1,490 matches
-
în înger al luminii. Doamne, așa cum în această zi ai strălucit celor ce ședeau în întuneric și în umbra morții, tot așa strălucește în inimile noastre lumina Ta neînserată, ca strălucind cu lumina aceasta și arzând în credință, să Te slăvim pre Tine, singura Lumină lină a Luminii celei dătătoare-de lumină în veci. Amin ! Decrete externe, decrete interne În zilele de 27 și 28 noiembrie 2009, Mănăstirea Secu a găzduit două evenimente importante din viața Bisericii Ortodoxe: Simpozionul cu titlul „Decretul
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
împreună cu ea oamenii buni ai acestor meleaguri. Firicel Virgil * 21 iulie 1990 Mănăstirea Secu este un lăcaș ales de închinare. Atmosfera încărcată de pioșenie și sfințenie, vechimea istorică a acestei mănăstiri, natura splendidă ce o înconjoară îți arată cât de slăvit este Domnul prin creația Lui, câte bucurii sufletești a dăruit prin bunătatea Sa omului. Consider că este una dintre mănăstirile care îndeplinesc majoritatea condițiilor de mânutuire a sufletului dacă te oprești pentru totdeauna aici. Învățător Petrică Constantin, Iași 29 iulie
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
ș-atunci, în neființă, Vor fi încă norocit Că le sufăr aste toate Pentru una ce-am iubit* ÎNGER CU PĂR GALBĂN (Cîntec vechi de lume) (p. 634) În a ta zâmbire raiu-l regăsesc Înger cu păr galbăn, înger ce slăvesc, Viață și nădejde și amor îmi vin Din doi ochi albaștri ca ceriul senin, 1027 {EminescuOpXV 1028} 5 Și la glasu-ți piere chinul ca un vis Fericirea-mi râde, ceriul mi-i deschis... Ziua îți văd umbra și în somnul
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
la arta pură, Care nu scriu poezie nelipsită de măsură! Voi sunteți aceia care nu se-abat de la trohei, Integrați în emistihuri, cumpătați în iambii grei! Voi sunteți aceia care-l moștenesc pe Eminescu, Lupte duc cu epigonii și-l slăvesc pe Maiorescu, Cei ce poartă plagiatul spre pedeapsa capitală, Care scuipă tabloide și blamează vorba goală! Nu voi scrieți poezie, dar ne-o corectați pe a noastră, Critici exigenți ce parcă vin din nația albastră! Voi ne cântăriți cuvântul și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și-ai lor nepoți din urmă vin întruna cu alai. După aste vremuri negre ar putea să mă mai mire Că românul moștenește ce-i mai josnic după fire?! Că politica-i coruptă? Nimic nou nu văd în asta - Îi slăvim pe toți Cezarii și pe generalul Basta! La supliciile lui Doja ne-adunăm ca-n sărbătoare Și-l trimitem pe Bălcescu să piară peste hotare! Îl încurajăm pe Cuza domnitor să se ridice Peste două principate și-l forțăm apoi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
prin Calea Lactee... Unde sunt? prin univers... căutând răspunsul la întrebarea Cine sunt eu? Oare exist? nu e un vis Sunt suflul stelelor ce mă înconjoară o perdea din fantome cer înstelat De ce sunt? pentru a sculpta chipul Lui și-a slăvi sacrificiul Fiului Ce fac? mă duc în vârful cometei latine apoi mă duc la capătul galaxiei și găsesc scuarul dumnezeiesc sap până în interiorul pământului... mi-e frică de hăul începuturilor caut în valurile minții mele omenești... și găsesc în spatele cascadei
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în cele mai vii culori. Este o memorie ce dăinuie și recitirea ei ne conferă o palidă retrăire a actului fericirii... Există o zonă a creierului nostru atinsă de grația divină de care uitarea cu greu se poate atinge. Să slăvim acest spațiu tabu, să-l folosim la maximum de capacitate, de câte ori se ivește ocazia! Se pune întrebarea dacă acest spațiu poate crește și poate fi extins nelimitat. Actul fericirii trebuie finalizat aici, în punctul lui de sublimare. Din acest punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un singur gând și, ca un catâr ce eram, o țineam una și bună, căutam pedepsele cu lumânarea, mâncam mai puțin decât mi se dădea, voiam să fiu o pildă pentru ceilalți, ca să mă știe cu toții, și, știindu-mă, să slăvească învățătura care mă făcuse mai bun, văzându-mă pe mine închinați-vă Domnului-Dumnezeului meu. Soare sălbatic! răsare, și deșertul își schimbă fața, nu mai are culoarea ciclamelor de munte, de munții mei, și zăpada pufoasă și moale, nu, e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cea adevărată, și cu cât dușmanul va fi mai orbit, mai crud, mai sigur de el, mai zăvorit în credința lui, cu atât va fi mai mare biruința aceluia ce-l va fi înfrânt și al cărui nume îl va slăvi. Cât de jalnic era idealul preoților noștri, să aduci pe calea cea dreaptă câteva biete oi rătăcite, îi disprețuiam pentru că ar fi putut atât de mult și îndrăzneau atât de puțin, nu știau să creadă cu tărie dar eu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
eu, toate începeau să mi se învălmășească în cap, apoi m-au ridicat, m-au silit să mă uit la idol, și n-am mai râs. Știam că mă închinaseră lui, că trebuia să-i fiu slugă și să-l slăvesc, nu, n-am mai râs, gâtuit de durere și de spaimă. Și acolo, în casa aceea albă, între zidurile acelea pârjolite de soare, cu obrazul încordat, cu memoria sleită, am încercat, am încercat să mă rog idolului, nu-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
el era stăpânul, singurul Dumnezeu, și prima lui însușire era răutatea, căci nu există stăpâni buni. Pentru întâia oară, zdrobit sub batjocură, cu trupul întreg strigându-și durerea, m-am dăruit lui cu totul, încuviințând orânduirea-i făcătoare de rău, slăvind în el izvorul răului din lume. Prizonier în împărăția sa, în acel oraș sterp cioplit într-un munte de sare, despărțit de întreaga fire, de florile puține și trecătoare ale deșertului, de întâmplările lui neașteptate sau de mângâierile lui, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stelele sunt mai mari decât le vedem. Și că pământul e planetă și că se vede așa. Simt că înnebunesc, Tefnaht. Nici nu m-am gândit, nici nu m-a pregătit nimeni... Oare nu suntem nebuni, Tefnaht? - Cred că nu, slăvite... zise preotul Zeului Puterii, cu glas stins. - Și sunt în fața noastră, Tefnaht. Nici nu ne-am gândit că s-ar putea să fie, și uite-i aici la noi... sau noi suntem la ei! Nici nu mai știu cum să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cel dintâi îl întrebă la întîmplare în limba țării Sumer, vrând să afle cum îl cheamă. Fericit că poate vorbi ca acasă, omul râse cu recunoștință și i se închină. - Zeul nostru știe toate limbile pământului... Mă cheamă Utnapiștim, și slăvit fie zeul care vrea să știe numele meu nemernic! - Dar tu de unde ești, care-i țara ta? îl întrebă pe celălalt, însă în limba atlantă. Robul cu fața stacojie întinse mâna spre apus. Auta ridică din umeri: - Acolo nu este
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dar unul dintre preoți îl trezi pe bătrân și-i arătă în zare câteva pânze care lunecau spre miazănoapte. Bătrânul întrebă somnoros: - N-ați luat cu voi toate corăbiile? Slujitorul Zeului Apelor răspunse, încurcat: - Să nu fie cumva ale hananeilor, slăvite!... Noi le-am luat pe toate ale noastre, dar vor mai fi rămas... - Cu soldați? se răsti bătrânul. - Nu cred, slăvite... - Prin urmare robi! spuse Marele Preot cu mânie. Am crescut un șarpe la sân... el i-a învățat. Preoții
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și așezat între două șiruri de robi care începură să-i facă vânt și umbră cu mari pămătufuri din pene de struț. Aici, pe corabia Marelui Preot, cu un ceas înainte de a se apropia de gurile râului Hapi, Mener fu slăvit ca rege, nu al Atlantidei care se scufundase în mare, ci al țării Ta Kemet, care nu era încă a lui. Și Mener fu dus cu luntrea spre corabia regală să țină tovărășie regelui mort. Țărmul verde din Ta Kemet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
timpul?... Cine-l poate minți! - N-am mințit timpul, răspunse Auta cu un zâmbet, însă am fugit de timp. Cu greu și după multă stăruință, Utnapiștim se încredință că stă de vorbă chiar cu Auta. Și atunci vru să-l slăvească socotindu-l zeu. Nu-i putură spune pentru ce au venit, nici că luntrea străină este în țara Haru. Dar Utnapiștim știa din auzite că zeii au coborât iarăși. Nu-i întrebă însă nimic, stăpînindu-se de teamă. Strîngîndu-și marfa necăutată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
faptului că nu aveau În comun decât cărțile și bicicletele, rămase impresionat de curajul și Încrederea În sine a tânărului scriitor, ca și de lipsa lui de respect pentru căile bătute și umblate. Era Întruparea noii epoci științifice, ridicând În slăvi invențiile și viziunile care aveau să transforme viața de zi cu zi. Când Henry Îi povesti cum devenise dependent de dictare ca metodă compozițională, Wells proroci că, Înainte de finalul secolului următor, vor exista aparate care vor transcrie cuvintele direct după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
curând de poeții acelei comunități decât de preoții ei... Preoți îndrăciți ca tine, vax! Ori poeții acestui întunecat Ordin al Generației 80 - scîrț! ce să spun? - când aud despre patrie, fug ca dracul de tămîie! Când le vine rândul la slăvit clasa muncitoare - scârț, te plesnesc! - trag oblonul îndatoririlor metafizice și se închid în closet... Și de-ar avea cel puțin, caracter. N-au și n-are. Chiar și cel mai infect caracter. Ori de-ar fi, cel puțin, consecvenți chiar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fustele la cucoane în cap. Răcneau un hei-rup de te podidea sângele pe nas... - Șaizeciștii, admit, unii erau coioși. Dădeau un strănut și fisurau barajul hidrocentralei de la Bicaz... Pe care însă - vah! vah! vah! - tot ei, în nenumărate rânduri, îl slăviseră... De parcă ar fi fost cel puțin Războiul Troiei acest baraj. - Șaptezeciștii, în schimb, lasă-te păgubaș. Au fost și puțini și bețivi! - Deh, poate erau ei, vah, și puțini și bețivi... Totuși jetul urieșesc al rinichiului celui mai talentat dintre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fost dat. Dacă nobil ai fost și blând și drept, Dacă prin a ta minte ai fost un înțelept, Având darul pe care natura-l poate da, Frumsețe, minte, faimă, ajuns-ai la ceva? Căci nu caută lumea, aceea ce slăvește, Aceea ce o prinde - ci ceea ce-i priiește. Dacă ești rău și-i vine răutatea la-ndemînă, Dacă ești prost, și vasta prostie e stăpână, {EminescuOpIV 391} Sau de-un deșert atârnă în lume a ta soartă Și nu știi cum
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-se. — Așadar, știi să pregătești rodii, îi zisese viitoarea ei rudă și mireasa se îmbujorase la față întocmai ca rodia pârguită. Nu e chiar atât de ușor, iar asta înseamnă că preavrednica mamă care te-a învățat merită să fie slăvită de copii și nepoți, îi spusese însoțitorul. Deja se pornise să îi vorbească la fel ca în cărți. Doar că el, ca un mire, nu mai lua în seamă cuvintele bărbatului pețitor, ci visa la ash-ul de rodie ca la
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
estetică ce domnește Încă În lumea noastră, aceea a unor creaturi solitare, rivali Înverșunați ai unui Dumnezeu pe care Îl condamnă. Începând cu romantismul, misiunea artistului nu va mai fi doar aceea de a crea o lume sau de a slăvi frumusețea În sine, ci și aceea de a defini o atitudine. Artistul devine atunci model, el se propune ca exemplu: arta este morala sa. O dată cu el Începe era directorilor de conștiință. Când dandy-i nu se sinucid sau nu Înnebunesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Prostituatele părăsiră orașul în număr mare spre a se duce în tabăra asediatorilor, unde soldații le primiră cum nu se poate mai bine. Librarii sustraseră privirilor lucrările care puneau la îndoială dogmele și tradițiile, culegerile de poeme în care erau slăvite vinul și plăcerile, la fel și tratatele de astrologie și de geomanție. Într-o bună zi, niște cărți chiar fură confiscate și arse mai apoi în curtea Marii Moschei. Treceam pe acolo din întâmplare, când micul rug da să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
așadar al meu și mi-ar fi trebuit curajul lui Avraam ca să-l jertfesc în numele Credinței. Oare nu în lama cuțitului înălțat de Prietenul lui Dumnezeu deasupra unui rug se regăsesc religiile revelate? Această crimă sacră, pe care eu o slăvesc an de an la sărbătoarea Adha, n-am cutezat s-o făptuiesc. Totuși, în anul acela, datoria mi-o poruncea fără înconjur, deoarece, în fața ochilor mei, un imperiu musulman era pe cale să se nască, iar acest copil îl amenința. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cânta Pământul - se spune în imnul homeric Pământului (1 și urm.) -, mamă universală cu temelii trainice, străbună care hrănește la sân tot ceea ce există... Tu poți da viață muritorilor, și tot tu le-o poți lua..." În Choeforele (127-128), Eschil slăvește la rândul lui Pământul care "zămislește toate ființele, le hrănește și le primește apoi din nou sămânța roditoare". Profetul Smohalla nu ne spune cum anume s-au născut oamenii din Mama telurică. Unele mituri americane ne arată însă cum s-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]