1,662 matches
-
la aragazurile profesionale, iar chelnerii mișună în uniforme care-ți sar în ochi, cu dungi albe și verzi. — Uniformele sunt acolo. Jan îmi arată spre un coș de răchită plin cu uniforme frumos împăturite. Va trebui să te schimbi. — OK. Scotocesc după o uniformă de mărimea mea și mă duc cu ea la toaletă să mă schimb. Îmi verific rujul ciclam și-mi trag părul mai bine pe față, după care mă uit la ceas. E șase fără douăzeci. Petrecerea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Îmi vine să izbesc cu pumnul de nervi. Intru înapoi în cameră, cu respirația precipitată, și mă uit din nou în jur. Dacă tot am venit, să mă uit bine. Pentru orice eventualitate. Mă îndrept spre birou și încep să scotocesc metodic prin fiecare sertar, deschizându-l larg, uitându-mă bine înăuntru și băgând chiar mâna după hârtii rătăcite. Răstorn coșul de gunoi și-l scutur. Îmi trec mâna peste avizier. Dar nu găsesc nimic. Nici în fișet... nici în dulapurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sub tălpile mele și mă strâmb. I-ar prinde bine să fie aspirat ca lumea. Bănuiesc că menajera a încetat să mai vină în momentul în care au încetat să vină banii. Peste tot pe jos se află haine și scotocesc până când dau peste un capot. Mi-l trag pe mine și mă duc la bucătărie. Am uitat cât de goală, rece și spartană este. Evident, în frigider nu e absolut nimic. Însă găsesc un plic de mușețel și umplu ceainicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
unde mă așeză pe un scaun de răchită, făgăduindu-mi, cu un gest, că avea să vină să-mi dea drumul. Mă liniști cu o grimasă și cu un cuvânt magic: andarun, „casă interioară”. Soldații n-aveau să vină să scotocească acolo unde stăteau femeile! Într-adevăr, zgomotele soldaților nu s-au apropiat decât ca să se Îndepărteze iarăși, Înainte de a dispărea. Cum vor fi știut ei pe care din străduțe aș fi putut să mă pierd? Cartierul era o Învălmășeală alcătuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
copiindu-l. Puteți să-l citiți, chiar trebuie să-l citiți, vă va Învăța multe. În plus, vă va ține ocupat pe parcursul lungii traversări. Dar să nu-l vadă nimeni altcineva. Ne găseam deja În Împrejurimile satului, poliția era pretutindeni, scotocea până și poverile catârilor, dar cine ar fi cutezat să oprească un echipaj regal? Ne continuarăm drumul până În curtea unei imense clădiri de culoarea șofranului. În mijlocul ei trona un uriaș stejar centenar, În jurul căruia forfoteau războinici Încinși cu două cartușiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Mare, sfetnicii grecului Îi atrăseseră acestuia atenția că trupele perșilor erau mult mai numeroase decât ale sale. Alexandru și-a Înălțat Încrezător umerii. „Oamenii mei, a spus el, luptă ca să Învingă, oamenii lui Darius luptă ca să moară!” Djamaledin păru să scotocească prin amintiri. Atunci i-am spus lui Mirza Reza: „Dacă fiul șahului te persecută, nimicește-l, În loc să te distrugi pe tine!” Este acesta, În fapt, un Îndemn la crimă? Și credeți realmente, dumneavoastră, care-l cunoașteți pe Mirza Reza, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se uită îngrijorată la mine. Of, Bex. Își mușcă buza. Nu știu ce să zic. — E OK, zic. Sunt bine. Serios. — Bex... Zău, sunt bine. Îmi feresc privirea, înainte ca, văzându‑i chipul neliniștit, să izbucnesc în lacrimi și încep să‑mi scotocesc prin geantă. Uite...ți‑am luat chestiile alea de la Clinique de care mi‑ai zis, și chestia aia specială pentru ten, pentru mama ta... Îi dau sticluțele și continuu să scotocesc. Mai am și alte câteva chestii pentru tine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
neliniștit, să izbucnesc în lacrimi și încep să‑mi scotocesc prin geantă. Uite...ți‑am luat chestiile alea de la Clinique de care mi‑ai zis, și chestia aia specială pentru ten, pentru mama ta... Îi dau sticluțele și continuu să scotocesc. Mai am și alte câteva chestii pentru tine pe undeva pe aici... — Bex, lasă astea. Hai, vino și stai jos, sau nu știu. Suze strânge sticluțele Clinique la piept și mă privește șovăitoare. Vrei să bei ceva? — Nu! Fac un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
trebuie să spui nimănui. — N‑o să spun. — Vorbesc foarte serios, Bex. Nu vreau să știe nimeni. Nimeni! — Nu! Promit. De fapt, spun, cu o inspirație subită, cred că am ceva pentru tine. Mă reped în hol, deschid o valiză și scotocesc după punga de la Kate’s Paperie. Scot o felicitare din teanc, scriu repede în interiorul ei „Pentru Suze, cu dragoste, Bex“ și revin în bucătărie, lipind plicul. — E pentru mine? zice Suze mirată. Ce e? — Deschide‑o! Rupe grăbită plicul, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu se știe niciodată, poate la un moment dat am să slăbesc o tonă. — Și astea... și astea... Se încruntă, nevenindu‑i să creadă. La naiba, Bex, câte perechi de pantaloni negri ai? — Una singură! Poate două. — Patru... cinci... șase. Scotocește printre umerașe, trăgând afară fără comentarii pereche după pereche de pantaloni. — Ăștia sunt pentru când mă simt grasă, spun defensiv, în clipa în care îmi scoate afară vechii mei Benetton cu vedere la gleznă. Și acolo sunt blugi! strig în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fiecare dintre ele. Cutii gri strălucitoare, cu inițialele S C‑S gravate cu argintiu în partea din față. Cam patruzeci. — Ce... Suze își trage un tricou de pe cap și se holbează la ele, cu gura căscată. De unde naiba le‑ai... Scotocește printre hainele de pe jos, ridică una dintre cutii, o deschide și rămâne uitându‑se la ea în tăcere. Acolo, învelită în hârtia turcoaz, este o ramă foto din piele maro închis. O, Doamne. O, Doamne, de ce a trebuit să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
diseminate pe suprafața coșcovită a lui Nostromo oscilară tăcute în vidul cosmic, căutând prin infinit amăgirea azurie a Pământului familiar. Pe cargou, monstruos agregat de forme voluminoase și de carcase metalice, camere secundare intrară în acțiune, multiplicând unghiurile de vedere, scotocind imensitatea. Oamenii din alte vremi s-ar fi mirat tare să afle că Nostromo remorca prin hăurile stelare o cantitate astronomică de petrol brut, închis în propria rafinărie automată. Până la sfârșitul călătoriei, când remorcherul va intre pe orbită circumterestră, acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
unei chei speciale. Un agregat deosebit de complex, cu fire de toate culorile și forme geometrice minuscule fu astfel scos ia lumină. În interiorul ei, câteva mici secțiuni erau complet carbonizate. Folosindu-se de un alt instrument, ea extirpă componentele distruse, apoi scotoci prin cutia de scule, care-i atârna greu pe umeri, după elementele de înlocuire. Când să-l plaseze pe primul în locașul său, Parker stinse laserul cu care făcea reparațiile urgente. Examină sudura mustăcind, ― Nu-i rău deloc, dacă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de a împinge tot mai departe fruntariile contului meu în bancă! Deci... cum se va face împărțeala în caz că găsesc ceva de valoare? Ripley suspină. ― Nu vă-ngrijorați. Veți primi amândoi ce vi se cuvine. Și cu asta, ea începu să scotocească iar prin cutia cu scule, în căutarea unui tip special de modul oprativ pentru ultima secțiune avariată din panoul mural. ― Eu nu mai lucrez nimic! anunță senin Brett. Să ni se garanteze o împărțeală absolut echitabilă. Ripley găsi piesa necesară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
materialul din care era formată și nici sinistru în desenul ei. Primul era rezultatul unei tehnologii necunoscute; cel de-al doilea putea răspunde unor criterii estetice. Văzută astfel, astronava era aureolată de un fel de frumusețe exotică. Ash, fără îndoială, scotocea deja cu frenezie acest unic specimen și ar fi dat orice pentru a fi acum cu ei. Dallas remarcă îngrijorarea lui Lambert și-și zise că ea, cel puțin, și-ar fi cedat locul ofițerului științific. Kane arătase trei pustule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Pachete și baloturi de toate mărimile, aruncate claie peste grămadă, purtau semne ciudate de forțare. Lăzi de oțel fuseseră efectiv spintecate. După câte reușiră să vadă, creatura lăsase puține lucruri intacte. Păstrând aruncătorul de flăcări și detectoarele în mână, echipajul scotocea printre resturi. Gâtul și ochii le erau chinuiți de rotocoalele de fum înțepător. Inspecția proviziilor nu dezvălui nici o urmă a vietății căutate. Dar fiind că toate alimentele stocate la bordul lui Nostromo erau artificiale și de compoziție omogenă, osemintele ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
într-un secol. La finele secolului. Acum, în anul o mie, finele secolului și al lumii. Sfârșitul lumii, adică începutul, lumea de fier, datorită asprimii nefaste, de plumb, datorită răutății. Lumea neagră, lipsită de autori, dulcissime frater, asta e. Se scotocește în buzunarul pantalonilor de catifea. Scoate un mototol de hârtie subțire, lucioasă. I-l întinde lui Marga. Marga nu observă sau nu vrea să observe, tocmai își șterge ochelarii. Tolea așază, solemn, ghemul de hârtie pe măsuță, lângă pahar. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am tot învățat. Nu avea grija mea, ăsta-i secretul, nesimțirea. Tolea părea dezgustat de ceea ce spunea, scuipa cuvintele, bucuros că sunt doar câteva, că nu are de spus mai mult. A rămas cu privirea spre dulap, dar mâna înmănușată scotocea în buzunarele elegantului pardesiu, să găsească pastilele. Apoi și-a pipăit cu mănușa barba crescută. De câteva zile, nu se mai bărbierise și nici nu ieșise din cameră. Se tot pregătise pentru momentul decisiv. În sfârșit, să tot privești... dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de tristețile adânci, în casa îmbătrânită, goală și bântuită de amintiri a mai rămas doar ea, mama, ca să‐ i țină de urât singurătății. LE SĂRUT MÂINILE Cu migală și strădanie încerc să deschid ușile ferecate ale cămărilor memoriei, să‐i scotocesc ungherele și tainițele ca să descopăr fapte, întâmplări, locuri, ființe dragi și trăiri din trecute vremi. Stratul de colb al uitării s‐ a tot îngroșat, odată cu trecerea anilor, iar trudnicia mea este tot mai anevoioasă. Vreau să aduc la lumina prezentului
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Fărmăcata răstrurnase fata pe pat, îi desfăcuse larg picioarele și privea cu ochi hulpavi în adâncul ei. De parcă căuta cine știe ce comori în vintrele ei. Își petrecu două degete în deschizătura cârlionțată. Apoi încercă să treacă toată mâna, răsucind-o, scormonind, scotocind, cotrobăind, colcăind tot mai adânc. Fata se zbătea, lovind-o, trăgând-o de plete pe maică-sa, devenită dintr-o dată o atât de aprigă, hapsână și criminală moașă. Urla înnebunită de durere. - Io ți-l scot, fă, acușica, pă moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de Eftimie, dar am mai răbdat până a fost să fie chestia cu Valentina. Asta a fost prea de tot. Ne retrăsesem de-acuma aici. Oameni în toată firea. Pensionar și făcea chestii de-astea cu mine în bucătărie... Bătrâna scotoci ceva în poșetă. Nu găsi. Zâmbi necăjită. - Aveam o poză cu toată familia, și cu Ilarion, băiatul înfiat. Să ți-l arăt. Tot scormonea în poșetă. Nu găsea fotografia. - N-o am la mine. Dar e ăla de pe afișele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pielea. „Spumă de zori“, zâmbi iarăși, gândindu-se la cele ce se petreceau odinioară în atelierul lui, de pe Soldat fruntaș erou Pațughelu. Nu-l observă cînd trecu pe lângă el. Era, de fapt, și preocupată să-și caute biletul de trimitere. Scotocea concentrată în poșetuța vișinie. Se așeză la coada de la radiografii, nu cu mult în spatele lui, pe stânga. O auzi cum continuă o povestire începută mai demult. „Da, doamnă“, oftă Aspasia. „Întâmplător cunosc toată povestea. Femeia aceea de care spuneați stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta a-nceput să fie gelos. N-am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tocul ușii dintre cele două camere. - Vreau să plec, șopti năzărenia aceea de minune. Acuși vine ceasul. Cheia este la tine. Deschide ușa și nu mă mai întreba neîntrebarea. Împleticit, ca într-o vrajă, prozatorul se întoarse în camera lui. Scotoci în buzunarul hainei și luă cheia. „Mai bine nu gândesc nimic, își repeta speriat Burtăncureanu. Nu eu răspund. Am respectat toate indicațiile. Doar cu ochii pe balabustă. Eu am făcut tot ce se poate. Ei de ce au plecat și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe birou și își trage un scaun alèturi, Nu ți-am pus zahèr! Mulțumesc! Îi explic în câteva cuvinte ce se întâmplè pe ecran, ce trebuie sè facè, și-i împing ușor tastatură mai aproape de ea, între timp eu mè scotocesc în buzunare dupè pachetul de țigèri, nu-l gèsesc, ea completând conștiincioasè, first name, midle name, last name, îi explic eu ce vrea sè însemne ușer name, Ana și Maria o cheamè, spune-mi pe nume! Ana?! Maria?! Tasteazè foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]