2,780 matches
-
întâlnirea cu frații Futacu, răutatea piticului Donțu și poveștile țiganilor lui Chicoș. - Pe-aici, prin zonă, răspunsese Zogru misterios, apoi întrebase brusc: Unde mergem? - Hai că te duc unde suntem noi trași. Și-l dusese într-o curte mare, cu servitori care alergau fiecare după treaba lui, și de-acolo intraseră într-o odaie din dosul casei, o încăpere întunecoasă, cu pereți de lemn vechi și grinzi groase, în care era o masă rotundă, nu mai înaltă de jumate de metru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
încremenise fără vorbă. Mihnea se ridicase alene și, după ce o privise ironic și disprețuitor pe fata rămasă pe podea, îi poruncise scurt: Să nu te miști de-aici. Altfel vei fi moartă, înțelegi? Moartă și îngropată! Apoi plecase însoțit de servitor spre pivnița în care îl aștepta minunea: omul cu puteri de zmeu, prins ieri în Târgoviște, adormit cu buruieni și adus acum la Șotânga. Pampu-Zogru nu-i făcuse însă cine știe ce impresie, așa că amânase probarea lui. Voia să-l pună să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Și pe urmă... avea planuri. Dar tocmai când ieșea din pivniță o văzuse pe Ghighina alergând pe aleea grădinii și începuse să urle și să dea ordine: - Hoața! Prindeți hoața! Să vină gărzile și s-o ducem în cetate! Doi servitori se iviseră pe lângă tufele de răsură. Fata, și mai speriată, o luase spre grajduri unde dăduse peste Ioniță. Acesta tocmai înhămase caii la o trăsurică veche pe care o luau fără știrea stăpânului, el și Talpă, ca să ajungă la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o luau fără știrea stăpânului, el și Talpă, ca să ajungă la o petrecere, în Târgoviște. Prea uluit, argatul se dăduse în lături, iar Ghighina urcase dintr-o săritură pe capra trăsurii. Zogru o luase în urma ei, însă de cum auzise strigătele servitorilor se întorsese. Erau câțiva, înarmați cu securi și bâte, iar din urmă venea un călăreț. Cineva striga să-i iasă în față. Și atunci se hotărâse: din câțiva pași ajunsese trăsura și urcase lângă fată, luându-i frâiele. Pentru Ghighina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu era a lui, așteptând supus un ordin. Zogru se apropiase pe neașteptate și-l pălmuise scurt și năucitor, poate de trei ori patru ori, apoi îi îndreptase puțin calul și-l lovise peste crupă. În scurt timp, fiecare dintre servitorii prințului călărea în câte o direcție imprecisă, printre copacii groși ai pădurii și, deși se simțeau vinovați și umiliți, nici unul nu se gândea să se întoarcă. Merseseră ore bune spre locuri necunoscute până atunci, fără să îndrăznească să se gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dar care va veni la poarta mănăstirii și va spune că l-ai chemat tu. Să lași vorbă ciohodarilor. Zogru l-a dus pe Alecu aproape val-vârtej în fața mănăstirii, unde a sărit într-un arnăut și după aceea într-un servitor pe care l-a scos pe poartă și l-a făcut să alerge până la conacul lui Gligore Ionașcu. Voia să doarmă cu acesta mai mult din capriciul de a se ști într-un loc familiar. Servitorul a bătut în poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
după aceea într-un servitor pe care l-a scos pe poartă și l-a făcut să alerge până la conacul lui Gligore Ionașcu. Voia să doarmă cu acesta mai mult din capriciul de a se ști într-un loc familiar. Servitorul a bătut în poartă și-a spus că are răvaș pentru Gligore și, cum era îmbrăcat cu anteriu de vătășel domnesc, slugile l-au chemat pe dată. N-a fost nevoie să-i spună ceva, ci a intrat repede în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pe măsură ce citea și punea cap la cap documentele, își amintea și de alte întâmplări pe care le trăise ori despre care auzise vorbindu-se. De pildă, știa că pe la 1524 Bucureștiul a fost zguduit de moartea năprasnică a unui mărunt servitor domnesc pe nume Dandu. Fusese găsit după o săptămână, mort împreună cu toată suflarea casei, și se vorbise că fuseseră otrăviți. În 1520, Nălbica s-a întors la mănăstire cu inima strânsă și cu o casetă de lemn, în care ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ca într-un zâmbet. Când turnam vin pe ea noaptea, la fiecare lună nouă, ni se părea că gura i se deschide și mai mult, de plăcere. Cu câțiva ani înainte de a apărea Iacob, Laban încă mai avea oameni tocmiți, servitori care munceau pentru el și pajiștea era plină cu ei, cu nevestele și cu copiii, cu mirosurile de la vetrele lor și cu râsete. Când a venit tatăl meu, nu mai erau în jurul lui Laban decât o nevastă bolnavă și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
era pronunțat numele lui Iacob. Cât despre tata, el era conștient de un lucru. Că, deși el era acela care înmulțise turmele, care umpluse câmpurile de lucrători și care adusese negustorii la corturile noastre, nu era nimic mai mult decât servitorul lui Laban. Plata care îi revenea lui era puțină, dar Iacob era un om foarte cumpătat și își gospodărea bine produsele și era foarte atent cu mica lui turmă de capre bălțate și oi brumării. Iacob ura lenea lui Laban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Voia, de asemenea, averea personală a nevestelor lui, adică o cantitate însemnată de pietre de măcinat, fuse, războaie de țesut și vase de apă, bijuterii și bucăți de brânză. Îi aducea aminte în zadar lui Laban că corturile, turmele și servitorii erau acolo doar datorită muncii lui Iacob. Îl amenința că o să-și caute dreptatea la tribunalul din Haran, dar asta îl făcea pe Laban să râdă. El băuse și jucase de nenumărate ori cu bătrânii orașului și n-avea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gânduri pe bătrân, care tremura de frică în fața oricărui zeu. Când Iacob a pomenit de zeul strămoșilor săi, zâmbetul a pierit de pe fața lui Laban. Norocul lui Iacob cu turmele, faptul că cei unsprezece fii supraviețuiseră și erau sănătoși, loialitatea servitorilor față de el și chiar și istețimea nemaivăzută a câinilor lui - toate astea arătau clar că Iacob era iubit de zei. Laban și-a amintit dintr-odată anii în care Iacob adusese sacrificii însemnate zeului și s-a gândit că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
au băut vin ca să pecetluiască înțelegerea. Iacob avea să plece cu femeile lui, cu copiii și cu animalele bălțate, care nu erau mai multe decât șaizeci de capre și șaizeci de oi. Iacob s-a mai târguit și pentru doi servitori cu femeile lor. Iar în schimbul unui măgar și a unui taur bătrân, Iacob a fost de acord să-i lase doi câini, dintre care unu era cel mai bun ciobănesc. Toate bunurile Leei și ale Rahelei urmau să fie luate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lua fiecare bulb de ceapă, fiecare bob de grâu, ar fi putut goli fiecare stup de albine. Dar ele au vrut să ia doar ceea ce considerau că le aparține. Nu făceau asta din considerație față de Laban, ci gândindu-se la servitori și la copiii acestora care rămâneau acolo. Eram trimisă în toate părțile, să car, să aduc diverse lucruri și nimeni nu avea timp să mă alinte sau să mă mângâie pe păr. Nimeni nu mai râdea cu mine și nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care ea mi-o oferea cumva cu gândul în altă parte. Femeile au ars o bucată din turta lor lunară în cinstea zeiței, dar n-au cântat și nici n-au dansat, așa cum făceau de obicei. A doua zi, femeile servitorilor li s-au alăturat, pentru că începeau și pentru ele zilele din cortul roșu, dar a fost mai mult ca un priveghi, decât ca o sărbătoare. Nimeni nu le-a mai cerut celor gravide să vorbească despre cum se simt. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
au mai masat picioarele una alteia. Turtele dulci au rămas neatinse, doar copiii mici care intrau și ieșeau din cortul roșu, în căutarea mamelor care îi alăptau sau îi luau în brațe, s-au mai înfruptat din ele. Dintre femeile servitorilor, doar Zibatu și Uzna aveau să plece cu noi în Canaan. Celelalte rămâneau pe loc, cu bărbații lor. Era sfârșitul unei lungi frății. Își ținuseră picioarele la nașteri una alteia și-și alăptaseră copiii unele de la altele. Râseseră împreună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
m-a trimis s-o caut. L-am întrebat pe Iosif dacă femeia bunicului meu făcuse pâine în acea dimineață. L-am întrebat pe Iuda unde o puteam găsi pe Ruti. I-am întrebat pe ceilalți frați și pe fiicele servitorilor, dar nimeni nu știa nimic de Ruti. Nimeni nu-și amintea s-o fi văzut pe undeva. Pe vremea aia, tristețea o făcea aproape invizibilă. M-am dus în vârful dealului unde fusesem atât de fericită cu câteva luni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
recolte mari, iar Bilha mi-a masat picioarele până când am adormit. Nu m-am trezit până a doua zi seara, când Ruti era deja îngropată. Urma să plecăm cu toții câteva zile mai târziu. Tata și frații mai mari, împreună cu toți servitorii și cu fiii lui Laban s-au dus la pășunile cele mai îndepărtate ca să separe animalele pătate de celelalte, pentru că de-acum primele îi aparțineau lui Iacob. Dintre bărbați, doar Laban a rămas la corturi, ca să numere urcioarele în timp ce erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mare cât pumnul meu. Ea o păstrase și pe a mea și mi-o strecurase acum în mână, în timp ce ne îndreptam pentru ultima oară înspre locul sfânt al familiei noastre. Apoi Iacob și-a condus tribul peste deal, acolo unde servitorii așteptau cu turmele. Mamele mele nu s-au uitat înapoi, nici măcar Zilpa, care avea ochii roșii, dar uscați. CAPITOLUL TREI Tata și-a pus familia, turmele și bunurile în formație de călătorie. Iacob era în fruntea plutonului, cu un toiag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o sarcină mai serioasă decât să aibă grijă de un măgar blând și de un bou înjugat la căruța mare. Imediat în spatele nostru și al vitelor de povară, Ruben conducea turmele, împreună cu Zabulon și Dan, Gad și Asher și cu servitorii Nomir, soțul lui Zibatu și Zimri, tatăl copiilor Uznei. Cei patru câini alergau și ei în jurul turmelor, cu urechile fluturând. Își ridicau ochii lor maronii de la oi și capre doar când se apropia Iacob și se înghesuiau lângă stăpânul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ceruri și pus acolo ca să se învețe minte. Era un cântecel simplu pe care-l știa orice copil și deci orice adult care fusese la rândul lui copil. Când a ajuns la ultimele versuri, deja toată lumea cânta, mamele mele, femeile servitorilor și copiii lor. S-au alăturat chiar și frații mei, iar Simon și Levi se întreceau între ei care poate cânta mai tare. Când s-a terminat cântecul, toată lumea a râs și a bătut din palme. Era plăcut să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
el, unde e terafim-ul meu? Am ieșit în fugă din cort, chiar la timp ca să-l văd pe tata, cu toiagul de măslin în mâini, ridicându-se în calea lui Laban. Beor și Kemuel stăteau în spatele bunicului, cu încă trei servitori aduși din Haran, care-și țineau ochii în pământ, ca să nu fie nevoiți să îl privească în față pe Iacob, pentru că îl iubeau. - Pe cine numești tu hoț? a întrebat tata. Pe cine acuzi, bătrân nebun? Te-am slujit douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nici un hoț în acest loc până când n-ai apărut tu să ne tulburi liniștea. Laban a amuțit la auzul tonului lui Iacob. - Datorită mie ai o bătrânețe ferită de nevoi, a mai zis Iacob. Ți-am fost cel mai devotat servitor. N-am luat nimic din ce nu era al meu. Nu am nimic aici în afară de ceea ce tu însuți ai recunoscut ca fiind al meu, deși știi bine că oricum e prea puțin față de câte îmi datorai. Fetele tale sunt nevestele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
îi erau limpezi și mâinile nu-i mai tremurau. Am putut să dorm din nou fără nici o frică. Am stat două luni pe malul fluviului Jabbok, pentru ca Iacob să-și revină complet. Au fost ridicate toate corturile femeilor și ale servitorilor. Zilele deja se scurgeau liniștite, cu bărbații care duceau animalele la pășune și femeile făcând mâncare. Am făcut un cuptor cu argilă de râu și era bine să avem din nou pâine proaspătă, moale și caldă, în locul celei uscate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aplecat într-o parte, cu mâna stângă în șold și cu mâna dreaptă gesticulând, în timp ce ne spunea noutățile pe care le așteptam de atâta timp. - Tata va fi aici înainte de căderea nopții, a zis Elifaz. Vine cu frații mei, cu servitorii și cu sclavii, patruzeci cu toții, și cu femeile. Mama e printre ele, a mai adăugat, făcând un gest înspre mamele mele, care i-au zâmbit și i-au întors politețea, deși cred că simțeau altceva. În timp ce Elifaz vorbea, fața tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]