2,342 matches
-
mult ca perfectului: (noi) cântase-(m), voi cântase-(ți), (ei, ele) cântase. • Verbele neregulate din perspectiva rădăcinii își dovedesc neregularitatea și din perspectiva temelor. Pe de o parte, au mai multe teme decât verbul regulat cu care au în comun sufixul de infinitiv; pe de altă parte, prezintă, în structura acestor teme, sufixe diferite. Verbul a avea, de exemplu, cunoaște șapte teme verbale: patru, la prezent: tema I, pentru singular; se confundă cu rădăcina: a-(m), a-(i), a-(u); tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbele neregulate din perspectiva rădăcinii își dovedesc neregularitatea și din perspectiva temelor. Pe de o parte, au mai multe teme decât verbul regulat cu care au în comun sufixul de infinitiv; pe de altă parte, prezintă, în structura acestor teme, sufixe diferite. Verbul a avea, de exemplu, cunoaște șapte teme verbale: patru, la prezent: tema I, pentru singular; se confundă cu rădăcina: a-(m), a-(i), a-(u); tema II, pentru plural: avE-(m, -ți), să avE-(m, -ți), avE-(-ți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
secundare: avU-(-i, -și etc.), avU-(-sesem, -seseși etc.), avU-(t), o temă a gerunziului: avÎND. • O situație deosebită prezintă verbul a ști, regulat din perspectiva rădăcinii, dar caracterizat de unele neregularități, din perspectiva temei verbale, prin realizarea concretă a sufixului din structura tipului II de flexiune, clasa 1, precum verbul a veni. Sufixul temei polivalente este comun, -I-, dar, în timp ce, pentru verbele regulate, tema polivalentă conține trei teme omonime (infinitiv, prezent II și perfect), verbul a ști prezintă numai două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a gerunziului: avÎND. • O situație deosebită prezintă verbul a ști, regulat din perspectiva rădăcinii, dar caracterizat de unele neregularități, din perspectiva temei verbale, prin realizarea concretă a sufixului din structura tipului II de flexiune, clasa 1, precum verbul a veni. Sufixul temei polivalente este comun, -I-, dar, în timp ce, pentru verbele regulate, tema polivalentă conține trei teme omonime (infinitiv, prezent II și perfect), verbul a ști prezintă numai două teme omonime (infinitiv și prezent II), tema de perfect fiind o temă distinctă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și perfect), verbul a ști prezintă numai două teme omonime (infinitiv și prezent II), tema de perfect fiind o temă distinctă, monovalentă: ștI, ștI-(m) etc., dar știU-(-i, -și etc.), știU-(-sem etc.), știU-(t). Prin realizarea concretă a sufixului temei de perfect, -U-, se apropie de verbele din tipurile III și IV, dar diferă de acestea prin sufixul temei polivalente, -I-. Pe de altă parte, la tema II a prezentului și la tema infinitivului, sufixul verbal -ise suprapune peste
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temă distinctă, monovalentă: ștI, ștI-(m) etc., dar știU-(-i, -și etc.), știU-(-sem etc.), știU-(t). Prin realizarea concretă a sufixului temei de perfect, -U-, se apropie de verbele din tipurile III și IV, dar diferă de acestea prin sufixul temei polivalente, -I-. Pe de altă parte, la tema II a prezentului și la tema infinitivului, sufixul verbal -ise suprapune peste vocala finală a rădăcinii, i: ști + -I> ștI-(m) etc., asemenea verbului a fi: a fi + I> fi-(m
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prin realizarea concretă a sufixului temei de perfect, -U-, se apropie de verbele din tipurile III și IV, dar diferă de acestea prin sufixul temei polivalente, -I-. Pe de altă parte, la tema II a prezentului și la tema infinitivului, sufixul verbal -ise suprapune peste vocala finală a rădăcinii, i: ști + -I> ștI-(m) etc., asemenea verbului a fi: a fi + I> fi-(m), fi-ind. La tema imperfectului, din cauze fonetice, sufixul caracteristic este -a-, pronunțat -ia-): știA-(-m, -i etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la tema II a prezentului și la tema infinitivului, sufixul verbal -ise suprapune peste vocala finală a rădăcinii, i: ști + -I> ștI-(m) etc., asemenea verbului a fi: a fi + I> fi-(m), fi-ind. La tema imperfectului, din cauze fonetice, sufixul caracteristic este -a-, pronunțat -ia-): știA-(-m, -i etc.). Dezinențatc "Dezinen]a" Spre deosebire de temele verbale libere, temele legate sunt urmate de morfemele-dezinență, pentru exprimarea categoriilor gramaticale de număr și persoană. În general - excepție fac doar perfectul simplu și mai mult
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scri-U) sau U (a continua - continu-U) și verbele neregulate a da, a sta, a bea, a vrea, a lua: da-U, sta-U, bea-U, vrea-U, precum și compușii lor, cu flexiune regulată sau neregulată, dacă nu au în structura temei de prezent sufixul -EZ-: a reda - reda-U, a preda - preda-U, a se deda - mă deda-U, a relua - reia-U, a prelua - preia-U etc. Primesc dezinența (semivocalic): • verbele a căror radăcină se termină în vocală, dacă nu au în structura temei de prezent unul din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-EZ-: a reda - reda-U, a preda - preda-U, a se deda - mă deda-U, a relua - reia-U, a prelua - preia-U etc. Primesc dezinența (semivocalic): • verbele a căror radăcină se termină în vocală, dacă nu au în structura temei de prezent unul din sufixele -EZ-, -ESC-, |SC-:a (se) apropia - (mă) apropi-I, a încuia - încu-I, a jupui - jupo-I, a îndoi - îndo-I, a măcăi - măcă-I, a mârâi - mârâ-I. La cele mai multe din aceste verbe, dezinența se suprapune ultimului fonem al rădăcinii, dominându-l. La persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din tipul I de flexiune: cântam - cântarăm - cântarăți etc. • La formele de singular accentul formei de perfect simplu cade pe flectiv la toate verbele. La persoana a III-a a verbelor din tipul I de flexiune, dezinența se suprapune peste sufixul de perfect, ceea ce face ca accentul să devină elementul principal în înlăturarea omonimiei cu prezentul indicativ: cânt°/cântă, apropiè/apropie etc. Observații generale: Verbele cu flexiune neregulată, la nivelul rădăcinii și al temelor verbale, prezintă neregularități, atât în realizarea lor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indicativ: - perfectul compus aspectul perfectiv - perfectul simplu - mai mult ca perfectul aspectul imperfectiv - imperfectul În planul expresiei, opoziția aspectuală se manifestă concomitent cu opoziția temporală: cele două valori aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut (pf.compus) aspectul perfectiv -tema de perfect coborâ-: - coborâ-Øi, văzu-Øi (pf.simplu) - coborâ-se-m, văzu-se-m (m.m.c.p.) aspectul imperfectiv -tema de imperfect cobora-:- cobor-a-m, ved-ea-m La prezent, opoziția perfectiv-imperfectiv se neutralizează, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a singular: visa-i, iubea-i etc., în opoziție cu dezinența -ți: visa-ți, iubea-ți - marcă a persoanei a II-a plural. Numai în structura perfectului simplu și a mai mult ca perfectului intervine un morfem distinct la plural - sufixul -ră-. Morfemul este redundant la persoana a II-a, ambele timpuri, întrucât dezinența de persoană este diferită și distinge singularul de plural: perfectul simplu: cânta-și (sg.)/cântară-ți (pl.), mai mult ca perfectul: cântase-i (sg.)/cântaseră-ți (pl.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pl.). La verbele de conjugarea I (sau tipul I de flexiune), opoziția singular/plural este asigurată și de dezinența de persoană: cânt-ă (sg.)/cânta-ră-Ø (pl.). La timpul prezent (indicativ, conjunctiv, imperativ), opoziția de număr este “întărită” de structura formelor verbale: sufixul tematic de singular diferă de sufixul tematic de plural, persoanele I și a II-a: - Ø/ -ă-(a); -e-, -i-, -î-: eu cânt-Ø, cobor-Ø /noi cânt-ă-m, cobor-î-m. Opoziția de număr și persoană depinde, numai în planul expresiei sau și în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau tipul I de flexiune), opoziția singular/plural este asigurată și de dezinența de persoană: cânt-ă (sg.)/cânta-ră-Ø (pl.). La timpul prezent (indicativ, conjunctiv, imperativ), opoziția de număr este “întărită” de structura formelor verbale: sufixul tematic de singular diferă de sufixul tematic de plural, persoanele I și a II-a: - Ø/ -ă-(a); -e-, -i-, -î-: eu cânt-Ø, cobor-Ø /noi cânt-ă-m, cobor-î-m. Opoziția de număr și persoană depinde, numai în planul expresiei sau și în plan semantic, de înscrierea verbului în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv -a) De natură prozodică și sintactică este și opoziția din planul expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el, ea, ei cântă, coboară, lucrează; eu, ei, ele sosesc, merg etc. Cu aceste două teme intră în relație dezinențele de persoană,pentru singular: -Ø (sau -u, -i), -i,-ă (sau -e), și pentru plural: -m, -ți, -ă (sau -u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru plural: -m, -ți, -ă (sau -u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar fără a le urma
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar fără a le urma întocmai: sufixul -ă/-a; la verbele de tipul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar fără a le urma întocmai: sufixul -ă/-a; la verbele de tipul I de flexiune: cânt-ă(m), cânt-a(ți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar fără a le urma întocmai: sufixul -ă/-a; la verbele de tipul I de flexiune: cânt-ă(m), cânt-a(ți) lucr-ă-(m), lucr-a-(ți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar fără a le urma întocmai: sufixul -ă/-a; la verbele de tipul I de flexiune: cânt-ă(m), cânt-a(ți) lucr-ă-(m), lucr-a-(ți) sufixul -i; la verbele de tipul II de flexiune; clasa 1: dorm-i-(m), dorm-i-(ți) sos-i-(m), sos-i-(ți), sufixul -î; la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar fără a le urma întocmai: sufixul -ă/-a; la verbele de tipul I de flexiune: cânt-ă(m), cânt-a(ți) lucr-ă-(m), lucr-a-(ți) sufixul -i; la verbele de tipul II de flexiune; clasa 1: dorm-i-(m), dorm-i-(ți) sos-i-(m), sos-i-(ți), sufixul -î; la verbele de tipul II de flexiune; clasa 2: cobor-î-(m), cobor-î-(ți) ur-î-(m), ur-î-(ți) sufixul -e; la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urma întocmai: sufixul -ă/-a; la verbele de tipul I de flexiune: cânt-ă(m), cânt-a(ți) lucr-ă-(m), lucr-a-(ți) sufixul -i; la verbele de tipul II de flexiune; clasa 1: dorm-i-(m), dorm-i-(ți) sos-i-(m), sos-i-(ți), sufixul -î; la verbele de tipul II de flexiune; clasa 2: cobor-î-(m), cobor-î-(ți) ur-î-(m), ur-î-(ți) sufixul -e; la verbele din tipurile III, IV și V de flexiune: păr-e-(m), păr-e-(ți) vind-e-(m), vind-e-(ți) prind-e-(m
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lucr-a-(ți) sufixul -i; la verbele de tipul II de flexiune; clasa 1: dorm-i-(m), dorm-i-(ți) sos-i-(m), sos-i-(ți), sufixul -î; la verbele de tipul II de flexiune; clasa 2: cobor-î-(m), cobor-î-(ți) ur-î-(m), ur-î-(ți) sufixul -e; la verbele din tipurile III, IV și V de flexiune: păr-e-(m), păr-e-(ți) vind-e-(m), vind-e-(ți) prind-e-(m), prind-e-(ți) Sufixele temei I a prezentului (persoanele I și a II-a singular, persoana a III-a singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]