6,493 matches
-
cu amărăciune pe adevăratul tată al lui Julián și, cu timpul, se deprinse să-l urască și să deteste tot ce reprezenta el, ceea ce era de fapt tot ce Își dorea ea. În lipsă de conversații, cuplul Începu să schimbe strigăte. Ocări și Învinuiri tăioase zburau prin apartament ca niște cuțite, ciuruind pe oricine cuteza să se interpună pe traiectorie, Îndeobște pe Julián. Mai tîrziu, pălărierul nu-și mai amintea niciodată exact de ce Își bătuse nevasta. Își amintea doar focul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fără câini, în fine, fără frâie, ca să spunem totul într-un cuvânt. Discursul asupra anunțatei catastrofe atinse punctul cel mai înalt al isteriei informative la vederea reședinței șefului guvernului, un mic palat burghez în stilul sfârșitului de secol optsprezece, când strigătele jurnaliștilor s-au transformat în țipete, Acum, acum, acum totul se poate întâmpla, sfânta fecioară să ne apere pe toți, slăviții mani ai patriei, de acolo din împărăția în care au urcat, să îmblânzească inimile colerice ale acestor oameni. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
înainte, și acum lăsați-mă, vedeți-vă de viața dumneavoastră, căutați pe altcineva căruia să-i puneți întrebări, observați că marea de capete a început să se miște, Pe mine ceea ce mă uimește este faptul că nu se aude nici un strigăt, nici un trăiască, nici un la moarte, un cuvânt de ordine care să exprime ceea ce vor oamenii, numai această tăcere amenințătoare care dă fiori pe șira spinării, Reformați-vă limbajul de film de groază, poate că, la urma urmelor, oamenii sunt doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
atât de doritul, atât de așteptatul miracol, exact când elicopterul survola coada unei coloane, ultima mașină din coadă începu să întoarcă, urmată imediat de cea care se aflase în fața ei, și apoi alta, și alta, și alta. Reportul scoase un strigăt de entuziasm, Dragi telespectatori, asistăm la un moment cu adevărat istoric, răspunzând cu o exemplară disciplină apelului guvernului, într-o manifestare de civism care va rămâne înscrisă cu litere de aur în analele capitalei, oamenii și-au început întoarcerea acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe care ședeam. Văzduhul vibrează de țipetele ei zgomotoase. Câțiva dintre cei mai vârstnici, imitând clovneria și giumbușlucurile tinereții, se străduiesc să se convingă că încă nu și-au trăit traiul. Țipă și ei alături de cei mai zgomotoși entuziaști, dar strigătul lor de luptă sună spart. Sunt ca niște biete dame îmbătrânite care, cu ajutorul rujului, vopselelor și pudrei, printr-o veselie stridentă, încearcă să-și recapete iluzia tinereții. Cei mai înțelepți își urmează însă drumul cu o grație decentă. În zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și nu-i cunoscusem nevasta. XIX Nu-l anunțasem pe Stroeve de sosirea mea, și când am apăsat pe butonul soneriei de la atelierul lui mi-a deschis chiar el, dar o clipă nu m-a recunoscut. Apoi a scos un strigăt de încântare și m-a tras înăuntru. Era fermecător să ți se ureze cu atâta entuziasm bun venit. Nevastă-sa era așezată lângă sobă și cosea. S-a ridicat la intrarea mea. Stroeve m-a prezentat: — Nu-ți aduci aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și m-am întrebat dacă nu cumva lumina o să ne dezvăluie un cadavru. — Ce, mă prostule, n-ai un chibrit? Glasul lui Strickland, venind din bezna aceea și atât de aspru, m-a făcut să tresar. Stroeve a scos un strigăt: — Doamne Dumnezeule, credeam că ai murit. Am aprins un chibrit și am căutat o lumânare. În clipa aceea am zărit o încăpere micuță, pe jumătate locuință, pe jumătate atelier, în care nu erau decât un pat, niște tablouri întoarse cu fața la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
recunoșteam: — Nu! Nu! Nu! Sora ieși din nou și clătină din cap: — Dar cine vorbea, ea? am întrebat eu. Mi s-a părut tare stranie vocea. — S-ar părea că acidul i-a ars coardele vocale. Dirk a scos un strigăt de disperare. L-am rugat să plece și să mă aștepte la ieșire, căci voiam să-i spun ceva infirmierei. Nu m-a întrebat ce anume, a plecat fără o vorbă. Părea să-și fi pierdut orice urmă de voință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu un braț sub cap și cu celălalt lăsat moale pe lângă trup. Un picior era ridicat și celălalt întins. Poza era clasică. Lui Stroeve i se învârtea capul. Era Blanche. Îl cuprinse durerea, și gelozia, și furia și scoase un strigăt răgușit, dar nu putea vorbi. Își agita pumnul și-l ridica amenințător către un dușman invizibil. Țipă cât îl țineau bojocii. Era înnebunit de furie. Nu mai putea suporta, asta era prea mult. Se uită înnebunit în jur în căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
slujească scopului. Începu să-și răvășească uneltele de pictură. Nu pricepea cum, dar nu găsea ce-i trebuia. Era înnebunit. În cele din urmă găsi ceea ce căuta, un cuțit mare de răzuit paleta, și se repezi la el cu un strigăt de triumf. Îl luă în mână ca pe un pumnal și se năpusti asupra tabloului. În timp ce-mi spunea toate acestea, Stroeve se tot monta, ajungând la fel de tulburat ca atunci când se produsese incidentul respectiv, și punând mâna pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Și nimic nu poate fi mai împăciuitor decât intrarea în portul Papeete. Goeletele ancorate la chei sunt curățele și cochete. Orășelul desfășurat pe malurile golfului este alb și civilizat, iar copacii exotici cu flori stacojii își flutură culorile ca un strigăt pasionat pe azurul cerului. Sunt senzuali cu o violență nerușinată, care-ți taie pur și simplu respirația. Iar mulțimea care se înghesuie pe debarcader când trage vaporul la chei este viu colorată și degajată. E o gloată gălăgioasă, veselă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ca la rugby. Se răsturnară mesele, se sparseră paharele și halbele. Era iadul pe pământ. Femeile alergară spre ușă sau se adăpostiră îndărătul tejghelei. Din stradă intrară înăuntru trecătorii. Se auzeau înjurături în toate limbile, bufniturile pumnilor și pocnetul palmelor, strigăte; iar în mijlocul camerei vreo doisprezece bărbați se băteau pe viață și pe moarte. Deodată năvăli înăuntru poliția și toți cei care putură se repeziră la ușă. Când se făcu puțin loc în dreptul tejghelei, îl găsiră acolo pe Bill zăcând fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
neobișnuită, inexplicabilă. — Băștinașii cunosc prea bine semnele, spuse doctorul. Le-a fost frică să-ți spună și dumitale. Strickland păși spre ușă și se uită afară. Trebuie să fi fost ceva înfiorător pe chipul lui căci deodată cu toții izbucniră în strigăte puternice și văicăreli. Își ridicară glasurile și plânseră. Strickland nu vorbi. După ce-i privi o clipă reveni în încăpere. — Câtă vreme credeți că mai am de trăit? — Cine știe? Uneori boala durează și douăzeci de ani. E o adevărată binecuvântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
apă până la genunchi. Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înțelegea cumplita Încordare a membrelor. Cei care scăpaseră de otravă fuseseră lăsați În lanțuri, să moară de sete sub soarele arzător, fără ca asasinul să fi catadicsit să le desfacă butucii. Încercaseră până În ultima clipă să se elibereze, și probabil că strigătele lor disperate umpluseră mlaștina vreme de câteva zile. Dar limba lor de neînțeles, În loc să Îi Îndemne pe oameni să dea fuga, Îi Înspăimântase pe puținii locuitori, terorizați de groaza de năluci. Dante parcă Încă mai auzea urletul care se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
târg și nu se intră până-n ora a treia. Trage-te cu pungașii tăi departe de ziduri, că de nu, ies cu straja să-ți mângâiem ciolanele. - Blestemat fecior de cățea, urlă Dante descălecând mânios, cu repeziciune. Mișcarea neașteptată și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
odăii trona un scaun cu spătar Înalt, Îndărătul unei măsuțe de scris. Trupul unui bărbat ședea rigid, imobil. Mort, dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige răzbunare, Întrucât nimeni nu ar fi putut scoate acel strigăt. Capul său, aproape desprins de trup printr-o lovitură sălbatică, zăcea atârnându-i peste umăr. Dante Își Înăbuși strigătul care Îi năvălise pe buze la vederea acelui om. Apoi trecu pragul, apropiindu-se. Din rană cursese sânge din belșug, stropindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige răzbunare, Întrucât nimeni nu ar fi putut scoate acel strigăt. Capul său, aproape desprins de trup printr-o lovitură sălbatică, zăcea atârnându-i peste umăr. Dante Își Înăbuși strigătul care Îi năvălise pe buze la vederea acelui om. Apoi trecu pragul, apropiindu-se. Din rană cursese sânge din belșug, stropindu-i veșmintele și țâșnind pe o foaie peste care Încă mai zăcea mâna dreaptă a mortului, exact În centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din cap. În tăcere, se auzea limpede cum Îi clănțăne dinții. Abia atunci Înțelese Dante cauza acelei senzații de ciudățenie care Îl Însoțise din clipa când intrase În han: nu exista nici unul din zgomotele obișnuite pentru astfel de medii. Nici un strigăt, nici un râset, nici un glas de femeie. Nici măcar zăngănitul de vase sau tropotul de copite de pe caldarâm. Totul părea la fel de mort ca victima. - Cine era omul acesta? - Un pelerin care mergea spre Roma. A zis că se numește Brunetto din Palermo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unde printr-o poartă, se putea intra Într-o curte interioară mică, spre care dădea casa lui Alberto lombardul. În piațeta din fața prăvăliei se adunase o mulțime de oameni. Bărbați și femei zgâindu-se emoționați la ceva din fața lor, printre strigăte și râsete. Crezând că era vorba de un saltimbanc care Își prezenta caraghioslâcurile mizerabile, priorul Își croi drum printre oameni, gata să le poruncească să părăsească locul. Găsi, Însă, altceva decât se așteptase să găsească. La colțul străzii fusese ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la San Piero. Canicula cocea pietrele din caldarâm, ridicând volute de praf fierbinte. Simți În ochi iritația prafului și, fără să mai stea pe gânduri, o apucă spre mijlocul străzii, ca să ajungă Într-o zonă de umbră din partea cealaltă. Un strigăt din spate Îl făcu să sară ca ars, chiar la timp pentru a nu fi doborât de o căruță care apăruse pe neașteptate. Se lipi de perete, blestemându-l pe vizitiul care, fără să-i pese de el, continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu e ușor să deosebești mâna celui drept. - Poate că nu sunt mulți drepții În orașul acesta, murmură Arrigo, urmărind cu privirea grupările care se adunaseră În cele două părți opuse ale pieței și continuau să se privească chiorâș, schimbând strigăte de amenințare. Se pare că totul e pe cale să se prăbușească, iar planul părinților Întemeietori ai cetății se destramă În lupte interne. - Planul acela, dacă a existat vreodată așa ceva, s-a scris, precum răspunsurile Sibilei, pe frunze, pe care chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vecinătate a locului conflictului, activitățile continuau ca și cum două orașe diferite ar fi conviețuit ignorându-se reciproc. - Locul târguielilor și al furiei, mai zise Arrigo, privind În jur. Văzduhul era Îngreunat de un nor des de praf, ridicat de căruțe, printre strigătele vizitiilor și nechezatul cailor. - În toată Toscana se vorbește cu invidie despre ea. Cea mai mare biserică a lumii creștine. Capodopera care Îl va face nemuritor pe Arnolfo di Cambio. Și acolo unde viața triumfă, domnia ta i te adresezi morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
doi negustori de postavuri care trăseseră la hanul Îngerului. Până la urmă, diavolul chiar Își făcuse apariția În inelul său, se gândi. Iar ceva asemănător trebuia să se fi petrecut și În mințile oamenilor care se apropiaseră și ei, atrași de strigăte. Văzu cum nu puțini Își făceau semnul crucii, cu siguranță pentru a invoca ocrotirea lor personală, În nici un caz din reverență față de cel răposat. Lângă cadavru erau niște fragmente de sticlă, acoperite de o umbră Întunecată. Dante culese puțin din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să fi recepționat mesajul și mustrarea Fecioarei, iar acum se agita, pradă unei dorințe nelămurite de răscumpărare. Bărbați și femei, ațâțați de perspectiva de a-și salva propriul suflet și, În același timp, Sfântul Mormânt, se vânzoleau Încoace și Încolo. Strigăte și chemări se amestecau cu apeluri la acțiune, deliberări, Îndemnuri de plecare. Între timp, poetul continua să reflecteze, căutând cu Încăpăținare o explicație rațională la ceea ce tocmai văzuse. Dar nu izbutea să o găsească. Doar o slabă intuiție, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]