5,786 matches
-
e-un rahat. În sfîrșit, cu ce vă putem ajuta, tinere domn? I-am turnat o poveste mai mult sau mai puțin plauzibilă despre o presupusă legătură Îndepărtată de rudenie cu familia Fortuny. După cinci minute de trăncăneală, Molins se tîrÎ pînă la arhivă și Îmi dădu adresa avocatului care se ocupa de problemele mamei lui Julián, Sophie Carax. — Să vedem... José María Requejo. Strada León al XIII-lea, numărul 59. Deși corespondența o trimitem, În fiecare semestru, la o căsuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În romane, știi? În viață trebuie să fii de partea cuiva. Și e limpede de partea cui ai ales să fii dumneata. A ălora care pierd, de dobitoci ce sînt. — Am să vă rog să plecați. Se Îndreptă spre ieșire, tîrÎndu-și rîsetul șuierat. — O să ne mai vedem. Și spune-i prietenului dumitale că inspectorul Fumero stă cu ochii pe el și că-i transmite multe salutări. Vizita nefastului inspector și ecoul cuvintelor lui Îmi incendiară după-amiaza. După cincisprezece minute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
stradă, mi s-a părut că redescopeream o altă Barcelonă. Se crăpa de ziuă și un firicel de purpură sfîșia norii și se presăra pe fațadele micilor palate și ale marilor case senioriale care flancau bulevardul Tibidabo. Tramvaiul albastru se tîra alene prin semiîntuneric. Am alergat după el și-am izbutit să mă cațăr pe platforma din spate, sub privirile severe ale controlorului. Cabina din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie, se legănau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se bucure de spectacolul fugii, nimeni n-a aruncat ironii, nimeni n-a insultat, și nu pentru că ploua nu s-a aplecat nimeni la ferestre ca să vadă caravanele în debandadă. Firește, fiind atâta zgomot, imaginați-vă, să ieși pe scară târând tot calabalâcul acela, lifturile zbârnâind la urcare, zbârnâind la coborâre, recomandările, alarmele subite, Ai grijă cu pianul, ai grijă cu serviciul de ceai, ai grijă cu tava de argint, ai grijă cu tabloul, ai grijă cu bunicul, firește, spuneam, chiriașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pentru misiune oameni care se bucurau de cea mai directă încredere a sa, de cea care se afla la vedere și la îndemână și, cine știe, sedusă de generosul ingredient de aventură cinematografică constând într-o traversare clandestină a blocajului, târându-se cu pumnalul la brâu pe sub sârma ghimpată, păcălind cu desensibilizatoare magnetice senzorii electronici de temut și apărând de cealaltă parte, pe terenul inamic, în direcția obiectivului, ca niște cârtițe dotate cu agilitate de pisică și ochi cu vedere nocturnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
intră în cameră. Abia se închise ușa, că al doilea adjutant se pregăti să continue discuția, dar celălalt duse rapid degetul arătător la buze și clătină din cap, făcându-i semn să nu vorbească. El a fost primul care a târât scaunul și a spus, Mă duc să mă culc, dacă mai rămâi, ai grijă când intri, nu mă trezi. Spre deosebire de șef, acești doi oameni, ca subordonați ce sunt, nu au dreptul la camere individuale, vor dormi amândoi într-o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de care avea nevoie ca să ajungă la postul militar șase-nord și aproape că-i veni să mulțumească coșmarului pentru că-l trezise. Se ridică anevoie, capul îi era greu ca plumbul, picioarele și mai și decât capul și, abia mergând, se târî până la baie. Ieși de acolo după douăzeci de minute, puțin mai revigorat de duș, bărbierit, gata de muncă. Își puse o cămașă curată și termină de îmbrăcat, Are o cravată albastră cu buline albe, gândi el și intră în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a clepsidrei devenise mult mai mică decât înainte, grăunțele minuscule se precipitau cu viteză spre deschizătură, fiecare vrând să iasă mai repede decât celelalte, timpul e exact la fel cu oamenii, sunt momente în care îi este greu să-și târască picioarele, dar alteori fuge ca un cerb și sare ca un ied, ceea ce, dacă observăm bine, nu înseamnă mare lucru, căci ghepardul este cel mai rapid dintre animale și nimănui nu i-a trecut vreodată prin minte ideea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în sens invers drumul care l-a adus în această capcană, ar fi la adăpost, ca unul care, văzându-și propriul suflet într-o oglindă retrovizoare, l-a găsit lipsit de înțelepciune, căci sufletele nu pot umbla de colo colo târându-i pe oameni în cele mai mari dezastre, ci, dimpotrivă, ar trebui să le îndepărteze de ele și să se poarte bine, pentru că sufletele, dacă ies din corp, aproape întotdeauna sunt pierdute, nu știu unde să se ducă, nu numai în spatele volanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ochii și de a dormi. Iau primul taxi care apare, gândi el. A mai trebuit să meargă destul, taxiurile care treceau erau ocupate, unul nici măcar n-a auzit că era chemat și, în sfârșit, când abia mai reușea să-și târască picioarele, o șalupă de salvare culese naufragiatul pe punctul de a se îneca. Liftul îl urcă milos până la etajul al paisprezecelea, ușa se deschise fără rezistență, canapeaua îl primi ca pe un prieten drag, în câteva minute comisarul, cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sau cu răul, să dezvăluie identitatea persoanei care furnizase informațiile subversive publicate, poate chiar să fi cedat slăbiciunii și să fi arătat scrisoarea cu emblema de la providențial, s.a., scrisă cu propria lui mână de comisarul fugar. Se simțea obosit, își târa picioarele, avea trupul scăldat în sudoare, deși căldura nu era atât de mare. Nu putea să meargă toată ziua pe străzile astea așteptând să treacă timpul fără să știe pentru ce, brusc simți o dorință imensă de a se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
-o. A venit vara apăsătoare și înăbușitoare, și nici măcar noaptea nu era destul de răcoroasă pentru a-ți odihni nervii chinuiți. Străzile ca un cuptor răsfrângeau noapte de noapte căldura care se revărsase asupra lor în cursul zilei și trecătorii își târau obosiți picioarele pe drum. Nu-l mai văzusem pe Strickland de câteva săptămâni. Ocupat cu altele, încetasem să mă mai gândesc la el și la treburile lui. Dirk, cu lamentările sale inutile, începuse să mă cam plictisească, așa că-i evitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îngropat-o pe biata Blanche, a intrat cu inima grea în casă. Ceva îl îndemna să intre în atelier, un fel de dorință obscură de a se autotortura, și totuși era speriat de durerea pe care o prevedea. S-a târât cu greu în sus pe scări. Parcă picioarele nu voiau să-l ducă mai departe, iar în fața ușii a zăbovit multă vreme încercând să-și adune puterile să intre. Îi era îngrozitor de rău. Simțea un imbold să coboare la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de alții întru totul în existența ta. E o încercare absurdă să te străduiești să trăiești doar pentru tine și prin tine. Mai curând sau mai târziu ai să ajungi bolnav, și obosit, și bătrân și atunci ai să te târăști în patru labe înapoi în turmă. N-o să-ți fie rușine atunci când vei simți în adâncul inimii dorința de mângâiere și compătimire? Încerci un lucru imposibil. Mai curând sau mai târziu ființa omenească din tine va tânji după legăturile obișnuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
recifurile de corali și se întorcea cu un coș de peștișori mici și colorați, pe care Ata îi prăjea în unt de cocos, sau cu câte un homar. Iar uneori ea făcea o mâncare picantă cu crabii mari ce se târau pe țărm chiar pe sub picioarele tale. Sus pe munte erau portocali sălbatici, și din când în când Ata urca împreună cu două-trei femei din sat și se întorcea încărcată cu fructe verzi, dulci și savuroase. Atunci se coceau nucile de cocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o căsuță de țară izolată, pe drumul spre Pisa, sub soarele care urcase binișor pe cer. De acolo, se Îndreptaseră către albia râului, care curgea la vreo două leghe, nevăzut printre stufărișuri și printre hățișurile de baltă. Scurta coloană se târa de mai bine de două ceasuri pe terenul Îmbibat cu apă, Împiedicându-se În armurile grele și străduindu-se să Înainteze printre băltoace. Dante Alighieri, purtând Însemnele prioratului, mergea Înaintea grupului, la vreo douăzeci de pași. - Priorule, așteaptă, mergi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai bun. Celălalt zâmbea În continuare, scuturându-și pe spate pletele Încă negre care, ici și acolo, Începeau să fie brăzdate de câte o dâră albicioasă, Într-un ciudat contrast cu barba deja complet albă. Făcu un pas către el, târându-și piciorul drept, ceva mai scurt decât celălalt. - Curiozitatea e temelia dintâi a oricărei științe. Ar trebui să știi asta: și domnia ta ai Încercat să pătrunzi În tainele Naturii, când ne-am cunoscut la Paris. Imaginile scurtului răstimp petrecut la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
singuri. E Într-una din astea, la ultimul etaj. Dante mai șovăi o clipă: voia ca În minte să i se Întipărească o imagine limpede a ansamblului, Înainte să lunece În acea parțialitate a simțurilor de care avea să fie târât odată ajuns Înăuntru. Apoi, fără a mai aștepta ca celălalt să se urnească, trecu de portiță și se Îndreptă de unul singur În sus, pe treptele din lemn de stejar ce se Întindeau În cerc de-a lungul zidurilor. Percepu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se muște Între ei după pofta inimii. Să mergem, Îi răspunse, pornind-o la drum cu pași mari. - Respectă-mi vârsta mai Înaintată. Nu mă pot Întrece cu furia tinereții dumitale, zise Arrigo, care Încerca să se țină după el, târându-și piciorul cu o expresie suferindă. - Tânăr? În luna mai am văzut cea de-a treizeci și cincea primăvară. Arcul vieții mele atinge punctul culminnat. Și nu spre mai bine mă poate pașii, răspunse, așteptându-și tovarășul. - Vremea mea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
structură cu o funcție aparte. - Căutați În perimetrul incendiului resturi asemănătoare cu acestea și opriți-vă acolo. Dați-mi câte un capăt din frânghiile voastre și Întindeți-le Între voi, le porunci oamenilor. Toți Începură să rătăcească printre resturile carbonizate, târându-și frânghiile legate Între ele. Unul după altul, se opriră, ridicând frânghiile pentru a le face mai vizibile. În fața ochilor poetului se conturase un octogon perfect. Dante continua să caute un posibil Înțeles În ceea ce vedea. În jurul său se Împleteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dom, pentru scopuri caritabile, obiectele de preț pe care le-ai furat și nu vei părăsi teritoriul Comunei decât la ordinul meu. Dar mai Întâi vreau să aflu ceva de la dumneata, adăugă el, ridicând-l pe omul care i se târâse la picioare, Încercând să i le sărute. Clătinându-se, Fabio izbutise să se ridice. Dante scoase din traistă o foaie Împăturită și un cărbune de scris. - Străduiește-te, dacă Îți mai poți folosi mâna dreaptă. Vreau să reproduci planul acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
actele pe care fusese nevoit să le semneze. Însă, acum, glasul dizgrațios al cămătarului contura parcă o masă de aur care devenea impunătoare cât o piatră de moară. I se păru că lumea se leagănă În jurul lui, gata să-l târască În aceeași ruină care amenința și zidurile Florenței. Îi reveni În minte Cecco și invitația lui, pe care o refuzase cu un aer de superioritate. Căuta să nu asculte vocea neobrăzată a acelui ipochimen, care continua să trăncănească despre scadențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nume pe fiecare din locuitorii din cartierul său, precum și pe o bună parte din aceia ai Întregii Florențe. Acum, Însă, după expansiunea orașului din ultimul deceniu, părea că o forță uriașă ar fi ieșit din prăpăstiile ținutului, o aluviune care târa după sine casele și străzile, spre a se revărsa dincolo de vechiul cerc de ziduri, ca apele umflate ale Arnului. - Asta se numește progres, reluă Menico, dar pentru mine e doar putreziciune. Lumea Îmbătrânește și vremea care trece nu aduce decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lanțul acela de morți. Închisă Într-un octogon. Suveranul putea să o fi ascuns În palatul său de la Castel del Monte? Dacă așa stăteau lucrurile, atunci scopul cruciadei devenea evident: să adune o gloată de dezertori pe care să Îi târască pe drumurile din Puglia, pentru Îmbarcarea spre Țara Sfântă. Iar apoi, odată ajunși În Capitanata, să se profite de Învălmășeală pentru a recupera comoara și a o ascunde printre carele din convoi. Dar de ce să se reconstruiască la Florența misteriosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]