2,825 matches
-
îmi era dor de el, să-l privesc și să-l dezmierd. Socoteam cât suflet pusesem în relația asta, cât pusese și el, câte iluzii îmi făcusem și câte speranțe se spulberaseră odată cu ele. După ceva timp, am încetat să suspin, mă liniștisem și paradoxal, frământarea îmi sporise încrederea în mine, mobilizându-mă să-mi adun forțele pentru a face față acestei noi provocări a vieții. “Noapte bună, Natalia, te iubesc rău de tot, comoara mea!” tresărisem la primirea acestui mesaj
ROMAN, EDITURA JUNIMEA 2013, CAPITOLUL 8 de DORINA GEORGESCU în ediţia nr. 2230 din 07 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371675_a_373004]
-
mine nu vrea să spună de unde mă știe, dar, uneori, îmi lunecă prin suflet cu pași foșnitori ca un grafit ascuțit pe luciul unei coli de hârtie. Tăcută ca umbra, de parcă ascunde o vină în fiecare noapte o aud cum suspină; întotdeauna se trezește în zori, scutură cerul de nori și zâmbește nefiresc de senină. Străina din mine nu vrea să spună de unde mă știe, dar cunoaște bine arta umbrelor și, seară de seară, dansează pe toți pereții la fel ca
DUALITATE de ELENA GLODEAN în ediţia nr. 1435 din 05 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371925_a_373254]
-
Oare nu-mi vine iubitul/ În seara asta la mine?/ Dacă nu la mine, măcar la casa mea?/ Și ciocănește în geam să nu ne audă mama.// Când il primeam în casă/Călcam ușor,/ Iar când îl petreceam,/Plângeam și suspinam./ Oare tu mă iubești?/ Sau doar râzi de mine?/ Sau la alta umbli și nu recunoști?// Da’, eu te iubesc,/Vorbe frumoase-ți șoptesc,/ Dar adevărul îți spun/ Că n-am să te pețesc.” „Temnoii nocci” (Noapte întunecată) Suferința de
FESTIVALUL GASTRONOMIC SI ECO-CUTLURAL D ALE GURII DUNARII , II de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1674 din 01 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/371904_a_373233]
-
România, spun 1 Decembrie. Ziua care unește românii într-un singur gând, o singură simțire și un singur dor. 1 Decembrie, este ziua în care cei departe de locurile natale, simt mai intens ca oricând durerea înstrăinării. Ochii înlăcrimează, înima suspină în ziua aceasta sfântă. Cu solemnitate, românii din întreaga lume, intonează Imnul Țării împreună cu frații rămași Acasă. 1 Decembrie este ziua când cu emoție și dor în glas, spunem cu mândrie: „Și eu sunt Român!” România cuprinsă între granițe, de la
CÂND SPUN ROMÂNIA... de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1431 din 01 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371972_a_373301]
-
o hărmălae... Până la urmă, a veche a plecat, săraca, pentru că a nouă a fost mai înfiptă, mai leșinată. Și Călin ținea cu ea. Ticălos om!.. Maică-mea o ațâța: -Și ce-ți pasă ție, fă! Treaba lui! Vecina lui Călin suspina: treaba lui? Treaba lui! Da’...mie-mi pasă! Știu eu de ce! Pentru că, să-ți spun sincer, țățico! Și...să nu mai spui la cineva!). Câteodată se întâmplă să rămână singur câteva zile. Uneori, când se satură de una și o
CĂLIN ŢIGANU de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372004_a_373333]
-
Acasă > Strofe > Delicatețe > O LACRIMĂ-NTRE PLOI Autor: Lăură Hubati Publicat în: Ediția nr. 1675 din 02 august 2015 Toate Articolele Autorului Agonizanta, sacadând absența O melodie c-un sfârșit banal Suspina ploaia ritmic, consecventă Și-și picura acordul infernal. Răstoarnă norii șoaptele lichide. Neliniști vin spre mine amalgam Și-n jocul vag al pânzelor fluide Himeric pare că te văd la geam. Dar tu mă vezi din lumea ta solară? Dezleg
O LACRIMĂ-NTRE PLOI de LAURA HUBATI în ediţia nr. 1675 din 02 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372056_a_373385]
-
e dor să te umbresc iubită să stau ca nor asupra ta să te ating pentru o clipă cu picuri dulci din seva mea apoi să te întorci în mine la ceas de aspră adunare cu dor adânc și dulci suspine să te răsfeți sub apăsare tu din oftare fă icnire ce marcă descărcări de-abise iar împlinirea din iubire să mute oboseala-n vise treziți suav apoi de cântec să ne amestecăm de dor să mă presari pe coapse, pântec ca
DORUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372037_a_373366]
-
Ziua din toate cea mai presus, Îți mulțumesc Mamă cum se cuvinte Pentru nașterea vestită de sus! Acolo pe Deal era joi dimineața Și atâta lumină în căsuța noastră! Cu lacrimile tale mi-ai spălat fața Și-un înger parcă suspina la fereastră... Era în Postul Crăciunului, știu, Postul acela mi-a rămas de merinde, Mă umple fiorul acum când îți scriu Și sufletul meu e plin de colinde. M-ai pus într-un leagăn din nuiele de-alun Și Cartea
AZI E ZIUA MEA... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/372344_a_373673]
-
Acasa > Poezie > Amprente > LASĂ-MI CLIPA CU-MPRUMUT! Autor: Doina Theiss Publicat în: Ediția nr. 2290 din 08 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Lasă-mă! uită de mine! lacrima vreau să-mi usuc Gându-mi să nu mai suspine când pe pernă eu îl culc. Răsfoiesc cu ochii triști multe file-ngălbenite Timpul s-a jucat cu ele lăsând urme ostenite Peste-albumul vieții mele ai cernut clipe uscate Numai lacrimile-nvie amintiri ramificate... O crenguță și-ncă una îmi apar
LASĂ-MI CLIPA CU-MPRUMUT! de DOINA THEISS în ediţia nr. 2290 din 08 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372487_a_373816]
-
perimetrul incidentului. Miku-Miku se strecură sub cel mai apropiat tufiș, întinzându-și antenuța printre frunze. Nu înțelese nimic din gălăgia care, în curând, făcu să se adune în spațiul verde mai mulți pui de om și mai mulți adulți. - Gălăgie-gălăgie, suspină Miku-Miku, toți dușmani aici! Reuși să se întoarcă la naveta lui, dar, chiar când dădu să urce în ea, pe o bancă lângă un mic lac, zări o făptură cu părul de culoarea soarelui, un mic pui de om, care
MIKU MIKU de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1618 din 06 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372470_a_373799]
-
spitalului din Domnești. Veselie, jocuri, renumita pitulice , unii chiar erau cățărați în copacii ale căror ramuri dese opreau razele puternice ale soarelui de vară. La poartă mă strigă puternic, speriat, gâfâind de cât fugise, un copilaș mult drag mie care, suspinând, abia reușește să îmi spună o veste proastă: “Nepotul dvs. a căzut dintr-un pom”. Fugii spre parc. Copilul era întins pe iarbă, cu umărul întors, rupt, strigând ca din gură de șarpe. L-am luat acasă, l-am urcat
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372752_a_374081]
-
spitalului din Domnești. Veselie, jocuri, renumita pitulice , unii chiar erau cățărați în copacii ale căror ramuri dese opreau razele puternice ale soarelui de vară. La poartă mă strigă puternic, speriat, gâfâind de cât fugise, un copilaș mult drag mie care, suspinând, abia reușește să îmi spună o veste proastă: “Nepotul dvs. a căzut dintr-un pom”. Fugii spre parc. Copilul era întins pe iarbă, cu umărul întors, rupt, strigând ca din gură de șarpe. L-am luat acasă, l-am urcat
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372752_a_374081]
-
tu prin mine bântui la tot pasul” (Poemul tău). Poemele sunt rotunde, pline de sensuri, de nuanțe, de adâncimi și înțelesuri care uneori se distaină, alteori nu. Deși au un aer de vetustețe, de alcov, o legănare „de dor și suspine”, o adormire „în ramuri pe flori de cireș”, de care ni se face dor într-o lume abstractă, ternă, nebună, nebună, nebună, fără pic de fantezie și de romantism, în care principalele repere sunt: a avea și a simți, versurile
RECENZIE LA CARTEA AURICĂI ISTRATE PETARDE RECI (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 855 din 04 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344758_a_346087]
-
cenușă / și-aud tropăind cadențat sub jăratec / din absurd evadând, se reped către ușă / s-o spargă, s-o spargă și urlă sălbatec // sunt pe urma gândului meu clopotar / tresar să-l aud din secundă-n secundă / chemare din ziduri suspinată-n zadar / iederă-n doruri, de doruri înalte flămândă // sunt pe urma mâinilor mele de ram / rodu-i necopt stă să-i cadă din palme / linia vieții bate mătănii la geam / cădere-n genunchi, înviere târzie în psalme// (...) // sunt pe urma
RECENZIE LA CARTEA AURICĂI ISTRATE PETARDE RECI (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 855 din 04 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344758_a_346087]
-
solfegiu repetat de-un profan / iubire de țărm înecată-n fiord / căldură de sân, pe surâs de orfan” (Sunt pe urmă...) Aceste versuri - singure -ar putea s-o definească plenar, dincolo de orice oglindă. Sub aparenta fragilitate și sub tonul elegiac, suspinat la urechile vântului, Aurica Istrate ascunde o ființă puternică, determinată, care știe ce vrea și poate să-și construiască lumea, fără concesii majore, așa cum dorește. E absolut uimitor câtă iscusință în a găsi metaforele cele mai potrivite, sintagmele care se
RECENZIE LA CARTEA AURICĂI ISTRATE PETARDE RECI (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 855 din 04 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344758_a_346087]
-
dorului...de dor! De amnezia trecutului m-ascund plângând, Strigând vieții să mă audă visând, Origini noi, revelate, in vers ți-aș trimite Să înlocuiască nostalgia orelor noastre pierdute. Ah! Dacă-ai putea suferința dragostei a o inchide! Și cerul suspină dorului meu de ducă Ce vrea a se pierde in vis de luceferi, Nu mi-e nici foame, nici sete Când el de inimă iar mă apucă. Cântec de dor m-aș intrupa, in pieptu-ți Să-mi fac cuib, nomadă
CÂNTEC DE DOR de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2092 din 22 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/344829_a_346158]
-
adiere de vânt, îți mângâie fruntea - este raiul din suflet, cititorule! (Ben Todică, Melbourne, Australia) *** Celălalt trup - o nouă viață Vuietul veșniciei, auzit noaptea, tăia timpul în două, cobora din cer pe pământ, împungându-l ca un ac. Calea lacrimilor suspină pe cer. Iute ca privirea femeii, un sunet subțire îndoi cerul-n lumină și întuneric. Dintr-o îndepărtată nostalgie, o tristă melodie voia să cârpească viața acolo unde sunetul o sfâșiase. La stânga sunetului era noaptea, la dreapta lui era ziua
INVITAŢIE LA LANSARE DE CARTE de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 2148 din 17 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/344782_a_346111]
-
amurg unde lutul îi primește Într-un cerc cu lună plină, va scânci melancolie Sufletul cel singuratic când Lumina-l primenește... Și-n decorul nemuririi, dintr-o lume neștiută O vioară va mai naște un acord de primăveri Va mai suspina pământul într-o notă încă mută Vor mai frânge vocea morții amintirile de ieri... Referință Bibliografică: De dincolo / Violetta Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 838, Anul III, 17 aprilie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Violetta Petre : Toate
DE DINCOLO de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 838 din 17 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345866_a_347195]
-
unde focul-vieții-i stins, M-am regăsit prin florile de tei, Am râs și printre hohote, am plâns! Plecasem iar, fiindc-am uitat să mint, M-am mai întors dar poarta s-a închis, Și auzind de dincolo un cânt Am suspinat plângând și-apoi am râs. Ligya Diaconescu GERMINAȚIE Ascultă cum răsare grâul Cum printre sălcii trece râul Cum crește iarba dimineața Și curge- n stropi de rouă, viața Ascultă cum se plămădește Un prunc, din lacrimi de iubire Și din
POEZII DE LIGYA DIACONESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 824 din 03 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346029_a_347358]
-
importantă. Ultima oară când m-ai sărutat și-n brațe tu m-ai strâns, Mi-ai dat drumul repede, cât ai putut În ochi te-am privit mai apoi Și ți-am văzut câte o lacrima ieșind din amândoi Am suspinat și m-am gândit, că nimic Din tot ce-a fost, n-o să mai fie, Și dragostea noastră s-a sfârșit, fără să pot Doamne, nu voi putea salva nimic din ea, N-am s-o mai pot aduce înapoi
E PREA TÂRZIU de COSTI POP în ediţia nr. 1196 din 10 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347762_a_349091]
-
spini de trandafiri Și-n dorințele de miri? Mai știi când e lună plină, Ai mai fost seara-n grădină? Ai lăsat cerul să-ți pupe Dalbul pe-ale tale pulpe Ce și astăzi mă corupe? De ce simt eu că suspini Și plâng ochii tăi blajini? Ai lăsat sânii la soare Să-i dezmierde blânda boare, În mirosuri de cicoare? Ai mai mers mână de mână, Că eu te voiam... stăpână... Interveni și Emilian la versurile lui George adresate Cristinei, de parcă
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. XIII PART. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1124 din 28 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347720_a_349049]
-
repertoriul de odinioară, îmbogățit, diversificat, având ca fir roșu, cinstirea scumpei noastre Doamne - Limba Română. Artistul ne-a purtat pe bulevardele ei - ca Yves Montand care cutreiera marile bulevarde pariziene, “J’aime flaner sur les grands boulevards”. Am râs, am suspinat, m-am emoționat și am plâns laolaltă. Am hohotit cu mâinile, ne-am bucurat împreună. Nimic nu unește, nu contopește mai bine sufletele decât cântecul și recitarea. Un om fermecător care ne-a cucerit, încă de la intrarea în scenă, cu
UN OM FASCINANT ŞI LEC de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1201 din 15 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347816_a_349145]
-
în acest cadru de ”riposte” (cuvântul e al poetei însăși) o viziune originală a ”vânătorii” ce pândește nimicirea cinstei, curățeniei și luminii sufletești: ” E timpul vânătorii... de după tulpini Zece arme ochesc o singură idee. De frică glumele se îneacă în suspini Împușcăturile se adună în trupul de femeie. E criza de valută intersufletească Loviți în nerv; ca în pielea tobei seci. Călcâiul își retrage mersul, să lovească Pădurile bârfei cu ochii stinși și seci” (La vânătoare). Prezente sunt și fiziologiile morale
CARDIOGRAMA LIRICĂ A RENATEI VEREJANU de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1278 din 01 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347375_a_348704]
-
un chibrit, E mare întuneric la intrare în gură. Nu m-am deprins ca flăcări să vomit, Nici să propag între prieteni ură. E timpul vânătorii, de după tulpini Zece arme ochesc o singură idee. De frică glumele se îneacă în suspini, Împușcăturile se-adună în trupul de femeie. E criză de valută intersufletească ... Loviți în nervi ca-n pielea tobei seci. Călcâiul își retrage mersul, să lovească Pădurile bârfei cu ochii stinși și reci. CÂNTEC Femeia care plânge de parcă ar cânta
CUVINTELE MELE (POEME) de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1338 din 30 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/347376_a_348705]
-
s-o strângă în brațe, s-o sărute, să-i spună că o iubește și că fără ea luna nu va mai apărea pe bolta înstelată. Că pescărușii vor părăsi nesfârșita mare, refugiindu-se cine știe pe unde. Ana adormi, suspinând în somn ca un copil ce visează ceva ce nimeni nu poate ști. Era parcă pe mare, într-o barcă cu pânze care se legăna din cauza valurilor din ce în ce mai mari. Se repezea cu prova în talazuri, ca apoi să se ridice
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. XII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347345_a_348674]