11,560 matches
-
mult mai contemplativ. ,, În această puternică rotație, omul contemplativ-oricât de neînsemnat-rămâne singurul element stabil. El, În a cărui inimă sălășluiește Vidul, devine aici pivotul mutației universale,,. Ochii ei triști scrutează cerul, prin fereastra deschisă. Se gândește la ceva ce o sperie. Stelele par niște dinți care mușcă Întunericul. Deschid televizorul:,, Pentru prima oară În lumea medicală internațională, se va face transplant de picior de la un șofer mort care a provocat un accident cumplit de mașină, la una din victime,,. Mă cutremur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
boala misterioasă ar fi avansat agresiv. Draga mea, acum sunt asemeni unui copil care Învață să meargă . Sufletul meu e cenușiu. Te las să transformi cenușa În aur. Ai un fel brutal de a mă Îndepărta de suferință, care mă sperie uneori,,. Nu-mi mai vorbi te rog, de strămoșii tăi, nici de suferințele tale fizice. Să nu gândești că sunt lașă, dar am trecut prin atâtea Încercări, Încât sufletul meu e o pojghiță veștedă, și nu mai Încape durere În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
am pierdut tot, vagabondez și cerșesc de aproape trei decenii.,, -Poate și tu suferi ca și mine de sindromul vagabondajului. Nu pot să dorm decât cu privirea la cer. Nimeni și nimic nu mă poate ține În loc. Să nu te sperii dacă am să dispar Într-o bună zi. Și să nu mă cauți. Oricum n-ai să mă găsești. Am În mine un spiriduș care nu-mi dă pace, se Încolăcește ca un șarpe În trupul meu și mă poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să public o carte care nu-mi dă pace de ani de zile, că noi, locuitorii ghetoului vom fi mutați Într-un loc civilizat și nu vom mai fi nevoiți să cerșim. Deși, dacă stau bine și mă gândesc, mă sperie schimbările. Dacă tot mi-am ratat viața, măcar să fiu consecvent până la capăt. Să nu mai schimb nimic. Ducă-se! -Antoniu, nu mai poți schimba nimic, oricât ar petici Uniunea Europeană, trupul și sufletul tău. Ce i se mai poate Întâmpla, lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
roșii ți-ai spus. Treizeci aprilie Am visat două ozeneuri deasupra orașului, și, din ele curgea un lichid gri care părea a fi petrol. Radioul comentează greva muncitorilor sanitari. Am simțit cutremurul ca pe o mică zdruncinătură. Nu m-am speriat. Aseară, În jurul orei douăzeci și unu, proprietarul barului ,,Așează-te și bea,,, un individ impulsiv, s-a luat la ceartă cu unul din angajați, cearta a degenerat În bătaie, bătaia a dus la crimă, angajatul murind În urma unei hemoragii cerebrale. Lumea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
toată ziua, decât să privească nemișcat prin fereastra redacției. N-a primit pe nimeni În birou, n-a adresat nimănui nici un cuvânt. De unde vin și unde se duc? Nu-mi place să-i pictez, Își spune scrâșnind din dinți. Mă sperie vânzoleala asta absurdă. Eu sunt obișnuit cu alte imagini, alte gesturi, cu alte mirosuri, cu alte zgomote, cu altă Îmbrăcăminte. O bătaie În ușă Îl trezește din transa Întrebărilor. Spune Însfârșit, un ,,da,, scurt și, În cadrul ușii Își face apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
prima mea amintire , este un vultur ce a venit deasupra leagănului În care eram, s-a oprit din zbor și mi-a mângâiat cu aripa trupușorul plăpând. L-am văzut de foarte aproape și nu am plâns, nu m-am speriat. Îl văd ca și astăzi, cum a atins cu aripa trupul meu de prunc, după care și-a luat zborul, pierzându-se printre nori... Dezideriu a avut o copilărie obișnuită ca unic fiu al unor părinți de condiție medie. Născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
prin minune, pentru că mă aflam cel mai aproape de scara care ducea afară. Am reușit să-l trag cu o forță de care nu mă mai credeam În stare, după mine, pe unul din băieți care era buimac de somn și speriat de moarte. Iarăși rămăsesem pe străzi, dar Dumnezeu mi-a scos În cale un nou ,,acoperiș,, , după trei nopți petrecute Într-un parc, sub cerul liber, zgribulit de frig și slăbit În ultimul hal. Moartea nu mă luase Încă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
făcută să o trăiești, chiar dacă nu ai hotărât tu lucrul ăsta. Știu, globalizarea Îți induce cu de-a sila sentimentul de vină: ești vinovat de sărăcie, de prostie, de poluare, de foame, de angajamente, de bunăstare ș.a.m.d. Te sperie coada la cazanele cu mâncare? De ce nu te sperie ghetoul prin care foșgăie zi și noapte șobolanii? De ce nu te Înspăimântă gunoaiele prin care mergi și cărora nu le mai simți mirosul pestilențial? Altă voce Cantina săracillor nu este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lucrul ăsta. Știu, globalizarea Îți induce cu de-a sila sentimentul de vină: ești vinovat de sărăcie, de prostie, de poluare, de foame, de angajamente, de bunăstare ș.a.m.d. Te sperie coada la cazanele cu mâncare? De ce nu te sperie ghetoul prin care foșgăie zi și noapte șobolanii? De ce nu te Înspăimântă gunoaiele prin care mergi și cărora nu le mai simți mirosul pestilențial? Altă voce Cantina săracillor nu este o sală de cinematograf cu filme de Oscar. Cantina săracilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
acceptă să-și facă nevoile, decât Înafara magherniței. Se agață de poveștile lui Antoniu cu disperare, le cere, i se uită rugător În ochi și le comentează ca de obicei, cu aceeași voce gravă. Nu vorbește de moarte, nu-l sperie apropierea ei. O simte cum Îi pândește ca o panteră vicleană trupul, dar nu știe când aceasta va face saltul decisiv. Nici nu-l interesează-e pregătit, și asta contează. Viața unui vagabond e numai În mâinile lui Dumnezeu. Regretă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fotoliu și privind-o fascinat. O fereastră deschizându-se brusc din cauza vântului și mama Închizând-o speriată. Apoi, tatăl intrând În cameră și scoțând dintr-un coș de rafie, un iepuraș viu pe care i-l Întinde copilului, care se sperie și Începe să plângă. Mama luând În brațe copilul și alintându-l cu duioșie, iar rochia vaporoasă răspândind un parfum de violete. Apoi iepurașul speriat, ascunzându-se În spatele pianului și mama certându-l pe tată cu o voce pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o masă Încărcată cu mâncăruri Îmbietoare, un sfeșnic cu o lumânare aprinsă În mijlocul ei și ouăle roșii pe care copilul le ciocnește unul de altul, râzând și bucurându-se, sub privirile indulgente ale celor doi părinți, iepurașul alb, pufos, tremurând speriat În brațele copilului, mama pătându-și cu sos rochia bleu, vaporoasă și, tot seara, târziu, mama citindu-i dintr-o carte de povești... Amintire legată de o Îndepărtată zi de Paști, care-l Îndurerează prin limpezimea ei, prin faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pricepeam. — Tu și Anderson ce, îngerașule? Păi, atât. Asta-i tot, răspunse Antonia și aruncă țigara în foc. Am privit-o intens, încercând să citesc ceva pe fața ei și să-mi dau seama. Mai mult chiar decât cuvintele, mă speria comportamentul ei. Eram obișnuit să mă odihnesc în liniștea sufletului ei simplu și încrezător. Rareori o mai văzusem pe Antonia mea cea aurie atât de zdruncinată, iar faptul în sine era îngrozitor. Am vorbit blând: — Oare am înțeles bine? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în continuare crispată. — Hai, iubito, nu mai sta așa. Arăți de parcă ai fi în fața plutonului de execuție. Liniștește-te și mai bea puțin. Uite, am să-ți mai pun în pahar. Acum discută cu mine rațional și nu mă mai speria așa de rău. — Vezi tu, nu e vorba de a fi puțin îndrăgostită, rosti Antonia ridicându-și spre mine ochii strălucitori și plini de neliniște. Începu să vorbească monoton, de parcă vorbea în somn, cu o expresie de moarte și disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu câtă grijă se ferește să se gândească la tot ceea ce însemna viața mea departe de ea. — Da, șopti Georgie, iar acum mă mângâie ușurel pe nas. Chiar vreau să știu că Hereford Square există. Dar nu acum, Martin. Mă sperie gândul. Pentru tine am să fiu un intrus acolo. Cât despre chinuitoarea duplicitate, la asta nu vom putea renunța decât atunci când încetăm să ne mai ascundem. Nu voiam să intru în această polemică. Am spus: — Va fi simbolul diminuării duplicității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
constata că nu mai este auriu. 23 După ce rămăsese stabilit să mă duc ca mesager în Pelham Crescent, am vrut să amân cât mai mult posibil această misiune. Numai gândul de a face acest lucru mă îngrozea de moarte. Mă speria însăși perspectiva de a o revedea pe Honor, iar perspectiva de a fi în aceeași încăpere cu ea mă îngheța, mă paraliza. Mai eram conștient și de faptul că aceasta ar putea fi ultima mea șansă. Ultima mea șansă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
era ceva încă activ și aproape intangibil în imaginația mea, ceva neasimilat și primejdios. Am închis ochii și am revăzut ceea ce văzusem atunci. La ușă se auzi un zgomot și Antonia intră grăbită în cameră. Am sărit în picioare, oarecum speriat de apariția ei dar și cu un sentiment de ușurare. M-am dus grăbit spre ea, am prins-o de umeri și am scuturat-o zdravăn. Ea râse de gestul meu, își scoase pălăria și haina și le aruncă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tremur și, pentru a-l stăpâni, am simțit nevoia să mă mișc. M-am dus până la fereastră, m-am întors și, când am privit-o din nou în față, n-am putut să nu zâmbesc. A zâmbit și ea. Apoi, speriați parcă amândoi, am redevenit serioși. — Dar, de ce, Honor? De ce aici? Și de ce eu? am întrebat. Urmă o pauză încărcată de incertitudine. Apoi spuse: — L-ai citit pe Herodot? Întrebarea m-a mirat. — Da, de mult. Îți amintești povestea lui Gyges
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
citit cu abajur verde și am aprins lumina. Karp nu-mi spusese nimic despre o eventuală plecare de la fundație. Desigur, era decizia sa, dacă dorea să-și dea demisia. Dar nu era ciudat că plecase imediat după vizita mea? Îl speriasem cumva cu ceva ce i-am spus? Sau poate că el era cel care nu-mi spusese tot adevărul despre Dora. M-am blestemat În gând pentru berile băute la Crama Albastră. Dacă nu m-ar fi durut capul Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de tot? Brusc mi s-a părut foarte important să mă agăț de ideea asta. Lumina vag, e drept, ca o rază palidă de sub ușă. Cu toate acestea știam că mă apropii de adevăr. Zăceam nemișcat În patul prietenului meu, speriat că cea mai mică mișcare ar putea să alunge pe acel cevasau cineva de după ușă, să-l facă să dispară cu pași mici. În sfârșit, mintea mi s-a iluminat: ceea ce se Întâmplase la Dora trebuie să fi avut de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Kretschmer aveau tocuri de exact patru centimetri - ceea ce am impresia că mă transformă Într-o reprezentantă comună a sexului opus. Nu mi se păru că rezultatul arată rău; și nici tremurul din șale când m-am ridicat nu m-a speriat. Dintr-o dată, m-am trezit că plutesc la câțiva centimetri deasupra pământului, probabil, cei mai importanți din viața mea. Făcând echilibristică și sprijinindu-mă pe partea din față a piciorului meu, am simțit că degetele mi se Înghesuie și genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aia, nu puteai să îndoi piciorul, de-am crezut c-o să rămâi infirm pe viață. Îi spuneam „Îndoaie-l! Îndoaie-l!“ Ajunsesem să-l implor dimineața, la prânz și seara, „Vrei să rămâi olog pe viață? Îndoaie genunchiul!“ — Ne-ai speriat de moarte cu genunchiul ăla! — Dar asta s-a întâmplat în 1947. Iar acum suntem în 1966. Ghipsul ăla l-am avut acum aproape douăzeci de ani! Vrei să auzi replica maică-mii, convingătoare, ca de obicei? — Las’ că, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de maică-mea și de taică-meu! Pe o lună de zile. Dar cum o să-ți știm adresa? Bucurie! Pură bucurie! — N-o s-o știți! — Dar dacă în timpul ăsta...? Dacă ce? izbucnesc eu în râs. Dacă ce anume vă mai sperie acum? Dacă...? Și, Dumnezeule mare, oare chiar îmi strigă vorbele astea pe fereastra taxiului? Să-i fie teama, lăcomia, nevoia de mine și încrederea în mine chiar atât de mari încât să-mi strige aceste cuvinte pe străzile New York-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de ghetou! O remarcă deloc drăgăstoasă, ascultă la mine. Până-n zori mă făcuse să pricep că persoana mea e chintesența celor mai rușinoase manifestări ale „culturii Diasporei“. Veacuri după veacuri de dezrădăcinare duseseră la apariția unor oameni dezagreabili ca mine - speriați, mereu în defensivă, autodezaprobatori, emasculați și corupți de viață petrecută printre neevrei. Evreii din Diaspora, asemenea mie, fuseseră cei ce luaseră cu milioanele calea camerelor de gazare fără să ridice un deget împotriva celor care-i persecutau, care n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]