1,529 matches
-
în jilțul său. [...] în această însăilare de capitole diverse, rămâne impresionantă alăturarea de tablouri cu peisaje realiste (drumul spre iarmaroc și iarmarocul), tablouri stilizate mirific (schitul din peșteră) și fantastic gotic (castelul grafului Augenstein). Iată, în stil realist: "Gușterii cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării". Sau, în bogăția amețitoare de culori ale iarmarocului: "Cataligarii pășeau peste omenire ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nici un dușman, doar o viață foarte scurtă. Profesorul: și cum vor arăta reptilele? Evelin: Tărătoare de mărimea dinozaurului, cu lungimi de zeci de metri, care se mișcă uluitor de rapid. Unele tărătoare seamănă cu crocodilii voștri dar placați cu niște solzi mari. Toate violente, feroce. Avea omul loc printre asemenea vietăți? Aurora: Sunt sigură că, în milioane de ani, omul devenea stăpănul Planetei. Evelin: Deci, Academia a avut dreptate cănd a aprobat experimentul care nu putea reuși cu omul pe planetă
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Mai Întâi femeia-șarpe, apoi femeia-girafă, atrase de eflorescența lui sălbatică și de zumzetul de albine, au Început să-i dea târcoale. Oliver n-a zis nimic când a venit femeia-șarpe și i s-a Încolăcit, urcându-se, pe trup. Alunecând, solzii ei, destul de aspri la atingere, scoteau un clinchet plăcut, ispititor, care-l Înfierbîntă În așa măsură, Încât masterandul Își pierdu pur și simplu cunoștința, căzând Într-o stare de prostrație. Între timp, vântul cel surd, bătând dinspre răsărit Înspre apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oliver Își frământa În poale mâinile de teamă. Și peștii, și broaștele, albinele și buburuzele, furnicile și lăcustele cu cap de cal verzui ce săreau de pe un fir de trifoi pe altul se pricopsiseră, desigur, fără vina lor, fie pe solzi, fie pe aripi, pe mandibule sau labe sau alte părți ale pământescului lor trup, cu sămânța lui Oliver. Dar nu numai trupul, ci și sufletul nevăzut al tuturor acestor creaturi fusese marcat, măcar simbolic, de viforul de pistrui al masterandului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Pregătește minciogul și încet se apropie și el de locul unde pescuia norocosul de Virgil. Luat de minciog peștele a fost scos la mal și nu mică a fost surpriza când am văzut un crap de circa șapte kilograme cu solzii aurii, mustăți mari și un cap negru cu bot albicios. Bucuros Virgil a pus peștele în juvelnic, pe furiș aruncând spre noi priviri triumfătoare. Nu peste mult timp undițele au început să vibreze, plutele dând semnale de atenție. Crapi, bibani
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
Merg agale, deasupra soarele se-mperechează cu zidul, rămân împreună, uniți ca două verigi. Pe tarabe stau crapii uriași, spintecați, cu lapții și icrele la vedere, cu bășicile albe încă pline de aer, cu măruntaiele groase și inima vânătă, cleni cu solzi alungiți, ca niște ochi de cristal, știuci ascuțite, dințoase, gata să țâșnească prin aer, zvâcnind din cozi sângerii, bibani dungați, cu spinări împodobite de țepi, lini cu stropi violeți și mustăți de nisip, plătici și lipani subțiri, de-o palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la o mie de ani, deasupra, se aprinde un foc. "Copile, drumul este, de fapt, o prelungire a ceea ce nu ești. Caută!" Sfârcurile, prune răscoapte în noapte cu lună. Fiul împăratului doarme, zmeul se alăptează până îi cresc aripi, până solzii se transformă în pene, ghearele în petale de iriși; zmeul în scutece verzi, primăvara. Buzele, două tușe de nori în luna mai nici ploaie, nici rouă: Vorbiți în șoaptă, nu tulburați cerul! Furtunile sunt săruturi ale lui Dumnezeu stinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
viața pe verticală este o amăgire a înaltului. În cer marea urcă doar când pescarii pășesc pe ape, când catargele zgârie burțile norilor, când farul aprinde Steaua Polară, scoicile pavează drumul Carului Mare, peștii într-o băltoacă de lună își vopsesc solzii de culoarea aurului, pescărușii ciugulesc stele stinse ca pe niște grăunțe din palma lui Dumnezeu. În cer omul urcă când își simte aripile. Omul este ca pasărea, zbor, și nu om, și nu pasăre: Nimic mai fals, Doamne, decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vrea să mai plece. Își revendică dreptul la proprietate atunci când melcul nu se mai încape pe sine în sine, când pleacă și crede că-i va crește o altă casă pe umeri; melcul, uscat sub o frunză de brusture, visează solzi de nisip. Moartea nu vine val-vârtej, fioroasă, aruncând coasa ca pe buzdugan, ea se apropie cu blândețe, cu răbdare, cu smerenie, prietenoasă, binevoitoare, solidară. Moartea este cel dintâi ajutor în vreme de singurătate. (O casă blestemată este, de fapt, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu-ți fă griji. Cei care au plecat cu bani erau pești grași. Dacă le luai urma, eheeeeei, bine ar fi fost... ăsta nu valorează nici o para chioară. La intrare în pronaos, scările, șerpi încolătăciți sub lună plină, ascundeau între solzi tăciuni aprinși. Bătea vântul; treptele, precum un pulover putred, se destrămau fum către cer. În biserică, lângă ziduri, stranele, îngenunchiate în cenușă, își justificau reciproc handicapurile; herniile nopții strângeau cingători în jurul inimii; catapeteasma, o tușă neagră desenată peste mozaicul făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
drumul. A treia seară chemată de sunetul mării, descoperi aproape de mal, o insulă misterioasă. Gândinduse cum ar putea ajunge la ea, somnul o luă în brațele lui calde după osteneala unui drum lung. În vis o căutase un peștișor cu solzi argintii și cu o crenguță acvatică în gură. Frumusețea fetei semăna cu cea a sirenelor, se gândea peștișorul și îi așezase crenguța magică în palmă. În zorii zilei, odată cu răsăritul soarelui, fata învăluită și ea în culorile pământului și apelor
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
prea cunoscut, chiar dacă e vorba de amintiri dintr-o altă parte a globului. Și cine îl conduce? întreb. Da, directorul, patronul! — Ah, Madame Tatarescu, vreți să spuneți... și ridică cada de zinc să plece cu puii. Priveam fix agitația de solzi verzi, labe, cozi, boturi căscate și era ca și cum aș fi fost lovit cu măciuca în cap, urechile nu mai transmiteau decât un bâzâit profund, un vuiet, trâmbița de pe lumea cealaltă, de cum auzisem numele femeii de sub influența devastatoare a căreia reușisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
numai fundul acvariului va putea fi decorat cu diverse tipuri de rocă și plante, dar fericitul posesor al acestei minuni va avea la dispoziție o gamă de sunete care îi va permite, cât timp își contemplă peștii fără mațe sau solzi, să se înconjoare de ambianțe sonore atât de diverse ca o plajă caraibeană, o junglă tropicală sau o furtună pe mare. În Centru nu vor câini, se gândi din nou Marçal, și observă că această preocupare o ștergea, în anumite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ușor, ca și cum un șerpoi solzos intrase în ea și se zvârcolea nebun în burta ei, încercând să iasă și nu mai găsea borta pe unde intrase. Doar zvâcnea dând să se înalțe, speriat, flămând, răvășindu-i mitra, înfiorând-o cu solzii groși, îi simțea solzii cum se înfig în moleciunea ei, cum hârșîie înlăuntrul ei, de parcă Șevrolet, ăla micu, ar fi hârșâit cu lingura pe peretele din spatele casei, cimentuit cu stropi. - Ai omorât fata... șopti Girevengu, urmărind cum firul de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
solzos intrase în ea și se zvârcolea nebun în burta ei, încercând să iasă și nu mai găsea borta pe unde intrase. Doar zvâcnea dând să se înalțe, speriat, flămând, răvășindu-i mitra, înfiorând-o cu solzii groși, îi simțea solzii cum se înfig în moleciunea ei, cum hârșîie înlăuntrul ei, de parcă Șevrolet, ăla micu, ar fi hârșâit cu lingura pe peretele din spatele casei, cimentuit cu stropi. - Ai omorât fata... șopti Girevengu, urmărind cum firul de sânge se lățește pe pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care-n tremur somnoros și lin se bate, Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate, Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese; Feți-frumoși cu păr de aur, smei cu solzii de oțele, Cititorii cei de zodii și șăgalnicul Pepele. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată, El pe capu-i poartă mitră și-i cu barba pieptănată; Țapăn, drept, cu schiptru-n mână, șede-n perine de puf
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și i l-am dăruit cu intenția să-l citească. Sâmbătă noaptea, al șaselea cap mi-a mulțumit, și-a cerut iertare si a dispărut. Duminică noaptea, al șaptelea cap mia spus: „ai învins! Felicitări”! (toate celelalte se transformaseră în solzi). Mi-a dăruit un clopoțel fermecat și a plecat. De atunci, nu lam mai visat. Dialog cu luna Notă: Pe 19 martie, 2011, Luna se va afla la cea mai mică distanță față de Pământ din 1992 încoace, de numai 356
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
casă gânditoare. Ceea ce-i bruia melancolia și, pentru o clipă, șirul gândurilor, nu puteau fi decât tramvaiele și vacarmul copiilor adunați din toate colțurile pe bulevardul Karl Marx, unde trona de peste 200 de ani. Trepidațiile solului transmise zidului desprindeau, uneori, solzi de pe zugrăveala exterioară și chiar partale de tencuială din cel mai sensibil loc, streașina vestică, acolo unde se adunau întru consiliere, gândurile. Nu putea să facă nimic decât să își transfere teama ființelor pe care le adăpostea, Mama și Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
te va reda și Mama se va evapora, pentru că vom fi numai noi doi, egoiștii care trăiesc pe cadavre de lumi: ale amintirilor, ale întâmpinărilor, rezistențelor, culorilor neînțelese, bemolilor vagabonzi din partitura dragostei, cifrelor evadate din ecuația cunoașterii, timpii din solzii timpurilor golite de refulări, pline de dezamăgiri, de... poate mâine, această flamură a speranței care, după cum se știe, nu va fi înfiptă pe crenelurile cetății cucerite, pentru că orice cucerire înseamnă o dezamăgire la pătrat, vrei să guști din licoarea absolutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vecinii priveau înmărmuriți în curtea școlii monștrii acvatici. Unul de 1,60 m, celălalt mai scund, 1,40 m. Aveau încă alge în aripile înotătoare și între branhii. Burțile erau însângerate, dar capul fiecăruia era neatins. Doi carași uriași cu solzi de aur. Unul avea chipul lui Chirilă, celălalt era Halipa. S e făcea că Gustav primea felicitări înainte de a-și juca nenorocitele roluri, dădea autografe îngăimând rușinat: Bine, dar n-am interpretat încă. Abia acum învăț replicile. Maestre, sunteți modest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lipsa tutunului, am făcut cubajul camerei, dimensiunea în țoli a țevilor, precum și structura moleculară a unui bețiv adormit, puterea în hertzi a melodiilor izvorâte din player-ul cârciumii, vedeam gărgăunii din capul lui Gustav și undele browniene, toate învelite de solzi în progresie geometrică, numai că la el erau în regresie aritmetică, sensul era schilodit, pricepeam după natura culorilor, unele tindeau spre absolut, altele aveau parfumul tenebrelor umane. Din stadiul de invizibil, analizam fără să vreau stadiul vizibil. Și ei mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
le creăm agonia. Unde-i atunci adevărul? șuieră Prunilă. El întreba ca și cum ar fi exclamat. ADEVĂRUL E NECUNOSCUTUL DESCÂLCIT CLIPĂ DE CLIPĂ, ÎNCET, ÎNCET... ÎNCET! zise Chirilă când deja avea apă în gură. Halipa se unduia departe, fulgerând apa cu solzii de aer în care se răsfrângeau Soarele și Luna, iar prin cer se vedea până departe cum se nasc stelele. Și după ce făceau ochi, mergeau de-a bușilea pe glodurile nopții până-și găseau o Mamă. Eu trebuie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bocnă, trosnește, se frânge, cade-n cristale reci între noi. unde te încumeți pe albul acesta osos? niciunde nu-i soare, doar pâclă, perete sticlos, nici cer, nici pământ, glaciala lumină în cuptoare stinse dospește, se umflă, lucește ca un solz uriaș într-o rază de lună. obosiți de alcoolul din alb, din străvezimea arterelor cositorite, unul spre altul suflăm aburii ce ne-au rămas calzi în rozul înnorat al vălului palatin, căzut peste ultima vorbă ca un boreal baldachin. îndoiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
subțiată de lână. mi se face frig, în somn, în trezie, în gând, în măduva sticloasă, mi se face gol în tăcerea fibroasă. ametistului meu îi pălește scrierea cuneiformă, pare pudrată de zăpadă ce-n palma înțepenită de ger, în solzi stă să cadă. ăsta nu-i dor, e boală curată, e rupere de os, e surpare de mină, e frângere de țesut, e chemare cutremurată dintr-o moleculară derută. monoton dacă aș putea să încolțesc aceeași, în fiecare zi, ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
desgheață și curg înspre noi hohotind în culorile ierbii. pleata întunericului, scurtată, ne atinge cu vârful ei bont ca o melodie uitată, lumina ne împroașcă cu stropii ei mari, coborând dintr-odată. se întâmplă ceva sub pielea ce-și leapădă solzii uscați, în viscerele ce-și dezleagă snopii. se întâmplă ceva în pământ, luați seama, sunteți drogați! o să vă puteți smulge din rugini, din înghețatele pale de vânt? în dodii unde începe ochiul magic, cel tivit cu sânge oprit? unde începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]