1,728 matches
-
familie, printre străbunii mei nu prea îndepărtați...” (I, 79). Cu toate acestea, mai vechi sau mai noi, și străbunii lui au supraviețuit. Toate aceste recunoașteri în ceilalți creează la Cioran o acută criză de identitate. Cum să se raporteze la străbuni? Cum să se raporteze la sine însuși? Sclavi, umili, timorați, așa cum este el însuși, strămoșii merită blamul lui Cioran, care s-ar dori altul. Până la urmă, însă, neputând fi altul, Cioran coboară cu voluptate în negativitate. Imaginea celuilalt, a celui
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
III, 335). Este și aici o împlinire în negativ. Cum își face un țel din înstrăinarea de sine, mărturisește: „Cu cât îmbătrânesc, cu atât mă simt mai român. Anii mă readuc la origini și mă cufund iarăși în ele. Iar străbunii mei, pe care i-am tot ponegrit, ce bine-i înțeleg acum, și câte «scuze» le găsesc!”. În fond, care erau carențele străbunilor săi, carențe de care Cioran se simțea rușinat și pe care voia să le extirpe? Înainte de toate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
atât mă simt mai român. Anii mă readuc la origini și mă cufund iarăși în ele. Iar străbunii mei, pe care i-am tot ponegrit, ce bine-i înțeleg acum, și câte «scuze» le găsesc!”. În fond, care erau carențele străbunilor săi, carențe de care Cioran se simțea rușinat și pe care voia să le extirpe? Înainte de toate, Cioran nu suportă că poporul în care s-a născut este un popor minor. La întrebarea de ce nu au românii forța să se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Prefer, pentru comoditate, să pun aceste cusururi pe seama originilor mele: ieșit dintr-un popor pentru care analfabetismul era realitatea dominantă, nu sunt oare, prin curiozitatea mea insațiabilă, un fenomen de reacție? Sau, mai curând, nu trebuie să plătesc pentru toți străbunii mei? ș...ț. E în același timp plăcut și umilitor să mă gândesc că în urmă cu câteva generații ai mei erau niște sălbatici, niște băștinași” (II, 16). țara e făcută vinovată pentru toate carențele sale, pe care el le-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a-i absolvi. Mai mult, prin a găsi în absența lor din istorie un sens, mai profund decât al prezenței. Spune într-un loc: „M-am născut într-o țară unde principala activitate a fiecăruia e să regrete. Cu siguranță, străbunii mei nu trăiau cu privirile ațintite spre viitor. Dar nu sunt eu cel care să-i condamn pentru asta. Un neam elegiac, sceptic, dezmoștenit” (II, 53). Cioran însuși trăiește cu sentimentul „zădărniciei oricărui gest” (II, 52). În alt loc, își
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și ale fertilității"3. Forma fixă, ușor încifrată alternează cu versul despletit, ca-n poemele-manifest ale avangardiștilor: Haideți înlăuntru, nu vă mai zgâiți pe geam,/ Că-ncepe reprezentația./ Cu scamatori de Galbad, cu motocicliști de Dalmația/ De când așteaptă la bairam/ Străbunul știrb hipopotam./ Și chiar vărgatul prinț jaguar/ Târât de coadă prin Tartar."/ La hotarul dintre viață și moarte, dintre vis și realitate, dintre somn și veghe, zărim o lume căreia poetul încearcă să-i dea un alt nume, ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
acum mari și foarte departe./ Dar noi trebuie să creștem puțin până la moarte". Poetul se apleacă asupra unității ființei noastre de-a lungul timpului. Meditația este gravă "Respir cu morții și mă plimb în somn/ Și-n moarte merg alături de străbuni/ Va trebui să fiu ca dânșii domn,/ Ei pleacă eu rămân în zestrea lumii" ("Scrisoare neterminată a lui Ion Vodă la Rășcani"). Istoria este fructul experiențelor umane, căreia poeții, măcar ocazional, îi poartă mesajele. O efigie, turnuri vechi, mănăstirile sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pământ străin, ce-o nutrea Anton D. Gheorghe, însurat cu-o săteancă Filofteia D. Marin,/ căreia atâția ani de flori i-a scuturat". Alteori, descinde din Beniuc: "neamul meu, mândrie nevândută, puși pe harță și zurbă, răni fierbinți, prea iubiți". Străbunii poetului au venit din Ardeal sub umbra penelor de cocoș la clop: "neamul meu veni din praf stârnit de turmă/ să sfâșie bărăganul în galop". Dragostea față de țărână este teribilă, îl ține pe poet în mrejele ei, ca o vrăjitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
afară. Dumnezeule, de acum ce mă fac? (L. Blaga) Invectiva: Figură de stil ce constă în utilizarea unui cuvânt jignitor, a unei violențe de limbaj: Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară, / Prea vați bătut joc de limbă, de străbuni, de obicei, / Ca să nu sarateodată ce sunteți - niște mișei! (M. Eminescu) Imprecația: Figură retorică prin care se exprimă, în tonalități de blestem, dorința de a pedepsi pe cineva: Uscasar izvoarele toate și marea, / Și stingesar soarele ca lumânarea. / To peascăse
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
călimară", a alcătuit "cuvinte potrivite", din limbajul popular, bolovănos, "din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite"; a realizat metafore-simbol, inovații topice și lexicale. Arghezi "a dat drept de cetate literară tuturor cuvintelor" (T. Vianu). După ce a creat un totem al străbunilor: Am luat cenușa morților din vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu de piatră", autorul Testamentului a ilustrat estetica urâtului cu grupuri de cuvinte expresive: comparația "ca un ciorchin de negi", enumerația "bube, mucigaiuri și noroi", din care să rezulte "frumuseți
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
trecerea de la alfabetul chirilic, la cel latin. Astfel, de la numele Lăpădat, al strămoșilor familiei s-a ajuns la cel de Lapedatu 1. În legătură cu înaintașii lui Alexandru Lapedatu, se cunosc informații începând din secolul al XVIII-lea 2. Cel mai îndepărtat străbun despre care se știe, dar numai din tradiție familială, a fost Onea Lăpădat. El a trăit pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Caracterizat ca fiind om vrednic, Onea Lăpădat a îndeplinit funcția de primar în Glâmboaca, o comună mică din
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3063]
-
trecerea de la alfabetul chirilic, la cel latin. Astfel, de la numele Lăpădat, al strămoșilor familiei s-a ajuns la cel de Lapedatu 1. În legătură cu înaintașii lui Alexandru Lapedatu, se cunosc informații începând din secolul al XVIII-lea 2. Cel mai îndepărtat străbun despre care se știe, dar numai din tradiție familială, a fost Onea Lăpădat. El a trăit pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Caracterizat ca fiind om vrednic, Onea Lăpădat a îndeplinit funcția de primar în Glâmboaca, o comună mică din
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3042]
-
dansatoarea "cu pasul și încheietura dulce", al cărui șold "se-nfiora/ de cântec pe-ntinderi limpezi" la porțile cetății (Răsuflarea femeii), pescarul ce "ridică spre păsările apei păgânul năvod/ învins de speranță se întoarce și se roagă,/ mai sărac decât străbunii săi,/ mai sărac decât umbra din zare,/ bătrân și cu mâinile goale,/ proiectat în asfințitul de soare,/ lumină de purpură caldă" (Păgânul năvod), orbul care "clatină-n mână/ toiagul de ceară topită" pentru a întârzia dansul fatal al Viperei cârne
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a sancționa ineficiența zeilor iubitori de spectacol grotesc și de moarte, a mărturisi necesitatea monoteismului salvator (fericirea e legată, pentru Iphigenia, de "Dumnezeul grecilor", care-i susură, în urechi, singurele cuvinte mântuitoare), și nici a invoca metafore-simbol ale creștinismului (Tantalos străbunul e suspendat în aer ca pe o cruce uriașă, având în același timp viziunea duhului văzduhului, un "pescăruș invincibil" tot în formă de cruce etc.). Fervoarea mistică a trăirii de esență religioasă, anunțată de intensitatea exprimării senzațiilor, dar și de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de mai (Elegos pentru dansatoarea Cumani) sunt posibile ecouri leopardiene. Într-o situație similară se află grido antico strigatul antic, prezent întâi în Imn patriarhilor, voce antică ne vorbește (v. 14), și în Seara zilei de sărbătoare: unde, (este) faima străbunilor? (vv. 34-35).516 Strigatul anticilor, manifestare a a durerii sau a preaplinului de energie îi amintește lui Quasimodo de violență instinctelor primare, de naturalețea, simplitatea și spontaneitatea celor din vechime. Trecutul este readus în prezent și prin imaginea auditiva: vocea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
timp, o limpede și strictă geometrie a sentimentelor"116. Totuși, deși "în Călcâiul vulnerabil, se găsește atât prima capodoperă a Anei Blandiana (parabola dramatică Torquato Tasso), cât și primele infiltrații blagiene ("Vreau satul cu sunetul lacrimei mele", tema somnului, a străbunilor, a matricialului), abia cu A treia taină avem, în 1969, volumul cu adevărat caracteristic al poetei. Discursul a devenit aproape exclusiv moral, liber prozodic (decasilabii iambice care sunau toți la fel în prima jumătate a deceniului, dispar treptat), original metaforic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
plopi/ Cu forme somnoroase și suave".), pentru crearea unei atmosfere de joc, de voie-bună, specifice celei din Întâmplări din grădina mea. În aceeași notă sunt și poemele cu primele infiltrații blagiene ("Vreau satul cu sunetul lacrimei mele", tema somnului, a străbunilor, a matricialului)74. Totuși, ceea ce pare să străpungă armonia acestui spațiu este tocmai asumarea consecințelor pe care le implică această condiție de poet: "Știu, puritatea nu rodește,/ Fecioarele nu nasc copii,/ E marea lege-a maculării/ Tributul pentru a trăi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
jumătate de zi, dar după aia viața-ți pare mult mai frumoasă. Dudu-i mai tare ca orice psihanalist. Și nici nu te costă nimic. Cartierul nostru Noi, de cînd ne știm, am fost aici, în cartier. Blocurile le-au ridicat străbunii noștri, le-au reparat bunicii noștri, părinții noștri le-au zugrăvit de cîte ori a fost nevoie: dinafară, pe dinăuntru, casa scărilor, holurile, bucătăria, camerele, baia. Tot ei au montat antenele de pe acoperișuri. Cartierul ăsta e-al nostru. De cînd
Poeme în proză by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/8706_a_10031]
-
Își petreceau vara, era plin cu fâțe și baboi - și nu cum este acum groapa de gunoi a comunei; visez o localitate fără hoți, cu oamenii trăind În armonie și pace! Nu râdeți - repet - fără hoți! Cine nu știe că străbunii noștri lăsau vinul În butoaie pe deal, În așa numitele căsoaie, neîncuiate. Oricine putea să bea pe săturate, dar nimeni nu fura vin niciodată. De ce nu am ”deveni ce am fost, ba chiar mult mai mult”? Amărăștenii mei nici nu
De ce mă întorc la Amărăşti. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetaţeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1442]
-
alte sensuri decât cele ce rezultă din pronunțarea sensibilă a cuvintelor, interpretarea figurată prin parabole, legende, proverbe și prin invocarea unei realitați transcendente, misterioase, de natură metafizică. Aceeași tradiție arată că trecutul nu este numai imemorabil, ci rămâne populat de străbuni cu ținute de sfinți exemplari pentru prezentul, trecutul și viitorul oamenilor. Mai laici, filosofii susțin că, întrucât de prea multă vreme se ignoră spiritualitatea, omenirea va trece prin crize care nu vor fi înlăturate decât prin renunțarea la devieri și
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
fie de deturnarea acestora de la ceea ce ar putea deveni. Pentru noi, românii, centrul spațiului cosmic Îl reprezintă Pământul, si anume pământul românesc. Moșia satului reprezintă spațiul sacru În mijlocul căruia este țăranul român, ancorat În tradițiile și practicile rituale moștenite din străbuni. Alături de moșie, arborele, mormântul, hotarele, răscrucile și tradițiile sunt elemente considerate sacre. La hotarele satelor aveau și mai au loc rituri magico mitologice extrem de diverse: rituri de alungare a demonilor de boli, de apărare Împotriva strigoilor ce bântuiau nopțile, de
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
arborii considerați sacri, cel care deține rolul principal este bradul, arborele cosmic prin excelență. Bradul este considerat, din cele mai vechi timpuri, totem arboricol, fapt demonstrat de inciziile și picturile rupestre, de unele amulete și talismane. În imaginația mitopeică a străbunilor, bradul a căpătat numeroase valențe simbolice, printre care aceea de reprezentant al lumii vegetale, expresie plastică a puterii mirifice a vegetației și daimonologiei vegetale. Arborele acesta apare ca simbol al comuniunii omului cu lumea vegetală, el devenind un substitut al
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
Tunarul ochi bine și lovi avionul cu țeava tunului." "Ion plecă spre casa Anei Baciu cu gîndul la figuri mari ce se fac numai noaptea." "Metoda folosită de Ion pentru a pune mîna pe pămîntul Anei este însărcinarea." "Versul "de la străbunii mei pînă la tine" explică distanța în km. care există între poet și rudele sale ce trăiesc undeva la țară." "Magda îl iubea pe Tudor Șoimaru fără să știe că acesta nu știa limbi străine." "Cetățenii vechiului Egipt se numeau
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
chip al nebuniei și-al sfintei posedări ne vine de la Muze. Dacă se înstăpânește asupra unui suflet gingaș și curat, el îl stârnește și-l exalta, și-l mâna către cântări și felurite poezii; datorită chipului acesta, nenumărate fapte ale străbunilor capătă vesmântul frumuseții și luminează mintea și sufletul urmașilor. Însă cel care, lipsit de nebunia ce vine de la Muze, ajunge la poarta poeziei încrezător că va pătrunde aci prin nimic alta decât meșteșugul sau, este un poet nedesăvârșit, iar poezia
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
al prințului iubit de zei, La care astăzi privește-o lume-ntreagă, Și care, făcînd să se aplece ilustre capete în fața lui, De azi înainte își va număra zilele doar prin victorii, Altcineva îți va spune cu voce tare Faptele străbunilor și virtuțile regilor noștri. Iar eu te voi delecta cu neînsemnate aventuri, Am să-ți pictez povești ușoare-n versuri. Așa cum puterea fabulistului "subjugă" sufletele cititorilor, la fel monarhul face "să se plece și cele mai superbe capete". Această comparație
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]