2,462 matches
-
nota toate gesturile, jargonul și glumele lor. Își petrecuse Crăciunul Încercând să descifreze criptografia unei scrisori tenebroase și plină de dezamăgire a Valentinei Buonocore - În timp ce familiile celebrau o sărbătoare care nu-l privea, iar amantul lui tăia curcanul În casa socrilor, prins În capcana unui ritual căruia nu reușea să i se sustragă. Studia limbajul Valentinei, Îi cataloga metaforele și Își nota acele secvențe verbale alambicate, cu o atenție - și o pasiune - pe care nu o cunoscuse până atunci. Scrisese deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi mișcat pe zeul El. A doua zi, Laban s-a închis împreună cu zeii lui și n-a mai fost văzut până seara târziu. Atunci l-a chemat pe Iacob la el. În secunda în care Iacob a văzut fața socrului său, a înțeles că norocul se întorsese cu fața către el și a început să se târguiască cu curaj. - Tată, a zis el, numai lapte și miere. Pentru că ai fost așa de bun cu mine, eu vreau să iau de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Cu cât treceau zilele și luna se micșora, parcă ieșeam de sub puterea lui. Iacob nu se mai ducea la coada caravanei, acolo unde Iuda păzea turma și nu se mai uita peste umăr să vadă dacă nu cumva îl urmărește socrul său. În schimb, începuse să se gândească la Edom și la întâlnirea cu Esau, fratele pe care nu-l văzuse de douăzeci de ani, din ziua când furase binecuvântarea tatălui lor și fugise. Cu cât ne îndepărtam mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trage o palmă, cred că niciodată n-am văzut-o atât de furioasă, dar nu s-a îndreptat către ofițer, ci spre ușa de la intrare, deschizând-o larg și spunând, destul, afară din casa mea, imediat, altfel îl sun pe socrul meu care, după cum bine știți, a fost secretar de partid și, chiar dacă acum e pensionar, încă mai are atâtea relații ca să aranjeze să fiți transferați la circulație pentru ce-ați făcut acum, deci dacă vreți să vă fie bine, plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
măcar o dată gîndește! i-o reteză Arthus cu brutalitate. În mod oficial, mă voi preface că abia acum am descoperit că este fiica mea... - Nu pricep! - Asta nu mă miră. Armelle se văzu nevoită să-l potolească pe PM pentru ca socrul ei să-și poată continua raționamentul pe care era curioasă să-l audă: familia Kersaint avea totul de cîștigat, gestul acesta generos nu numai că putea servi aparențelor, dar, lucru și mai interesant, Ronan devenea astfel nepotul lui Arthus. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
scumpul ăsta de Ronan este unicul moștenitor al familiei Le Bihan, Îmi va fi de ajuns, căsătorindu-l cu Juliette, să Încheiem un contract abil pentru ca bunurile și terenurile familiei să revină integral În mîinile noastre. Armelle Îl răsplăti pe socrul ei cu un zîmbet admirativ. - Bună mișcare, tată. - Așa e drept, ceea ce aparținea odinioară familiei ni se Întoarce. Draga mea Armelle, contez pe dumneata ca să organizezi totul cît mai bine, Închise discuția Arthus. PM rămase tăcut, spunîndu-și că, pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
eram sigură că-și dăduse viața pentru mine. 24 Scrîșnetul strident al șurubelniței electrice - sunet necuviincios În acel loc Închinat liniștii - Îl făcu pe pescărușul cocoțat pe cavoul familiei Kersaint să-și ia zborul. Armelle Îi aruncă o privire Îngrijată socrului ei, căruia pălăria neagră Îi accentua și mai mult paloarea. - Ar fi fost bine să rămîi la castel Împreună cu PM, tată. Întoarse o privire mînioasă spre cei doi polițiști care asistau la deshumare. - Asta e pur și simplu profanare. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
suferise efectul umidității, așa că trosni lugubru. Bătrînul se clătină. Încheieturile mîinilor lui, noduroase ca niște oscioare, se albiră Încleștîndu-se pe măciulia bastonului. Curiozitatea Învinse reticențele Armellei, care se aplecă Înainte ca să vadă ce anume Îl tulbura atît de tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei saci odihneau pe satinul capitonat, cu urme de mucegai pe alocuri. Arthus era livid. Se uită la sacii cu nisip, apoi la cei doi polițiști care stăteau În fața lui. CÎnd vorbi, rostirea Întretăiată Îi trăda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
picătură de sînge. - Friptură În sînge, tată, ce zici? Bătrînul Îl cercetă din ochi cu o ostilitate vădită, dădu la o parte farfuria cu un gest sec și se ridică greoi. - Mă obosești, Pierre-Marie. Armelle se repezi să-și ajute socrul, fulgerîndu-și soțul cu privirea. Acesta luă o Înfățișare fals pocăită. - Veșnicul conflict Între generații... Cred că știți ce Înseamnă, nu-i așa? zise el, adresîndu-li-se lui Philippe și Ronan... Și, fără să mai aștepte răspuns, continuă: - V-ați gîndit ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un chef teribil să joc cu ele. Sunteți mândru de cum jucați, nu-i așa? a întrebat el. — N-am jucat de mult, am spus eu. Aproape tot șahul pe care îl jucasem în viața mea îl jucasem cu Werner Noth, socrul meu, șeful Poliției din Berlin. De obicei îl băteam pe Noth destul de rău - duminicile după-amiaza, când Helga și cu mine ne duceam să-i facem o vizită. Singurul turneu la care am participat a fost în cadrul Ministerului German al Instrucției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Resi Noth. — 12 februarie 1945, am precizat și i-am povestit despre ziua aceea. Ziua aceea a fost o zi atât de geroasă încât mă dureau până și oasele. Am furat o motocicletă și m-am dus să-mi vizitez socrii și cumnata, familia lui Werner Noth, șeful Poliției din Berlin. Werner Noth locuia într-o suburbie a Berlinului, mult în afara zonei unde se trăgea. Locuia cu soția și fiica într-o casă albă înconjurată de un zid înalt, o construcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Corpul American Liber n-a fost un succes nebun. S-au înscris doar trei prizonieri de război. Dumnezeu știe ce s-a ales de ei. Bănuiesc că erau toți trei morți la ora când m-am dus să-mi vizitez socrii și că eu rămăsesem unicul supraviețuitor al C.A.L.-ului. Când m-am dus să fac acea vizită, rușii se aflau doar la douăzeci de mile de Berlin. Nu mai aveam nici o îndoială că războiul era aproape terminat, că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Nasul degerat îi era plin de pete albe și vișinii. Părea în pericol de-a scăpa vaza, de-a se pierde atât de adânc în propria-i ființă, încât s-o lase pur și simplu să-i lunece din mâini. Socrul meu observă că vaza era cât pe ce să cadă și se dezlănțui ca un sistem de alarmă. Începu să strige la Dumnezeu implorându-l să-i fie măcar o dată milă de el, măcar o dată să aibă și el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
prostia fuseseră cât pe ce s-o lase să lunece pentru totdeauna din lumea asta. Ponositul olandez, un șef de paie, s-a dus imediat la femeie și i-a repetat, cuvânt cu cuvânt și țipăt cu țipăt, ce spusese socrul meu. L-a însoțit și bătrânul soldat împovărat de ani, reprezentând forța care la nevoie avea să fie folosită împotriva femeii. Ce s-a făcut până la urmă cu ea a fost ciudat. N-a fost molestată. I s-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
prea bine, în loc de stelele în cinci colțuri ale Statelor Unite am făcut stelele lui David, în șase colțuri. Argintarul, deși a adus vulturului îmbunătățiri substanțiale, mi-a reprodus stelele întocmai. Tocmai stelele au fost cele care s-au dovedit pe gustul socrului meu. Îi reprezintă pe cei treisprezece evrei din cabinetul lui Franklin Roosevelt, remarcă el. — E o idee foarte caraghioasă, am spus eu. — Toată lumea crede că nemții n-au simțul umorului, zise el. — Germania este cea mai neînțeleasă țară din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
că n-ar fi rău, i-am răspuns. — Dacă n-o să-l îngropați, îmi explică el, o să-l mănânce careva. CAPITOLUL DOUĂZECI „FEMEI-CĂLĂI ÎL SPÂNZURĂ PE CĂLĂUL DIN BERLIN...“ Am aflat doar recent, în 1958 sau 1959, cum a murit socrul meu. Știam că murise. Agenția de detectivi pe care o angajasem să afle vești despre Helga îmi spusese cel puțin atât - că Werner Noth era mort. Detaliile privind moartea lui mi-au parvenit din întâmplare - într-o frizerie din Greenwich
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
femei cam sumar îmbrăcate, admirându-le trupurile și așteptându-mi rândul la tuns. Articolul căruia i se făcea reclamă pe copertă se intitula „Femei-călăi îl spânzură pe călăul din Berlin“. N-aveam nici un motiv să bănuiesc că articolul era despre socrul meu. Cu spânzuratul nu se ocupase. Am deschis la articolul cu pricina. Și am privit o vreme fotografia tristă a lui Werner Noth spânzurat de craca unui măr, fără să bănuiesc cine era cel spânzurat. M-am uitat la fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
eliberat, văzuse scena spânzurării la scurt timp după ce îl eliberaseră rușii. Fotografiile îi aparțineau. Noth, susținea el, fusese spânzurat de propriul său măr de către niște muncitoare prizoniere, majoritatea poloneze și rusoaice, încartiruite în apropiere. Nu Westlake l-a numit pe socrul meu „călăul din Berlin“. Westlake a depus oarecare strădanii să afle ce crime comisese Noth, și a tras concluzia că nu fusese nici mai bun și nici mai rău decât oricare alt șef de poliție dintr-un oraș mare. „Teroarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
era și o carte. Meditațiile lui Marcus Aurelius, traduse în germană. De ce o revistă atât de proastă cumpărase un reportaj atât de bun nu se explica. Ceea ce știa revista cu certitudine că le va plăcea cititorilor ei era descrierea spânzurării. Socrul meu a fost urcat pe un taburet pentru picioare înalt de numai zece centimetri. I s-a pus o frânghie în jurul gâtului și frânghia a fost legată strâns de craca unui măr înmugurit. Apoi cu un șut cineva i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să-mi faci un serviciu... un serviciu foarte mare... și nu știu dacă să te rog sau nu, i-am explicat eu. — Chiar îți cer să mă rogi! ordonă el. — Împrumută-mi motocicleta ca să mă duc mâine să-mi văd socrii, i-am zis. N-a ezitat, n-a dat înapoi. Ia-o! mi-a spus. Așadar în dimineața următoare am luat-o. În dimineața următoare am pornit la drum unul lângă altul, Heinz pe bicicleta mea, eu pe motocicleta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
anume distrugere deliberată a dinților, eliminarea premeditată a unor informații evidente - Așa se explica și cum un menaj atât de contradictoriu ca cel compus din Jones, părintele Keeley, Vice-Bundesfuehrer-ul Krapptauer și Fuehrer-ul negru a putut exista în relativă armonie - Cum socrul meu putea să nutrească în aceeași minte indiferență față de femeile prizoniere și dragoste pentru o vază albastră - Cum Rudolf Hoess, comandantul Auschwitz-ului, putea să alterneze la difuzoarele de la Auschwitz muzică sublimă și apeluri pentru cărăușii de cadavre - Cum Germania nazistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
dezgropi morții. Să-i iei, să-i duci, să-i privești în față. Mai ales dacă sunt și din neamul tău... Săptămâna trecută am fost cu soția la ea la țară, chiar la voi, la Șoptireanca. L-au dezgropat pe socru-miu ca să-ngroape un nepot dinspre soru-sa. Apropzito. Știți cine era nepotul? Se răsuci spre Macovei. Zâmbi, făcându-i complice cu ochiul. - Băiatul tovarășei Rela, părinte. Mata trebuie s-o cunoști bine de tot. Sora mai mare a lu’ Soporan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de ajutoare? Nu-i plăcea ce citea pe hârtia cu anunțul? Îl întrista Scheihainimé, care acum se retrăsese sub un baldachin galben și părea că se zvârcolește, chinuită de crampe grozave. Inochenta îl privi în absentă și continuă: - Și cu socrii. Ei erau mai altfel, veneau din altă lume. Ei erau intimi cu alde Lahovari, Polizu, Capșa, Blarenberg. Nume de mare respect la istorie...Poate ați auzit de ei. Îi mai dă acuma pă la televizor, c-au venit copiii sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
când intră, căutând cea mai apropiată ieșire și pe oricine părea capabil de violență, inspecție pe care o făcea, absolut automat, oricărei Încăperi publice În care intra. Într-un colț lângă o fereastră ce dădea spre Marele Canal, Își văzu socrii și prietenii lor, familia Pastore, un cuplu vârstnic din Milano care erau nașii Paolei și cei mai bătrâni prieteni ai părinților ei și care erau, datorită acestui fapt, categoric dincolo de orice reproș sau critică. Când el și Paola se apropiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
invitate Înăuntru și bărbații se hotărâră să folosească scările principale pentru a coborî În salonul principal al jocurilor de noroc. Brunetti Îl găsi pe contele Orazio la dreapta sa și Încercă să se gândească la ceva ce să-i spună socrului său. — Știați că aici a murit Richard Wagner? Întrebă el, uitând acum de unde știa asta, dat fiind că Wagner nu era nici pe de parte un compozitor pe placul lui. Da, răspunse contele. Și, din păcate, nu destul de repede. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]