1,544 matches
-
cred că procuroru` a trecut pe la cârciumă În prealabil, iar judecătorul era lovit de melancolie blegoasă -, numai impostori care scriu la comandă, pupicuriștii mogulilor, lingăi lipsiți de orice talent etc... Da, bă, Sandule, ce ne trebuie nouă atâta presă pe tarabe? Oricum moare presa de foame dacă nu vine un sidi sau o carte sau un rahan, cum face adevărul. Asta nu mai e presă, bă... Și atentează la siguranța națională, că ele, cuvintele, e date date dracului, ca să zic așa
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
și de suferințe, și imaginea pe care voia s-o comunice se copsese îndelung la focul așteptării și al pasiunii. Celălalt, dimpotrivă, își închipuia că este vorba de o emoție convențională, de o durere care s-ar vinde la orice tarabă, de o melancolie de serie. Binevoitor sau ostil, răspunsul nimerea totdeauna alături, trebuia să renunți la el. Sau, cel puțin, cei pentru care tăcerea era de nesuportat, și nu puteau găsi la ceilalți adevăratul grai al inimii, se resemnau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de roman, ci cum se fac un romancier și un cititor deopotrivă, cu roluri interschimbabile, și anume tribulațiile lui U. Jugo de la Raza (nume sub care, potrivit chiar explicațiilor lui Unamuno, se ascunde însuși autorul): acesta, rătăcind prin fața șirului de tarabe ale buchiniștilor de pe cheiurile Senei, găsește o carte care, de la început, îi oferă un avertisment fatidic și înspăimântător: cine o va citi va muri odată cu ultimul ei cuvânt. Cum să continue și cum să-l scoată pe eroul său din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
trăi în sine însuși, pentru a fi el însuși. Sau mai bine zis pentru a evada din eul său necunoscut și de necunoscut până și lui însuși. U. Jugo de la Raza, rătăcind pe malurile Senei, de-a lungul cheiurilor, printre tarabele buchiniștilor, dă peste un roman care, de cum a început să-l citească înainte chiar de-a-l cumpăra, îl cucerește neobișnuit de intens, îl scoate din sine, îl introduce în personajul romanului - roman al unei confesiuni autobiografico-romantice -, îl identifică cu acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
simți o fierbințeală în ceafă și frig în tot corpul, picioarele îi tremurară și-n minte îi apăru spectrul anginei pectorale de care fusese obsedat cu ani în urmă. Cartea îi tremură în mâini, fu nevoit să se rezeme de taraba de pe chei și-n cele din urmă, punând volumul în locul de unde-l luase, se îndepărtă, de-a lungul fluviului, spre casă. Simțise pe frunte suflul pe care-l stârnește fluturarea de aripi a Îngerului Morții. Ajunse acasă, în casa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
risca să moară când avea să moară personajul romanesc; dar dacă nu l-ar mai citi, dacă nu ar mai trăi cartea, oare ar trăi? Și după aceea se plimbă din nou pe malurile Senei, trecu încă o dată pe dinaintea aceleiași tarabe cu cărți, aruncă o privire de imensă iubire și de imensă groază către volumul fatidic, apoi contemplă apele Senei și... învinse! Sau fu învins? Trecu fără să deschidă cartea și zicându-și: „Cum va continua istoria asta? Cum se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unui roman. Ce-ar fi trebuit să urmeze a fost că într-o bună zi bietul Jugo de la Raza n-a mai putut rezista, a fost învins de istorie, adică de viață sau mai bine zis de moarte. Trecând pe lângă taraba cu cărți de pe cheiurile Senei, a cumpărat cartea, și-a vârât-o în buzunar și a rupt-o la fugă de-a lungul fluviului, spre casă, ducând cartea cum duci un lucru de furat, temându-te ca nu cumva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în romanul meu amintiri din călătoriile mele, aș fi vorbit de Gand și de Geneva și de Veneția și de Florența și... la sosirea într-unul din aceste orașe, bietul meu Jugo de la Raza s-ar fi apropiat de o tarabă cu cărți și ar fi dat peste alt exemplar al cărții fatidice, și, tremurând din cap până-n picioare, l-ar fi cumpărat și l-ar fi dus la Paris, propunându-și să continue a-l citi până când și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
De-a lungul pieței se înșiră un vast șanț plin cu noroi. Pe laturi, o mulțime de băbuțe pipernicite și gârbovite (osteoporoza care mănâncă din femeia românească, fără ca ea să știe ce i se întâmplă) vând țelină, morcovi și păstârnac. Tarabele, câte-or fi, sunt clisoase și ele. Big-ul s-a umplut de 100 de magazine în care vânzătorii păzesc câte ceva de cumpărători. La trei buticuri, istoria conținutului se repetă: papuci, cămăși, cosmetice. Mă întorc acasă într-o binecuvântată stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cumpăra un brad scump și îl voi decora cu beteală din SUA și UK. Doar că, în drumul meu de la piață spre casă, voi izbi cu crengile de brad bătrânele cerșetoare și câinii vagabonzi, femeile de vârsta mea, refuzate la tarabe, poate un pic nervoasă că îmi ațin calea. Dacă nu s-au stins de tot în mine imaginile din trecut, voi revedea ochii plini de speranță ai bunicii mele în seara de Ajun. Mihaela: Despre șanse egale și vorbe goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
măsura cu pasul un oraș necunoscut, cu ochii furați de nenumăratele nuanțe ale zilei care se sfârșește: pe strada Câmpului de Revent, un băiețaș o tulește, În picioarele goale pe pavelele late, strângând la piept un măr furat de pe cine știe ce tarabă; În bazarul postăvarilor, În interiorul unei dughene supraetajate, Încă se dispută o partidă de nard, la lumina unei lămpi cu ulei: două zaruri aruncate, o Înjurătură, un râs Înăbușit; sub arcada frânghierilor, un catârgiu se oprește lângă o fântână, lasă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rău, oamenii se Împăcau și-și puneau soarta În mâinile Preaînaltului, pentru ca Acesta să pună frâu exceselor hanului. Se sărbătorește, deci, la Samarkand Îndepărtara luptei. Imensa piață Ras-al-Tak e năpădită de strigăte și de fum. De fiecare zid se sprijină taraba unui negustor ambulant. Sub fiecare felinar dai peste o cântăreață sau un zdrăngănitor din lăută. Cercuri de curioși se fac și se desfac În jurul povestitorilor, cititorilor În palmă, Îmblânzitorilor de șerpi. În mijlocul pieței, pe o estradă șubredă Înjghebată În grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
uită‑te la ei. Pur și simplu nu pot să‑i iau în serios. Am o grămadă în poșetă și mă simt de parcă aș avea la mine tot bănetul de la jocul de Monopoly. Ieri am cumpărat niște reviste de la o tarabă și, când am dat o bancnotă de 20, m‑am simțit de parcă mă jucam cu păpușile. E o formă ciudată de defazare, ca decalajul de fus orar - schimbi valuta și, brusc, te simți de parcă ceea ce cheltuiești nu înseamnă nimic. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă duc la cumpărături! În clipa în care ies, mă simt liberă și fericită, ca un copil căruia i se dă pe neașteptate drumul acasă de la școală. O iau pe Broadway și o cotesc pe un drum lateral, trecând pe lângă tarabe cu poșete contrafăcute, accesorii colorate pentru păr și un tip care cântă la chitară, dar cam aiurea. Curând mă trezesc mergând pe o străduță pietruită superbă, apoi pe alta. De fiecare parte, se află clădiri vechi de cărămidă roșie, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai îmi simt capul. Nu‑mi vine să cred că se întâmplă una ca asta. Ziarul ăsta a fost deja tipărit în milioane de exemplare. E prea târziu ca să‑l mai pot opri. În Anglia, îmi dau seama, e pe tarabe de câteva ore bune. Părinții mei trebuie să‑l fi citit deja. Toți cunoscuții mei trebuie să‑l fi citit deja. Iar eu nu pot face nimic. Telefonul sună asurzitor, iar eu tresar înspăimântată. După o clipă, sună din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
șifonierul și începe să‑mi caute prin haine. — Uite la asta, zice, scoțând o fustă albastră de antilopă, cu franjuri. Când ai purtat‑o ultima oară? — De curând, spun, cu degetele încrucișate la spate. Am cumpărat fusta asta de la o tarabă de pe Portobello Road, fără s‑o probez și, când am ajuns acasă, era prea mică. Dar nu se știe niciodată, poate la un moment dat am să slăbesc o tonă. — Și astea... și astea... Se încruntă, nevenindu‑i să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
care fac sè se înalte în trupul meu un val fierbinte, rèscolitor, Ești atât de tânèr, Matei! Iubitul meu! Atunci de ce n-ai venit dupè mine? degetele ei strecurându-se acum în pèrul meu, Nu voiam sè te vèd printre tarabele pline de legume, nu voiam sè te vèd ducându-mi plasele că orice bèrbat supus unor capricii feminine, Matei, tu ești ceva atat de special în viața mea încât! De astă se temea Matei, contrazicând-o vehement și strèduindu-se s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
lumii, bănuită că ar fi vie. Dar ei nu existau decât în amintirile altora. De aceea apăreau rar, făceau cumpărături, se întâlneau mai mulți ca să comenteze un disputat meci de fotbal sau disprețul politicienilor. Și dintr-o dată a trecut, printre tarabe, parcări goale și chioșcuri tăcute, mașina de fum. Șoferul claxona pentru a goni haitele de câini ce-l asaltaseră, pustiul dușmănos al pieței și, mai ales, admirația copiilor apăruți de niciunde, despre care se bănuiește că nu erau din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dezbracă încet, își așează hainele într-un colț și o trage cu forța pe vânzătoare. După ce o anihilează cu pumnii, o violează încet printre lăzile cu roșii trudite. Plin de sângele legumelor, bărbatul smulse cuțitul din jumătatea pepenelui expus pe tarabă și porni să tranșeze femeia începând cu toracele și terminând cu gamba piciorului stâng, pe care o aruncă lângă capul frumos decapitat. Se îmbrăcă liniștit ajutat de un elev cu ghiozdanul în spate, să-și găsească mânecile, ude de zeama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lega Cartierul Obor de Piața Hipodrom. Când descinse în siguranță, se despuie de veșminte și în fata preșcolarilor se masturbă schimonosită de plăcere cu mâna unui copil. Un medic pensionar, care-și făcea zilnic rondul cu dalmațianul în lesă printre tarabe, eliberă câinele din zgardă și, cu o plăcere nazistă, porni să biciuiască animalul, apoi pe fiecare preșcolar în parte care-și ventila educatoarea cu batista și-i ștergea fața de transpirație, adunând cu palmele micuțe gemetele și așezându-le cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Mioara 1 și Mama 1 alegeau cu ochii pălăriile de soare și costumele de plajă expuse pe umerașe, în timp ce Mioara 2 și Mama 2 asistau la momentul rapace al gunoierilor care, cu urlete și fluiere, dirijau cuirasatul cu tocător, printre tarabe, culegând bătrânii morți atârnați în cârligele inoxidabile pe care fuseseră pălăriile de paie pentru damele sensibile la soare, pentru domni eleganți care nu pridideau să-și gâtuie nevestele cu cravatele și să le predea gunoierilor. Grăbiți, aceștia ecologizau piața, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
linia monodică a torsului pisicii. Mamele deveniseră siameze, un trup cu două capete, patru mâini, patru picioare, două cozi, una de sirenă, cealaltă de iguană: o reptilă și o mutantă acvatică. Și, ca un făcut, și legumele se uniră pe tarabe, acum hibrizi de struguri cu măsline, pepeni din care țâșneau castraveți, jumătate roșii, jumătate mere, cartofolămâi, perecepoase, țelineconopidate, portocale cu țepi, pătrunjel cu frunze de dafin, dar și pubele lătrătoare, cărămizile clădirilor aveau ochi de pisică, antenele parabolice cu pistil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
stele a fost gonită de vârtejul zilei, zglobiu zornăind soarele pe cupola de cadmiu a cerului. De undeva, un cor se epuiza înalt, coji de timp desprinse de pe trenuri erau duse de vântul circular al Brăilei prin gangurile blocurilor, pe sub tarabele piețelor, măturătorii nopții le strângeau. Mașinile adunau zgura timpului, o descărcau la gropile de gunoi. Paznicii îi dădeau foc, fumul era dus de vânt și de aripile păsărilor înapoi în oraș. Oamenii respirau și călcau pe timp. Mioara îl strângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
puțin pentru că tocmai fusese bruiat în timpul creației de gălăgia piețarilor, urletele de sirenă ale poliției și dislocarea locuințelor din fundație ca să facă loc alaiului Președintelui Consiliului Județean Brăila, hotărât nici mai mult nici mai puțin de a construi pe locul tarabelor, în urma unei revelații avute în stare de veghe asupra destinelor orașului, aflat în afara realității, nimic altceva decât o biată pistă de dirt-track, încadrată, deoparte. de casele din stânga ducă-se dracului! și de cealaltă blocurile, la fund cu ele! De câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Ne pregăteam cum știam noi mai bine pentru joc, pentru întrecerea asta copilărească pentru unii, vitală atunci pentru mine, eu mă făceam frumoasă, îmi puneam în păr clame aurii, asortate cu ochii mei de aur, era un sclipici ieftin, de tarabă, doamna Neli, dar atunci nu știam asta și nici nu vroiam să știu (pe mine, nici acum nu mă cheamă „vreau să știu”, nu asta mă interesează), aveam fustițe scurte și cloș, când ajungeam să ne întrecem în fața câtorva copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]