4,254 matches
-
așa cum întâlnim și în nordul Dunării, era o organizare de tip prestatal, în care diferențierea socială nu era așa accentuată. În sudul Dunării, până în secolul al XI-lea, Vlahiile erau organisme autonome, "țări" aflate în munți, iar "Sclaviniile", organisme ale slavilor, se aflau la câmpie, pe văile râurilor, ca triburi separate. Dacă Sclaviniile s-au contopit în state feudale (Bulgaria, Serbia), Vlahiile s-au păstrat ca organisme autonome în cuprinsul statelor slave.22 După românii din sudul balcanic, organizați în Vlahia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale Rinului au fost mai numeroși, în Transilvania s-a încetățenit numele de sași (Sachsen), așa cum au fost numiți și coloniștii germani din Slovacia și Croația. Numele acesta a fost folosit mai întâi de unguri, apoi a fost preluat de slavi, români și chiar de sași.46 Colonizarea sașilor s-a produs în mai multe etape, în grupuri mai mari sau mai mici, conduse de greavi, țărani sau meșteșugari înstăriți sau chiar mici nobili. Ei au dus tratative cu regele, stabilind
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord de Caucaz, în teritoriile deținute de slavi și cumani, care au fost învinse pe rând. Apoi forțele cumane s-au regrupat în stepele Donului și, în ciuda sprijinului cnejilor ruși, ele au fost învinse de Djebe și Subutai pe râul Kalka, în 1223. Retragerea temporară a mongolilor a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
această bătălie, brodnicii au părăsit cnezatele rusești, ocupate de mongoli, și s-au îndreptat spre teritoriile est-carpatice, unde îi găsim menționați în prima jumătate a secolului al XIII-lea. Problema originii etnice a brodnicilor este controversată, ei au fost considerați slavi seminomazi (precum cazacii), români, cerkezi, berladnici, pecenegi, berendei, obodriți, chazari amestecați cu ruși, o populație mixtă alcătuită din elemente slave, române și turce sau doar slave și române. Ipoteza că brodnicii ar fi români pornește de la eroarea că brodnici ar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Simbioza româno-pecenego-cumană Cele două seminții turce, pecenegii și cumanii au locuit (stat) în regiunile noastre peste trei sute de ani, punându-și amprenta asupra istoriei românilor. N. Iorga vorbea, pe bună dreptate, despre simbioza româno-turcă (pecenego-cumană), arătând că românii, după asimilarea slavilor, au ajuns la o conviețuire cu cele două populații turanice a căror dominație a durat câteva secole. Expedițiile împăraților de la Bizanț, care controlau malul stâng și care, începând de la Ioan Tzimiskes, au refăcut cetățile de la Dunăre, au beneficiat de ajutorul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rândul cnejilor, a fruntașilor din obști, avem boieri români cu nume cumane, precum Aga, Berindei, Coman, Talabă, Toxabă, Basarabă, cel mai renumit dintre ele. Aceste denumiri denotă o influență cumană asupra clasei boierești autohtone, după anul 1000, adică după asimilarea slavilor, când un număr de fruntași cumani au pătruns în sânul boierimii noastre și au lăsat moștenire numele respective. O influență cumană persistă și în vocabularul românesc, unde întâlnim cuvinte vechi turce, ca aslam (camătă), uium (dijmă) stăpâni ai teritoriului, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în "țările" de margine ale Transilvaniei, din Banat și până în Maramureș, existau 1500-1800 sate-ele aveau un habitat aproape omogen românesc. În zona centrală și de câmpie a provinciei erau 500-800 sate, între care erau incluse și colectivitățile alogene, pecenegi și slavi târzii, asimilate ulterior din cauza numărului lor redus. Așadar, în secolele XIII-XIV, erau între 3000-4000 de sate, cu o mărime medie de 25 gospodării, unde locuiau în jur de 500.000 locuitori, din care 2/3 români, adică între 70-75 %. Târgurile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fi așezat între Carpați și Siret. În extremitatea nordică a Moldovei, în vecinătatea Haliciului, populația românească a conviețuit vreme îndelungată cu rutenii, ceea ce a lăsat urme în română și ucraineană. Unii istorici admit că în nord-estul Moldovei, grupuri izolate de slavi, neasimilați de români, și-au menținut individualitatea etnică până la întemeierea statului, în 1359. Dar de-aici nu se poate deduce că, înainte de descălecat, în regiunile nord-estice ale Moldovei ar fi predominat o populație slavă. Cele mai sudice regiuni locuite de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sau voievodul descins din Făgăraș, Negru Vodă, român sau cuman. Insistând asupra realităților social-politice locale, A. D. Xenopol, care admitea descălecatul, afirma: "Moldova exista ca țară, înainte de a ființa ca stat"! Temelia era veche, organică, chiar dacă vârful ierarhiei politice putea fi slav sau turanic, se putea numi Bogdan sau Negru. Ajunse în punctul maxim al evoluției (maturității) lor, voievodatele s-au întrunit în stat. Constituirea statului medieval românesc a fost precedată de alcătuirea clasei stăpânitoare (suprapuse). În urma diferențierii din obștile libere țărănești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aleasă pentru nevoi militare, ajutat de un sfat de bătrâni. În epoca medievală, mai precis secolul al X-lea, la români, un astfel de embrion statal purta numele de "țară", lat. "terra", slv. "zemlia", cu sensul de țară, pământ. La slavi, în sudul Dunării, "zemlia" era alcătuită din asocierea jupanilor sau a cnejilor ambele cuvinte sunt slave, stăpâni ereditari ai satelor pe care le conduceau și alegeau un voievod comun. Avem asemenea organisme politice zonale: "Vlașca" ("Țara Românească", în slv. bulg
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a cnejilor ambele cuvinte sunt slave, stăpâni ereditari ai satelor pe care le conduceau și alegeau un voievod comun. Avem asemenea organisme politice zonale: "Vlașca" ("Țara Românească", în slv. bulg.), un ținut împădurit, o "țară a românilor", numită astfel de slavi la venirea lor în nordul Dunării, deoarece stăpânirea pământului și cârmuirea aparțineau românilor. Același sens îl are și denumirea de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că ținuturile Vrancea, Câmpulung și Tigheciul erau vechi republici, ținuturi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate a fost general românească, în spațiile intrași extra-carpatice . Voievodatele, termen slav, numite astfel de la voievozi, aveau însă, de obicei, denumirea de "țări": "Terra Blachorum" din ținutul Făgărașului e cea mai veche țară atestată documentar (1222), apoi "Silva Blachorum et Bissenorum", "Terra Litua" (voievodatul lui Litovoi), ca și Țara Loviștei, Țara Hațegului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Evenimentele care au avut loc în jurul lui 1290, înfățișat de cronicile muntene ca an al "descălecatului" din Făgăraș, ne ajută să-l identificăm pe acela care, în mod real, a putut conduce pe românii dintre Carpați și Dunăre: Tihomir, nume slav, sau Thocomer (lat. Thocomerius). El este acela care a condus voievodatul muntean și care acoperă finalul secolului și data "descălecatului". Numele său, Thocomer, este cuman, ca și cel al fiului și urmașului său, Basarabă (a), ceea ce este absolut firesc dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ales în părțile aflate dincolo de Olt. "Domnul, care poartă un nume, însă de la care n-avem nici un document"(Iorga), dar el apare numai în acte pontificale și regești ungare, se numea "Băsarabă", fiul lui Thocomerius-în sudul Dunării, se întâlnește numele slav Tihomir. Cât despre numele de Băsarabă, "el este, desigur, cuman", dar, într-o notă, el adaugă: "numai numele"? Iorga îl considera pe Basarab cuman, nu doar cu numele, dar n-a afirmat-o explicit. El precizează: Băsarabă n-ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În felul acesta, domnul român, în fața ofensivei catolice a regelui Ludovic, pe care nu-l mai privea ca pe suzeranul său, ținea să opună o biserică ortodoxă bine organizată, care deschidea, și față de patriarhia veche și față de cea nouă, a slavilor din sudul Dunării, a căror influență o respinse, neadresându-se lor, o întreagă linie politică. Pentru ca legăturile cu patriarhia de Constantinopol să fie cât mai strânse, el admise să fie adus la Argeș, noul mitropolit, Iachint de Vicina. Actul patriarhal
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Traiană, vol. I-II, București, 1985-1986. Zaharia Ciprian, Iosif I Mușat, întâiul mare ierarh român, București, 1987. Zugravu N., Geneza creștinismului popular al românilor, București, Institutul român de tracologie, 1997. CUPRINSUL PREFAȚĂ 5 PARTEA I DE LA RETRAGEREA AURELIANĂ LA VENIREA SLAVILOR (275-602) 9 CAPITOLUL I POPULAȚIA AUTOHTONĂ DIN DACIA ÎNTRE 275-602 11 Introducere 11 Populația autohtonă în Dacia post-romană 16 Dacii liberi și Dacia romană 20 Legăturile romanității din nordul Dunării cu cea din sud 21 Populația autohtonă din regiunile extra-carpatice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
93 CAPITOLUL III POPULAȚIILE MIGRATOARE ÎN NORDUL DUNĂRII (275-602) 102 Raporturile autohtonilor cu migratorii (alogenii) 102 Populațiile migratoare pe teritoriul Daciei după 275 107 Sarmații 107 Goții 110 Hunii 115 Gepizii 120 Avarii 124 PARTEA a II-a DE LA INSTALAREA SLAVILOR LA REVENIREA IMPERIULUI (602-970) 133 CAPITOLUL IV Populația autohtonă în secolele VII-X 135 Situația etno-demografică 135 Structurile economice-ocupații și îndeletniciri 137 Circulația mărfurilor și monedelor 139 Structurile sociale. Obștea sătească teritorială 140 Obștea țărănească 142 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îndeletniciri 137 Circulația mărfurilor și monedelor 139 Structurile sociale. Obștea sătească teritorială 140 Obștea țărănească 142 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii populare" 148 Habitatul 150 Manifestări spirituale-mentalități, sensibilități, atitudini, credințe 152 Organizarea bisericească pe teritoriul românesc 154 CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII 158 Migrația slavilor 158 Așezarea slavilor și coabitarea cu autohtonii 168 CAPITOLUL VI BULGARII ȘI UNGURII ÎN SPAȚIUL CARPATO-DUNĂREAN 176 Bulgarii 176 Dominația bulgară în nordul Dunării 180 Creștinarea bulgarilor 182 Primul țarat bulgar (679-971) 183 Ungurii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
139 Structurile sociale. Obștea sătească teritorială 140 Obștea țărănească 142 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii populare" 148 Habitatul 150 Manifestări spirituale-mentalități, sensibilități, atitudini, credințe 152 Organizarea bisericească pe teritoriul românesc 154 CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII 158 Migrația slavilor 158 Așezarea slavilor și coabitarea cu autohtonii 168 CAPITOLUL VI BULGARII ȘI UNGURII ÎN SPAȚIUL CARPATO-DUNĂREAN 176 Bulgarii 176 Dominația bulgară în nordul Dunării 180 Creștinarea bulgarilor 182 Primul țarat bulgar (679-971) 183 Ungurii 185 Creștinarea ungurilor 190 PARTEA A
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Obștea sătească teritorială 140 Obștea țărănească 142 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii populare" 148 Habitatul 150 Manifestări spirituale-mentalități, sensibilități, atitudini, credințe 152 Organizarea bisericească pe teritoriul românesc 154 CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII 158 Migrația slavilor 158 Așezarea slavilor și coabitarea cu autohtonii 168 CAPITOLUL VI BULGARII ȘI UNGURII ÎN SPAȚIUL CARPATO-DUNĂREAN 176 Bulgarii 176 Dominația bulgară în nordul Dunării 180 Creștinarea bulgarilor 182 Primul țarat bulgar (679-971) 183 Ungurii 185 Creștinarea ungurilor 190 PARTEA A III-A DE LA
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
IMPERIULUI LA DIPLOMA IOANIȚILOR (970-1247) 193 CAPITOLUL VII ÎNCHEGAREA NEAMULUI ROMÂNESC 195 Istoricul problemei 196 Părăsirea Daciei 205 Structura și teritoriul de formare a poporului român 211 Etapele formării poporului român 214 Romanizarea 217 Continuitatea daco-romană 219 Conviețuirea românilor cu slavii 221 Nașterea limbii române 224 Când a apărut limba română? 240 Menționarea românilor în istorie 245 Numele românilor 247 CAPITOLUL VIII SOCIETATEA AUTOHTONĂ ÎN SECOLELE X-XIII 250 Populația 250 Economia 253 Circulația mărfurilor și moneda 255 Evoluția structurilor sociale. Începuturile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
poezia păstorească, București, 1979; Lucia Cireș, Aspecte ale colindatului în Moldova, ALIL, t. XXVII, 1979-1980; Mihai Coman, Izvoare mitice, București, 1980; Ovidiu Bârlea, Folclorul românesc, I, București, 1981, 267-394; Monica Brătulescu, Colinda românească, București, 1981; Petru Caraman, Colindatul la români, slavi și la alte popoare, îngr. Silvia Ciubotaru, pref. Ovidiu Bârlea, București, 1983; Mihai Coman, Sora Soarelui. Schiță pentru o frescă mitologică, București, 1983; Lucia Cireș, Funcția funebră a colindatului, ALIL, seria B, t. XXX-XXXI, 1985-1987; Petru Caraman, Descolindatul în orientul
COLINDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286331_a_287660]
-
Șt. Nicolaescu, Diaconul Coresi și familia sa, București, 1909; D.R. Mazilu, Diaconul Coresi, Ploiești, 1933; Dan Simonescu, Diaconul Coresi, București, 1933; Cartojan, Ist. lit., I, 55-64; Gheorghe Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, Iași, 1947, passim; Maria Rădulescu, Originalul slav al „Evangheliei cu învățătură” a diaconului Coresi, București, 1959; Panaitescu, Începuturile, 132-163; Dicț. lit. 1900, 217-219; Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, coordonator Ion Gheție, București, 1982, passim; Mazilu, Proza, 21-37; Păcurariu, Ist. Bis., I, 549-563; Ion
CORESI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286416_a_287745]
-
legende brahmane, este acela al înfruntării spirituale, competiție de întrebări enigmatice și răspunsuri înțelepte, între un suveran și slujitorul său. Arhetipul, aflat într-un text arameic, Solomon și Așmedai, inclus și în Talmud, se va transmite, prin intermediare bizantine la slavii de sud și la ruși, iar prin redacții latine, în Occident. Vechea legendă cunoaște o revitalizare în prelucrarea, cu elemente folclorice italiene, a lui Giulio Cesare Croce della Lira, Le sottilissime astuzie di Bertoldo (1592). Interesul cărții trece de la înțelepciunea
BERTOLDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285710_a_287039]
-
Franța, ci în Africa!”, și se lansase într-o perorație care, prin conținutul său, îmi amintise de cuvintele multor „ruși noi”. Un talmeș-balmeș: degenerarea Occidentului și sfârșitul foarte apropiat al Europei albe, năvălirea noilor barbari („incluzându-ne și pe noi, slavii”, adăugase el ca să fie drept), un nou Mahomed „care va arde toate Beaubourg-urile lor” și un nou Genghis-Han „care va pune capăt tuturor ploconelilor lor democratice”. Inspirându-se din perindarea neîntreruptă a oamenilor de culoare prin fața terasei la care eram
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]