2,683 matches
-
arată calendarul, cadranul. Soarele acesta suspect se numește joi. Până vineri mai e un secol. Anatol Dominic Vancea Voinov nu mai poate aștepta! Are nevoie de o provocare, un subterfugiu nevrotic. Acum, mai bine acum, în acest con încins și strâmt, numit joi. Grăbit, ațâțat, amestecă sucește truchează zarurile. Trișează frenetic, orbit, în transă. Mistica derizoriului va îngădui acest nou artificiu! Nu e decât o imperceptibilă dereglare. Iată, zarul: s-a acceptat trucul. Am scris vineri, e vineri, în loc de joi. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spectacolul de azi. — Pentru azi nu mai avem. Se rotise din nou spre păpușa mecanică din stânga, căreia îi povestea despre cizmulițele pe care le-a adus libianul care trăiește cu Mariana, care i le-a vândut lui Kati, dar erau strâmte, așa că printr-o verișoară studentă au ajuns la... — Cum să nu aveți... Piesă națională, marca teatrului național! Se joacă în toate stagiunile, mereu. Nu se joacă deloc în toate stagiunile, domnule! Uneori, nu se joacă deloc, să știți. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ebrei fiu...“ Kavafis. Kavafis al dumneavoastră... Marga privește spre Irina, pierdută cine știe unde. Apoi se întoarce spre Ianuli, care, și el, tot pe Irina o privea. Mâinile sale lungi și subțiri se mișcă nefiresc înainte înapoi, în jurul genunchilor strânși în burlanele strâmte ale pantalonilor ieftini și ponosiți. Se privesc scurt și complice, Irina e palidă, ochii ard, parcă, de febră. — Dar încheierea? reia tenorul, excitat. „Însă nu rămânea deloc. Hedonismul și Arta Alexandriei aveau în el un copil devotat...“ Final magnific. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care, cu un clește, am desfăcut vasul de podea. Nu știu cât cântărea blestemăția. Am reușit să-l salt de jos, dar era prea greu ca să mă cred în stare să-l răstorn fără să-l scap, mai ales în spațiul acela strâmt. Trebuia să-l scot din încăpere și, pentru că mă temeam să nu stric dușumeaua dacă îl puneam jos pe hol, am decis să-l car până jos și să ies cu el în curtea din spate. Cu fiecare pas pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
singurătății decât să te îndestulezi împreună cu un confrère, cu un semblable, Tomassino cel-demult-pierdut, tocând mărunt câte-n lună și-n stele în timp ce îți umpli burdihanul? Marina era de jurnă în ziua aceea și arăta grozav într-o pereche de blugi strâmți și o bluză portocalie. Era o combinație încântătoare, care îmi oferea ceva de studiat și admirat în timp ce se îndrepta către noi (vederea din față a sânilor ei mari și ascuțiți), dar și când se îndepărta (vederea din spate a popoului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu, dar nu mai era o chestiune de viață și de moarte. Pentru Tom, totul depindea de curajul de a se arunca din nou acolo unde jocul era mai înfierbântat. Altfel, avea să tânjească în continuare în întunericul propriului infern strâmt și, odată cu trecerea anilor, să se acrească, devenind ceea ce nu-i era menit să fie. — Aș vrea s-o văd și eu pe făptura asta, am zis. După cum o descrii tu, pare o ființă venită din altă lume. — Oricând vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spusele lui Tom, se vindeau întotdeauna mai scump. Tot el spunea că ieșirile de felul acesta erau partea care îi plăcea cel mai mult la activitatea în slujba lui Harry. Nu numai că îi permiteau să mai iasă din spațiul strâmt al biroului de la etajul clădirii din Brooklyn, dar îi ofereau și posibilitatea de a-și vedea șeful în acțiune. Face un adevărat spectacol, mi-a relatat el. Nu se oprește o clipă din vorbit. Nu se oprește din negociat. Măgulește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de radicală, atât de fantastică, încât am auzit pe cineva în spatele meu ținându-și respirația. Era una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Înveșmântat din cap până-n picioare în straiele văduviei, cu o rochie neagră, strâmtă, cu pantofi negri, cu tocuri de opt centimetri, și o pălărioară neagră pe vârful capului, cu o voaletă neagră și delicată, se preschimbase într-o incarnare a feminității absolute, ideea de feminin care depășește orice există pe tărâmul femeilor reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
regretul meu, mesele zilnice de prânz împreună cu Tom au fost suspendate. Pur și simplu nu mai aveam timp pentru a savura mese prelungite, la restaurant, astfel că am început amândoi să mâncăm din pungă, sendvișuri și cafea rece prin ungherele strâmte de la Attic, înfulecând totul în doar câteva minute. La ora patru, Tom mă înlocuia la casă și mă duceam să o iau pe Lucy de la școală. O aduceam cu mine la magazin și până închideam, la ora șase, se întreținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
că, de atunci, abia dacă am mai purtat perechea asta de bikini. Dar, din când În când, Îi văd așa drăguți și luxoși la mine În sertar și mă gândesc : Ei, hai, nu se poate să fie chiar atât de strâmți, și, cumva, reușesc să-i trag pe mine. Lucru pe care l-am făcut și azi-dimineață. Când m-am gândit chiar că e posibil să mai fi slăbit un pic, fiindcă parcă nu Îmi mai intrau chiar așa În carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Îl iubesc și mă mut cu el. Și vom avea parchet, obloane și bucătărie cu blaturi de granit. Na. Na. Când ajung acasă, o găsesc pe Lissy În genunchi În sufragerie, ajutând-o pe Jemina să intre În cea mai strâmtă rochie neagră de piele de căprioară pe care am văzut-o vreodată. — Uau ! spun, lăsându-mi geanta jos. Cum poate să fie ! — Așa ! spune Lissy gâfâind și se așază pe călcâie. Fermoarul e Închis. Poți să respiri ? Jemima nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă spăl rapid pe cap, lucru pe care oricum aveam de gând să-l fac. Și poate să-mi fac rapid o mască facială. O oră mai târziu, Lissy apare În ușa camerei mele Îmbrăcată În jeanși, un top negru strâmt gen corset și pantofii Bertie cu toc, care, din Întâmplare, știu că mereu Îi fac bășică la picior. — Ce zici ? spune, pe același ton casual. Vreau să spun că n-am sărit calul cu pavoazarea... — Nici eu, spun, suflând asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și clare. Blugi: două perechi. Ușor. Unii jegoși și unii nu chiar așa jegoși. Tricouri: De fapt, hai să zic trei perechi de blugi. Trebuie neapărat să‑mi iau blugii noi Diesel, sunt atât de cool, chiar dacă sunt puțin cam strâmți. O să‑i port doar câteva ore seara sau ceva de genul. Tricouri: A, și pantalonii trei‑sferturi cu broderie de la Oasis, pentru că încă nu i‑am purtat. Dar ei nu se pun , pentru că practic pot să‑i trec la pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
adevărata patrie. Câteva ore mai târziu, ajung la Four Seasons în extaz. Sunt plină de sacoșe și nu pot să vă spun ce chilipiruri extraordinare am prins. O haină de piele fantastică, de culoarea untului, care e un pic cam strâmtă, dar sunt sigură că o să slăbesc curând un kil‑două. (Și, oricum, pielea se lasă). Plus o bluză de șifon imprimată absolut fenomenală, și niște pantofi argintii și o poșetă! Și totul n‑a făcut decât 500 de dolari! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
simplă albă cu glugă de plastic și o fustă făcută din reiat și ziar, care e chiar drăguță - dar ce se întâmplă când plouă? — Bună ziua, spune un tip care se apropie. E îmbrăcat cu un tricou negru și pantaloni foarte strâmți - complet argintii, cu excepția zonei inghinale, care e din blugi și e foarte... Da. Proeminentă. — Bună ziua, spun, încercând să par cât pot de în largul meu și mai ales să nu mă uit la partea din față a pantalonilor lui. — Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
s-o privesc dormind, gândindu-mè cè aș putea sè-i fur hainele, sè nu i le mai dau, obligând-o sè rèmânè cu mine, mi-a ocupat tot patul, neputând sè nu mè minunez cum am încèput totuși amândoi în patul strâmt, Ar trebui acum s-o trezesc, s-o strig pe nume, Ana?! Maria?! care-i numele ei?! Ana Maria e numele ei de ușer, o cheamè Ana și Maria! dar numele ei adevèrat?! cum s-o numesc acum?! Femeie! Femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
somn al copilèriei, luptându-se cu insubordinea șuvițelor de pèr, care, ieșind de sub cordeluțè, o incriminau în fața profesoarei de chimie cèreia, dacè i-ar fi stat în putere, ar fi tuns-o probabil la zero, nici sarafanul uniformei, croit mai strâmt și ușor decoltat, nu era pe placul profesoarei de chimie, dar atâta vreme cât elevă Rèileanu, numele ei de fatè, dovedea un comportament corect fațè de îndatoririle școlare, profesoara de chimie nu avea nici o puterea asupra ei, desigur, putea sè-i strice media
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
a municipiului, Rèmân numai în prezența plutonierului major, pe celèlalt, cel care a condus mașină, aghiotantul lui, îl trimite sè mai facè o turè prin zonè, Ce sè scriu?! Sunt vinovat pur și simplu! Ceea ce se simte în atmosferă încèperii strâmte a sediului de poliție, nu sunt nici substanțe chimice, nici molecule încinse de aer greu, irespirabil, ci e mirosul vinovèției lui Matei, e mirosul complotului mateian împotriva societèții, Vè previn! Sunt cu degetul pe butonul nuclear! Declanșez era rèzboiului atomic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
racordeze la moda de doi lei a clasei de mijloc bucureștene, din acest glorios sfârșit de secol comunist. Dar n-am stare și mă foiesc prin sufragerie - cum Îi spune, inadecvat, tata, pentru că am mâncat și vom mânca totdeauna În strâmta noastră bucătarie. Sau living, cum vrea să o boteze, cu eterna ei lipsă de succes, mama, infatigabila Casandra, neascultată de nimeni. Sau, mai pe țărănește, camera bună. Am răvășit colecția de Clasici ai Literaturii Universale, așezați alfabetic, inginerește de tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
medicului vienez. În ciuda frigului, Iancu lepădă cămașa de noapte și îmbrăcă hainele europene. Dar nu se mai strădui să se privească în oglindă. Era inutil. Se împlinise, crescuse chiar. Era dezastru! Hainele nu-l mai cuprindeau. Arătau și scurte, și strâmte, tocmai bune de dat la telal. ― Te-ai sculat, moțule? Iancu nu mai avea timp să se dezbrace, așa că se lipi repede de sobă, ca să-și acopere cumva pieptul și pântecul gol de privirile mamei. Clucereasa Elenca deschise ușa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Cineva pictase pe o cortină din chembrică un Apollo plinuț, care își ținea lira disproporționat de mică pe burtă, în timp ce ochii lui ridicați spre tavanul afumat prevesteau un iminent leșin al zeului chiar înainte de începerea reprezentațiunii. În fața cortinei, în spațiul strâmt dintre podium și public, fuseseră aduse câteva scaune pentru instrumentiști. Mai multe sfeșnice de tinichea cu lumânări din seu spânzurau de pereți. Fumul lor plutea ca o negură, estompând obiectele și modificând cu totul fețele celor prezenți în sală. Tinerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
coafură de zeitate chinezească. Domnița Ecaterina și clucereasa Elenca zâmbeau sub voaluri pastelate de cadâne. Obrajii lui Stimo, secretarul marelui dragoman Dimitrie Moruzi, răsăreau rumeni din barba inelată a lui Darius, regele perșilor. Se „nimerise” alături de Marioritza.. Locul era extrem de strâmt, așa că el o ținea pe după umeri. Fluturarea unei șuvițe de păr îi mângâia ba obrazul, ba fruntea și îl făcea tot mai conștient de prezența ei și de setea lui tot mai nesățioasă de fericire. Simțea că era genul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ah!... Îngrozitoare! Papucul Toinettei înghesuia sub pat un fel de cârpă cu broderii colorate și, ceva mai încolo, de sub trena neglijéului răsăreau... doi craci. Doi craci?... Ledoulx întinse un deget însângerat spre ei. Dar cum naiba se numeau pantalonii ăia strâmți și bățoși? ― L’itzarí!... Ce caută l’itzarí de tzaran aici, în dormitor?... Toinette nimerise, în sfârșit, mâneca și își recăpătă brusc siguranța. Abandonă lucrurile pe care zadarnic încercase să le ascundă și trecu prin fața soțului său fără să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o dădea capitala țării Românești. Brașovul arăta ca o închisoare. Doar ziduri și turnuri de observație, dublate de centura munților. Privirile i se izbeau mereu de crestele lor ca de niște gratii. Umbla de colo-colo, ca într-o celulă prea strâmtă. Nu-și găsea locul. Nici liniștea. Cu atât mai mult cu cât nici ultimele scrisori primite nu erau în măsură să-l liniștească. Își simțea sufletul ca pe o pasăre ciudată, rămasă în ploaie, pe un singur picior. Și, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nume. Ah, Iancule! Ai auzit tu de vreo țară basarabească rusească? FINAL PASAJ RETRAS Iancu lăsă scrisoarea și privi în jur. Stătea într-o cămară dărăpănată, cu acoperișul nesigur și hârtie trasă prin ulei, apoi lipită în locul geamurilor. Un cotlon strâmt și mizer în care abia încăpeau patul, masa, scaunul și stiva de cărți. Citea mai tot timpul. Ziua, ca să uite unde se afla. Noaptea, ca să scape de ploșnițe și de țânțari. Întocmise o grămadă de fișe. Era plin de idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]