1,355 matches
-
îmbarcat pe șlepuri primește un loc în dispozitivul de apărare din jurul Galaților. Aici, în epuizante marșuri de noapte, ocupăm poziții și ne întărim cu privirile ațintite spre Răsărit... Tatonări până ce suntem repartizați, la Giurgiulești, lângă Galați, unde rămânem câteva luni, scormonind pământul și construind poziții de apărare. Ne instruiam zilnic și eram în așteptare. Comandantul meu de companie se poartă extrem de dur, umblă călare printre grupurile de ostași, împărțind cu dărnicie lovituri de cravașă, înjurând în numele tuturor sfinților din calendar. Nu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și te lupți cu temerile, precipiți sau exagerezi prin improvizația vorbită, înlături tot ce-i fals și cuvintele tale te ajută să te apropii de adevăr. Bineînțeles că există o condiție esențială: autobiografia personajului. Chiar cu o noapte înainte eu scormonisem în viața „mamei” pe care o interpretez. Deși piesa este scrisă de un francez, eu nu pot plasa acțiunea în Franța. În general consider că ceea ce se întâmplă în „Roberto Zucco” este valabil pentru orice spațiu, universal. Dar pentru autobiografie
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
munca actorului cu personajul, descoperirea lui sunt cu totul altceva și toate acestea nu pot fi făcute decât pe parcursul orelor de repetiții, a orelor când în afara teatrului ești obligat să trăiești viața de zi cu zi, dar mintea ta lucrează, scormonește, inventează, concluzionează, clădește și finisează trăsăturile esențiale ale personajului cu care încetul cu încetul se va confunda, nu prin mijloace exterioare, ci prin intermediul sufletelor îngemănate: actor-personaj, personaj-actor. Într-adevăr, când își caută personajul, actorul se poate transforma în sclav. Și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
foarte verzi. Dinspre mare vin lumin) și c)ldur). Sub kibbutz se afl) ruinele Cesareei lui Irod. Peste tot sunt urme române. Coloane din marmur) prin iarb). Capiteluri c)zute servesc drept scaune de gr)din). Nu trebuie decât s) scormonești puțin p)mântul că s) g)șesți fragmente de oale, buc)ți de statui, picioarele unui satir dansând. Pe marginea rafturilor ticsite cu c)rțile lui John sunt multe asemenea relicve. Pe biroul aglomerat se afl) o fotografie Înr)maț
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
dezirabil) este coexistența. El este cel mai valoros bun politic al Israelului. Chiar În secolul trecut, cartierul evreiesc din Ierusalim era, dup) p)rerea tuturor, unul dintre cele mai mizerabile locuri de pe p)mânt. Acolo era abatorul; șobolani și câini scormoneau printre resturi și se Inc)ierau; orașul aruncă gunoiul menajer pe str)zile evreiești. Aceast) practic) a durat mult timp. Cand arabii au cucerit orașul În secolul al VII-lea, scrie profesorul David Landes de la Harvard, ei „au g)sit
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
spionează Înverșunate, din lăcașurile lor naturale, viața amoroasă a părinților lor. La Început n-am fost conștient că timpul, atât de nemărginit la prima vedere, este o temniță. Cercetându-mi copilăria (ceea ce este lucrul cel mai bun de făcut după ce scormonești eternitatea cuiva) Întrevăd trezirea conștiinței ca pe o serie de străfulgerări distanțate, iar intervalele dintre ele se micșorează treptat, până ce se formează blocuri strălucitoare de percepție, Îngăduind memoriei să Înșface câte ceva. Am Învățat să număr și să vorbesc mai mult
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care cu strădanie multă s-a aplecat asupra letopisețelor, asupra pisaniilor ca să deslușească din negura vremurilor trăirea lui Ștefan Voievod, trecutul zbuciumatei Moldove: Și candela aprinsă deasupra mormântului său s-a stins uneori în zile rele. Mâini de hoți au scormonit în mormântul cel sfânt. Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conștiinței neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt năprasnic n-a putut-o stinge... Se vor înfrăți ei înaintea acestui altar, măcar pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zbuciumată, cutremurată, să povestească coșmarul. Fugeam... Parcă aveam plumb în picioare... Și bașbuzucii veneau, veneau!... Am căzut. Erau deasupra mea! Rânjeau! Am țipat! Și m-am trezit! De frică, toată noaptea am măsurat iatacul! E cumplit, unchiule! Cumplit! Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și tot dezgropi! Trecutul e mort! Și vulturul e mort! Lasă-l! Fugi! Uită-l! Războiul!... oftează el. Aista-i războiul... Parcă pot? scâncește ea sfârșită. Gândurile se țin scai. Mă urmăresc nemiloase ca Eriniile. Dacă le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
după câteva clipe de tăcere. Ștefan a sculat satele, târgurile, cu mic, cu mare, la cărat piatră. A vrut să vadă cu ochii lui cum se ridică zidul de-al doilea la turnul dinspre miazănoapte al Cetății Neamțului. Maria îl scormone din ochi, inchizitorial: Spune drept, unchiule! Jură-te! Nu v-ați abătut pe la Hârlău?! Jură! Marie! Iar începi? Te otrăvești cu bănuielile tale... Maria izbucnește într-un hohot sarcastic: I s-o fi făcut Măriei sale de un borș de pește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poem în care preamăream omul... "Măicuța" Inchiziția", ce prea mocirlise omul în păcat, m-a luat la întrebări. N-a lipsit mult să mă facă friptură în suc propriu... Ce este Apusul veacului nostru? Pe lângă Divina Comedie, pe lângă ideile ce scormonesc adevărul despre om și natură, pe lângă dantelele în piatră ale catedralelor ce sfidează norii, pe lângă minunile făurite de dalta și penelul artiștilor, Apusul înseamnă și o mână de oase arse. Leonardo da Vinci versus Savonarola. Când ducele Veneției m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să bea mult. A murit în mizerie, străpuns de pumnalul ucigaș plătit de Laiotă, care-și temea "Scaunul" pentru ziua când nestatornicia Înaltei Porți ar fi socotit că i s-au sfârșit zilele domniei... Maria se uită în ochii lui, scormonindu-l: Tu nu? Ți-am spus doar! răspunde Ștefan, iritat, cu reproș. Deși după câte mi-a făcut ar fi meritat, poate. Totuși, mi-era văr... Și-apoi, era un om sfârșit. Cu toate păcatele lui, a fost un viteaz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aflat tărășenia... Vorbește! Ne-au furat "Podul"! răbufnește Duma cu obidă. Ni l-au furat! Ce vorbă-i aiasta, vere?! se zbârlește Ștefan. Cum să ni-l fure, ditai podul!? Iaca bine! Papa și cu Mateiaș! spune Stanciu și se scormonește prin buzunare de unde scoate niște petice de hârtie. Am plătit și-am iscodit. Iată "Scrisorile Sanctității sale cu Mathias-Rex"... Să te crucești, nu alta, adaugă el cu furie și i le întinde lui Duma. Cetește tu, ochii mă lasă... Duma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poruncit: 'talieni oaspete drag la Moldova este. Dus la Suceava. Slobozit la Italia. Care rămas, dat fata frumos la el, moldovean făcut. Aista poruncit Măria mea! Jawohl! răcnește el pocnind din cărâmbi. Da' cu boambele celea cum fu, neamțule? îl scormonește Ștefan. Numa' doi galion! se vaicăre Herman. Numa' doi!... Kaputt! Jawohl, neamțule! îl bate Ștefan pe umăr, lăudându-l. Neamțu' tot neamț... Nuuu!!! Nu mai vin!!!... se aude un răcnet pe cărare. Un călugăr-cerșetor, bărbos, desculț, zdrențăros, se năpustește pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
muncesc, ori crapă de foame! Cerșetoria voi a o stârpi în Țara Moldovei! Vreau să curăț țara. Ștefan, cu mâinile la piept, măsoară încăperea: Ioane, cum stai cu izvodirea la "Nemaipomenitul nostru letopiseț?" Zorește, că dau turcii și rămânem neisprăviți. Scormonesc hrisoave, hronici, adun mărturii din bătrâni. Nu-i ușor, multe n-au fost scrise, adevărul nu-l afli ușor... Te pomeni c-ai ajuns chiar la "Descălecat", zâmbește ironic Ștefan. Zorește! Peste timp, peste istorie se așterne uitarea. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răbufnește Juga exasperat. Mi-am sângerat buricele degetelor zgrepțănând haznaua. Că n-o fi lada ceea fermecată, din care să tot iei și de fund să nu mai dai! Mai caută, iubitule, îl îndeamnă Ștefan cu blândețe. Mai zgreapțănă, mai scormone. Cine caută, găsește." Domnia ta nu cetești Sfânta Scriptură? Tocmai c-o cetesc, replică Juga, și de acolo am învățat că "De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere". Pot să mă dau și-n tur și-n cap, n-am! Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dijmuiesc după lege... Fură... Iau șpagă... Da-da! Fură!se mânie Ștefan. Ai văzut ce căsoaie și-au ridicat?! În vreme de zurbă, inimoșii mușcă țărâna și tâlharii întorc miliardele cu lopata! Vistiernice! poruncește el brusc. Mâine! În zori! Încaleci! Scormonești vămile! La sânge! După lege! Vameșii s-au spurcat la șpagă! Se fură grânele! Se fură peștele! Și pădurile se fură! Să fie dovedită hoția și tâlharii să fie puși să înghită tot ce-au furat, să se sature! Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sângerăm pentru cruce! Am plătit tainul în sânge!" Papa dădea din colț în colț... A spus că regretă, dar el a înțeles că "Ștefan este căpitanul general al regelui Mathias" și... Ceee?!?!... Căpitanul cui?!?! sare Ștefan ca opărit. Țamblac se scormonește după niște însemnări și citește răspicat: "...Capitaneo generale de re Ungariae chiamato Stephano voywoda Moldaviae" mi-a arătat Papa scrisorile lui Mateiaș în care-i cerea banii toți "...Ca să nu fie înjosită demnitatea mea regală"... scrie el. Mi-am notat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
taie de zici că-i ferestrău nu alta, izbucnește Cupcici într-un hohot drăcesc de fericire, închipuindu-și ferăstrăul făcându-și treaba. Aveți cunoștință?... De aiastă sculă aș fi tare pohticios s-o târgui. Prost ești, mă! îl chinuie Alexa scormonindu-l. Nu să există lăcată să nu-și afle cheia. Pentru câte o fâșneață cu năbădăi s-or făcut răzbele și nu s-o putea meșteri o flecușteață de cheiță s-o închidă și s-o deschidă de parcă nici usturoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vorbă bună soru-sa de apărătură? Ce apărătură?! Cine?! Aista?! Aista-i turc! N-are mamă, n-are tată! N-a avut "dovada"! De-o avea... "salcia!" "Salcia", se tânguie Cupcici îngrozit. Dar nu mă slăbește, scrâșnește Isaia cu ură. Mă scormone, mă înțeapă, se joacă cu mine ca pisica cu șoarecele: "Cumnățele, dragule... Îți amintești tu de Baia?" Mă trec fiori pe șira spinării. Cumplită teroare. În orice clipă mă aștept: "Atârnați-l! Înțepați-l!" "Salcia", dârdâie și Negrilă. Dați-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să simtă toată durerea! Voi răzbuna toate umilințele! Toate! Să fim cu ochii-n patru, mormăie Alexa. Un pas greșit, un cuvânt scăpat... Să vă feriți de ochii lui, îi sfătuiește Isaia. Te pironește cu o căutătură, te pătrunde, te scormone, îți tălmăcește gândurile ascunse, te vrăjește, cetește în tine ca dintr-o carte. Când vorbește cu mine, mă străpunge de mă trec toate nădușelile... Numai sălcii o să visez, bolborosește Negrilă, o pădure de sălcii... Isaia râde isteric, ochii îi sticlesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mereu te vei întreba: "Oare cel cu care întind în blid nu mă va vinde?" Și, la miezul nopții, zbirii vor bubui în ușă: "Hai!!" Țara toată va fi o temniță largă cât țara. Credința, cugetul, cuvântul ți le vor scormoni trepădușii să afle de nu cumva gândești, au faci, altcumva decât e poruncă de la "Stăpânire"... Siluit la trup, siluit la suflet, nu-ți vei mai aparține... Și mai presus de toate "tributul de sânge" 500 de copii pentru ienicerime... Anafura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care mi-a arătat-o în chip vădit și de care - vai! - n-am fost demn, m-a mișcat profund. * Am mai spus-o: pentru mine, Marin Preda a reprezentat, alături de Tudor Vianu, autoritatea supremă la noi. Întrebările care mă scormoneau mai aprig, lui vroiam să i le pun. Ca unui stareț - ceea ce, evident, din multe alte puncte de vedere, nu era. De pildă: Există Dumnezeu? (Ciudat, dar n-am simțit sau n-aș fi simțit nevoia să le pun această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
infinitul, dacă nu mă înșel, așa cum am învățat la geometrie. Totuși, este posibil să mă înșel sau să se fi schimbat cu timpul legile geometriei. * Omul acesta neînsemnat avea ceva deosebit, o dragoste de câini, cu care își împărțea hrana, scormonind pentru ei și așezându-le, pe trotuar, oase și alte resturi din ce descoperea el în timp ce își făcea meseria de măturător. Dar nu le arunca aceste resturi, le punea frumos, în fața câinilor, le făcea o masă cuviincioasă și îi chema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
parcă nepământești, înecate în ceața de toamnă. Descopăr acolo, uneori, vestigiile anotimpului recent dispărut: un măr uscat, deshidratat, o nucă. Îmi place să rătăcesc, să aspir melancolia toamnei. Ascult ritmica picurare a ploii pe frunzele cafenii și îmi place să scormonesc frunzișul cu un băț, descoperind alune, un măr chircit, ghindă, într-o zi, o vulpe roșcată își ducea, vigilentă, puiul între dinți. Într-un loc, un cioroi zburlit, preocupat, se străduia să scoată nu știu ce din rădăcinile unui stejar. Apropiindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
furnici de lângă prunul bătrân din fundul grădinii. În ziua în care l-a descoperit, tocmai o ajuta pe bunica să răsădească niște roșii.De fapt, mai mult se juca.Așa se face că a luat săpăliga și a început să scormonească pământul ici și colo, la întîmplare.Deodată a observat o ridicătură de pământ negru și umed, aproape de tulpina prunului.A dat cu săpăliga și...explozie! Bunico, bunico, vino repede! Ce e asta? Ce se întâmplă aici? - Vai! Ce-ai făcut
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]