2,271 matches
-
Rotunzi, și albi, și triști, adeseori, în noapte, Genunchii mei, ca două căni cu lapte... Apoi, pe sâni, să îți așezi obrazul palid Lipit, cu ei să-ți umpli rid cu rid, De un miros amețitor, de albă nea Și sărutarea de stăpân pe ei să-ți stea... Și să tot tremur prinsă-n brațe duse, Cum duse sunt iubiri pe veci apuse, În legănarea lebedei pe mai adâncul lac, S-avem sub un stejar, în veșnicie, un iatac. Pe spate
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pârăște? Stai cuminte! E mai bine așa... fiecare la locul său. Care loc? îmi doream să o întreb, tu cu el și eu pe nicăier?... Dar n-aveam curaj. Mă mulțumeam cu tot ce putea ea să îmi ofere. Dispăruseră sărutările nevinovate cu care ne începeam ziua, ea venea în clasă mai mereu ultima, fiindcă-i luase locul Danei ca șefă de nivel, nu mai cânta cu noi toată ziua și când era liberă, pleca să-l spioneze pe el. Devenise
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mai pasă decât de mine și că venise timpul să mergem fiecare pe propriul drum. A trecut ceva timp până să-mi spună ceva. Cumva refuza să creadă că eu și acea fată am putea avea ceva în comun dar sărutările prelungi inventate special pentru privirile ei o derutau și nu mai știa cum să reacționeze. E dușmanca mea, Gonzalesss... și s-ul acela șuierat prelung ca un vânt în pustie prevestea golul ce avea să se aștearnă definitiv între noi
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ea privindu-l îi păru ca o prăpastie într-o excursie pe munte, fără să-și dea seama că o prăpastie face totdeauna parte din măreția naturii. Urmară apoi obișnuitele - sincere sau ipocrite - felicitări ale celor prezenți, cu îmbrățișări și sărutări însoțite de tradiționale buchete de flori. Când ajunsei în fața lor, ea mă privi cu o deschidere mărită a pleoapelor, nu mi-am dat seama ce putea să însemne privirea aceea atunci, dar făcându-mă că nu observ, rostii politicos: „Sărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ființa își caută propria identitate fără nici o reușită, descoperind în final că nu împrejurările sunt abisale ci însăși ființele noastre. - Vreau să vă întreb... - Spune-mi pe nume, vorbi, - și în clipa aceea mă cuprinse iarăși, acoperindu-mi fața cu sărutări, pentru ca în momentul următor să mă aud rostind: - „Domnișoară Marga Popescu”. Apoi: E singura modalitate, îi spusei, în care vă pot vorbi, - și-i sărutai ca-ntr-o nebunie fața, îi descheiai nasturii bluzei pe care o purta, și dezvelindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dragoste, mă ardea! Tremuram ca scuturat de friguri în odaia mea, singur, pe când afară ploaia tot cădea. Și mă gândeam la fiecare clipă a vremii cât stătusem față în față cu Chiva, la fiecare clipă, la fiecare privire și la sărutarea de foc care-mi ardea încă buzele, care îmi pătrunsese fierbinte, aprigă, în tot sângele. Acuma, departe de fată, mă gândeam că puteam fi mai îndrăzneț decât fusesem; îmi era dor de ea, de ochii care mă săgetaseră în răstimpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
foc care-mi ardea încă buzele, care îmi pătrunsese fierbinte, aprigă, în tot sângele. Acuma, departe de fată, mă gândeam că puteam fi mai îndrăzneț decât fusesem; îmi era dor de ea, de ochii care mă săgetaseră în răstimpuri, de sărutarea a cărei beție mă stăpânea încă. Parcă simțeam în vârfurile degetelor căldura trupului plin și tare, parcă simțeam tot trupul mlădios la piept- și aveam numai un gând stăpânitor, numai o dorință pătimașă. Cea dintâi dragoste! Numai din cărți, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă. Și prin întunericul care acoperea locul, prin aburii lăptoși ai bălții, deodată simții pe Chiva lângă mine. Mă cuprinse strâns cu brațele, își lipi buzele de gura mea - și tresării sub sărutarea-i fierbinte; parcă mă străbătea o arsură, ca și în clipa întăia a dragostei mele. Îmi zise încet punându-mi mânile pe umere: —Stăi, nu te duce mai departe; întoarce-te... Și eu numai ca să-ți spun m-am repezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obrajii bruni, în strălucire. —Uite ce obraz moale ai, zicea ea. Parcă-s niște obraji de fată... De ce te uiți așa la mine... Și el râdea arătându-și dinții albi și ascuțiți, și se pleca domol spre ea, cu o sărutare pătimașă. Tudorița lui Rusu, orfană de mamă, crescuse singură prin străini, fără dragostea tatălui, fără dragostea nimănui. Singură, cum se pricepea și cum încet-încet învățase, ducea cu amar, cu ceea ce rămânea din puțina leafă a picherului, casa. Răbdase de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plecarea lui Mehmet și vistiernicul Porții a adus în burdufuri aurul. S-au înfățișat și căpitanii ienicerești ca să însoțească, pe calea Adrianopolului, alaiul tânărului vlăstar al împăratului. La al șaselea ceas, copilul urma să se înfățișeze și să îngenuncheze la sărutarea mânii părintelui său. La acel ceas sultana-doamnă Roxelana a dat strigăt cumplit și a căzut cu fața în jos peste cele din urmă zvârcoliri ale iubitului său fiu Mehmet. Au venit asupra ei femeile, ridicând-o. Ea le-a respins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cunoșteam, dar aveam senzația că e sora mea de mult pierdută. M-am aruncat în brațele ei și ne-am îmbrățișat strâns. Desigur, fiind posh, Mackenzie le cunoștea pe toate femeile din familia Edison, așa că a urmat o cascadă de sărutări și întrebări despre părinți și unchi. De unde vă cunoașteți voi două? a întrebat Lauryn, plimbându-și bănuitor ochii holbați de la mine la Mackenzie. În ochii lui Mackenzie a strălucit un semnal disperat. Nu le spune, te rog, nu le spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe jumătate ațipită. * * * — Silma, surioară, tot mai visezi cu ochii deschiși? Vocea seacă a lui Khâli o transformă pe maică-mea într-o fetiță. Îi sări de gât fratelui ei mai mare, acoperindu-i fruntea, umerii, brațele și mâinile cu sărutări calde și furișe. Înduioșat, dar oarecum încurcat de efuziunile astea care deranjau întrucâtva demna lui ținută, rămase în picioare, țeapăn în lunga-i jubba de mătase cu mâneci fluturânde, purtând eșarfa, taylassan, elegant înfășurată în jurul umerilor, și abia schițând umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un zâmbet amplu, indecent, hidos. N-am uitat nici până astăzi buzele acelea cărnoase care se deschideau, obrajii păroși care se desfăceau parcă până la urechi, dinții rari care credeau că mușcă din victorie, ochii care se închideau încet de parcă primeau sărutarea unei amante, și capul care se mișca cu delectare, înainte și înapoi, înapoi și înainte, ca și cum auzea cel mai galeș dintre cântece. Cât timp am să trăiesc, am să văd în fața ochilor zâmbetul acela, acel îngrozitor zâmbet al micimii sufletești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se pierdea cu totul, trup și lucruri, sub vălurile ample ale mamei sale, eu m-am pomenit în brațele lui Khâli, care m-a privit îndelung, fără să scoată o vorbă, înainte de a pune pe fruntea mea cea mai afectuoasă sărutare. — Te iubește așa cum orice bărbat îl iubește pe fiul surorii lui, îmi spunea mama; pe deasupra, cum n-are decât fete, te consideră ca pe propriul său fiu. Avea să mi-o dovedească în nenumărate rânduri. În ziua aceea însă, solicitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de înțeles că nici prin gând nu-i trecea să plece. Își puse o mână pe umărul meu, cealaltă în șold și nu se mai clinti din loc. Povestașul își continuă istorisirea. L-am ascultat până ce a ajuns la ultima sărutare. Și abia după ce gloata s-a împrăștiat, ne-am reluat și noi preumblarea. Piața Miracolelor era la răscrucea mai multor ulițe foarte umblate. Una dintre ele, înțesată de librari și de scribi publici, se deschidea spre spațiul din fața Marii Moschei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vândut pe preț de nimic giuvaerurile intime. Eu le păstrez. Casa și mobilele se pot vinde; dar trupul nu, și nici podoabele lui. Am strâns-o la piept. — M-am resemnat de azi-dimineață să merg din surpriză în surpriză. Piramidele, sărutarea ta, satul ăsta, vestea căsătoriei noastre, și apoi odaia asta, noaptea asta, giuvaerurile tale, trupul tău, buzele tale... Am sărutat-o pierdut. Ceea ce a scutit-o să-mi mărturisească mai departe că, în materie de surprize, nu auzisem încă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
emoție ca să mai pun și alte întrebări. Am plecat spre casa tatălui meu. Salma era în fața ușii și m-a strâns cum se cuvine în brațe, la fel ca pe Nur și pe Bayazid, pe care l-a acoperit de sărutări, nu fără să-și arate mirarea că-i dădusem fiului meu un nume atât de puțin auzit și o piele atât de deschisă la culoare. N-a spus nimic. Doar ochii ei vorbeau și în ei am văzut că tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ea inițiativă: — Sarwat, acesta este tatăl tău. Fetița făcu un pas spre mine, apoi se opri. — Erai la Tomb... Nu, nu la Tombuctu, ci în Egipt, și ți-am adus un frățior. Am luat-o pe genunchi, acoperind-o de sărutări, respirând adânc parfumul părului ei negru și drept, mângâindu-i visător ceafa. Aveam impresia că repet până la cel mai mic amănunt o scenă pe care o mai văzusem de o sută de ori: tata așezat pe pernă, cu sora mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atingeam mâna dreaptă a Ziditorului. De obicei, atâția oameni se înghesuie aici, încât e cu neputință s-o contempli mai multă vreme. Dar marile valuri de pelerini trecuseră, așa că m-am putut apropia pe îndelete de Piatră, acoperind-o cu sărutări și cu lacrimi. Când a trebuit să-i las locul lui Nur, care venea după mine la distanță, m-am dus să beau, sub o boltă din preajma Kaabei, apa binecuvântată de la Zam-Zam. Apoi, băgând de seamă că ușa Kaabei tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Ia un taxi. — Un taxi? Chiar acum. Da. — Pe curând. Da. Am făcut o tură prin apartament. Am luat scrisoarea. Cum mă mai mâncau și uni ardeau ochii. Știi ceva? Era prima dată când îi vedeam scrisul - semnătura strâmbă, necultivată, sărutările ei mâzgălite. Cum era posibil? Vreau să spun că nu suntem chiar cel mai expresiv cuplu, dar totuși... La naiba, suntem de doi ani împreună, și nici măcar un bilet? Am trântit scrisoarea. Mi-am ridicat privirea. Dar ea mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
îmi doream să și le scoată iar sau, și mai bine, să-și dezvăluie în parte comorile pe care le ascundeau. — Vino aici, am spus. — Nu. — De ce nu? Știi tu de ce. — ... Azi m-am văzut cu Terry Linex. Îți trimite sărutări. Vești bune despre despăgubirea pentru rezilierea contractului. Din câte spune el, e vorba de ceva care bate spre jumătatea unei cifre cu șase zerouri. — Asta ce mai e? Cincizeci de miare? — Ușor. — Cu atât mai mult în cazul ăsta. Terry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
argint... Alb Orchestra începu cu-o indignare grațioasă, Salonul alb visa cu roze albe - Un vals de voaluri albe... Spațiu, infinit, de o tristețe armonioasă... În aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări - Cântau clare sărutări... Larg, miniatură de vremuri viitoare... Nervi de toamnă La toamnă, când frunza va îngălbeni, Când pentru ftizici nu se știe ce noi surprize vor veni, - Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva, Târziu, în geamul tău, încet
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
frumoasă, Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atîtea ori?... Așteptai să fiu poetul îndrăzneț ca niciodată Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări Te duceai mereu nainte înspre-o umbră întunecată Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. Ah, mi-ai spus atât de simplu că ți-i sete de iubire Neascultând decât șoptirea singuraticei păduri, Îți opreai cu mâna sânul și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
nu se compară cu călătoritul. Nimic din tot ce-a fost inventat vreodată. — Las-o baltă, Virgil, a spus madame Iocasta. Vino aici. TREIZECI ȘI OPT Irina Cerkasova veni plutind spre Elfrida și îi garnisi fiecare obraz cu câte o sărutare. — Dar, draga mea, strigă ea, cum de reușești să fii atât de bună și, totodată, atât de drăguță? E nedrept din partea ta să monopolizezi toate virtuțile. Nouă, celorlalți, nu ne mai rămân decât viciile. Elfrida se înroși. — Ce prostii, Irina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ceea ce hotăra el să facă. Așa că atunci când ea făcu ceea ce intenționase dintotdeauna, îl prinse cu garda jos, expus și fără apărare. Era întins pe spate în pat. Lumânările pâlpâiau, gata să se stingă. Timpul explorărilor trecuse, ca și cel al sărutărilor, al mângâieilor și al frământărilor, și ea îngenunche deasupra lui, cu bogăția aceea aurie revărsându-i-se peste față ca un stufăriș des, cu ochii ultramarini ascunși, cu mâinile lungi ale bărbatului frământând și mângâind sânii ei mici și ridicați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]