6,936 matches
-
atunci ca și acum, sport prin muncă: marșuri lungi cu unelte de muncă în spate, cu ulciorul de apă și cu „mâncarea” până la „bucată”, la ogor. Toate muncile agricole presupun efort mare care vlăguiau de forță pe cei care arau, săpau, prășeau, secerau etc. Nu e de mirare că masa mare a poporului român nu a avut și nici acum nu are o părere prea bun despre sportivi și cei care se ocupă cu sportul. și regimul politică comunist a folosit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
calul). Câteva grupuri se stabilesc pentru perioade destul de îndelungate în locuri unde își construiesc primele case de piatră. Sacrul îi însoțește și aici: anumiți zei devin stăpânii unor întinderi de pământ. Acum 15 000 de ani, acești mesopotamieni, încă nomazi, sapă puțuri și controlează turme de animale sălbatice, fără să le domesticească deocamdată; acordă tot mai multă importanță progeniturilor lor și protejează natura, considerată expresie a divinității. Acum 10 000 de ani, pentru a vâna animale mai iuți decât el, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
să umplem de substanțiale descrieri o pagină sau două, profitând în același timp de pauza generoasă pentru a respira adânc înainte de a înfrunta dezastrele care vin. Mult mai important ni se pare să observăm ridurile de îngrijorare care s-au săpat pe fruntea primarului, poate se gândește că a vorbit prea mult, că a dat ministrului de interne impresia, dacă nu certitudinea, că s-a raliat cu trupele inamicului și că, prin această imprudență, și-a compromis, poate definitiv, cariera politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
trimisă de nu se știe cine, spuneam, apăru în parc o mașină enormă și cu multe brațe, din acelea numite multifuncționale, ca un gigant transformist, care smulg un pom cât ai scoate un suspin și care ar fi putut să sape cele douăzeci și șapte de gropi în mai puțin timp decât ai spune doamne-ajută dacă groparii cimitirelor, și ei atașați tradiției, nu s-ar fi prezentat ca să execute lucrarea în mod artizanal, adică, cu sapa și lopata. Ceea ce a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
analiza. Simți spaima și încântarea pe care ar fi putut-o avea un muritor la începuturile lumii. Totul era copleșitor, senzual, pasionant. Și totuși era ceva oribil acolo, ceva care-l umplea de frică. Era opera unui om care a săpat până în adâncurile ascunse ale naturii și a descoperit taina care era deopotrivă frumoasă și înspăimântătoare. Era opera unui om conștient de lucruri pe care oamenii nici nu au voie să le știe. Era acolo ceva primitiv și îngrozitor. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se văita niciodată de soarta lui și nu-și pierdea nici o clipă curajul. Până la sfârșitul vieții, mintea i-a rămas senină și netulburată. Dar i-a smuls Atei făgăduiala că după ce-l va îngropa - v-am spus că i-am săpat cu mâinile mele mormântul. Nici unul dintre băștinași n-a vrut să se apropie de casa infectată, și l-am îngropat Ata și cu mine într-un sac făcut din trei pareo cusute împreună, l-am îngropat sub arborele de mango
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Acesta era numele inițial al hanului. Un zâmbet subțire apăra pe buzele poetului: era sigur că Guido impusese acel nume, era tipic pentru el. - Unde este mortul? Întrebă, dezmeticindu-se brusc din propriile gânduri. - Vino. Sus, În turn, au fost săpate câteva chilii. Hangiul le Închiriază călătorilor bogați, care vor să doarmă singuri. E Într-una din astea, la ultimul etaj. Dante mai șovăi o clipă: voia ca În minte să i se Întipărească o imagine limpede a ansamblului, Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și invitația lui, pe care o refuzase cu un aer de superioritate. Căuta să nu asculte vocea neobrăzată a acelui ipochimen, care continua să trăncănească despre scadențe și despre riscuri. Încercă să Își alunge gândurile, Însă propunerea lui Cecco Îi săpa mereu În minte, ca o apă sordidă. În fond, oare nu putea cu adevărat să se alăture și el la Înșelăciunea cu cruciada? Pe cine ar fi păgubit, În afara unei gloate de negustori Îmbogățiți și de milogi și a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai supraviețuia. Bătrânul medic era În picioare, În lumina uneia dintre ferestre. Părea adâncit Într-o meditație profundă, cu capul Înclinat și cu ochii Închiși. Pe fața sa, marcată de vreme, rețeaua de riduri parcă se accentuase În ultimele ceasuri, săpând brazde până la os. O grimasă de suferință Îi altera expresia ce purta Îndeobște pecetea unei seninătăți conferite de o viață bogată și Închinată artelor liberale. Dante avu impresia că era afectat de o durere insuportabilă, ca și când un junghi neașteptat i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
s-au comasat una într-alta, strânse bine în jurul bisericii, ca dintr-un reflex, îmbrățișându-și vechile ziduri și ferestre joase, și aruncându-și afară, prin porțile întredeschise ale hambarelor, mirosurile acre de grajd și de lapte covăsit. Au fost săpate în oraș două canale, unul mare și unul mic. Cel mare pentru șlepurile care aduc carbon și calcar și iau carbonatul de sodiu. Cel mic pentru alimentarea celui mare, dacă acesta rămâne vreodată fără apă. Lucrările au durat zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o zi ca să aibă cu ce să facă focul. Ce contează. Nu am chef să recitesc. Scriu. Asta e tot. Într-un fel, e ca și cum aș vorbi singur. Fac conversație cu mine însumi, o conversație din altă epocă. Intercalez portrete. Sap fără să-mi murdăresc mâinile. Mergeam pe costișă de câteva ore bune în acea duminică faimoasă. Puțin mai jos, era orășelul, adunat la un loc, casă lângă casă și, ceva mai în spate, masa înghesuită a clădirilor Uzinei, cu furnalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
încețoșată, ca o bâiguială neclară, dar e, în fond, după chipul și asemănarea vieții mele, care n-a fost niciodată compusă decât din bucățele disparate, imposibil de lipit la loc. Pentru a-ncerca să-i înțelegi pe oameni, trebuie să sapi până la rădăcină. Nu e de ajuns ca, dintr-odată, să disloci timpul pentru a găsi ce cauți: trebuie să sapi în fisurile lui și să scoți la iveală puroiul. Să-ți murdărești mâinile. Nimic nu mă dezgustă. Asta e sarcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
compusă decât din bucățele disparate, imposibil de lipit la loc. Pentru a-ncerca să-i înțelegi pe oameni, trebuie să sapi până la rădăcină. Nu e de ajuns ca, dintr-odată, să disloci timpul pentru a găsi ce cauți: trebuie să sapi în fisurile lui și să scoți la iveală puroiul. Să-ți murdărești mâinile. Nimic nu mă dezgustă. Asta e sarcina mea. Afară s-a lăsat noaptea și ce altceva aș putea face noaptea decât să iau vechile așternuturi și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pipa cu ea. Pfuuuf! Fum! Un norișor, cenușă, neant! Continuă să cauți vinovatul, ca să nu rămân doar eu în cazul ăsta. Probabil că în fond era vorba despre răzbunare. Un fel de a-mi spune că nu eram singurul care săpa în pământ cu unghiile și care căuta morți cu care să stea de vorbă. Chiar și în neant simțim nevoia să știm că mai sunt și alții care ne seamănă. XXVII Și iată că ajungem la sfârșit. La sfârșitul poveștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ce mă amestec?, eu doar văd de grădina asta... Și grădinăreasa oprește suspinul următor, se uită atent la tânăra actriță, o femeie despre care unii spuneau că e frumoasă, pe fața căreia, de când povestea, apăruseră niște riduri adânci, două șanțuri săpau de la nas spre gură, coborau, tipăreau vizibil o oboseală ciudată. E rândul ascultătoarei să-și cântărească stăpâna, să mai împletească în funie o altă ceapă coaptă și grasă, strălucind în soarele de octombrie, care prevestea, așa cum scria T.S. Eliot, the
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
uita la fetița aia cu buze roșii și cu părul galben, tuns castron, copilă de oameni săraci, foarte săraci, în familia ei erau vreo optsprezece persoane, aveau o singură cameră, nici nu pot să-i spun cameră, era un bordei săpat în coasta muntelui, și acolo dormeau toți, soț, soție, bunic, bunică și copiii, cum i-o fi făcut bărbatul în groapa aia?, nu știu... și dormeau în raze, cu picioarele la mijloc și capetele la marginea gropii, stăteau noaptea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aude nimic. Glasul lui cald, care te rupea când cânta Ană, zorile se varsă... Ana lui. Încearcă încă o dată, dar cântecul vieții lui nu iese, nu mai poate cânta... Privirea lui albastră e neagră. O durere de cap cumplită îi sapă adânc. În cuvânt, mereu măsurând adâncul fântânii, Ceasornicarul. Sunt mut. Sunt muuut!!! Nu pot să vorbesc, nu mai pot să vorbesc. Nu, nu, nu, repetă ca o mamă disperată, căreia i-a murit copilul și care e întinsă peste trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
totală discordanță cu anotimpul belșugului, și Contesa cu buze roșii îi făcu observație, scăpând-o din ochi pe cea cuminte, care se repezi imediat la un măr, mușcă cu poftă, dar mărul îi rămase în gât și atunci Popa îi săpă o groapă mare, sădi flori udate cu lacrimile lui, scrijeli cu unghiile un ultim haiku pe piatra ei de mormânt și se dedă la o necrofilie cum nu s-a mai văzut. Și dedându-se el la o necrofilie cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
În definitiv, nu era nimic deosebit de filmat: oricine folosește toaletele În același fel și aproape În aceeași poziție. Însă Alain Resnais filmase Îndelung, la nesfârșit, toaletele de la Auschwitz, lăsând camera să alunece de-a lungul lor. Erau doar niște găuri săpate În zig-zag, la intervale regulate, pe un fel de platforme din beton ridicate cu un nivel deasupra solului. Niște simple găuri. Motivul pentru care erau dispuse pe platforme mai Înalte decât solul era, fără Îndoială, pentru a facilita supravegherea deținuților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
făceau nevoile. Platformele aveau o lățime de cam un metru. Era ușor de Înțeles de ce orificiile erau dispuse În zig-zag, pe două rânduri, și nu aliniate una dupa alta: pur și simplu pentru că așa Încăpeau mai multe! Dacă ar fi săpat prea multe găuri una după alta, pe un singur rând, prizonierii s-ar fi deranjat unul pe altul. Rândurile acestea de gropi se Întindeau la nesfârșit, probabil că pe un singur rând o sută de oameni puteau să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
îndemână. Și e frumoasă mai ales în această perioadă a anului. Aveți grădină, Herr Gunther? — Nu. Mi s-a părut întotdeauna că necesită prea multă muncă. Când mă opresc din treburi, exact asta fac - nu muncesc, nu mă apuc de săpat într-o grădină. — Păcat. La mine acasă, în Schlactensee, avem o grădină frumoasă care are și teren de crichet. E vreunul dintre dumneavoastră familiarizat cu acest joc? — Nu, i-am răspuns noi la unison. — E un joc interesant. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sub semnul lui Epicur. Când se susține că acesta își îndemna discipolii să rememoreze învățăturile sale, procedând ca și cum ar fi trăit permanent sub privirile lui, trebuie să credem că se gândea nu atât la prezența sa - în ciuda abundenței de inscripții săpate în piatră, de cupe, de statui sau de reprezentări figurate ale lui Epicur care ne-au rămas... -, cât la astfel de lecții asupra principiului vademecumului existențial... Când excelența hedonistă a fost atinsă, iar contractul hedonist face posibilă comunitatea, semnul acesteia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu clișee. Omul de rând repetă neghiobiile epocii sale, ceea ce n-ar prezenta niciun incovenient dacă această conformare la inepțiile dominante nu ar fi dublată foarte adesea de o ură față de cel care gândește mai departe decât timpul său, care sapă mai adânc, lucrează solitar, fară să-i pese de ce zice lumea despre el. De cele mai multe ori, luciditatea nu-i aduce celui care o profesează decât disprețul mulțimilor, al maselor și al celor care trăiesc din exploatarea mizeriei intelectuale a celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ridicat. Și limfa pajiștelor pale Se pleacă soarelui ferit Al certei sere animale: Îngână sângelui ivit. Scris, râul trece-n mai albastru Și varurile zilei scad, E rana Taurului astru. Vădita țară, Galaad. AURA Mire, văzut ca femeea, Cu părul săpat în volute, De Mercur cumpănit, nu de Geea, Căi lungi înapoi revolute; La conul acesta de seară, Când sufletul meu a căzut Și cald, aplecatul tău scut Îl supse, ca pata de ceară, Crescut, între mâini ca de apă, Ce
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Barbu a căutat să se instaleze, este totuși o poezie impură: că dacă pe atunci ar fi făcut matematice Liniștitul pârâu pătruns de lumină/ Oglindește păsările și cerurile primăverii/ O, Liră! dar mai puternică e frumusețea apei/ Ce se duce săpând piatra în adâncul altui întuneric! (Fr.) (cum face acum) poezia lui ar fi câștigat în curăție; că și-ar fi pus invențiunea în teoreme și perfecțiunea în versuri; că, în sfârșit (cum s-a mai spus), Byron neexilat, membru al
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]