2,691 matches
-
mi ceri. Și apoi, adăugă ea, nici dumneata nu mai poți. Aceste vorbe îi amintiră de propria epuizare. El înlătură acest obstacol, vrând să vorbească, dar Leej făcu un semn de tăgăduire. - Nu discuta cu mine, zise ea cu glas stins. Pot afirma acum că există o întrerupere de mai mult de șase ore înainte de următorul bruiaj și că vom folosi acest răgaz pentru un repaos absolut necesar. - Vrei să spui că rămânem aici, în spațiu? - Culcați! îl corectă ea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Grosvenor e în posesia unor informații prețioase și sunt sigur că are încă destulă putere ca să mi le dea. Doctorul Eggert se întoarse spre Grosvenor și-l întreba: - Cum te simți? - De vorbit, pot vorbi, răspunse el cu o voce stinsă. Simțea că-i ard obrajii și că îl dor ochii, dar unul din motivele ce-l îndemnaseră să-și provoace boala era speranța că îl va sili pe Kent să vină la el, ceea ce se și întâmplase. Celălalt motiv era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
atât de frig. Mă durea totul, din cap până-n picioare, până-n picioarele ude. O baie fierbinte, o supă fierbinte sau un vin fiert cu scorțișoară sau măcar un ceai. Pâinea primită o mâncasem de la primii pași, pe toată. Candela era stinsă. Trebuia s-o aprind, trebuia să fac focul în încăperea ca gheața. Oare biserica o fi descuiată? Acolo nu se poate să nu ardă măcar o lumânare. Am ieșit iar, m-am târât până la intrare, era ferecată. Am dat roată
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
-se cu un icnet de parcă s-ar fi înecat. — Nevastă! — Nu-i acasă, glumi ea, fiindcă gândurile despre cai și ajutoare în gospodărie o binedispuneau. — Eu nu mă duc azi la muncă, mă duc la doctor, spuse bărbatul cu glas stins. Cred că nu-i bine cu burta mea. Femeia se sperie rău. Îi dădu din șifonier, unde toate stăteau drept și ordonat ca soldații, lenjeria cea mai bună. Luă apoi hainele de duminică, și-l ajută să se-mbrace. Portarul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
umbră purpurie, 470Cînd încremenește parcă într-o brum - adânc - verzie, Când în dungi înflăcărate, bolți, cărări în jur se casc Sub lumini de curcubee repezi ce se sting cum nasc, Fîlfîesc ca două candeli, obosiți se-nvîrt, se-ncaer Și aproape - aproape stinse s-urmăresc jucând pin aer, 475Scoțînd limbe ascuțite ca să-nghimpe pe cealaltă; Ei jucau pin crengi înnalte, pintre trestie, pe baltă, Balta tremură adâncă, somnoros și lin sclipește Asvîrlind întunecată cîte-o muscă, câte - un pește Către flamele - ostenite... Peste ei
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cap, oasele și încheieturile feței îi ieșise afară, pielița din oacheșă se făcuse vânătă, mâna grea ca plumbul și rece ca un sloi de ghiață. - Ce ți-i? o întrebă Făt-Frumos. - Nimica, - nu mi-i nimica, zise ea cu glasul stins; și se culcă în năsip, tremurând ca apucată. Făt-Frumos dădu drumu calului, apoi se culcă pe mantaua ce și-o așternuse. El adormi; cu toate acestea-i părea că nu adormise. Pelițele de pe lumina ochiului, i se roșise ca focul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o scaldă de aur, așezată lângă ea, lacrimi curate ca diamantul. În grădina cu multe straturi, neudată și necăutată de nimeni, născură din pietriș sterp, din arșița zilei și din secăciunea nopții flori cu frunze galbene și c-o coloare stinsă și turbure ca turburii ochi ai morților, florile durerii. Ochii împărătesei Ilenei, orbiți de plâns nu mai vedeau nimica, decât i se părea numai că-n luciul băei, plină de lacrimele ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o mulțime de lăcrimioare, pe care apoi așternîndu-le lângă baia de aur, făcu un pat de flori. Atunci intră Făt-Frumos. Ea s-aruncă la gâtul lui, însă amuțită - de bucurie, ea nu putu decât să îndrepte asupră-i ochii săi stinși și orbi, cu care ar fi vrut să-l soarbă în sufletul ei. Apoi ea îl luă de mână și-i arătă baia de lacrimi. Luna limpede înflorea ca o față de aur pe seninul cel adânc al cerului. În aerul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mai reci decât o bucată de gheață. Vrei un pișcot? Atunci putem strânge masa. Mirciulică rămase în fotoliu privind țintă un tablou cu cale. Vasul de argint se strâmta la gât. Potirele albe înfloreau pe o draperie de un roșu stins. Melania se întoarse din chicinetă aranjîndu-și părul. ― Un tablou de la bunica, dragul meu. E plin de atmosferă, nu găsești? Acum însă avem treabă. Exact, chestiunea care am mai discutat-o. Luă motanul în brațe. Degetele sidefii, cu un singur inel
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
într-o odaie sufocată în argintărie, tipsii, pocale și sfeșnice, cristelnițe, crucifixe și măsuțe joase, obiecte ciudate, vechi, a căror destinație n-o ghicea. Traversase aproape în fugă, fără să vadă nimic din sala cu tapiserii și covoare în culori stinse pe care pășiseră, acum două și trei sute de ani, cadâne în iminei și picioare goale cu degetele strălucind de nestemate. Șirazuri, Tebrizuri, Buhara, Ghiordezuri, Ispahan... Se opri în hol gâfâind și se lăsă jos pe pardoseală de marmură. "Nu sânt
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ridică bărbia ofensat: ― De ce crezi că m-am întors? Îți închipui că macaroana aia de ciment e un bulevard? Șerbănică schimbă o privire cu Ioniță Dragu. Profesorul sorbea încetișor dintr-un pahar cu apă zaharată. Își coborî pleoapele peste ochii stinși. " Va să zică ăsta era misterul! Un tunel spre muzeul de vizavi... Vor să-l jefuiască!" " Ce copii nebuni! gândi Florence. Și eu am fost nebună... La 25 de ani îmi plăcea să sar într-un picior. De obicei noaptea, pe stradă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
unui coleg care aștepta tragerile loto în fiecare vineri și în sfârșit intră în birou. Când dădu cu ochii de maior încercă două dorințe simultane. Să intre în pământ sau s-o ia la goană. Cristescu arăta galben, cu privirea stinsă, și trăsăturile alunecate, trase parcă spre vârful bărbiei. Locotenentul se așeză pe o jumătate de scaun neîndrăznind să-l privească. Maiorul începu brusc, pe un ton egal ca și cum nu s-ar fi despărțit cu o zi înainte, iar discuția ar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dea seama. Nu știa încă bine ce va face. Niciodată nu avusese prea mulți bani. Respiră adînc: "O să mă distrez. Asta am să fac! O să crăp distrîndu-mă... Să-mi ajungă!" Grigore Popa se plimba agitat. În ochii negri, de mult stinși, se aprinsese o flacără. Cineva care l-ar fi cunoscut în tinerețe ar fi regăsit acum ceva din chipul de altădată. Ținea mâinile la spate mișcând nervos din degete. " Nu zic sute de mii, cum socotesc cretinii ăștia... Nici măcar o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să iau loc în fotoliul din fața mesei. Bănuiam că din spatele ochelarilor fumurii mă privea batjocoritor și asta mă enerva. Dar limbajul, gesturile, tonul erau politicoase, binevoitoare. "Fumezi?" m-a întrebat. În fața lui era o scrumieră plină de cenușă și țigări stinse. Alături, un calendar de birou și multe creioane. Fără să aștepte să-i răspund dacă fumez sau nu a intrat în subiect. Mă invitase să mă avertizeze că se fac cercetări în legătură cu accidentul. Să mă pună în gardă. Cu alte
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acum, mi-am zis, apa trebuie să fie foarte caldă". Apoi mi-am amintit de sala cu oglinzi. M-am întins la loc în pat și mi-am aprins o țigară. De pe coridor se auzeau pași; în general pași obosiți, stinși, de oameni care nu mai aveau putere să calce apăsat ca în tinerețea lor. Ce să le spun oare bătrînilor? m-am întrebat. După o scurtă chibzuială, m-am hotărât să nu suflu nici o vorbă despre aventura mea nocturnă. Era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai îndrăznea s-o prindă. Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Grand se înăbușea: plămâni îi erau prinși. Rieux se gândea. Funcționarul n-avea familie. La ce bun să-l transporte ? O să fie singur, cu Tarrou, să-l îngrijească ... Grand își înfundase în pernă capul, cu obrazul verzui și cu privirea stinsă. Se uita nemișcat la focul slab pe care Tarrou îl aprindea în cămin cu ce mai rămăsese dintr-o ladă. Merge rău , spune el. Și din adâncul plămânilor săi în flăcări un ciudat hârâit însoțea tot ce spunea. Rieux îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
TIMP... RESPIRA CHINUIT ȘI DEODATĂ A STRIGAT: ― Puneți-l pe foc! Doctorul șovăia, dar Grand a repetat ordinul cu un accent atât de cumplit și cu o astfel de suferință în glas, încât Rieux a aruncat foile în focul aproape stins. Odaia s-a luminat numaidecât și, o clipă, flăcările păreau s-o încălzească. Când doctorul reveni lângă bolnav, acesta se întorsese cu spatele, lipindu-și aproape fața de perete. Tarrou se uita pe fereastră, străin parcă de scena care avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
printre bolboroselile ebraice, auzi două cuvinte cunoscute, neașteptate. Uri, întrebă ea. Ce s-a întâmplat? Ridică mână ca să o facă să tacă. Apoi deveni palid, culorile pierindu-i brusc din obraji. În cele din urmă rosti cu o voce aproape stinsă: Au spus că urmează elogii aduse ziaristului veteran Baruch Kishon, ucis într-un accident de mașină în Elveția. Chiar lângă Geneva. —Uri. Oprește mașina. Acum. Dar Uri era prins în trafic; nu putea să schimbe banda. Gândurile lui Maggie goneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
camere. Încă șoptind pe sunetul muzicii, Uri le prezentă pe cele două femei una celeilalte, ambele dând din cap jenate și afișând din politețe un zâmbet timid. Apoi se întoarse către Maggie și îi explică pe o voce chiar mai stinsă, în primul rând, că Orli era o fostă prietenă și, în al doilea rând, că Maggie trebuia să se dezbrace. Apoi cu o voce mai sonoră, voit normală, continuă: —Orli a făcut școala de design la Londra. M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Vorbește, Flirtează, Atinge-mă fură primele pe care le observă Maggie. Ezită, privind ecranul care afișa aceste două creaturi cibernetice grotești - și se întrebă ce vor crede oamenii despre scena aia. În toiul nopții, într-o cameră plină de faxuri stinse și birouri abandonate, un diplomat american dintr-un hotel din Ierusalim, lăsându-se în voia a ceea ce părea a fi pornografie pe internet în timpul celor mai întunecate momente ale procesului de pace. Se întrebă cum ar fi să atingă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
picioarele i se răcesc și îi înțepenesc. Bubuitura căderii lui Ignatius o făcuse și pe domnișoara Trixie să se întoarcă de la toaletă. Veni din dosul fișierelor și calcă peste grămada de carne întinsă pe spate. — O, Doamne! exclamă cu voce stinsă. E Gloria. Trage să moară, Gomez? — Nu, răspunse aspru domnul Gonzalez. — O, sunt bucuroasă, spuse domnișoara Trixie, călcând pe una dintre mâinile întinse ale lui Ignatius. — M-ai nenorocit! tună Ignatius și se ridică dintr-un salt în șezut. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
timp, șovăia să răspundă. Era oare prea devreme ca să le spună? Cât ar trebui să le dezvăluie din povestea ei? Și dacă nu acum, când? Oricum, de ce trebuia să aștepte? Și-a băut ceaiul. Apoi, cu o voce placidă, aproape stinsă, a spus: — Tatăl bunicii mele, Hovhannes Stamboulian, era poet și scriitor. Era un om remarcabil, căruia comunitatea Îi arăta un respect adânc. — Ce zice? a Înghiontit-o mătușa Feride pe Asya, Înțelegând prima parte a frazei, Însă pierzând restul. Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
netedă poate acoperi, manifestându-le, urmele tuturor lucrurilor trăite și întâmplate în istoria lumii. Toată arheologia materialelor e o arheologie umană. Lutul ascunde și arată trecerea ființei prin timp și prin spații, semnele degetelor, zgârieturile unghiilor, cenușa și tăciunii rugurilor stinse, oasele proprii și străine, drumurile care veșnic se bifurcă, distanțându-se și pierzându-se unele de altele. Acest grăunte ce răsare la suprafață e o amintire, această depresiune urma rămasă de la un trup culcat. Creierul a întrebat și a cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să iau loc în fotoliul din fața mesei. Bănuiam că din spatele ochelarilor fumurii mă privea batjocoritor și asta mă enerva. Dar limbajul, gesturile, tonul erau politicoase, binevoitoare. „Fumezi?” m-a întrebat. În fața lui era o scrumieră plină de cenușă și țigări stinse. Alături, un calendar de birou și multe creioane. Fără să aștepte să-i răspund dacă fumez sau nu a intrat în subiect. Mă invitase să mă avertizeze că se fac cercetări în legătură cu accidentul. Să mă pună în gardă. Cu alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]