1,572 matches
-
Cine... ? Eterna. Îi apucasem mânerul cu sete și o trăsesem în afară atât cât să-i văd tăișul. În acea clipă, un alb strălucitor umplu coridorul. Eram printre prieteni, iar unul dintre ei, cel de lângă mine, zâmbea. Balamalele ruginite au scârțâit când am deschis ușa. Întrerupătorul se afla pe partea stângă a peretelui. Ce trebuia să văd? Colegii mei trebuiau să sape aici, dar unde? Uitându-mă mai atent, mi-am dat seama. O bucată de pământ mai închisă la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
arde tot ce e organic." "Rahat! Caută-l în continuare pe Preiassi!" "Sergheiov!" "Da, Corvium." " Avem un elicopter cu un Macrel 6 la bord. Trebuie să cadă înainte să ajungă deasupra școlii!" "OK. Mă ocup eu de el." Clanța ușii scârțâi infernal la fel ca oricare clanță veche din clădirea asta uitată de Dumnezeu. Înăuntru erau trei reprezentanți ai Ministerului care stăteau în picioare în mijlocul clasei, cu fața spre locul unde obișnuia să fie tabla. Înaintea lor stătea un falnic Perir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
circulate ale bibliotecii. Deschise ușa grea de mahon cu o ușurință îngrijorătoare. Făcu câțiva pași înăuntru și se întoarse spre mine, așteptând să vin. Am trecut de rama ușii și greutatea pașilor mei a făcut parchetul vechi și neîngrijit să scârțâie. Sunetul strident umplu încăperea pustie, făcând-o să-și revină într-o anumită măsură la amintirea fervorii de care era stăpânită cândva. Pașii lui de ce nu erau anunțați de același scârțâit uscat? Merse de-a lungul rafturilor de cărți sprijinite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
l-a chemat pe Altanovici. Helur, vreun semn de activitate în tunel? Până acum nici unul. Și nici nu cred c-o să fie în viitorul apropiat." Prea bine. Lasă-ți postul și vino în fosta cancelarie. Câteva minute mai târziu, ușa scârțâi infernal ca de fiecare dată și în încăpere apăru Altanovici în straiele Leverifului. Despre ce-i vorba? Comunicatul de presă... l-ai auzit? Da. Mi s-a părut foarte interesant. Mă bucur. Ce știi despre Leverif? Helur se opri un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și ne-a scos mereu cineva de acolo, dar acum nu cred că se încumetă careva. Ajunseră la baza treptelor metalice, la fel de maronii și mâncate de rugină ca și ușa prin care au dat aici. Le urcară cu grijă, căci scârțâiau la atingere și nu prea erau de încredere, și se pomeniră în fața unei alte uși. Aceasta era mai ferită, dar nu se ținea bine în balamale, așa că profitară de slăbiciunea ei și o sparseră. Căzu cu putere la pământ, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de noroi. Furnirul lustruit al boxei martorilor era crestat, iar unul dintre tuburile fluorescente era stricat, făcând ca boxa juriului să fie mai întunecată decât restul camerei. Jurații erau îmbrăcați obișnuit, în blugi și cămăși cu mânecă scurtă. Fotoliul judecătorului scârțâia de câte ori onorabilul Davis Pike se răsucea ca să arunce o privire spre laptopul lui, operațiune pe care o repeta deseori în timpul zilei. Alex Burnet bănuia că își verifica e-mail-ul sau acțiunile. Una peste alta, acea sală de judecată părea un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Gail se răsuci și opri camera video. — Acum vrei să-mi faci baie? întrebă Gerard. Gail se uită urât la el. Ușa dormitorului se auzi închizându-se cu zgomot. Scârțâitul arcurilor de la pat. O femeie chicotind și râzând. Alte arcuri scârțâind. — Destul, Gerard, spuse Gail. — Știam eu că ai vrea să știi, zise el. Urăsc pasărea aia blestemată, zise soțul ei în aceeași noapte, mai târziu. Erau în dormitor. — Nu asta contează, spuse ea. N-ai decât să faci ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
în albastru, eu rămân aici, voi fi mereu aici... E filiformă deodată, se vede aproape numai cămașa roșie, pe palmele ei deschise în sus... Tânărul iese din sală repede, parcă ar pierde ceva, se duce la dulap, deschide ușile care scârțâie prelung, scotocește grăbit, găsește un tricou negru, se schimbă. E îmbrăcat în negru, reintră în palat, ca hipnotizat. Ofelia e tot acolo, cu cămașa roșie pe palme. La palat, pe stâlpul porții, a cântat pasărea morții... o sclipire de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe jos și am reușit să adorm la loc. Nu pentru multă vreme, că m-am trezit din nou, tot singur, iar mâncărimile începuseră să mă cam sâcâie peste tot. Am coborât călcând cu grijă pe dușumeaua de lemn care scârțâia la fiecare pas și am ieșit afară, unde amicul Dănilă fuma de zor. - I-ai simțit și dumneata? - mă întrebă zâmbind. - Ce anume? - Puricii. Salteaua aia e plină de purici. Am prins vreo câțiva, dar cred că sânt cu sutele
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
o clădire veche și frumoasă, cu mii de ferestre și coloane În față. Care datează probabil... dintr-o perioadă mai de demult. Are o arhitectură georgiană absolut fabuloasă, spune cineva către altcineva, trecând pe lângă mine spre intrare, iar pietrișul le scârțâie sub pași. Georgiană. Asta am vrut și eu să zic. Pornesc pe urmele muzicii și dau ocol casei, ajungând la peluza uriașă, unde evenimentul e În plină desfășurare. Partea din spate a casei e acoperită cu stegulețe, iarba e Împânzită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În care sunt aruncate pietricele. Luna s-a mai urcat pe cer, cocoțându-se acum pe acoperișul șandramalei lui Ben. De acolo, unde pare așezată pe vecie, se vede ca un chip de copil dolofan. Antoniu deschide ușa ruginită care scârțâie lung, sinistru și aruncă cele două oase, după ce au fost curățate de carne și lustruite ca un lemn de fluier. Câinele lui Ben le zdrobește acum În măselele lui hămesite. Antoniu se lungește pe prici, cuprins de o amorțeală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cometă care a coborât lin pe pământ, și, În lumina căreia mi-am regăsit pacea și confortul pe care le pierdusem.,, -Mai bine mi-ai face un ceai se tânguie Kawabata. Văd steluțe palide prin fața ochilor și oasele mele străvechi, scârțâie. -Îți fac, cercopitecule. Se vede de la o poștă că nu mai ești bun de nimic. Sunt infirmierul tău, zdreanță bătrână. Dar de mine cine o să aibă grijă, când mă vor invada bolile? -,,Uniunea Europeană,, pe care o pupi În cur toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de brazi.. De pe horn iese un fum pe care l-am văzut de departe. Ce caut eu În acest loc, nu știu, și nu-mi dau seama cum am ajuns acolo. Urc niște trepte de lemn, deschid o ușă care scârțâie și intru cu frică. Un miros de grajd Îmi umple nările. Casa are o singură Încăpere mare, deși de afară mi se părea că este o casă adevărată, cu sufragerie, dormitoare, bucătărie, cămară, baie și holuri. În mijlocul Încăperii, mama și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nimic! La sapă, acolo e locul tău, nu la noi! Ieși, ’tu-ți curu’ mă-ti! Dosarul rămâne la mine! Și nu te miști din birou până la noi dispoziții! Prin ușa deschisă, o secundă intră zgomotul mașinii de scris, podeaua scârțâind sub cizme, o Închide după ce Îi spune lui Nuți să-i facă legătura. Acum Își poate pune picioarele pe birou, americănește, se descheie și la șireturiîn timp ce vorbește. * — Cine dracu’ mi l-a trimis pe idiotul asta? Unde a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
desenat cu creta pe tabla neagră o literă. Eu mi-am fixat privirea pe un nod din lemnul lăcuit al pupitrului din fața mea. Ceilalți copii urmăreau cu o curiozitate obraznică gesticulația ei. Pentru mine era dezgustătoare. Cu ciobul de cretă scârțâind și scrijelind pe suprafața zgrunțuroasă, ea reprezenta, din punct de vedere teoretic, o atitudine cu care eu nu puteam să fiu de acord. Dar am participat la silabisire, da. Nimeni din toată zona n-a scos sunete mai puternice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de un an după acest incident Charlot a fost convins că părul lung este întotdeauna detașabil. Într-o noapte fără somn, refăcu în sens invers traseul clandestin al copilăriei sale pentru a se duce să-și ia niște apă. Scările scârțâiau sub picioarele lui, dar, spre deosebire de urmele lăsate pe drumul spre Brinac, acum pașii lui nu aveau nici o semnificație, erau niște hieroglife noi pe care nu le descifrase nimeni. Cu un etaj mai jos era fostul lui dormitor; acum nu dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ea, pe linoleum, se făcuse o mică baltă; sacoul și-l agățase de spătarul scaunului. Schimbându-și puțin poziția pe scaun, Charlot simți că ceva greu din buzunarul sacoului îi atinge piciorul. Actorul se trase mai spre mijlocul patului care scârțâi sub greutatea lui. Charlot stinse lumina și, când se așeză, simți din nou același obiect greu atingându-i piciorul. Ploaia bătea în geam cu regularitatea valurilor. Odată cu ziua, se stinseră și euforia, și speranța, iar el își zări dorințele bătrâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
regim de urgență și fără personal calificat... sau ca o naștere. Te aștepți să auzi din clipă în clipă țipătul nou-născutului, dar în final nu auzi decât tăcerea. Clipocitul apei nu se mai aude, clinchetul paharelor încetează, podelele nu mai scârțâie. Carosse oftă mulțumit: — S-a sfârșit! Ascultară amândoi ca niște conspiratori. Apoi adăugă: — Totul s-a terminat. Iar acum ea o să înceapă să se întrebe ce să facă. Nu poate rămâne singură în casa asta. —Trebuie să-l conduc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
să-mi bată cu putere, mă cuprinde un val de greață când scutur din cap, încercând să mă lămuresc, să-mi dau seama ce se întâmplă. Apoi aud zgomote în bucătărie, farfurii care se lovesc una de alta, tacâmuri care scârțâie. Trag pe mine un halat și, cu mâna la cap, ca să-mi apăr mahmureala de vreun alt sunet brutal ce-ar putea veni din cealaltă parte a apartamentului, îmi fac ușor drum spre bucătărie. Rămân în tăcere în prag, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
obișnuiască cu tot ce vedeau și ce auzeau... Ființa lor era încărcată doar cu mlaștini, putregai, gâlgâit de ape mâloase - acum înghețate bocnă - orăcăit de broaște și cu mugetul buhaiului de baltă... Și acum... Acum atâta zgomot! Fluier de locomotivă, scârțâit de frâne, pocnet de tampoane și nenumărate glasuri omenești!!! ― Stafidă frate, să sperăm că trenul pe care îl așteptăm ne va duce acasă, fiindcă atâtea trenuri ne-au dus în și ne-au adus din Infern!!!... ― Măi Dumitri, nu mai
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
grade dreapta. Treceți la roțile tunului!” Ne-am executat fulgerător. „Înainte, marș!” - s-a auzit una din comenzile plăcute „răcanului”. Caii s-au opintit, urnind dihania din loc. Noi împingeam cu toată puterea. Un pas, doi și... podețul începe să scârțâie din încheieturi și să se încline milimetru cu milimetru, dacă pot spune așa. Mă aflam în partea din aval a pârâului, care se arăta - după zgomot - destul de vijelios. Odată cu înclinarea podețului, tunul a prins să lunece pe bârnele de lemn
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
în galop s-a stins, a răsunat limpede cântec de cucuvea... „Asta-i, fraților” - au gândit lotrii. Huruitul convoiului a umplut codrul încărcat de rouă... Iată și trăsura cu negustori. Vine în trap întins. La mică distanță, vreo cinci harabale scârțâie sub greutatea poverii. Dintr-un salt, lotrii sunt în mijlocul drumului! Unul înșfacă frâiele cailor trăsurii, ridicând durda la vedere. Caii se opresc sforăind amarnic. Doi lotri sunt deja la ușile trăsurii, de o parte și de alta, cu pistoalele înfipte
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am murmurat eu. Deși poate că ar fi fost mai nimerit să spun „nevroze feminine“. — Și era? am întrebat. încurcată cu Carlos? — După ea, era noua lui iubită. M-a pus să intru înăuntru, după care a început să-i scârțâie ceva, în spaniolă, lui Carlos, pentru ca în final să-mi zică „Rămâi la ăia de-un soi cu tine“. — Rămâi la ăia de-un soi cu tine? am întrebat șocată. Ca în Poveste din Cartierul de Vest? —Exact, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
inima. Pe masa din fața mea a apărut o ceașcă de ceai, iar tandrețea gestului mi-a multiplicat durerea de vreo zece ori. Am început să plâng și mai tare și simțeam că-mi venea să vomit. —Cioc CIOC? mi-a scârțâit direct în ureche cineva care nu putea fi decât Don. Nu! — Doamne, chiar e în stare proastă, am auzit pe cineva murmurând. Din fericire, m-am trezit râzând ca un copil. Cine a zis asta? am întrebat printre lacrimi. Barry-copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
scosese o vorbă. Cristian conducea concentrat iar Ileana, cu fața crispată, privea tăcută înainte, prin parbriz. Lăsaseră mașina la poalele dealului după care își continuaseră drumul pe jos. Odată ajunși acolo, Toma împinsese poarta și pătrunseseră în curte. Balamalele vechi scârțâiseră strident, ca și cum protestau în fața străinilor ce încercau să intre în lipsa stăpânului. Sub soarele intens de vară, florile din curte păliseră puțin. Nu le mai udase nimeni de ceva vreme. Cu excepția acestui fapt, lui Cristi i se păruse că nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]