1,487 matches
-
primar, renăscut accidental, situația nu ar fi avut nimic alarmant. Niște fiare mici. S-a mai văzut. Violență infantilă. Dar noi gândeam profund; tainici și persuasivi, ne împingeam reciproc în prăpastie. Preocupați până la uitarea de sine. Ignorând intențiile tot mai străvezii ale celorlalți doi. Orice îndemn era urmat cu încredere, doar eram frați. Împreună cu Mezinul, l-am umflat pe Mijlociu cu dulciuri și cu făinoase, știind că-i plac, până am făcut din el un caltaboș de un metru și vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de aur Regret vremurile când tot ce era auriu în picturi se reprezenta prin foițe de aur adevărat. Jumătăți și sferturi de monezi erau bătute-ndelung cu cioca nul până deveneau mari hârtii de aur, ușoare ca pana și aproape străvezii, lipite apoi peste nimburi, stele și sori în peisaje cu chiparoși și castele. În aceleași fabuloase vremi sclipirile din tapiserii se realizau tot cu fire de aur, împletite cu mătasea și cu bumbacul aduse din Colonii. Zulufii fecioarelor erau din
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
margini, tunica era brodată cu pietre strălucitoare, cu perle și fir de aur, ca în timpurile vechilor phar-haoui. Gajus observă că, sub bijuteriile grele, mâinile ei blânde, care îl mângâiaseră în nopțile fără somn, îmbătrâniseră, pielea era uscată, unghiile erau străvezii. Antonia puse deoaprte calamusul și-l anunță de parcă ar fi rostit o sentință: — Îi scriu lui Tiberius. Ea singură, din toată Roma și din tot imperiul, putea îndrăzni să-i scrie împăratului; numai ea putea fi sigură că o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
albastrul cernut printre zări, cu inima strânsă în pumn, buzele mele strigă oferta... Într-un târziu, sfios, șoptit, zâmbetul alungă temerile, spre abisul uitării, zdrobindu-le puterea. Cu ochii deschiși, senină, calc pe urma pașilor Tăi Doamne, însoțită de zorile străvezii. Căci pentru mine chiar timpul se oprește uneori, să-și tragă sufletul.
?i timpul se opre?te uneori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83376_a_84701]
-
a-spirituale, „toți se vor lăsa să fie păcăliți cu plăcere”, arta ajungînd astfel „o uriașe potriveală, cuvinte potrivite, culori potrivite, sunete potrivite. De aci pînă la escrocheria de pseudo-avangardă - un pas”. Aluzia la poetica „artizanală” a lui Arghezi e străvezie, iar aici autorul se întîlnește cu Ion Barbu și cu membrii „tinerei generații” interbelice (Eliade, Noica). El vede în „uciderea lui Dumnezeu” opera unui „geniu al sinuciderii”, un simptom al Weltanschauung-ului actual, dominat de „aceeași stăruință a morții”... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ar fi că are o culoare. E un costum. E distrus. Ține-mă în brațe, te rog, zice. Dincolo de geamul cenușiu, bebelușul desăvârșit stă pe o pernă de plastic alb, ghemuit pe-o parte, cu degetul în gură. Desăvârșit și străveziu ca gheața albăstruie. O iau pe Helen în brațe, și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice: — Mulțumesc, domnule Streator. Cu piatra cenușie în pumn sparg geamul cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice: — Mulțumesc, domnule Streator. Cu piatra cenușie în pumn sparg geamul cenușiu. Cu mâna sângerând, îl ridic pe Patrick, rece și străveziu. Îl așez în brațele lui Helen, plin de sângele meu. O iau pe Helen în brațe. Sângele meu și sângele ei s-au amestecat. Zăcând în brațele mele, Helen închide ochii și-și lasă capul în poala mea. Zâmbește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
dinților sparți într-o nucă din nemiloasa ploaie ce acoperă încet cupola tainică a oaselor colorând-o în toamnă nu mă pot ascunde în acest ungher ca într-o apă infestată cu ierburi toxice respir prin toți porii ființa ta străvezie singura uitare este cântecul plecat al berzelor Tăcerea singurătatea asemeni prafului de pușcă arde cu viteza glonțului tras îndemânatic de cuvinte la capătul orelor în care nu putem da răspuns lăsăm tăcerea să fie echilibru ultimile propoziții sunt ofrandă înțelesului
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
din nou semeață în aer și se integra șirului șerpuitor. Povârnișul părea să nu se mai termine, până când, la un moment dat, se prelungi cu un perete aproape vertical de stâncă, cu găuri din loc în loc, bordate cu un strat străveziu de mușchi sau ierburi uscate. Baza era alcătuită din găuri mari și rotunde, ce descreșteau pe etajele superioare și se terminau cu niște ferestre mici și ovale ca niște hublouri. Acest perete vertical îmi amintea de locuințele troglodite din Hopi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fie coardele vocale, fie auzul, a făcut-o să întoarcă capul. Și atunci privirea ei s-a întâlnit cu cea a armatelor de rechini ce-o înconjurau din toate părțile cu ochiul lor lucitor și metalic, fixând-o din adâncul străveziu și transparent al mării. Mii de spade o fulgerau din gurile deschise ale rechinilor, mii de priviri albastre o tăiau lateral cu laserele lor scrutătoare. Și atunci, dintr-odată, strigătul acela al meu, neeliberat sau neauzit, năprasnic ca un cataclism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
îmi dădeau doar o strachină cu apă sălcie și un pumn de grăunțe pe care mi le aruncau așa cum arunci la găini, iar eu mă repezeam să le adun. Toată ziua ușa rămânea închisă și totuși întunericul se făcea mai străveziu, ca și cum soarele atotbiruitor ar fi izbutit să străbată prin grămezile de sare. N-aveam lampă, dar dacă mergeam pe bâjbâite de-a lungul zidurilor atingeam mănunchiurile uscate de frunze de palmier care împodobeau pereții, și, tocmai în fund, o ușiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
revistă. Fernande îl întrebă pe Yvars dacă totul a mers bine. El nu-i răspunse, se spălă în spălătorie, apoi se așeză pe bancă, cu spatele rezemat de zidul scund al terasei. Deasupra lui atârnau câteva rufe cârpite, cerul era străveziu, și, dincolo de zid, se întindea marea blândă din fiecare seară. Fernande adusese rachiul de anason, două pahare, cana cu apă rece, și se așeză lângă bărbatul ei. El îi povesti totul, ținând-o de mână, ca în primii lor ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
E timpul". Se ridicară, dar femeile rămaseră nemișcate. Nu ieșiră decât bărbații. D'Arrast șovăi o clipă, apoi îi urmă. Noaptea se lăsase de-a binelea și ploaia se oprise. Cerul, de un negru spălăcit, părea lichid. În apa lui străvezie și întunecată, aproape de marginea zării, începeau să se aprindă stelele, ce se stingeau aproape în aceeași clipă, căzând una câte una în fluviu, ca și cum cerul și-ar fi picurat ultimele lumini. Aerul dens mirosea a fum și a apă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu fața către intrare, se rândui pe cele două laturi ale pieței. Bărbații se descoperiră, femeile îngenuncheară. Orga îndepărtată cântă vreme îndelungată un fel de marș. Dinspre pădure se auzi un zumzet ciudat de insectă. Un avion minuscul, cu aripile străvezii și cu carcasa fragilă, neobișnuit în acea lume fără vârstă, țâșni deasupra arborilor, se lăsă puțin deasupra pieței, și trecu, cu un huruit asurzitor, peste capetele ridicate spre el. Apoi avionul viră, zburând către estuar. Mulțimea își îndreptă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
alți muguri de chin inima-mi amorțise demult sub poveri ocrotite prea mult știam că iubirile macină-ncet și ucid nu trăiește nimic prin întuneric de zid într-un binecuvântat târziu a pătruns Antologia Esențelor 148 o rază de gând străveziu și am văzut, parc-așa, într-o doară că-n mine crește nouăo primăvară Iubirea noastră Se-nșiră-n gând zăpezi cu urme ninse de priviriAș vrea să cred că-s poate, toate ale tale, Dar știu că s doar
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
care le admiră în reviste, peste tot copii pe bicicletă și, pe un teren de tenis prăpădit, două fete își trimit neîndemânatic mingea răspunzând la telefoane adresându-și câte-un cuvânt la răstimpuri. Ploaia După zile caniculare, începe ploaia ... picături străvezii se scurg pe geamuri, ca niște lacrimi, cerul se învinețește și plouă, plouă perdelele s-au umflat, parcă se feresc de șiroaiele fierbinți, primii stropi sunt dulci ca laptele fiert, lalelele mai păstrează mult timp, după ce ploaia încetează, perle aurite
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
orb. Apa avea un gust sălciu. Când ți-e sete, nici nu contează, zise domnul Tobă, Încă mirat că cineva putea refuza o apă așa de celebră ca Volvicul. Bea și tu, i-a zis ea, ținându-i În palmele străvezii făcute căuș câteva picături de apă. Apa avea acum gustul degetelor și al palmelor ei prin care, chiar dacă bine strânse laolaltă, se vedea iarba. Un gust cunoscut și nu tocmai. Mica lui descoperire avea nevoie de o aprobare. N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
poporului român, tocmai fusese ascuțit, anume pentru el, tăietura nu avea cum să doară. În mai puțin decât ar spune Tatăl Nostru, va fi teaca lui de carne și de sânge. Era pregătit să Îl ascundă pentru totdeauna În adâncul străveziu al trupului său istovit și rătăcitor. Cuțitul venea spre el, lin, mut, ca o stea căzătoare, ca un meteorit, ca o cometă pitică: o cometă de circ. 3. Nu știa cum se moare. După calculele lui Însă, ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Dacă ar trebui s-o asemănăm cu ceva, viața e ca un râu care se varsă în mare. În clipa când se varsă în mare, râul se eliberează de tot noroiul pe care l-a cărat până atunci și devine străveziu. Cortina nu cade, ci se ridică. Bătrânul s-a sculat din fotoliu și a început să se învârtă prin sală șchiopătând. Apoi s-a oprit în fața mea și m-a fixat cu o privire autoritară. — Ei, ce zici? Eram înfricoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bine de credință și groază. Dar Auta știa unele taine de la Marele Preot, și i le-a spus. Una din ele era ciudățenia din mijlocul templului: pe un trunchi de piramidă din marmură neagră, înconjurat de cinci havuzuri din piatră străvezie albastră, era așezată o piatră, ca un stâlp, cum ziceau preoții, trimisă în dar primului rege al Atlantidei de Zeul Soarelui prin mijlocirea Zeului Apelor, ca semn al puterii. Mai târziu, stâlpul de piatră a fost îmbrăcat în oricalc și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privire. Se aflau acolo mai multe lucruri stranii care pentru ochii unui atlant obișnuit nu s-ar fi vădit bune la nimic, nu erau nici lucruri care să poată folosi la ceva, nici podoabe. Alese un glob mic de piatră străvezie de munte, în care un meșter dibaci închisese un fluture rar cu aripile deschise. Bine șlefuit, globul era o sferă desăvârșită. Bătrânul veni liniștit înapoi și așezîndu-se în jilț privi mult timp globul. - Cum spuneai că a făcut copilul acela
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
gata să se liniștească, însă în aceeași clipă străinul cu înfățișare de fecioară îi luă mâna, o atinse cu altă placă legată de alt maț, apoi pe locul acela înfipse un ac în capătul celălalt, unde era un mic glob străveziu, care numaidecât se umplu cu sânge. "Vor să vadă ce gust am!" se gândi Auta, acum aproape împăcat cu gândul morții. Totuși, alt sânge nu i se scoase și pe cel din globul cu ac nimeni nu i-l gustă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ar fi fost cu putință asemenea țesătură. Auta luă cu grijă o astfel de foaie, temîndu-se să n-o rupă, însă foaia nu se rupse, nici măcar nu se îndoi între degete. O ridică și privi prin ea crezând că e străvezie de atâta subțirime, dar nu era străvezie. Străinul i-a mai dat și un bețișor lucios, ascuțit la un capăt, dar Auta se întrebă cum va scrie cu el, de vreme ce nici nu avea vopsea în Care să-l moaie, nici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta luă cu grijă o astfel de foaie, temîndu-se să n-o rupă, însă foaia nu se rupse, nici măcar nu se îndoi între degete. O ridică și privi prin ea crezând că e străvezie de atâta subțirime, dar nu era străvezie. Străinul i-a mai dat și un bețișor lucios, ascuțit la un capăt, dar Auta se întrebă cum va scrie cu el, de vreme ce nici nu avea vopsea în Care să-l moaie, nici nu era vopsea ori altceva în el
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]