2,662 matches
-
1,07%). Pentru 0,6% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici (85,32%), cu o minoritate de reformați (12,57%). Pentru 0,6% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul satelor ce aparțin actualei comune Turia aduc dovezi ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri, astfel în satul Alungeni, în locul numit "Piatra" s-a descoperit o așezare neolitică, lîngă pădurea
Comuna Turia, Covasna () [Corola-website/Science/310389_a_311718]
-
Evrei au locuit aici până în secolul al X-lea. Locul unde se afla orașul formează în zilele noastre parcul național Tzipori, care se întinde pe o suprafață de 16 kmp. Parcul arheologic a fost deschis pentru public în anul 1992. Săpăturile arheologice la fața locului încă nu s-au încheiat. În acest loc s-au găsit câteva urme care dovedesc existența unei așezări încă din timpul epoci canaanite (s-au găsit produse de olărit canaanite) și a Primului Templu.În secolul
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
În anul 1949 la poalele dealului, evreii au înființat moșavul Tzipori. În decursul anilor au fost locul a fost cercetat de mai multe expediții arheologice, uneori concomitent. Excavațiile au început în 1931 sub conducerea lui Leroy Waterman de la Universitatea Michigan. Săpături ulterioare au fost făcute între anii 1983-2003 de o echipă de arheologi condusă de Jeff Strange de la Universitatea Tampa din Florida. Aceștia din urmă au descoperit teatrul, un mare edificiu public care probabil a slujit drept agora. Între anii 1985-1989
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
site arheologic și o echipă comună de cercetători de la Universitatea Duke din Statele Unite și Universitatea Ebraică din Ierusalim sub conducerea lui A Myers, K Myers și Ehud Netzer. Echipa de la Universitatea Duke a revenit în zonă pentru noi perioade de săpături între anii 1993-2000. O altă misiune arheologică care a lucrat și mai lucrează aici din partea Universității Ebraice, a fost condusă începând din anul 1990 de profesorii Zeev Weiss și Ehud Netzer, din anul 1995de către Zeev Weiss. Aceasta a dezvelit
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
vinului Dionysos. Clădirea cu două etaje, având o lungime de 40 metri și o lățime de 23 metri, a fost construită în secolul al III-lea și cercetătorii presupun că a fost distrusă în cutremurul de pământ din anul 363. Săpăturile au evidențiat încăperi subterane care serviseră drept prăvălii si locuințe, de asemenea o curte interioară înconjurată de un peristil din toate cele patru părți, o sala de toaletă. În nordul curțiiț se afla o sală de mese denumită triclinium, încăperea
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
unui semicerc cu un diametru de 70 metri și avea circa 4,500 de locuri. Peste locurile săpate se aflau scaune în piatră din care o parte au fost furate încă în vremuri vechi. Restul au fost găsite în cursul săpăturilor, dar nu in situ. Au fost identificate cinci intrări, trei din ele aflate între locurile spectatorilor, iar două la marginile scenei. În față se afla scena din piatră, iar înapoia ei s-au găsit urmele unui perete care servea drept
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
în comuna Banloc din județul Timiș, Banat, România. Localitatea se găsește în sud-vestul județului Timiș. Se învecinează la nord cu Banloc, la est cu Șocă și Denta, la vest cu Livezile și la sud cu Șerbia. Descoperirile efectuate cu ocazia săpăturilor din jurul râului Bârzava, au scos la iveală dovezi ale vechimii așezării. Prima atestare documentara a Partoșului se regăsește într-o dijma bisericească colectată între 1300 - 1335, unde apare sub denumirea de "Parthas" și este localizată între râurile Timiș și Bârzava
Partoș, Timiș () [Corola-website/Science/301385_a_302714]
-
al secolului XIX, muzeul avea următoarele colecții: de arheologie și istorie veche, pinacotecă, științele naturii, bibliotecă și arhivă. În 1892 s-a decis constituirea unei secții de artă decorativă. Anul 1893 a însemnat pentru secția de istorie momentul declanșării unor săpături arheologice de specialitate, ce au continuat de-a lungul deceniilor următoare. În anul 1896 Muzeul Banatului a participat la expoziția universală de la Budapesta cu mai multe obiecte, câștigând o medalie de bronz și o diplomă de mulțumire. O activitate importantă
Muzeul Banatului () [Corola-website/Science/301546_a_302875]
-
colecții sunt structurate pe domeniile: Constituirea în 1872 a Societății de Istorie și Arheologie din Banat marchează începuturile Muzeului Banatului. Printre scopurile de atunci ale Societății consemnăm cercetarea trecutului istoric, înființarea unui muzeu de istorie și arheologie și inițierea unor săpături arheologice. Primele obiecte muzeale provin din donații, descoperiri arheologice întâmplătoare și achiziții. Se cuvine să amintim marea donație de antichități din 1873 a generalului Anton Scudier constând în mai multe monumente epigrafice și sculpturale romane și feudale, provenind de la Titel
Muzeul Banatului () [Corola-website/Science/301546_a_302875]
-
muzeului au intrat, prin donații sau achiziții, colecții valoroase: Ormós, Pongracz, Cesnola etc. În 1877 are loc deschiderea oficială a muzeului pentru public. Numărul pieselor arheologice crește an de an; acest proces ia o mai mare amploare o dată cu declanșarea unor săpături arheologice sistematice (1893), ajungându-se în 1916 la peste 17.000 de obiecte. Revigorarea cercetărilor arheologice se petrece abia după al doilea război mondial, în special în anii '60, prin săpăturile întreprinse de specialiștii Muzeului Banatului. Menționăm cercetările de la Tibiscum
Muzeul Banatului () [Corola-website/Science/301546_a_302875]
-
proces ia o mai mare amploare o dată cu declanșarea unor săpături arheologice sistematice (1893), ajungându-se în 1916 la peste 17.000 de obiecte. Revigorarea cercetărilor arheologice se petrece abia după al doilea război mondial, în special în anii '60, prin săpăturile întreprinse de specialiștii Muzeului Banatului. Menționăm cercetările de la Tibiscum, Cruceni, Bobda, Hodoni, Parța, Remetea Mare, Foeni. Astfel, numărul de obiecte arheologice a crescut vertiginos, ajungând în prezent la peste 350.000, incluzând piese din paleolitic până în epoca modernă, provenind în
Muzeul Banatului () [Corola-website/Science/301546_a_302875]
-
m), care a fost desființat în anul 1969 în urma desecării bălții și înlocuit cu un terasament de rambleu. Cele trei părți ale complexului de poduri însumau 4088 m. Pentru lucrările de la Borcea, boltă și viaducte, s-au executat 19000 m³ săpături cu aer comprimat, s-au folosit 610 t oțel la chesoane, circa 62850 m³ zidărie, 9554 t oțel moale, 310 t oțel pudlat. Terasamentele au însumat 3 mil. m³, iar pereurile 200000 m². Proba de rezistență a podului s-a
Podul Regele Carol I () [Corola-website/Science/303551_a_304880]
-
o echipă de arheologi caută un mormânt în care se află un artefact valoros. Un băiat cade într-o gaură astfel încât tatăl său și ceilalți descoperă ceea ce caută de ani de zile - tableta lui Ahkmenrah. Mai mulți egipteni angajați pentru săpături văd tableta și dezvăluie că, dacă arheologii vor lua tableta, atunci "va veni sfârșitul". Filmul continuă în prezent aventurile paznicului la muzeu Larry Daley. Tableta egipteană care aduce la viață în timpul nopților toate exponatele din muzeu începe să ruginească. Din
O noapte la muzeu: Secretul faraonului () [Corola-website/Science/332429_a_333758]
-
pitorești și - în pofida dimensiunilor nu prea mari - monumentale cetăți țărănești săsești, ce cuprinde între zidurile sale una dintre puținele biserici-sală romanice ale secolului XIII. Particularitățile monumentului au preocupat pe mulți cercetători iar enigmele lui au putut fi dezlegate abia prin săpăturile întreprinse în 1970-1971 de către arheologul Mariana Dumitrache, care prezintă rezultatele lor într-un studiu amplu "Cercetări arheologice și ale istoriei arhitecturii în zona Rupei", apărut în Forschungen zur Volks- und Landeskunde, vol. 21, nr. 2, 1978. În prezentarea monumentului preluăm
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
a delegat pe Grigore Tocilescu pentru cercetarea mormintelor, care au fost deschise în nartex. În morminte au fost găsite un inel sigilar de argint cu o inscripție în slavonă, costume de mătase, fragmente de broderie de aur și argint etc. Săpăturile arheologice au fost făcute defectuos, atrăgând critica mai multor specialiști, printre care și V.A. Urechia. Unele pietre de mormânt s-au spart, iar altele au fost aruncate la întâmplare, piesele arheologice au fost risipite, unele dintre acestea nemaigăsindu-se
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
de sobă, unele nesmălțuite și altele smălțuite. Cahlele au ornamentații diverse de la stema Moldovei, la cavaleri în armură sau motive vegetale și animale. În jurul ruinelor s-a construit un zid din piatră. În perioada 1998-1999 s-au efectuat aici noi săpături arheologice. Pe o secțiune lungă de 35 m pe direcția N-S, pornind din zidul sudic al curții, a fost descoperit un tezaur monetar format din peste 300 de piese, marea majoritate a acestora fiind sferturi de dinar (quarting) emiși
Curtea Domnească din Suceava () [Corola-website/Science/321938_a_323267]
-
de cercetare. Cetatea Halmyris a fost inclusă în Legea nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național în Secțiunea a III-a - zone protejate, la puntul g) Castre și așezările civile aferente; fortificații romano-bizantine. Săpăturile arheologice au început aici în 1981. În anul 2000, în incinta sitului arheologic al cetății romane "Halmyris", a fost descoperită o bazilică episcopală. Pe 15 august 2001, în cripta situată sub altarul acesteia au fost identificate rămășițe umane ce păstrau
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
așezare rurală și mai multe "villae rusticae"; în mai multe puncte a fost surprins și traseul drumului roman de pe valea Someșului:La nord-est de comună, pe platoul „Chibaia“, s-au descoperit materiale romane. În vecinătatea punctului anterior, pe dealul „Pădurița“, săpăturile executate în 1900 au condus la dezvelirea resturilor unor clădiri constând din ziduri, cărămizi, țigle, bucăți de sticlă și a unui bogat inventar: unelte din fier, arme, o râșniță, două fibule fragmentare din bronz, oase de animale; o periegheză executată
Comuna Apahida, Cluj () [Corola-website/Science/299568_a_300897]
-
sud de comună, pe versantul „După Deal la Tău“ s-au descoperit ruinele unor construcții, cărămizi - unele cu ștampilă -, țigle, ceramică și un altar votiv închinat lui Dis Pater și Proserpinei (CIL, III, 7656). În locul „Cocor“ s-au descoperit, prin săpături, substrucții de clădiri, ceramică provincială, fragmente de opaițe și o monedă de bronz de la Hadrian.În zona situată între punctele „Cocor“, „Darvaș“ și „Pădurița“ s-au identificat urmele unei alte construcții din care s-au recoltat bucăți de mortar și
Comuna Apahida, Cluj () [Corola-website/Science/299568_a_300897]
-
mreana ( Barbus barbus ), nisiparița ( Cibitis Romanica ), raci și altele. Resurse Naturale; petrol, lemn, pășuni, plante medicinale. ( Ibidem ). II. ISTORIA Grădiștea își are începuturile în negura istorie, având o vechime de peste 2000 de ani. În anul 1939, profesorul Dumitru Berciu, făcând săpături în punctul “La Cetate”, găsește “câteva resturi ale Culturii Coțofeni și urmele unei, Cetăți dacice”. Cetatea datează din perioada de trecere de la cultura Hallstatt (prima epocă a fierului - începe în jurul anului 1000 î.e.n.) la cultura LaTéne (a doua epocă a
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
respectiv IX - VIII, a. Chr. ( D. Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei, 1939, pag. 202, 204; Floricel Marinescu, Cercetări din cetatea Hallstattiană de la Grădiștea, jud. Vâlcea, Studii și Materiale de Istorie Militară, 1981-1982, pag. 47 și urm. ) Cu ocazia efectuării unor săpături la cetea dacică din Grădiștea, sa stabilit că prin imediata apropiere a ei, trece un drum vechi de culme, denumit “Drumul Muierii”. Acest drum pleacă de la ieșirea din vechea cetate getică - Sucidava (Corabia) până la Sarmisegetuza. Același drum, “Drumul Muierii”, este
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
arcade atât la nivelul tunelului, căt și la nivelul pieței. O descriere amănunțită a acestui complex de clădiri, poate fi găsită in Albumul Böbel, ce cuprinde acuarele, planuri și descrieri ale Sibiului realizate de cunoscutul pictor sibian, Johann Böbel (1824-1887). Săpături arheologice realizate in anii 2005-2006, au scos la iveală în zona podului, spre Piața Huet, un prim parapet al pasajului, din cărămidă, cu un arc semicircular înalt de peste 4 metri, se pare folosit pentru a aproviziona pivnițele și magazinele direct
Podul Minciunilor din Sibiu () [Corola-website/Science/306329_a_307658]
-
important. În cursul procesului de adoptare a limbii latine, aceasta a fost influențată de limba galilor, care a constituit un substrat pentru viitoarea limbă franceză. Limba galilor este puțin cunoscută, în ciuda unui corpus crescând de inscripții descoperite cu ocazia unor săpături arheologice, compus din propoziții scurte, fragmente de expresii, a căror interpretare este dificilă. Se știe despre această limbă că era flexionară, cu un lexic bogat în cuvinte derivate și cuvinte compuse. Cuvinte de origine galică certă (în afară de toponime) sunt numai
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
sarea sa, Dacia era cel puțin tot atât de importantă imperiului roman, cât pentru resursele ei de aur. Tradiția exploatării apei sărate de către localnici (din fântâni special amenajate) și a folosirii acesteia în gospodării s-a păstrat în această zonă până în prezent. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul satului au adus dovezi materiale ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri astfel, pe pârâul "Lodor" s-au găsit fragmente ceramice, fragmente de topoare de piatră și vârful unui pumnal
Mărtiniș, Harghita () [Corola-website/Science/300480_a_301809]
-
vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici (60,21%), cu o minoritate de ortodocși (34,36%). Pentru 4,46% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. 0,3% din populație sunt penticostali, și tot 0.3%, adventiști de ziua a șaptea. Săpături coordonate de Viorel Căpitanul au descoperit aici silexuri cioplite și resturi arheologice din perioada neolitică. Prima atestare oficială a localității Racila are loc la 15 octombrie 1491. Locuitorii Racilei au participat alături de Ștefan cel Mare în mai multe bătălii, cum
Comuna Gârleni, Bacău () [Corola-website/Science/300672_a_302001]