KorAP: Find »[drukola/base=săruta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...597 >

14,917 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

cameră care pute, plină de fiere și de sânge, strânge din răspunteri spărturile albăstrui. Mâinile și piciorușele, trunchiul zdrobit și capul despicat - le leagănă pe toate la piept și urlă: — Vai, Patrick! Patty! Vai, Patty al meu! Pat, Pat! Nu! Sărutând capul albăstrui și despicat, strângându-l la sân, întreabă: — Ce se întâmplă? Ajută-mă, Carl! Se uită la mine până când crampele o frâng în două, și atunci vede sticla de clor golită. — Doamne, Carl, ajută-mă, zice, strângându-și copilul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

cursă. Și ceva bani. Îmi dai telefon și-ți spun; poate vin cu tăticu' pînă acolo, dacă el își ia cîteva zile de concediu și dac-o să mai avem bani. Cum vreți, mama... Hai să urc și eu. Pa! Te sărut! Drum bun, Letiția! îi urează mama, îmbrățișînd-o. Fata o strînge cu afecțiune în brațe, o sărută, îi zîmbește, apoi se întoarce spre cursă, făcîndu-și loc. Puneți coșul la bagaje arată șoferul unei bătrîne, întinzînd mîna pe lîngă umărul Letiției, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dacă el își ia cîteva zile de concediu și dac-o să mai avem bani. Cum vreți, mama... Hai să urc și eu. Pa! Te sărut! Drum bun, Letiția! îi urează mama, îmbrățișînd-o. Fata o strînge cu afecțiune în brațe, o sărută, îi zîmbește, apoi se întoarce spre cursă, făcîndu-și loc. Puneți coșul la bagaje arată șoferul unei bătrîne, întinzînd mîna pe lîngă umărul Letiției, spre oblonul ridicat. Vreau să-l țin în brațe strînge bătrîna cu amîndouă mîinile coșul de nuiele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe care și le pune în geantă, că va ajunge acasă abia spre miezul nopții și, ca soțul să nu fie îngrijorat, intră în oficiul de la gară, cerînd un formular de telegramă: "Am scăpat cursa rapidă. Vin cu trenul. Te sărut, Aura". Cînd urcă în trenul deja tras la peron, regretă acest "te sărut", care i se pare prea intim să treacă prin atîtea mîini, ajungînd în final devalorizat, stînjenitor pentru soț cînd va primi telegrama. Dar și scena în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
miezul nopții și, ca soțul să nu fie îngrijorat, intră în oficiul de la gară, cerînd un formular de telegramă: "Am scăpat cursa rapidă. Vin cu trenul. Te sărut, Aura". Cînd urcă în trenul deja tras la peron, regretă acest "te sărut", care i se pare prea intim să treacă prin atîtea mîini, ajungînd în final devalorizat, stînjenitor pentru soț cînd va primi telegrama. Dar și scena în care ea ar cere înapoi textul, să-l refacă, i se pare penibilă, așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Vin peste vreo oră în birou la dumneavoastră, ori vă telefonez să-mi spuneți cifrele de plan. Aici nu ne lasă în pace vîntul. Ba chiar și subalternii surîde el, arătînd spre tînărul care se apropie. Ce-i, dom' Vlădeanu? Sărut mîinile! se înclină tînărul spre femeie, cuprinzînd-o într-o singură privire. Surprinși, ochii femeii se încruntă, înfruntîndu-i pe ai tînărului. Un bon de materiale arată tînărul hîrtia din mîna sa, răspunzînd la întrebarea lui Ștefănescu. Mă grăbesc să-l predau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să nu facă zgomot. Dă colțul și urcă cele cîteva trepte spre secretariatul literar. Vine, sigur că vine spune secretarul literar în telefon, făcîndu-i semn lui Mihai să intre. E la Iași, după afișe. Vine cu cursa rapidă de cinci. Sărut mîinile! Soția lui Lazăr... se explică el închizînd telefonul. Ai băgat un ochi în sală? Ce zici? Mihai strînge din umeri. Se leagă, începe să prindă contur. Băieții muncesc. Zău! rîde secretarul literar nu mai fi umflat că au căzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ții neapărat surîde secretarul literar. M-aștepți aici, în birou, că termin repede. Rămas singur, după ce secretarul literar pleacă spre director, Mihai formează numărul de telefon al Doinei. În receptor se aude vocea calmă a Măriei Săteanu: Da, vă rog! Sărut mîinile! spune Mihai politicos. Mihai Vlădeanu vă deranjează... Bună ziua! vine prompt răspunsul femeii. Spuneți, v-ascult. Voiam să vorbesc cu Doina. A plecat la teatru, să vă caute. Domnul Săteanu? Soțul meu nu a venit acasă la prînz. Mihai mulțumește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să poată sta cu ochii închiși, să se gîndească la altceva, s-o alunge din gînd pe Maria Săteanu, reîntorcîndu-se mereu la întrebarea dacă face bine continuînd să mai întrețină relațiile actuale cu Doina. Nici măcar n-a încercat s-o sărute. De ce să înrădăcineze în fată și în părinții ei niște gînduri, cînd el nu-i clarificat dacă nutrește vreun sentiment pentru Doina?! Deși, în ultima vreme, de cînd se întîlnește mai des cu ea, începe să-i placă, ba-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ei. Știe și ea că... Nu-i nici bătrînă și nici urîtă... Bei o cafea? întoarce discuția Paula. Da, răspunde Radu uitîndu-se la ceas mai am pînă plec la autogară. *** "Toată lumea de pe schelă / Nu ne vede sub umbrelă / Cînd ne sărutăm." Ha-ha! taie încet liniștea rîsul lui Lazăr, ca intervenție la melodia transmisă la radio. Ce va să-nsemne muzica ușoară, profund și din greu angajată zice uitîndu-se spre studenta care a deschis ochii, încetînd să-și mai legene capul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
profesor care făcea, la modul serios, analiza literară a poeziei "Cățeluș cu părul creț"... Oricum, versurile astea se pretează mult mai bine la o analiză literară: Schelă plin avînt constructiv. Umbrelă condiție materială; e ceva să ai umbrelă! Cînd ne sărutăm elementul dragostei; dar nu oricum; dragoste mărturisită la locul de muncă, sub copertina umbrelei, să fim pudici. Scuză-mă că te-am întrerupt din dulcea-ți visare. Bîțîială plăcută! Ce naiba ai?! Zău, tot timpul bufnești... Ce se cîntă în studenție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vîntul lovește mai rar, dar cu mai multă putere, depunînd straturi întregi de zăpadă, ca și cum norii și-ar desface solzi uriași, albi, trimițîndu-i spre pămînt. Copilul din brațele tatălui se mișcă nervos, agitat de vreun vis, apoi, după ce tatăl îi sărută vîrful nasului, se întinde leneș, murmurînd un inimitabil "taata", abandonîndu-se brațelor ce-l cuprind. Celălalt, la pieptul mamei, doarme dus, agățat cu o mînă de gulerul paltonului. Actorul doarme rezemat de fereastră, absent la foiala femeii de alături, care, încălzită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
hainei de blană sintetică se ridică încet, apare un degețel scurt cît o bucățică de creion, care se îndoaie puțin în timp ce se apropie de nas, încercînd să atingă vîrful, nimerind pînă la urmă alături, pe nară. Tatăl se apleacă și sărută vîrful nasului. Rotundul gurii, rămasă încă deschisă, dar fără sunet, se deformează lin, buzele se ating, se lungesc mult spre obraji, înflorind pe ele un surîs de liniște și plăcere. Tatăl oftează, așază mai bine pe brațe copilul adormit din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
uitat pe minim, așa cum îl închide mereu Radu cînd intră în cameră. Ei, ai și ajuns la autogară? tresare Paula, apropiindu-și receptorul de gură, să poată vorbi în șoaptă, amețită de coniacul pornit din stomac prin tot corpul. Da... Sărut mîinile! Sper că nu deranjez... De unde știți că am mers la autogară? Alo! ridică glasul Paula, derutată, săltîndu-se din fotoliu. Cine-i la telefon? Radu? se bîlbîie, încurcată de-a binelea, clipind mărunt, să alunge amețeala. Nu, Vlad vine răspunsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Domnule, te rog foarte mult, dacă n-ai ce face, găsește-ți alt mod de-a-ți umple timpul! Tocmai voiam să adorm, am fost de gardă și... Vă rog să mă iertați! N-o să vă mai deranjez, îmi pare rău! Sărut mîinile! vine în receptor răspunsul prompt, apoi se aude sunetul scurt, semn că telefonul a fost închis. Vlad rămîne cu palma pe receptorul metalic, biciuit de viscolul ce răzbate sub acoperișul peronului, bucuros că i s-a împlinit dorința ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu era gaița aceea de Mioara, care se ținea scai de el, cu tot felul de propuneri mărețe de subiecte pentru instruirea de a doua zi. O femeie tînără căreia nu-i tăcea gura decît în clipele în care o săruta, mai s-o sufoce, numai să nu-i scape vreun țipăt de plăcere și să-i descopere careva ascunși sub brazii din pădure; dar nici nu se ridicau bine de jos că "tovarășa Mioara" și începea să vorbească, să ducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai departe discuția exact de acolo unde i-a întrerupt-o sărutul lui Mihai, sau, mai spre sfîrșit, cînd ritualul fiecărei zile era respectat cu strictețe, fata și-l întrerupea singură, căutîndu-i gura, semn că începuse să-i placă să sărute, mai întotdeauna înainte, că după, era mai preocupată de planurile ei de activistă o biată educatoare pe undeva, printr-un sat, cu soțul plecat pe șantier. Hă-hă-hă! rîde amuzat Săteanu. Ai tresărit, pui de lele ce ești. Bravo, mă, bravo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de buze, cu o mișcare lentă, de mare emoție, apoi, după ce soarbe puțin, desprinde un deget de pe pahar și-i pipăie un loc, în colțul buzei, unde este un semn... Mi-a sfîșiat buza nu pentru că am vrut s-o sărut, ci pentru că nu-mi scosesem căciula... Și totuși... marile plăceri au rămas cele din nopțile cînd veneam tîrziu, mergeam în camera în care ea dormea, o luam în brațe și-o așezam pe oliță, să nu facă pe ea, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rămas cele din nopțile cînd veneam tîrziu, mergeam în camera în care ea dormea, o luam în brațe și-o așezam pe oliță, să nu facă pe ea, apoi, cînd o culcam din nou, ridica un obraz să i-l sărut... Alteori se trezea și, marea ei plăcere, să mă prindă de gulerul puloverului ori al cămășii și să-și bage mînuțele mici, pînă la coate în sînul meu, sperînd să găsească ceva acolo, ori poate numai de plăcere! Chiar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu cealaltă vîntură cordonul. Se apleacă lîngă perete, aproape de tatăl ei, bagă cordonul în priză, întinde aparatul lui Săteanu, apoi iese, murmurînd un "mă iertați c-am venit așa, dar tocmai probam..." Da, vă rog! spune Săteanu în receptor. A, sărut mîinile! Ce s-a-ntîmplat? Sînt cu un prieten la o cafea... Da, spuneți... Sigur, spuneți, nu deranjați... Mihai se ridică din fotoliu și merge spre bar, să nu stingherească discuția de la telefon, dar, în drumul său, îl neliniștește nepăsarea lui Săteanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lucrează și, eventual, unde stă. O să-și înghită și limba, nu numai revista! Și tu de ce faci imprudențe de-astea?! Bine, bine încuviințează el calm, aproape în șoaptă. Se rezolvă. Mîine îți spun exact cînd și cum. Gata! Pe mîine. Sărut mîinile! Săteanu închide telefonul, rămîne două-trei secunde cu el pe brațe, apoi îl lasă cu zgomot jos, înfuriat, exclamînd: Dacă ești proastă, stai dracului acasă!... Cumpără revista ca s-o arunce sub prima tufă... bombăne ca pentru sine. Ce zici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
asiste; dacă nu-i de găsit, dai telefon lui "mustață", e prieten cu familia Săteanu, o poate chema pe madam, că-i foarte bună. Ai grijă, plicul cu mia este în bibliotecă, sub Istoria... lui Călinescu, cartea aia imensă... Te sărut! Mîine dimineață sînt acasă. Cu telefonul în mînă, Lazăr vine spre centrul barului și-l înapoiază chelnerului, mulțumind cu glas scăzut. Chiar nu bea nimic fratele meu omul? îl întreabă Ovidiu. Un ceai fierbinte, mîine spre ziuă răspunde Lazăr din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
din nou fix, lung, isprăvind prin a clătina încet din cap, aproape cu teamă: Nu, nu pot. Ai deja o obligație morală? Nu... Da! Adică... Sfînta, dulcea și răscolitoarea nehotărîre a femeilor! surîde Mihai, luîndu-i iarăși mîna să i-o sărute. La sfîrșitul programului te-aștept să te conduc. Te rog! Nu. Nu se poate. Stau așa departe, și vremea asta... Cum ai să te întorci? Trebuie neapărat să mă întorc? Stai la gazdă? Da. Atunci, mă conduci tu. Stau aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sîni, unde se unesc cele două părți ale lănțișorului de la gîtul fetei. Roșie toată, Cristina simte cum se topește sub fierbințeala vorbelor. Oricum, îți rămîn dator: măcar numai cu respect dacă nu și cu o cafea înclină Mihai privirea. Mulțumesc! Sărut mîinile! Iese, cu mersul ușor, liniștit, puțin clătinat din cauza amețelii, știindu-se urmărit de ochii fetei. Dacă aș fi insistat... Nu, la naiba! Are dreptate: sînt amețit. Și-apoi, trebuie să mă duc la uzină, să-l întreb pe Ion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
întîi să-mi trimită un vițel și nutreț, să-l îngraș, să am ce tăia și-abia apoi să vină, dar nu înainte de a mă fi chemat într-o duminică, aici, în ușa crîșmei, de față cu lumea, să-mi sărute mîna asta bătrînă, uscată, care, atunci, a fost mai slabă ca a lui și n-a putut să-i rupă oasele înainte ca el să-mi fi dat și-al doilea pumn..." Termină apoi de băut ce mai are în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]