KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

vizitare“, Nobunaga dădu voie să se deschidă unele părți din curtea castelului, În care, de obicei, accesul publicului era interzis. Hanurile din Azuchi fuseseră rezervate, cu mult timp Înainte, de către amatorii de atracții - seniori, negustori, cărturari, medici, artiști, meșteșugari și samurai de toate rangurile - care așteptau, cu nerăbdare, să vadă Templul Sokenji, să intre pe Poarta Exterioară și să se apropie de Poarta a Treia, iar, de acolo, să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând În grădina cu nisip alb, unde să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
făcând o plecăciune În fața lui Nobunaga. — Eu sunt cel care a cântat la vioară mai-nainte, stăpâne. Vorbele lui erau clare și În ochi nu i se citea nici urmă de slugărnicie. Se vedea că era dintr-o familie de samurai. Nobunaga privi țintă În ochii copilului, dar acesta nu-și mută privirea. — Ce cântai? Trebuie să fi fost o melodie din muzica Barbarilor de la Miazăzi. — Într-adevăr. Era un Psalm al lui David. Copilul părea Însuflețit. Vorbea cu o asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Katsuyori și soția lui și numeroasele doamne din suită care-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui și fiicei acesteia, lecțiile lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
zbură foarte aproape de pământ, de parcă ar fi căzut, bătu din aripi și fugi speriată. În același timp, dinspre un șir de pruni se auzi, pe neașteptate, un glas: — Sunteți acolo, stăpâne? Am vești importante. Chipul vasalului păli. — Adună-te. Un samurai trebuie să vorbească stăpânit despre problemele importante, Îl mustră Shoyoken. Shoyoken nu făcea numai să-l admonesteze pe tânăr, ci Încerca și să-și liniștească nepotul. Spre deosebire de obișnuita sa manieră decisă, Katsuyori pălise, fiind surprins. — Nu e un fleac. Credeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
această atitudine agresivă Încontinuu. Nu era nimic rău În această tărie de spirit. Era extrem de optimist. Sigur că, forța spirituală ar trebui să umple cupa inimii. Și, În acea perioadă a războaielor Între provincii, se putea spune că și clasa samurailor ca Întreg avea același spirit. Dar, În situația În care se găsea Katsuyori, era absolută nevoie să se alieze neîntârziat cu o forță mai mare, alianță care, la prima vedere, putea fi luată drept slăbiciune. O demonstrație de forță necugetată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
fi concretizat cumva marea sa capacitate și geniul, realizând ceva de o mult mai mare Însemnătate. Iar acum, Kaisen regreta că Shingen nu supraviețuise. Omul care făcuse ceva de mai mare importanță fusese Nobunaga. El era cel care ridicase rolul samuraiului, În cadrul provinciei la unul de Însemnătate națională. Și tot Nobunaga era acela care se arătase a fi un vasal model. Speranțele pe care Kaisen și le făcuse În privința lui Katsuyori, care nu avea caracterul tatălui său, se mistuiseră cu desăvârșire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
dată, clanul Takeda n-avea să mai fie capabil să păstreze provincia Kai. Toți cei aliați cu clanul Takeda erau convinși de inevitabila sa Înfrângere. Unii, poate, fuseseră chiar dispuși să aștepte, cu nerăbdare, această zi. În mod tradițional, Însă, samuraii - indiferent din ce clan făceau parte - nu manifestau o atitudine necuviincioasă În asemenea vremuri, nici chiar atunci când știau că Înfrângerea era inevitabilă. Le vom da de știre că suntem aici, spuse Nishina Nobumori, comandantul Castelului Takato și fratele mai mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Înceteze, oricât le-am consola. Soția dumneavoastră a spus că ultimul moment al vieții nu vine decât o singură dată și e de părere că s-ar putea ca femeile să se stăpânească mai ușor dacă ar sta aici, cu samuraii. Dacă primește permisiunea dumneavoastră, se va muta aici imediat. Care sunt dorințele seniorului meu? — Perfect, răspunse repede Katsuyori. Adu-le pe soția mea aici și pe cele nevestele tinere. În acel moment, moștenitorul său, În vârstă de cincisprezece ani, Taro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
bine? Katsuyori se Întoarse spre fiul său, mai puțin nemulțumire și mai mult cu Îngrijorare agitată: — De ce? Păi, dacă vin femeile aici, nu vor face decât să ne Încurce. Iar dacă bărbații le văd plângând, până și cei mai viteji samurai se descurajează. Taro era Încă doar un băiețandru, dar ținea să-și spună părerea. În continuare, le aminti că provincia Kai fusese țara lor strămoșească Încă de pe vremea lui Shinra Saburo și că trebuia să rămână a lor până la sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lui s-ar fi delectat cu Sărbătoarea Păpușilor, În citadela interioară. Dar, În acea zi Însorită, Întregul clan era gonit din urmă de fumul negru, În timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se Întoarse și Își privi Întreaga armată, avu o expresie de uimire. — Numai atâția sunteți? Întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, Împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro Își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau Însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei de curte, iar figurile jalnice ale femeilor voalate, mergând atât călare, cât și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
stăpâne. Se pare că cei din Oda au Înconjurat zona și au tăiat toate căile, Începând, În cele din urmă, ultima ofensivă În direcția asta. Grupul mai număra acum doar nouăzeci și unu de oameni - cei patruzeci și unu de samurai rămași cu Katsuyori și fiul său, soția lui Katsuyori și doamnele ei din suită. În zilele precedente, se adăpostiseră Într-un loc numit Hirayashiki și chiar duraseră un fel de palisadă. Dar, când auziră vestea, cu toții știură că le sunase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ei. — Tsuchiya! Tsuchiya Umeon! strigă Katsuyori, chemând un vasal. Urc-o pe soția mea În șaua unui cal. Vasalul se apropie de soția lui Katsuyori, dar femeia se Întoarse, dintr-o dată, spre soțul ei, spunând: — Se spune că un adevărat samurai nu are niciodată doi stăpâni. În același fel, odată ce o femeie și-a luat un bărbat, nu se cade să se Întoarcă pentru a locui cu familia ei. Deși ar putea părea o dovadă de compasiune că mă trimiți singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
fasole și atât soldații, cât și ofițerii se relaxau după multe zile de lupte grele. Un tânăr ce părea a fi fiul stăpânului casei se apropie și-i vorbi lui Toshimitsu. — Nu veniți să faceți o baie, Înălțimea Voastră? Toți samuraii și chiar și soldații pedestrași și-au terminat masa de seară. — Nu, voi aștepta până sosește Domnia Sa. — Domnia Sa Întârzie cam mult În seara asta, nu vi se pare? — Azi a avut loc un banchet pentru sărbătorirea victoriei În tabăra principală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lui Shimizu Muneharu SAKAMOTO, castelul lui Akechi Mistuharu TAMBA, provincia clanului Akechi KAMEYAMA, castelul lui Akechi Mitsuhide TEMPLUL HONNO, reședința temporară din Kyoto a lui Nobunaga TEMPLUL MYOKAKU, reședința temporară din Kyoto a lui Nobutada FORTĂREAȚĂ ÎNTR-UN LAC Doi samurai intrară, la galop, prin porțile de răchită ale Okayamei, cu copitele cailor stârnind un nor de praf, În timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
răsplată nemeritată. Nu am idee ce să spun sau care ar putea fi eticheta cuvenită. Stipendiul pe care l-am primit de la clanul Mori nu depășește șapte mii de banițe și, cum se vede, nu sunt mai mult decât un samurai de țară care se apropie de bătrânețe. Nu pomenise nimic despre vreun acord. Se lăsă tăcerea. Cei doi mesageri stăteau Încordați. Orice i-ar fi spus, nu făcea decât să repete, cordial și cu cel mai mare respect: — E mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
imaginat furia pe care o simțeau față de acei oameni care Înainte fuseseră aliații lor, dar acum luptau În avangarda lui Hideyoshi. De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai cu samurai, soldat cu soldat, se Încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, În mijlocul norilor de praf și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
pe care o simțeau față de acei oameni care Înainte fuseseră aliații lor, dar acum luptau În avangarda lui Hideyoshi. De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai cu samurai, soldat cu soldat, se Încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, În mijlocul norilor de praf și fum. Privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
cineva familiarizat cu construcțiile și condițiile terenului. Ce-ai zice să-l chemăm aici În același timp și să-l punem să se consulte cu Rokuro? Ar fi foarte bine. Cine e? — Nu este unul dintre vasalii mei, ci un samurai din Bitchu. Se numește Senbara Kyuemon. Chiar acum e În tabără și l-am pus să lucreze exclusiv la Întocmirea de hărți ale zonei. Hideyoshi bătu din palme pentru a chema un paj, dar toți pajii și asistenții săi personali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
un cimitir. Glasurile nemulțumite fuseseră reduse la tăcere Într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai Îi priviră amenințători pe muncitori, cu săbiile Înroșite de sânge Încă În mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-am chemat aici, am ascultat ceea ce au avut de spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
o franchețe neașteptată. Întrucât citise deja scrisoarea lui Muneharu, inamicul părea să se fi resemnat cu faptul că zadarnic ar mai fi Încercat să ascundă ceva. Dar Hideyoshi nu Îl cercetă cu de-amănuntul. Nu se cuvenea să umilească un samurai. Lucrurile inutile erau pur și simplu apreciate ca atare, iar Hideyoshi Își Îndreptă gândurile În altă direcție. Cred că e de-ajuns. Desfaceți legăturile acestui războinic și eliberați-l. — Să-i dăm drumul? A Înotat prin lacul noroios și pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și vasalii săi, nobilimea din Kyoto și ceilalți generali, camarazi cu Mitsuhide. Suferirea unei insulte acolo era același lucru cu a-i fi fost expusă rușinea În fața Întregii națiuni. O asemenea umilință În public era insuportabilă pentru oricine se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii Încă nu-l observaseră pe slujitorul care aducea calul lui Mitsuhide. Distrași de evenimentele zilei, continuau să stea adunați În grupuri, discutând situația. Chiar când Mitsuhide se pregătea să plece, cineva descălecă În fața porții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
de ploaie? Întrebă un vasal, privind, din nou, Înăuntrul porții. — În noaptea asta nu licărește nici o stea și, dacă Începe să plouă, drumurile vor deveni dificile. Ar fi bine să mai pregătim câteva făclii În plus! strigă altul. Chipurile tuturor samurailor erau la fel de mohorâte ca și cerul nopții. Aveau ochii plini de furie, de lacrimi, de amărăciune sau de nemulțumire posomorâtă. Foarte curând, glasul lui Mitsuhide se auzi, În timp ce se Îndepărta de intrare, Împreună cu un grup de călăreți: — Sakamoto aproape se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
meu și vasalii săi clocotesc Într-un cazan de nedreptate, batjocuri, insulte și ofense de tot felul. Tocmai de-asta ți-am cerut să te calmezi și să-ncerci să dormi puțin, două-trei nopți. — Dar e absurd! exclamă Dengo. Despre samurai se spune că rușinea de a fi fost o dată Împroșcat cu noroi e greu de șters. De câte ori au Îndurat stăpânul meu și vasalii lui o asemenea rușine, din vina acestui senior crud din Azuchi? Iar ieri n-a fost vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
sau doar căderea frunzelor de toamnă. Zi și noapte, se veghea cu mare grijă pentru a nu fi spionați, chiar și În locuri unde prezența inamicului ar fi fost extrem de improbabilă. Astfel, până și În grădina ceainăriei, stăteau de gardă samurai. Acum, unul dintre străjeri se apropiase de ceainărie și stătea aplecat În fața ușii. După ce-i dădu o scrisoare lui Mitsuharu, se retrase puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]