11,710 matches
-
sine, de unde apare și dedublarea, vederea din exterior, și începe să aibă intuiția faptului că este în același timp mai mult dar și mai puțin decât un om; mai puțin, în măsura în care se consideră o simplă ființă rațională, aridă, condamnată la singurătate; mai mult, în măsura în care se multiplică pe sine, mimează diverse vieți care se consumă scenic." Relația teatrală, în expresia ei scenică ori textuală, este un mod de sfidare a morții, observă Carmelia Leonte, dar și un spațiu de siguranță, de securizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de unde apare și dedublarea, vederea din exterior, și începe să aibă intuiția faptului că ea este în același timp mai mult dar și mai puțin decât un om; mai puțin, în măsura în care se consideră o simplă ființă rațională, aridă, condamnată la singurătate; mai mult, în măsura în care se multiplică pe sine, mimează diverse vieți care se consumă scenic. În felul acesta este abolită orice fatalitate, oricât ar fi părut de neînvins, din moment ce omul găsește tăria să-și sfideze moartea creând spectacole de teatru. Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Acea dimensiune care mă fascina. (Muzeul) Numai astfel dispare posibilitatea de a vedea prea mult ori de a se vedea într-o multiplicitate devastatoare. Nevoia de a crea un spațiu autonom este la fel de acută și în proză: Singur, blocat în singurătate. Mâinile mele au creat hotare. (Râsul tăcut) Când Umbra, Singurătatea renunță la aspa-țialitatea lor devin altfel de oglinzi, care duc spre aceeași lume artificială și tristă. Poetul, cu un curaj nebun, vrea să le însoțească: Rătăceai, Umbră, prin cimitire, Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de a vedea prea mult ori de a se vedea într-o multiplicitate devastatoare. Nevoia de a crea un spațiu autonom este la fel de acută și în proză: Singur, blocat în singurătate. Mâinile mele au creat hotare. (Râsul tăcut) Când Umbra, Singurătatea renunță la aspa-țialitatea lor devin altfel de oglinzi, care duc spre aceeași lume artificială și tristă. Poetul, cu un curaj nebun, vrea să le însoțească: Rătăceai, Umbră, prin cimitire, Atunci am dorit să-ți fiu mire (Portretul vechi) Înhață-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
renunță la aspa-țialitatea lor devin altfel de oglinzi, care duc spre aceeași lume artificială și tristă. Poetul, cu un curaj nebun, vrea să le însoțească: Rătăceai, Umbră, prin cimitire, Atunci am dorit să-ți fiu mire (Portretul vechi) Înhață-mă, Singurătate! Bicele tale mă zvânte, facă din mine luntre și punte. (Magica) În starea de umbră nevăzută de ochi omenești, cuvine-se acum, umbra de mândru bărbat să îngenuncheze la glie, la lumină. (Glasul Petrului Cercel) Dar, slab în fața ispitei, Comedianțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o utopie. Atât timp cât actorul nu o privește, ea dispare. Personajul grotesc și trist de pe scenă depinde de o lume pe care nu și-o dorește. Efortul lui este acela de a-și câștiga independența față de ea. Se simte cutremurat de singurătate, dar își dorește să fie mult mai singur. Tirania iluziei, dominația noii lumi create prin reverberări spațiale, prin jocuri de lumini și confeti se dovedește a fi mai puternică decât legătura, atât de problematică și fragilă, cu universul din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
me souviens bien, l'irréversibilité du temps. Le sentiment de l'aventure serait, tout simplement, celui de l' irréversibilité du temps.15 "Sentimentul aventurii" este un sentiment al absurdului, al neverosimilului: Noaptea vrăjită va străluci ca brațul iubitei mele, pumnalul singurătății mă va străpunge până la os, până-n plăsele. Și eu, beat de jale, orbit, voi striga: Unde e viața mea, unde e viața mea? Întrebarea sună neverosimil subiectului însuși, care o amplifică nemăsurat (într-o parabolă gestuală), știind că răspunsul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
care intuiește crima), eu știu, e vorba de altceva... (Aplauze) Oximoronul "tăcere asurzitoare" (ales și de poeta Magdalena Ghica O tăcere asurzitoare, poezii, București, Cartea Românească, 1980) este deosebit de sugestiv pentru lirica lui Botta. Evocă tăcerea înspăimântătoare de după căderea cortinei, singurătatea absolută a unui actor fără public. "Cel mai înalt om din lume" intuiește nevoia de a trăi, dar nu oricum, ci în spectacol, tocmai atunci când spectacolul i se refuză, când lumea întreagă pare să fi fost înghițită de o ciudată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ciudată amnezie. Cel mai înalt om din lume este Poetul. El are nevoie de un spațiu sacru pentru a-și desfășura jocul, dar acest spațiu, după cum spuneam, se închide brusc, împotriva voinței celui care l-a creat: Singur, blocat în singurătate. Mâinile mele au creat hotare. Avea dreptate Adam. Odaia mea e un balon suspendat în atmosferă, o navă pilot, la cheremul hazardului, sedusă și biciuită de loteria vântoaselor. Sunt prizonierul propriei mele singurătăți. Mâinile mele au creat hotare... (Râsul tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
care l-a creat: Singur, blocat în singurătate. Mâinile mele au creat hotare. Avea dreptate Adam. Odaia mea e un balon suspendat în atmosferă, o navă pilot, la cheremul hazardului, sedusă și biciuită de loteria vântoaselor. Sunt prizonierul propriei mele singurătăți. Mâinile mele au creat hotare... (Râsul tăcut) Arătam că în prozele lui Emil Botta se pot decupa aceleași "scheme poetice ale vieții lăuntrice" pe care le descoperim și în versuri. Principiul de recuperare este cel al bumerangului. Spațiile închizându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
vieții lăuntrice" pe care le descoperim și în versuri. Principiul de recuperare este cel al bumerangului. Spațiile închizându-se, liniile ricoșează la întâlnirea cu pereții duri și aspri, transformându-se în sinuozități disperante. Poetul este un însetat de simetrie: În singurătate oricine organizează excursii spre zonele și ficțiunile care-l solicită. Unii ajung acolo unde și-au propus. Cum îi invidiez pe semenii aceștia, cum mă doare victoria lor asupra singurătății! Soarta le e blândă și frumoasă, visele lor sunt orientate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în sinuozități disperante. Poetul este un însetat de simetrie: În singurătate oricine organizează excursii spre zonele și ficțiunile care-l solicită. Unii ajung acolo unde și-au propus. Cum îi invidiez pe semenii aceștia, cum mă doare victoria lor asupra singurătății! Soarta le e blândă și frumoasă, visele lor sunt orientate, practicabile și coincid cu realitatea; o simetrie impecabilă regizează destinele acestor oameni. (Râsul tăcut) În loc de liniștea geometriei, predomină un sentiment al abisului; starea de a fi a poetului este "un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
suspansului, al așteptării cutremurate. Rezultatul este o dulce sfâșiere, un dorit chin erotic: Vino, nu veni, iubito între toate aleasă, Vino, nu veni, dulcea mea înserare... Mișcarea spre înăuntru presupune, aici, o eminesciană pierdere "pe malul apei", o că-dere în singurătatea dragostei, abisală. Mișcarea retractilă, de cucerire a interiorității, înseamnă devenire. Mișcarea în afară înseamnă pierdere. Devenirea semnifică mythos-ul, pierderea duce la mimesis. În afară poetul se rătăcește printre "pereți de oglinzi", ajungând să imite propriile gesturi, propriile grimase și posturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
vrea omul sau când crede el că e bine. Se întâmplă să ne fie asistate — și deci încărcate de har — gesturile la care nu ținem cel mai mult, în vreme ce în punctele în care am vrea să fim mari rămânem în singurătatea și puținătatea noastră de oameni. Zeul nu a stat niciodată în colțul camerei când Țuțea a scris, deși ar fi dorit să lase în urma lui o „operă“, un sistem prins temeinic între coperțile unor tratate impunătoare. În schimb, zeul l-
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
El se definește prin semeni. Constatăm actul individuației, dar nu ne dăm seama cotidian de incapacitatea autodefinirii. Eu, Petre Țuțea, spun ce cred eu despre mine și când rămân singur cu mine uit și unde m-am născut; și în singurătate aș muri de melancolie ca maimuța lui Andreev. Prezența mea e definită de contemporanii mei. Drama omului este dualismul existenței lui; e alcătuit din corp și suflet și joacă între corp și suflet la infinit. Corpul nu e etern iar
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
cultură filozofică germană, aș fi un șiret din Câmpulung, mi-aș permite să mă joc de-a țurca. Noi suntem germani de limbă română! Se zice că și animalele, unele, simt nevoia de companie; cică elefantul și măgarul nu iubesc singurătatea. Eu mă compar cu ei. Nici lor nu le place să trăiască singuri. Dar ei au o superioritate față de mine. Sunt foarte invidios pe elefant și pe măgar: ei mor singuri. Se izolează când mor. Moartea măgarului e cea mai
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
vorbit cu fiul ei. Chiar tinerii au Îndemnat-o pe Letiția să meargă să mai schimbe locul. Aerul curat de la țară sigur Îi va face bine. Așa a ajuns Letiția să locuiască la Feodor și să-și mai aline reciproc, singurătatea și tristețea cauzate de boală. Din primăvară până n toamnă grădina era plină de flori de toate felurile. Într-una din zile au venit la ei cele două surori ale lui Feodor, foarte supărate că preotul le interzicea să mai
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
dar mai ales Înaintea lui Dumnezeu, bucurându-se unul de compania celuilalt. Destinul i-a despărțit În adolescență dar, tot el, destinul i-a făcut să se regăsească după muți ani. Să se sprijine unul pe altul. Este știut că singurătatea este mai greu de suportat decât boala Însăși. Puterea credinței Eram În vara anului 2009 În concediu la Techirghiol. Ocolisem o parte bună, din lacul plin de mătasea broaștei pe la mal și străjuit de niște pietre mari, ce Întăreau probabil
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
de viață; e o încercare devastatoare, aș zice eu, ascunsă în diafan cu ipocrizie. Ne permitem o astfel de efigie numai în ultima trăire, în fața luminării ce îți măsoară clipele. Atunci prin esențe retrăiești totul: lumina și întunericul, tristețea și singurătatea, trăirile voluptoase odată, iubirile pierdute în voci ascunse, și alte dantelării în culori ce se cuvin uitate, de parcă n-ar fi fost cu lacrimi udate. Trinitas Am îngenuncheat azi în fața credinței, m-am gândit la Tiron martirul pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nisipul -. 17Martie 2013 Nevoia de aer Mă cheamă aici la munte, umilit și apăsat de păcat, bat la uși și la ferestre. Cad în genunchi, dragostea-i neprihănită, prea multă iarnă la nunți. Tinerii sunt bătrâni și-aici, orbi de singurătate. Străzile lumii au fost uitate. În colț mai găsești câte un câine visând la soare lângă trunchiul de brazi. Se strânge inima, și mâinile se desfac într-o lume de cerșetori, iubitori cu masca opacă, fără zâmbet și fără rid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de la picioare! A sosit frigul Azi tăcerea mă asurzește, crește cu fiecare treaptă, pe Golgota, se strâng minutele timpului în linie dreaptă. Așa e când mori, când te naști sau la cununie? Aștepți sau ți se pare că o să vie; singurătatea vorbește tot mai tare și n-o mai aud. E tot mai frig: de emoție, de aer, de lumânare, de aerul din geamul deschis; hârtia-i mai rece: la nuntă, la botez sau zboară cu ultimul vis, așa este scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
tine. O iluzie mare crește din depărtare, se așează lângă ceasul meu cu rama de aramă. Tot roșie și gălbuie a rămas, de parcă nu a trecut decât o clipă nebună, care demult nu mai sună; nici nu mai bate în singurătate. Eu stau și aștept cu mâinile tale pe piept. În jurul capului este atâta mister. Nu m-a legat nimeni la ochi, dar am citit o scrisoare: Când e noapte, e frumos să crezi în lumină. Și un desen pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
frumoasă, se spune cât va ține apa și nori și luna, până vor cădea stelele și vor dansa pe pământ ca ielele. Rămân zidiți anii în amintiri cât vor sta în loc, în brâul ce se scurge cu izvorul la mijloc. * * * Singurătatea este grea ca și pământul, care peste noapte mă acoperea. Câte speranțe veneau spre mine, mă îmbrățișau ca în zilele de sărbători. Le purtam la mâini, la glezne în jurul frunții, acoperită cu flori. Cine știe? poate ne însingurăm chemând păcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mine, mă îmbrățișau ca în zilele de sărbători. Le purtam la mâini, la glezne în jurul frunții, acoperită cu flori. Cine știe? poate ne însingurăm chemând păcate de soartă mânate, ca într-un film regizat prost, cu actori care joacă anost. Singurătatea e grea. Măna febrilă mai caută căldura ce a fost altădată, prin colțuri împrăștiată și ea. Dă-mi, Doamne, nădejde în ultima clipă ce se-nfiripă. în lumina de ceară. * * * Pentru Cati Iordănescu Orice aș face, flacăra este rece! În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
a înălțat la ceruri tras de caii de iarnă în drumul lui anotimpuri se răstoarnă, Cine știe ce-o să mai vină, ce frig în orbite, sau ce foc va arde altare învinuite de păcat, de pământul uitat cu soarele îmbrățișat. Singurătatea îmi sună în urechi ca un clopot și mă asurzește de tot. În fiecare colț se mișcă ceva, în afară de ființa mea și nu o pot vedea, oricâtă lumină s-ar strecura pe sub ușă. Pe balcon zâmbesc florile și scrisorile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]