1,859 matches
-
alegere; conjunctivul i se poate impune, ca unică posibilitate, peste orice condiționare categorială, specifică modului gramatical. Conjunctivul cunoaște nu numai o condiționare morfologică, pe terenul opoziției interne, specifice categoriei mod, ci și una sintactică. Din perspectivă morfologică, modul conjunctiv are semantica sa specifică: situează acțiunea verbală sub semnul incertitudinii; este posibilă realizarea ei, dar este nesigură. Se opune, prin aceasta, în primul rând, indicativului, mod al realității, al certitudinii-realitate: „El vine mereu aici”!/„Să vină el aici?” Opoziția cu celelalte moduri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.: „Fără să mai aștepte îngăduința, un țăran trecu pragul.” (L. Rebreanu) „Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvântarea.” (L.Rebreanu) Este drept că, în cele mai multe din aceste situații, conjunctivul se păstrează în sfera semanticii sale, de mod al unei acțiuni nesigure dar posibile, însă aceasta se întâmplă nu pentru că ar fi vrerea (atitudinea) vorbitorului, ci pentru că este o exigență a sintaxei limbii române. Pe de altă parte, subordonarea însăși a conjunctivului nu este totdeauna
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ci pentru că este o exigență a sintaxei limbii române. Pe de altă parte, subordonarea însăși a conjunctivului nu este totdeauna numai de natură formală. Chiar semantica lui - din perspectiva opozițiilor specifice categoriei gramaticale a modului - stă în strânsă legătură cu semantica verbului regent. Verbe ca a încerca, a vrea, a-i veni, a ruga, a trebui etc. se află prin însăși structura lor semantică sub semnul nesiguranței și circumscriu, în consecință, nesiguranței și acțiunea verbului subordonat. Subordonat (în amândouă sensurile: al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
negativă. • când verbul la conjunctiv este predicat al unei propoziții nondependente și, mai ales, independente: „Să fie chiar acesta motivul?!” Valori ale conjunctivuluitc "Valori ale conjunctivului" Valorile conjunctivului se manifestă în funcție de libertatea de alegere a vorbitorului și se dezvoltă în funcție de semantica verbului și de forma temporală a conjunctivului. Între cele două forme temporale, specifice conjunctivului, nu există numai opoziția internă proprie timpului verbal, ci se manifestă și deosebiri din punctul de vedere al planului semantic al modului: prezentul dezvoltă valoarea specifică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau absolută). La primul nivel, „polisemia” lexico-gramaticală a formelor absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția denominativă. Infinitivul denumește acțiunea (starea etc.) verbului în interiorul sistemului lexical al limbii, așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește „obiectual” substanțe - „obiecte” interpretate lingvistic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiune din care face parte verbul, prin sufixul tematic: „De uitat, n-am uitat nimica, tată.” (I. Creangă) SINTAXA VERBULUITC "SINTAXA VERBULUI" Identitatea specifică a verbului între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și îl calcă în picioare se așează definitiv de partea ticăloșiei. Verbele nepredicative nu își pot asuma, singure, predicația, întrucât planul lor semantic, 1. sau nu-și află determinarea necesară în raportul cu realitatea extralingvistică în procesul de actualizare a semanticii enunțului lingvistic, 2. sau reprezintă proiectarea enunțării (subiective) asupra enunțului (obiectiv). 1. Prima situație este reprezentată de verbele copulative, care realizează funcția de predicat - ca predicat analitic - printr-o relație de complementaritate cu un nume predicativ (substantiv, adjectiv, pronume, propoziție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantivului etc.)-nume predicativ și planul semantic al substantivului (pronumelui etc.)-subiect: Omul acela este/a fost neliniștit. Verbele copulative lexico-gramaticale (a deveni, a părea etc.) participă la predicație, și prin conținutul lor lexical (insuficient, dar fundamental pentru orientarea actualizării semanticii enunțului), și prin componenta semantică de natură gramaticală, dezvoltată de flectiv: „Dan întoarse foile, șopti și umbra deveni om.” (M. Eminescu) În desfășurarea predicației, copulele lexico-gramaticale își actualizează propriul plan semantic, împlinit prin relația de complementaritate cu un nume (devine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Chiar plecând imediat, tot nu mai poți prinde trenul.” În mod frecvent, planul semantic al gerunziului cu funcție de circumstanțial asociază circumstanțele temporală și cauzală: „Boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguța.” (I. Creangă) Exprimând, prin semantica sa lexico-gramaticală, o temporalitate nedeterminată, gerunziul intră cel mai adesea într-un raport de simultaneitate temporală cu verbul regent: „- Ei, ei! măi Zaharia, zic eu, coborându-ne la vale spre Pașcani: de-acum și munții i-am pierdut din vedere
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
măreț și trainic.” (Mateiu I. Caragiale) În structura constituentului dezvoltat participiul ocupă poziția subiectului; este o alternativă la conjunctivul-predicat al unei propoziții-subiect: trebuie căutată/trebuie să fie căutată. * Dimensiunea verbală din planul semantic al participiului determină tipurile de construcții, în funcție de semantica verbului de proveniență: • participiul provenit din verbe intranzitive, având sens activ, este determinat de circumstanțiale și de atribut circumstanțial sau complement predicativ: „Iară ceilalți popi, înlemniți cu mâinile la piept, cât pe ce să cadă amețiți din picioare, de frică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un nume: Ajuns doctor, nu și-a mai păstrat vechile prietenii.” șcirc. timp/cauzăț Să-l văd ajuns doctor și-apoi nu-mi fac nici o grijă. șcompl. predicativț În enunțuri situaționale, participiul pasiv asigură o relativă autonomie, prin înglobarea în semantica sa și a auxiliarului de diateză a structurilor în care intră: aceste enunțuri - enunțuri participiale - sunt o alternativă la enunțurile infinitivale: Fumatul interzis! - A nu se fuma! Staționarea interzisă! - A nu se staționa! SINTAXA SUPINULUITC "SINTAXA SUPINULUI" Dimensiunea substantivală din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exterior funcția de complement direct: „Astfel mă iubesc de-acum: Unul dintre mulți, / și mă scutur de mine însumi.” (L. Blaga) Își dezvoltă câmpul semantico-sintactic și printr-un complement direct sau indirect verbele cu dublă tranzitivitate; complementul direct introduce componenta semantică reflectând partea din „lumea” exterioară - „obiect” al atenției, interesul subiectului acțiunii verbale, caracterizată, de regulă, prin trăsătura - uman: „Te întreabă și socoate / Ce e rău și ce e bine.” (M. Eminescu) Se dăruie tuturor, fără a cere nimic nimănui. Anumite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sub aspect sintactic) prin el însuși: „ - A fost în urma noastră pe aici nenea Anghelache?/ - Da!” (I.L. Caragiale, I, p. 304) Identitatea distinctă a adverbului rezultă, ca și identitatea celorlalte clase lexico-gramaticale, din convergența în mod specific a celor patru perspective: semantică, deictică, morfologică, sintactică. Funcția semantică principală a adverbului este de a particulariza planul semantic general al unui verb: „El scrie El scrie frumos.” Adverbul caracterizează acțiunea exprimată de un verb sub aspect calitativ sau cantitativ, sub aspectul coordonatelor principale ale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțul al doilea: „E probabil că va pleca.” Iar în această situație, poziția adverbului nu e diferită de a altor termeni care constituie, aparent, singuri predicatul unei propoziții, dar numai datorită elipsei sau subînțelegerii verbului copulativ, componentul care poartă atributele semanticii gramaticale a predicației: „Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează;/ Ea o inimă de aur - El un suflet apostat.” (M.Eminescu, I, p. 50), „Bine c-ai venit.”, „Păcat că n-ai venit.” ș.a.m.d.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazul termenilor afectivi, cu manifestarea sonoră a lumii obiective, în cazul termenilor onomatopeici: „- Ei, amu, ce-i de făcut? Hai să intrăm ici în ograda asta, zise Zaharia lui Gâtlan.” (I. Creangă) Prin modul specific de constituire și manifestare a „semanticii” lor ca semne lingvistice distincte în sistemul limbii și prin distincțiile de natură deictică, în raportul dintre limba orală și trecerea ei în limbajul scris, termenii numiți interjecție se pot grupa în două categorii: • interjecții (afective și volitive) • onomatopee 3
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
2) Fără conținut lexical propriu, prepozițiile se caracterizează printr-un plan semantic specific (cu diferite grade de abstractizare, manifestat în gradul de dezvoltare a „polisemiei” lor sintactice), lipsit de autonomie, dependent sau într-un raport de continuitate (sau numai compatibilitate) semantică, (1) pe de o parte, cu conținutul lexical al termenului pe care îl preced, (2) pe de alta, cu funcția sintactică pe care acest termen o realizează. La primul nivel, descris de planul semantic al termenului dependent, rămân indiferente (sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți Când termenii reprezentând aceeași funcție sintactică dezvoltă între ei o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), se multiplică, nu planul semantic al funcției, ci funcția însăși, ca realizare; actualizarea semanticii sale lexicale (care nu mai primește sensul ‘pluralitate’), cu originea în raportul cu lumea extraverbală, se desfășoară sub semnul opțiunii: Va pleca la Cernăuți Andra sau Cristina. sau al excluderii: Va pleca la Cernăuți nu Andra, ci Cristina., cu eliminarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Unitatea minimală este propoziția; identitatea ei este dată de dezvoltarea câmpului semantico-sintactic generat/guvernat de un verb în baza unui singur nucleu predicațional. Propoziția poate fi în/prin ea însăși un enunț, când se caracterizează prin coexistența celor trei unități (semantică, sintactică, prozodică) și prin autonomie sintactică absolută: „Luceferi de foc / Privi-vor din cetini Mormânt făr’de noroc / Și fără prieteni.” (M. Eminescu) sau poate fi numai o componentă a enunțului, când este lipsită de unitate prozodică iar, din punct
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin pădure./ Va fi rătăcind prin pădure. Planul semantic al enunțurilor constatative poate fi supus probei adevărului fenomenal (Ninge sau nu ninge), în timp ce planul semantic al enunțurilor ilustrative este supus probei adevărului conceptual (Verbul a trebui dezvoltă sau nu componenta semantică ‘ipoteză’). Când verbul asertiv reprezintă, ca verb performativ (Austin), însăși realizarea actului lingvistic al aserțiunii, el generează enunțuri performative: „Eu îți spun încă o dată că adevărul nu poate fi sufocat.” În funcție de situarea planului lor semantic în desfășurarea categoriei modalității, enunțurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
le numim valori predicative.” 17 Componenta semantic-gramaticală se manifestă în planul expresiei prin indici categoriali, care sunt semnificanții unor semne lingvistice purtătoare de sensuri gramaticale. Morfemele de timp și de mod din structura verbului flexionat își au originea în chiar semantica gramaticală a verbului care și-a asumat predicația și reflectă raportul dintre coordonate ale comunicării lingvistice (enunțarea) și coordonate ale obictului comunicării (enunțul). Morfemele de persoană și număr stau în legătură cu intrarea verbului-predicat în relație sintactică cu un nume (pronume etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Au nu-nțelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor Iar tu ești muritoare?” (M. Eminescu) „Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni. Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece.” (M. Eminescu) Această bipolaritate semantică: - verb copulativ - semantică gramaticală + nume predicativ - semantică lexicală - în desfășurarea analitică a planului semantic al predicației este absolută numai în structurile predicatului analitic în care verbul copulativ este copula absolută a fi și alte verbe, când, prin mutații radicale în planul lor semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic al numelui-propoziție: cum îl știam noi în studenție, apoi a planului semantic al numelui predicativ complex în ansamblu: a fi rămas + cum îl știam noi și în cele din urmă prin raportul de complementaritate cu verbul copulativ care desfășoară semantica gramaticală a predicației: Tudor pare + a fi rămas + cinstit + cum îl știam noi. Noi îl știam cinstit. e. Numele predicativ propozițional (propoziția - nume predicativ) se caracterizează prin dezvoltarea unui nucleu predicațional/propozițional propriu: „Singura mea rugă-i uitării să mă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structurală și semantică prin actualizarea planului semantic al predicatelor, din perspectiva enunțării, descrisă de verbele semiauxiliare. Predicatul verbal compus este constituit dintr-un verb semiauxiliar, expresie a perspectivei enunțării, și un verb predicativ (sau o formă verbală absolută), expresie a semanticii enunțului: Mihai trebuie să fi pierdut trenul, de n-a venit. vb. semiauxiliar + vb. predicativ Predicatul nominal compus are în structura constituentului prin care se realizează un verb semiauxiliar, un verb copulativ și un nume (unitate lexicală sau unitate propozițională
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțului și lumea extralingvistică, se disting două categorii de predicate: a. predicatul absolut b. predicatul referențial a. Predicatul absoluttc "a. Predicatul absolut" În enunțul cu predicat absolut, se absolutizează planul semantic al relației de interdependență subiect predicat, concomitent cu absolutizarea semanticii lexicale a termenilor care realizează cele două funcții sintactice la nivel conceptual, în afara oricărei determinări cu originea în situația de comunicare. Din punct de vedere logico-semantic, enunțurile cu predicat absolut sunt expresia unor adevăruri axiomatice; semantica termenului-predicat și semantica termenului-subiect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicat, concomitent cu absolutizarea semanticii lexicale a termenilor care realizează cele două funcții sintactice la nivel conceptual, în afara oricărei determinări cu originea în situația de comunicare. Din punct de vedere logico-semantic, enunțurile cu predicat absolut sunt expresia unor adevăruri axiomatice; semantica termenului-predicat și semantica termenului-subiect sunt consubstanțiale: „Lumea există.” „Omul gândește.” Predicatul este expresia lingvistică a unei „note” din sfera noțiunii/conceptului - exprimată lingvistic prin subiect, dar a unei note esențiale, intrinseci, care este însuși temeiul/nucleul noțiunii; altfel spus, existența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]