Ea râdea împotrivindu-se ușor, și-i sticleau dinții albi. Apoi deodată se lăsă cătră el. Dar îndată ridică fruntea și-și aținti urechea. Făr’ a spune un cuvânt, sprintenă, se săltă din fân, făcu un semn de liniște cu degetul și rămase ascultând. După aceea zâmbi, râzând înăbușit. — Nu-i nimica, Costandine, mi s-a năzărit! Când luna trecu după un nour, ea se strecură ușor pe gura podului și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acel hoț mișel toate acestea, era de mirare. S-a dus în sus frământându-se, a căzut în omăt ca un tăbultoc negru; a luat cu brânca dreaptă și a strâns la piept carnea, și s-a învăluit cătră râpă săltând de două ori în sus cu dosul, ca și cum i-ar fi făcut un semn lui Culi și i-ar fi răspuns la salutare. Culi încremenise, cu pălăria în mână. Bată-l Dumnezeu de lotru! Închipuiește-ți tu ce i-a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Salma își rânduise imprudentă toate podoabele. Începură apoi să scoată una după alta superbe rochii din mătase și un așternut de noapte brodat, care făcuse parte din trusoul mamei mele. Ducându-se apoi spre Warda, unul dintre bandiți îi porunci: — Saltă-te! Cum ea rămăsese fără grai, banditul veni spre Mahomed și îi puse vârful pumnalului în gât. Îngrozită, concubina se scutură și dădu din mâini ca o marionetă dezarticulată, dar fără să se desprindă de sol. Nepricepând latura tragică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o pală de vânt ce apare din senin, trecu prin copaci și se topi în neant ca o stafie. Pasagerii care priveau întâmplător pe fereastră ar fi putut să jure că văzură un om-maimuță sărind prin livadă, făcând frunzele să salte și să tremure. Dar erau obosiți după ce vânduseră lapte toată dimineața și se frecară la ochi înainte să se uite încă o dată, ca să nu se înșele. Însă autobuzul lăsase deja în urmă copacul lui Sampath și totul era iar ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ia această decizie înainte să-și reia cântatul. Băteau din palme ca să păstreze ritmul cântecului; părul le flutura pe spate; alunecau dintr-o parte într-alta, în parte de dragul ritmului, în parte din cauza felului în care autobuzul se hurduca și sălta prin gropi și movile. Închiseră ochii, lăsând vocile să se înalțe și să răzbată din autobuz și până la familia Chawla, care aștepta sub copacul lui Sampath. — Zece moduri de pregătire a orezului, cântau ei, șaptesprezece copaci înflorind în pădure, douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
chiar și mușcați. Copacul lui Sampath se cutremura într-un haos groaznic de crengi și frunze. În el, Sampath era aruncat de colo-colo și cu susul în jos. Ce se întâmpla? Totul se petrecea prea repede ca să priceapă. Inima îi sălta în sus și-n jos, țopăia și dansa, mintea i se-nvârtejea și era sigur că, dacă-și dădea drumul, avea să zboare clătinându-se prin aer direct spre pământ și să se zdruncine la aterizare. În fața ochilor săi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ceva? i-am spus eu. Chiar că ești un jeg. Până la tine am crezut că e doar o înjurătură. Dar tu ești primul jeg adevărat care mi-a ieșit în cale. Mașina s-a oprit din nou. Tipul s-a săltat pe scaunul lui și s-a întors încet spre mine. Figura îi era mult mai scârboasă, mai savuroasă, cu mult mai isteață decât am fost eu înclinat să cred la început că poate fi - cu trăsături hotărâte și un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]