2,483 matches
-
de surprins în cuvinte, greu pînă și de gîndit, obscur-luminoasă, niciodată prezentă cu totul, mereu în devenire, vie, dincoace de lumea obiectelor și altfel decît a fi. O mîngîiere e o perpetuă curgere noneuclidiană, dincolo de esență, ce nu poate fi sculptată, nu poate îngheța, topește, atrage, unifică. Mîngîierea e gîndirea atingerii fără de atingere. E incertitudine pură. Dar tocmai aceasta, tocmai caracterul vag al văilor mîngîiate, dincolo de orice categorii formale, conține o puternică dimensiune morală. Mîngîierea e foarte puternică măcar pentru faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
elemente din alte regnuri sau cu obiecte și pe această cale putem obține informații la care nu am avea acces altfel și care ne vor ajuta în optimizarea comportamentului nostru, în orice domeniu, inclusiv în economie. Popoarele antice și-au sculptat zeitățile în granit pentru a le sugera nemurirea și starea imperturbabilă a conștiinței. De pildă, hindușii vedeau în munții Himalaya imaginea lui Shiva culcat. Universul este însuflețit. Există la toate popoarele această credință în mituri și personaje arhetipale, care le
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
pipe din spumă de mare. Și asta așa a fost. P.S. Dacă nu credeți, puteți păți ca Sir J. B. Poll, care nici el n-a crezut că a fost așa. Și n-a crezut nici măcar că ar exista pipe sculptate în piatră ponce. El era convins că pipa sa preferată este chiar din spumă de mare. Așa că a intrat în mare să caute minunatul material. A tot adunat spumă de mare, dar ea i se scurgea mereu printre degete. Atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
elemente din alte regnuri sau cu obiecte și pe această cale putem obține informații la care nu am avea acces altfel și care ne vor ajuta în optimizarea comportamentului nostru, în orice domeniu, inclusiv în economie. Popoarele antice și-au sculptat zeitățile în granit pentru a le sugera nemurirea și starea imperturbabilă a conștiinței. De pildă, hindușii vedeau în munții Himalaya imaginea lui Shiva culcat. Universul este însuflețit. Există la toate popoarele această credință în mituri și personaje arhetipale, care le
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
ai lui Dumnezeu, ne învață creștinismul. Există, dincolo de toate diferențele de la poale, o unitate în vîrful muntelui. Există o unitate transcendentală a religiilor, cum pleda Frithjof Schuon în superba sa carte cu același titlu. Suntem împreună dacă suntem în Duh, sculptînd în Duh matrice perfecte, întru slava lui Dumnezeu. 5.8. UN CER DE SENS Cartea lui Frithjof Schuon, Despre unita-tea transcendentă a religiilor, este o carte-monument, o carte-destin, purtătoare de origini și de tradiții. Apărută în 1994, la Humanitas, în
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
feluri de a articula prezența și absența. Statuia ca dublu, ca eidolon modelat pentru a face cu putință prezența în absență, realizează legătura dintre cei vii și această lume a absenților prin excelență care sunt morții. Piatra grosolan cioplită sau sculptată în așa fel încât să semene cu modelul ei viu este, am putea spune, orientată spre invizibil și legată de puterea morții în ceea ce are ea mai înspăimântător. În apelurile către zeitățile Infernului se jură pe o piatră. Gorgo îi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lucru. Aflăm din relatarea unui gentilom că e opera marelui artist Giulio Romano, discipol al lui Rafael, pictor și sculptor al cărui epitaf se zice că ar fi fost compus din două versuri: Jupiter vedea cum respiră Corpurile pictate ori sculptate de el. Firește, Shakespeare nu citează aici epitaful cu pricina, dar Giulio Romano rămâne pentru el sculptorul magician capabil să imite atât de desăvârșit natura, încât creațiile lui ar fi putut-o înlocui perfect, dacă maestrului i-ar fi stat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va fi!”, îi spusese acesta marinarului Lyngstrand. „Și mă va urma chiar dacă va trebui să mă duc acasă la ea s-o caut.” Așadar, Lyngstrand și Ellida și-o închipuie amândoi la fel de bine pe „tânăra femeie necredincioasă ce va fi sculptată, de parcă ar vedea-o aievea în fața ochilor, și pe soțul înșelat, care vrea să se răzbune după ce s-a înecat... Și care, înecat și mort, se întoarce acasă”. Veridicitatea acestei sculpturi, veritabilă materializare a imaginii din visul Ellidei, în care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a vieții sale, este o alegorie reprezentând o tânără femeie moartă care se trezește la viață, o tânără care și-a păstrat puritatea și inocența chiar și „după lungul somn fără vise al morții”. De atunci încoace, Rubek nu mai sculptează însă decât busturi ce ascund „ceva perfid”, o viclenie, o răutate „pe care oamenii nu le pot vedea”. Căci sub aparența lor umană, se disimulează o lume animală, o lume a sălbăticiunilor inaccesibilă spiritului mediocru al privitorului burghez. În spatele busturilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
drept model actorului ce se străduiește să-și învingă slăbiciunile trupului, masca - socotită de Craig mai aptă decât chipul omenesc să slujească țelurile unui teatru precum cel definit de el - trebuie să fie și ea originară, ceremonială, din familia măștilor sculptate în lemn, în fildeș sau, mai târziu, croite din piele. O mască anterioară degenerescenței a cărei expresie o constituie masca de carnaval, făcută din hârtie sau din mătase neagră. Într-un text din 1909, „Apropo de măști”1, Craig își
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trebuie să tindă și teatrul, dacă se vrea un teatru al adevăratelor efigii, și nu doar al simulării: „Orice efigie adevărată își are umbra ei, care o dublează, iar arta decade începând din momentul când sculptorul modelator se teme că, sculptând, descătușează și pune în libertate un soi de umbră a cărei existență îl va obseda, îi va tulbura tihna”. „Arta” înțeleasă, desigur, în sensul occidental al termenului, ca pură fabricație estetică a unor efigii vide lăuntric, nelocuite de dublul lor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
poate da acesteia adevărata ei dimensiune, susține dramaturgul francez. Ceea ce urmărește teatrul lui Genet este, în primul rând, ceea ce fascinează, de exemplu, la un artist plastic precum Giacometti: „Giacometti nu lucrează nici pentru contemporanii săi, nici pentru generațiile viitoare; el sculptează statui care să-i încânte înainte de toate pe morți”. Opera lui capătă astfel o veritabilă măreție, căci, pentru a fi măreață, „orice creație artistică trebuie ș...ț să coboare în timp de-a lungul câtorva milenii, să ajungă, dacă se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o stare asemănătoare, simte „o emoție foarte apropiată de acea teroare și o fascinație aproape la fel de intensă”. Așadar, pentru Genet, statuile lui Giacometti sunt „locuite” de o prezență invizibilă, din sfera divinității. Să nu uităm, de altfel, că nici femeile sculptate de acesta nu sunt pentru el statui de zeițe, ci zeițe adevărate. Adică nu doar niște simple imagini, ci veritabili eidola arhaici, care înscriu în vizibil prezența efectivă a unui invizibil ce trimite la un inaccesibil altundeva. Sunt statui obișnuite
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
N-am putea recunoaște aici dorința lui Giacometti de a nu se adresa decât morților sau de a oferi celor vii un lăcaș de veci a cărui origine, a cărui valoare fondatoare s-ar pierde în negura timpurilor? Giacometti a sculptat și statui reprezentând oameni „în mișcare”, statui, remarcă Genet, cu picioare imense, masive, înfipte într-un bloc solid de piatră și cu un trup subțire, lung și deșirat, terminat printr-un cap minuscul. Sugestia nu este însă aceea a încercării
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fi întotdeauna autobiografia și confesiunea (trupului) unui filosof, așa cum afirmă Nietzsche în Știința voioasă, iată un adevăr de ieri care promite mult pentru mâine. Istoria filosofiei căreia, din această perspectivă, eu i-aș zice hedonistă - pentru că vrea mai degrabă să sculpteze trupul și pasiunile decât să le distrugă pur și simplu - nu este locul ideal pentru a arăta cum se articulează această legătură complexă între un trup de filosof și gândurile sale, viziunile sale asupra lumii și producțiile sale teoretice. Genul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
care și-o formase În trei decenii de căutare a imaginilor de război, douăzeci și șase de veacuri de iconografie belică. Fresca lui era rodul final al tuturor acestora: războinici care Își Închideau armura din teracotă roșie și neagră, legionari sculptați pe coloana lui Traian, tapiseria de la Bayeux, Fleurus-ul lui Carducho, Sfântul Quentin văzut de Luca Giordano, masacrele lui Antonio Tempesta, studiile schițate de Leonardo pentru bătălia de la Anghiari, gravurile lui Callot, incendierea Troiei după Collantes, Doi Mai și Dezastrele văzute
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dar n-o făcuse. Și Olvido murise ceva mai târziu, fără să știe că el avea s-o facă, printre altele, de dragul ei. Atunci se uita la Uccello, neclintită, cu gâtul lung sub părul strâns la ceafă, ca o statuie sculptată cu cea mai mare delicatețe, absorbită de bărbații care mureau și omorau, de câinele care, sub punctul de fugă situat În capul calului din centru, urmărea iepuri În goana mare. Și tu? Întrebase el. Spune-mi cum rezolvi chestiunea. Olvido
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fi exemplificată prin operele de „artă carnală” ale artistei Orlan. Arta de tip performance corporal a artistei Orlan, începând cu anii ’90, se bazează pe o serie de operații ale chirurgiei estetice și pe reprezentările media corespunzătoare. Artista își re/sculptează look-ul după figuri feminine celebre din istoria artei precum Mona Lisa, Psyche, Europa, Diana sau Venus. Dacă în anii ’70, artista desfășoară sculpturi-performanțe precum „Le Baiser de l’artist” (inspirată de iconografia barocăă sau „Sainte Orlan”, din 1990 începe
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în dimineața de Crăciun atât la slavi, cât și la români ,iar datina arderii butucului este de tradiție europeană. Tot ca motiv solar sunt și colacii de Crăciun care imită forma soarelui, amintind de capul cu nimb al zeului Mithra, sculptat pe basoreliefurile găsite în templele aflate pe pământul Daciei și Moesiei, dar și în răsăritul și apusul Europei.86 Arderea butucului de Crăciun, prezent aproape la toate popoarele Europei sârbul badnjak, bulgarul bъdniak și koládnik, francezul la bûche de Noël
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Pasărea apare și în ornamentica populară, ca semn al integrării în social, de exemplu ulcioarele de nuntă din Obroga, în formă de pasăre cu pui, reprezintă un simbol al fertilității.233 O altă constantă prezentă în mitologia românească este "pasărea-suflet", sculptată în lemn și așezată pe stâlpul de pe morminte.234 În mentalitatea arhaică românească, pasărea este ambivalentă, întruchipând atât forțele întunericului, cât și puterile luminii, prevestind binele sau răul, supunându-se metamorfozelor continue pentru a răstălmăci lumea înțelesurilor simbolice. Astfel, în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trece Dumnezeu / Că n-am făcut nici un rău, / Grâiele nu le-am stricat, / Oarzăle nu le-am mâncat."321 Pentru a vesti primăvara și roadele ce vor urma, la greci 322 se umblă, din casă în casă, cu o rândunică sculptată în lemn, rostind un cântec-colindă: "A sosit, a sosit rândunica! ... / Pe-o creangă mi s-a pus și mi-a grăit, / Și-a ciripit dulce: / Hei martie, bunule martie / Și tu groaznic făurar, / Chiar de arzi, chiar de pârlești, / Tot
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de casă, șarpele de câmpie și pădure, șarpele de apă. Șarpele de casă, Știma casei, Vâlva casei, este "ceasornicul casei" care trăiește sub pragul ușii sau în peretele casei, fiind un geniu protector al casei la români. Șarpele casei este sculptat pe stâlpii pridvorului sau pe grinda mare din camera de oaspeți, dar și pe monumentele funerare. Șarpele de câmp apare pe stâlpii de mormânt și pe cruci, reprezentat pe verticală, cu gura deschisă sub simbolul soarelui pe care vrea să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
anului. Considerat "norocul casei", șarpele de casă apără casa de farmece, de blesteme și de duhurile rele, iar izgonirea sau uciderea lui atrage după sine nenorocirea familiei sau pustiirea casei. Când moare ultimul stăpân al casei, șarpele de casă este sculptat pe stâlpul sau pe crucea de la mormânt, tronând ca apotropeu. Pe monumentele funerare este sculptat și șarpele de câmp care este înfățișat pe verticală, cu gura deschisă pentru a devora soarele, amintind de marele șarpe originar, de la egipteni, Atum. Șarpele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
duhurile rele, iar izgonirea sau uciderea lui atrage după sine nenorocirea familiei sau pustiirea casei. Când moare ultimul stăpân al casei, șarpele de casă este sculptat pe stâlpul sau pe crucea de la mormânt, tronând ca apotropeu. Pe monumentele funerare este sculptat și șarpele de câmp care este înfățișat pe verticală, cu gura deschisă pentru a devora soarele, amintind de marele șarpe originar, de la egipteni, Atum. Șarpele mitic apără comorile sau izvoarele cu apă vie și apă moartă.344 Apariție și dispariția
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
înființarea liceului, un profesor de limba româna și gazetar la un ziar local, m-a întrebat dacă este adevărat că eu am fost cel mai bun elev, absolvent în anul 1966. În noul local al liceului din strada Racoviță se sculptase pe perete un panou cu șefii de promoție și în anul respectiv se pare că nu era nimeni. Evident că nu ar fi putut să pună ca șef de promoție, pe vremea lui Ceaușescu, un fiu de dușman al poporului
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]