2,314 matches
-
din grupa 11-14 ani, dar într-o proporție mai mică, de 13%. Elevii din grupa de 15-18 ani se orientează spre mai multe tipuri de emisiuni, fără ca vreuna dintre acestea să domine, începând cu filmele artistice (12%), știri (11%), divertisment/satiră/umor (10%), emisiuni muzicale (8%), emisiuni sportive (8%), filme documentare (7%) (vezi graficul 11). Graficul 11. Ce emisiuni/programe TV urmăriți de obicei? Sursa: CURS Sondaj de opinie, în colaborare cu CSMNTC și Universitatea din București, iulie-noiembrie, la solicitarea CNA
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
a polemicilor în zona literaturii; acestea dau pulsul și dinamica ideilor în contextul cultural în care se manifestă un scriitor sau altul”. Capitolul Paradigmele pamfletului este rezervat unei descrieri „decodificatoare” a pamfletului și unei „anatomii” date de invarianții modali (adică satira, parodia, ironia etc.). Pentru a-și susține demonstrația, autorul recurge la nume reputate, ca Roman Jakobson, Gérard Genette, Marc Angenot, Tzvetan Todorov ș.a. În căutarea valorii estetice și a literarității pamfletului se întreprinde un excurs prin toată literatura română, preferându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288289_a_289618]
-
de opoziții care are ca scop scoaterea în evidență a sentimentului de neașteptare. Combinarea de imagini incompatibile duce la anihilarea particulelor și a antiparticulelor acompaniate de eliberarea de energie. Acest trop este adesea întâlnit în cadrul culturii de carnaval și în satiră. În cadrul operei literare, Marchizul de Sade joacă un rol principal în folosirea oximoronului pentru oferirea unor imagini neutre dar cu efect. Dar oximoronul este prezent și în pictură, de exemplu în F. Goya - Bătrânele sau timpul unde sentimentul exprimat este
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
compozițională, și nici nu se limitează la proză, oferind spații necesare de combinare a diferitelor forme artistice. În aceeași situație se află și drama care, pornind de la Poetica lui Aristotel este înțeleasă sub forma a trei genuri: tragedie, comedie și satiră. Forma compozițională este liberă implicând, ceea ce dă și diferența dramei, autorul (hypokrites). De exemplu, în perioada elisabetană sau iacobină dramele erau scrise în versuri, cu aplicații speciale pentru pentametrul imabic. Astfel, elementele compoziționale duceau la identificarea unui anumit obiect cu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Drama se apropie sau se identifică cu teatrul. Totodată, la originea teatrului se pot adăuga alți tropi ontologici definitori compoziției teatrale ca festivalul, religia, ritualul, funeraliile sau politica. Forma teatrală pleacă de la cele trei tipuri de dramă (tragedia, comedia și satira) și se identifică cu alte forme moderne, printre care commedia dell'arte și melodrama. Funcționalitatea tropilor ontologici, din cadrul compozițional al artei literare, se poate vedea cel mai bine în analiza aristotelică a teatrului. Astfel, teatrul este compus din șase părți
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
îi apare ca una de „pandemoniu”, realizată cu „o cruzime a observației și o voluptate a dezvăluirii sordidului” neobișnuite, în Tablete din Țara de Kuty o ironică „mască de sobrietate” susține deriziunea, în timp ce amplificarea fantezistă a absurdului, „încrâncenarea voioasă” a satirei au drept ținte ordinea statală, instituții, personaje publice, toate caricate grotesc. Față de astfel de dominante ale pamfletelor, exegetul crede că o poetică a „copilăririi” auctoriale, aptă să insoliteze un spectacol „cvasipăpușăresc”, al „gesturilor și ritualurilor domestice” (precum în Cartea cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
Twain, nu s-au limitat la „mecanicismul” și „inginerismul” dezvoltării curriculumului american. El a atacat în termeni voltairieni întreaga „religie raționalistă și eficientistă” la care aderaseră designerii de curricula moderne. Ținta principală a fost „Raționalul lui Tyler”. Barrow a alcătuit satire geniale cu privire la „obiective”, „design”, „implementarea curriculumului” și „evaluarea curriculară”. Nu s-a limitat însă la Tyler - i-a atacat și pe epigonii acestuia, precum Pratt, care a realizat în 1980 o „adaptare științifică” a „clasicului Tyler Rational”. Barrow era deranjat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Publications, Englewood Cliffs, 1991. 228. Barbara I. Martin, „Commentary on Deconstructing Modern Educational Technology”, Educational Technology, 64-65/1994. 229. Wilson, op. cit. 230. Hlynka, Yeaman, op. cit. Autorii satirizează hermeneutica și criticismul ca metode preferate ale postmoderniștilor. Wilson se folosește de această satiră antipostmodernistă a lui Hlynka și Yeaman pentru a minimaliza demersurile gândirii postmoderne. „Demersul tetrafazic al bunului postmodernist” nu este o metodă reală, ci o parodie menită să discrediteze pluralismul hermeneutic al demersurilor folosite în cercetarea postmodernă. Wilson își dovedește lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
rom(nească trebuia așezată pe temelia instituțiilor originare "pe care (nsă filosoful adesea le inventează pur ș( simplu" (Ungureanu, 1988: 60). Pentru ceilalți, bazele erau reprezentate de structura instituțională a națiunilor europene. Proiectul heliadesc cuprindea o reconstrucție lingvistică, proiecte utopice, satira, pamfletul, utiliza ș( exacerba funcția morală a literaturii, sublinia fondul străbun, promova autohtonismul. Este o adevărată operă de revigorare socială sprijinită pe literatură pentru că "...greșala (n literatură sau (n politică stinge națiuni (ntregi". Prin Curierul, Heliade a construit treptat un
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
n artă". Atunci c(nd scrie despre Caragiale (cu care era prieten apropiat), de exemplu, el arăta că "D-l Caragiale e indiferent (n materie de politică socială; el n-are acest (nalt ideal trebuincios, ceea ce scade (n parte (nsemnătatea satirei sale" (Dobrogeanu Gherea, 1978: 238, vol. 6). Interesul deosebit manifestat pentru condițiile concrete ale existenței sociale este relevat ș( de pasajul următor, care (l evocă pe Marx, "care a făcut mai mult dec(t oricine pentru analiza relațiilor omenești (n
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
Duce aceeași existență de boem aristocrat, scandalizând cu deosebire pe rigidul său tată. După ce i se publicaseră câteva scrieri (fragmentul Fecioara din Orléans în „Calendarul popular pe anul 1852”, poeziile Odă României, Întoarcerea în țară pe Dunăre și studiul Despre satira latină în 1855, în „România literară” a lui V. Alecsandri), îi apar în „Românul” (1857) și, respectiv, în „Revista Carpaților” (1860) nuvelele istorice Mihnea-Vodă cel Rău și Doamna Chiajna, tipărite împreună în 1860, sub titlul Scene istorice din cronicele românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
pildă, Punctul, Trenul de seară sau Noapte bună, domnule S., Anteros sau Nostalgia perfecțiunii, Cel care intră pe ușă ș.a., ilustrează un teatru demonstrativ, cu ambiții de eseu filosofico-moral-politic, care, dacă nu atinge convingător miezul marilor chestiuni existențiale, dezvoltă o satiră, plauzibilă scenic, la adresa răului moral, a josniciei, a marasmului și dezumanizării. Piesele de reconstituire istorică - Elegie pentru capul prinților, Elegie pentru Cetatea Soarelui (republicată ulterior, cu modificări, sub titlul Biruința înfrângerii ), Elegie pentru Voievodul cu stea în frunte - ilustrează corect
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
fi schimbat, din Antichitate, vocația "cancanieră", nici dispoziția spre judecata morală, implică o asumare a "romanului familial" de către autor: "Cine se ilustrează îndeamnă prin chiar aceasta opinia publică să se întrebe: <<quo patre sit natus>>, din ce tată e născut." (Satire, I, 6). Să (nu) mai spunem că autorul însuși, Călinescu, poate fi asociat aceluiași complex, cel care a dat naștere un unui veritabil "roman familial" romanul "copilului găsit", sau al "bastardului" (cele două variante analizate de Marthe Robert în Roman
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
y alabanza de aldea, Guevara profesează un ruralism și o oroare de viața citadină, care, atunci, în plină Renaștere, sînt semnul unui romantism blînd, în limitele clasicismului, caracterizat printr-o ușoară mizantropie și prin setea de liniște. Cartea, care face satira vieții de la oraș, ridică satului un imn curat sămănătorist (...). La țară, dacă-ți vine gustul să mergi cu mîinile la brîu sau la spate, numai în cămașă ori cu un băț în mînă, mergi cum poftești. Acolo-i libertatea. La
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cele mai multe articole apărând sub genericul Figuri culturale din Bucureștii de ieri și de azi. S-a bucurat de prețuirea și prietenia multor personalități - M. Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Em. Bucuța, I. Petrovici ș.a. -, cu care a purtat o bogată corespondență. Volumul Satire (1916) conține versificări după modelul Scrisorilor eminesciene, în care sunt denunțate moravurile condamnabile ale „înaltei societăți” bucureștene. Cu o viziune comună asupra vieții, C. nu reușește decât o înșirare ternă de păcate omenești, de banalități, aproape fără nici o prelucrare artistică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286438_a_287767]
-
culegeri de mici istorisiri ale unor întâmplări disparate, oarecare, lipsite, în general, de finalitate, dar justificate de autor prin dorința de a povesti lucruri adevărate. Romanul Babylon (I-II, 1921) este în bună măsură o continuare a intențiilor demascatoare din Satire, cu deosebirea că aici principalii vizați sunt ariviștii și îmbogățiții de război. Gustul excesiv pentru relatarea unor scene cotidiene, petrecute în jurul mesei sau în alcov, estompează mult intențiile moralizatoare. Transcrierea, inabil literaturizată, a unei experiențe banale, exterioare, presărată cu picanterii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286438_a_287767]
-
aceeași emfază literaturizantă, exprimând încântarea în fața frumuseților urbanistice, artistice sau naturale din țările vizitate. Grefier neobosit al propriei existențe și al experienței directe, C. a produs o proză în care numai stilul, ornat și retoric, indică o intenție literară. SCRIERI: Satire, București, 1916; Pagini de pribegie, București, 1919; Prin Ardeal, București, 1919; Românii la Budapesta, I-II, București, 1920; Babylon, I-II, București, 1921; Așa e viața, București, 1921; Trei femei, București, 1921; Drumuri de lumină, București, 1943. Repere bibliografice: C.G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286438_a_287767]
-
1916; Pagini de pribegie, București, 1919; Prin Ardeal, București, 1919; Românii la Budapesta, I-II, București, 1920; Babylon, I-II, București, 1921; Așa e viața, București, 1921; Trei femei, București, 1921; Drumuri de lumină, București, 1943. Repere bibliografice: C.G. Costaforu, Satirele lui Radu Cosmin, DMN, 1916, 4232; B. [Constantin C. Bacalbașa], „Prin Ardeal”, ADV, 1919, 10 933; Ramirez, Din culise, „Epoca”, 1921, 133; E. Lovinescu, Radu Cosmin, SBR, 1921, 4; Lovinescu, Scrieri, IV, 519-520; Călinescu, Ist.lit. (1982), 727; Brateș, Aspecte, 100-101
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286438_a_287767]
-
sau șovăielnic. Întemnițat, apoi eliberat și ajuns din nou la domnie, Țepeș moare într-o luptă, ucis de ai săi, care îl luaseră drept turc. Pe lângă informațiile istorice conținute, povestirea despre Vlad Țepeș se impune prin elemente caracteristice literaturii medievale: satira, sarcasmul, ironia dialogurilor, tablouri grotești și eroice. Mai vechi probabil decât celelalte două versiuni, povestirile românești despre Vlad Țepeș s-au transmis doar pe cale orală, prezența lor, identificabilă ca sursă de inspirație, fiind atestată și prin recente cercetări de folclor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288993_a_290322]
-
caracteristice opere, Heliade-Rădulescu are și scrieri de factură clasică, iar în publicistică s-a pronunțat, nu o dată, în favoarea ordinii clasice. Alături de evocări, descripții de natură, elegii, tirade patetice, viziuni cosmogonice, culegerile sale de versuri conțin ode în stil clasic, fabule, satire, adică specii cultivate în c. Compoziția unor piese lirice, inclusiv a pseudobaladei Zburătorul, capodopera poeziei heliadești, învederează o tendință de structurare clasică. Propensiuni în aceeași direcție există și în proza scriitorului, în fiziologii mai ales (Coconul Drăgan, Coconița Drăgana), iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
Théophile Gautier, clasicizantul angajat în bătălia romantică, „lumea există”, în sensul că stările lirice sunt provocate mai mult de priveliști din afară decât de frământările interioare. De altfel, pe lângă romantice „suvenire și impresii”, elegii, poetul a scris clasice meditații, epistole, satire, fabule, prin acestea din urmă impunându-se drept cel mai de seamă fabulist român. Clasic prin structura spiritului, prin echilibrul interior, prin seninătate e și Vasile Alecsandri, cu toate că „rumânirea” prin el a poeziei și a întregii literaturi implica adoptarea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
la liman liniștit”, obținând și titlul de nobil în 1856, se va ocupa tot restul vieții cu agricultura. V. a scris, pe la 1845, o autobiografie rămasă în manuscris, intitulată Istoria vieții mele; avea, tot în manuscris, și un volum de satire și poezii lirice, care s-a pierdut. Artur Gorovei, ajungând în posesia memoriilor lui, le-a publicat în „Gazeta săteanului” (1892-1893) și separat în 1893, retipărind volumul în 1908. Istoria vieții mele este „prima carte de amintiri din literatura noastră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290437_a_291766]
-
1876 până în octombrie 1877 revista a apărut sub titlul „Figaro”. Redactor, în primii ani de apariție, a fost Mihai Negrutz, un anticonservator și un antijunimist convins, iar în ultimii ani (1885-1893) Vasile Negrutz. Diversitatea de procedee satirice întrebuințate, precum și menținerea satirei și a umorului la un nivel literar mai întotdeauna acceptabil fac din P. o gazetă interesantă. Se criticau în primul rând politica junimistă, mai ales sub aspectele ei culturale, dar și personalitățile societății ieșene: Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288755_a_290084]
-
Vasile Alecsandri se adoptă o atitudine contradictorie - când critică aspră, când laudă fără rezerve. Criticile nu ținteau numai actele și atitudinile politice, ele erau îndreptate și împotriva literaților junimiști: N. Gane era ironizat pentru mai puțin realizata nuvelă Două nebunii, satirele lui Iacob Negruzzi deveniseră un prilej de comentarii umoristice și de parodie, versurile Matildei Cugler-Poni erau interpretate echivoc, obținându-se efecte comice. După 1876 calitatea umorului din P. scade. R.Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288755_a_290084]
-
Panait Macri, N. Beldiceanu, N.I. Pruncu, Scarlat Moscu, Al.I. Șonțu ș.a. Prin 1880, poate și mai înainte, se alătură și Al. Macedonski, reluând poezii tipărite cu puțină vreme înainte în „Literatorul”, pentru a le da o circulație mai mare (satira Formele ș.a.), sau trimițând altele întâi aici (Lacrimi, dedicată Caliopei Poenaru); el scrie și articole polemice, răspunzând astfel la criticile lui Frédéric Damé privind piesa Unchiașul Sărăcilă (în Cum se face critica), sau o satiră, Viața de apoi, care îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289176_a_290505]