1,508 matches
-
advaitam=anandam datorită unei armonizări existând din eternitate și, din acest motiv, poetul indian sacralizează și transfigurează poetic viața. Pe de altă parte, într-un poem deosebit de semnificativ din volumul Balaka Lebedele, poetul vorbește de zborul durând veșnic al unui stol de lebede însetate de un Dincolo indiscernabil, dar intens râvnit, luând pe aripile lor pământul și cerul, întregul univers care vrea să capete un alt chip, "într-un viitor care nu s-a născut încă". Este unul din poemele cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dor, Ce imensă viziune despre Tine apare pe albastrul cerului ! O, Mare Denecunoscut, O, sfâșietoarea chemare a flautului tău ! Iar în volumul Balaka Lebăda, această năzuință de evadare dintr-o lume în care se consideră străin, suie mai departe: un stol de lebede purtând pe aripile lor nu numai pe poet, ci și cerul, pământul, întreaga lume zboară fără oprire către un Dincolo care nu este nicăieri întâlnit, astfel că goana înaripată va dura etern: pentru că absolutul nu este atingerea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
filozoful poet italian era zborul neîncetat al "intelectului eroic" în căutarea unei onto-axiologii supreme care nu pot fi atinse niciodată. De aici, zborul fără oprire. Aceeași maximă deschidere o întâlnim în sublimul poem al lui Rabindranath Tagore Lebedele, unde un stol de lebede, vast cât cerul, ia pe aripile sale universul, întreaga lume a finitudinii, într-o cursă către un dincolo, care fuge mereu și mereu dinaintea legendarelor păsări. Este cu totul uimitor acest poem, care dezvoltă aceeași idee a imposibilității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
internă. Pentru că încremenirea este moarte, iar viul este mișcare. Suferința lui Hyperion era metafizică, era viață spirituală dureroasă. * Tema celui mai profund dintre pictori, Rembrandt, este suferința. Starea filozofică a suferinței a creat arta lui Van Gogh, încheiată cu tabloul Stol de corbi deasupra unui lan de grâu, prefață imediată la autoliza pictorului, al cărui cuvânt ultim apare emblematic pentru condiția umană: "La tristesse durera toujours"tristețea o să dureze pururi. În muzică, meditația asupra suferinței metafizice este excepțional exprimată de părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și Rilke, Deschisul constituie pentru Rabindranath Tagore suprema năzuință: " Sfarmă lacătele porților tale,/ Părăsește-ți măruntele sentimente/ Și aruncă-te în Marele Deschis." În viziunea poetului indian, deschiderea supremă este figurată de zborul fără răgaz, zi și noapte. al unui stol de lebede: Nu aici! Nu aici! În altă parte!" Setea nebună de transcendere către un Dincolo fără formă și nume, cuprinde întreaga natură, cosmosul însuși. Lebedele, păsări prin excelență ale misterului, împrumută aripile lor fiecărui lucru spre a-l trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tenebrele tremură, strigând înnebunite către lumină Pe aripile palpitante ale astrelor-lebede ! Aud chemări după chemări ale omului, plecate pe căi nevăzute Din trecutul adânc până în viitorul ce nu s-a născut încă. Astfel aud în inima mea zburând cu tot stolul înaripat Acel suflet, acea pasăre fără lăcaș Ce zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm cunoscut la altul neștiut, aleargă ! Tot golul e umplut de Cosmosul înaripat și de cântul său unic: Nu aici ! nu aici ! mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Mă strecor ca prunc timid Cu oceanul de confuzii Adunate-n scris hibrid. Negru e-n trupescu-mi templu, Candela s-a stins de mult; Nu sunt bun ca om-exemplu Pentru cult, pentru incult. Și mulțimea de regrete Vin precum un stol de corbi Chiar pe față cu secrete, Cum e ziua pentru orbi. Crezuri vechi și false steme Sunt pe tot ce-n timp am scris, Umbrind teze și sisteme Fapte ce-s, ori care-s vis. Visu-ajuns după zăbrele Cu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
de brad Flămânzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pământul, Eu răsvrăteam imperii, popoarele cu gândul... Visând că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. {EminescuOpI 89} {EminescuOpI 90} {EminescuOpI 91} Domnind semeț și tânăr pe roinicele stoluri, Căror a mea ființă un Semizeu părea, Simțeam că universul la pasu-mi tresărea, Și nații călătoare, împinse de a mea, Împlut-au sperioase pustiul pân-la poluri. Căci Odin părăsise de ghiață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase pomeau a lui
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pe-a codrilor potică. În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte, Cu cârja lui cea vechie el bate de trei ori, Cu sgomot sare poarta din vechii ei ușori, Bătrânul se închină... pe rege-l prind fiori, Un stol de gânduri aspre trecu peste-a lui frunte. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țâțâni s-aruncă. O candelă bătrânul aprinde - para lungă Se-nalță-n sus albastră, de flacăre o dungă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Sus în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea sunând din valuri. {EminescuOpI 105} SINGURĂTATE Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîe în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Țîrîesc încet ca greeri Printre negre, vechi zidiri, Sau cad grele, mângâioase Și se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. În odaie prin unghere S-a
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea sunând din valuri. {EminescuOpI 105} SINGURĂTATE Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîe în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Țîrîesc încet ca greeri Printre negre, vechi zidiri, Sau cad grele, mângâioase Și se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. În odaie prin unghere S-a țesut
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
venind de mine-aproape, Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape, {EminescuOpI 128} Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum... Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum. Din zare depărtată răsar-un stol de corbi, Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi, Răsar-o vijelie din margini de pământ, Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt... Ci tu rămâi în floare ca luna lui April, Cu ochii mari și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Și frunzișul mi-l rărește. Bate vântul frunza-n dungă Cântăreții mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rîndurele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecînd, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngîn numai cu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
voiu mormânt bogat, Cântare și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Frunzișului veșted Doar vântul glas să-i dea. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe când Trec stoluri sburînd La marginea mării. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci Se-nalță la maluri, Cu brațe de valuri S-ar atârna de stânci - Și murmură-ntr-una Când spumegând recad, Iar
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
găsi rostul în viață, ar fi ca niște visuri împlinite. Tablou de toamnă cu final în doi Vine un vânt, în pas de vals, pe dealuri, vara își pierde urma prin parcuri și livezi. Spre școală, veseli, curg copii în stoluri și razele de soare zâmbesc pân’ la amiezi. E-atâta revarsăre de lumină, încât galbenul gutuii îmbată zarea. Doar amurgul se umple de rugină: a venit iar toamna? Aceasta-i întrebarea! Din vii se culeg boabe de chihlimbar, coșurile se
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
puteau răsturna. Fără-ndoială, erau paznicii din Hadesul lui Homer. Meduze pe capul cărora șerpuiau dârele solare, șuvoaiele nopții sau țipetele păsărilor, care, în loc să se disipeze în neant, se fixau pe globurile de stâncă și ori de câte ori le atingea, stârnea un stol de țipete, care dispăreau atunci când își retrăgea palmele. Heruvimii o priveau pe furiș, pentru a nu fi surprinși de adulții cu aripi aprige și usturătoare, Mioara părea o vrăjitoare care-și rotește palmele în jurul globurilor de cristal pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
era nelimitată. Putea să vadă un obiect multiplicat precum albinele și auzea neauzitul. Căile notelor muzicale le știa înainte să fie țintuite pe portative, simțea înmugurirea înainte de căderea seminței din ciocurile păsărilor, dar păsările erau, de fapt, cioclii adunați în stol în jurul viitoarelor stârvuri omenești. Ei scrijeleau pe ziduri necrologuri, sentimentele aveau epitetul deja versificat, titlul de pe prima pagină al ziarelor de mâine aștepta demult pe tasta computerelor, conceput cu mult timp înainte de a se fi petrecut, așa cum producția de grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de soldați mizeri, cu însemnele naziste pe vestoanele decolorate. În spatele lor, o bubuitură îi făcură să se lipească de pământul înghețat. Câțiva mutilați se opriră cu mâinile ridicate în fața soldaților. Se auziră câteva focuri de avertisment în aer, dar din stolurile de ciori înghețate nu se clinti niciuna. Paznicul înțelese că ceva nu e în regulă și asmuți din baracă dulăul care dormea lângă sobă. Străinii s-au oprit privind bestia. Un soldat trase un glonț. Glonțul trecu prin câine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
-i cânt? După un minut, Lia apărea îmbujorată și, trecând prin viitor, Lia-Babă îi șoptea Mamei la ureche: Concertul în Re Minor pentru două viori și orchestră de Bach. Scufundat în timp, Milan tatăl ascultă compoziția mai rezistentă decât lumea. Stolul de îngeri care umplu spațiul casei era văzut de Mioara și de Lia-Babă. Pe atunci erau îngeri, șopti Lia-Babă, acum nu-i mai văd, au dispărut odată cu vremea. Dar ce cauți aici, Lie-Babă? O scenă de film are propriile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu mucuri de țigară, paharul cu apă e tot neînceput. Strigătele găinilor din curtea din fața casei se amestecă ciudat cu țipetele de sus, de pe ceruri, pleacă păsările migratoare și o legătură de neexplicat e între păsări, își spun ceva, vorbesc stolurile alea de sus cu cele de jos. Știe de-acuma că vor poposi pe Lacul Snagov, poate unele vor rămâne acolo, oamenii le hrăneau toată iarna, păreau fericite. Pe scările de la intrarea în casa cea mare, pasărea căzută pe ciment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să o păstreze în amintirea poveștii frumoase spuse de aceasta. VRĂBIUȚA Este iarnă. Frumoasa Crăiasă lasă valuri de steluțe argintii peste oraș. Peste copacii și florile colorate se așază o plapumă groasă. Ei vor putea acum dormi în pace. Trec stoluri de păsări pe cer ca un val negru care parcă nu se mai termină. Groaznicul ger doboară păsările. Mihai era în casă, la gura sobei, cu părinții lui. Din cauză că un strat pufos, alb ca spuma laptelui acoperea tot, tatăl lui
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
-mă să plec! Locul meu nu este aici! Băiatul puse pasărea pe geam și cu ochii înlăcrimați se uită Ia ea. Nu fi supărat, mă voi întoarce! Pasărea își deschise aripile și își luă zborul. Băiatul văzu doar cum un stol de păsări pleacă pe cerul albastra. Mica pasăre își îndeplini promisiunea și veni în fiecare zi la ei. Când pasărea muri, în locul ei veneau în vizită puii ei. VESTITORUL PRIMĂVERII Venise în sfârșit și anotimpul primăvara. Acum câteva săptămâni copiii
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
Copiii bucuroși începeau să stea mai mult afară. Bătrâna iarnă nu plecase cu totul și încă le mai dădea târcoale, dar căldura soarelui o alungă, Veniră și păsările călătoare. Pe cerul albastru care se oglindea în apele limpezi venea un stol uriaș de rândunele, care umbrea pământul și acoperea seninul cer. Stolul se opri într-o poieniță. În timp ce păsările obosite făcură un popas să se odihnească, un puișor zglobiu și obraznic cerceta locurile. Prin iarba umedă zări un ghiocel plăpând. Sări
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
plecase cu totul și încă le mai dădea târcoale, dar căldura soarelui o alungă, Veniră și păsările călătoare. Pe cerul albastru care se oglindea în apele limpezi venea un stol uriaș de rândunele, care umbrea pământul și acoperea seninul cer. Stolul se opri într-o poieniță. În timp ce păsările obosite făcură un popas să se odihnească, un puișor zglobiu și obraznic cerceta locurile. Prin iarba umedă zări un ghiocel plăpând. Sări în jurul lui și îl întrebă mirat: Ce ești tu ? Ce cauți
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
2012; -Amintiri însângerate, Ed.Pim, Iași, 2013 Traduceri în limba franceză -Ars longa, vita brevis, poèmes/ Cătălin Anuța, sélectionnés et traduits du roumain par Constantin N. Existențialism Trăim pe semne de-ntrebare, incertitudini, temeri, goluri universală-ngrijorare, trec corbii pe deasupra stoluri... Foc dinspre soare și-n mijlocul pământului de sub călcâi; pe unde oare o fi locul unde am apărut întâi?!?.. Și noaptea-i gata să-și răstoarne întunecimile ei toate pe oamenii luați în coarne de propriile lor păcate. Înaintăm, dând
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]