1,385 matches
-
mici. Compoziția exactă poate fi determinată cu ajutorul observațiilor spectroscopice. Abundențele sunt în general exprimate în raport cu hidrogenul, cel mai răspândit element. Studiile diferite găsesc de cele mai multe ori valori variate pentru abundența elementelor. Aceasta este de obicei din cauza faptului că spectrografele atașate telescoapelor nu pot colecta toată lumina care provine de la obiectele observate, ci colectează lumina de la o apertură mică. Prin urmare, diversele observații pot surprinde diverse părți din nebuloasă. Totuși, rezultatele pentru NGC 6543 în linii mari sunt de acord că, în raport cu
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
este o cometă cu perioadă lungă, de culoare verzuie, care a fost descoperită de astronomul amator australian, Terry Lovejoy, la 17 august 2014, cu un telescop Schmidt-Cassegrain de 20 de centimetri, în constelația sudică Pupa. Cu o magnitudine de 15 (în spectrul vizibil) la primele observații, cometa a câștigat în strălucire atingând 7,4 în luna decembrie 2014. În 28−29 decembrie 2014, cometa a trecut
C/2014 Q2 (Lovejoy) () [Corola-website/Science/333598_a_334927]
-
a dus la investigarea unor fenomene geologice, cum ar fi munți, cratere, dar și fenomene meteorologice sezoniere, cum ar fi norii, furtunile de praf și straturile de gheață de pe alte planete. Prima explorare a sistemului solar a fost realizată cu ajutorul telescoapelor, atunci când astronomii au început să identifice obiectele prea slabe pentru a fi văzute cu ochiul liber. Galilei a fost primul care a descoperit detalii fizice cu privire la corpurile individuale ale sistemului solar. El a descoperit că Luna era plină de cratere
Descoperirea și explorarea sistemului solar () [Corola-website/Science/333637_a_334966]
-
ale stelelor galaxiei, dar viteza transversală (sau „mișcarea proprie”) nu poate fi măsurată direct. Astfel, s-a stabilit că galaxia Andromeda și Calea Lactee se apropie una de alta cu viteza de aproximativ km/h (120 km/s). Măsurătorile efectuate cu ajutorul telescopului Hubble, în 2002 și 2009, de echipa lui Roeland P. van der Marel, astrofizician al Institutului științific al telescopului spațial de la Baltimore (Statele Unite ale Americii), au scos în evidență că într-un plan al cerului, galaxia Andromeda se deplasează cu
Coliziunea Andromeda–Calea Lactee () [Corola-website/Science/333684_a_335013]
-
galaxia Andromeda și Calea Lactee se apropie una de alta cu viteza de aproximativ km/h (120 km/s). Măsurătorile efectuate cu ajutorul telescopului Hubble, în 2002 și 2009, de echipa lui Roeland P. van der Marel, astrofizician al Institutului științific al telescopului spațial de la Baltimore (Statele Unite ale Americii), au scos în evidență că într-un plan al cerului, galaxia Andromeda se deplasează cu o viteză de 17 km/s. Un satelit al Agenției Spațiale Europene, lansat în 2003, misiunea Gaia, este destinat
Coliziunea Andromeda–Calea Lactee () [Corola-website/Science/333684_a_335013]
-
a fost un fizician, un astronom și un aeronaut francez, specialist al Sistemului Solar și descoperitor, în 1966, al lui Janus, un mic satelit natural al lui Saturn. Pionier al explorării spațiale, a efectuat numeroase zboruri în balon echipat cu telescop, cel mai spectaculos fiind cel care, în aprilie 1959, i-a permis să se ridice la altitudinea de de metri, la bordul unei capsule etanșe agățate de un „ciorchine” format din vreo sută de baloane, și să efectueze observații care
Audouin Dollfus () [Corola-website/Science/333821_a_335150]
-
desemnat și ca 95P/Chiron, este un asteroid cometar de tip « centaur », un corp înghețat cu diametrul de 166 km, care orbitează Soarele între Saturn și Uranus. Chiron a fost descoperit de Charles T. Kowal, la 18 octombrie 1977, cu ajutorul telescopului, cu oglinda principală de 1,2 metri, al Observatorului Palomar din California, primind provizoriu denumirea de 1977 UB. De fapt, acest corp ceresc fusese fotografiat deja, pentru prima oară, pentru "atlasul ceresc Harvard (Cambridge, Massachussetts)", la 24 aprilie 1895. Mai
2060 Chiron () [Corola-website/Science/333881_a_335210]
-
este cea mai prestigioasă recompensă emisă de această societate astronomică din Anglia. A început să fie emisă începând din 1824. Medalia reproduce imaginea telescopului de 40 de picioare construit de astronomul William Herschel. Circular, în partea de sus este gravat textul latin (în traducere: „Tot ce strălucește trebuie observat”). În exerga medaliei este gravat numele laureatului și anul atribuirii. La început, se întâmpla adesea
Medalia de Aur a Royal Astronomical Society () [Corola-website/Science/333070_a_334399]
-
, prescurtat E-ELT (în română: Telescopul European Extrem de Mare), este proiectul unui telescop terestru gigantic, care urmează să devină telescopul optic și în infraroșul apropiat, de generație următoare, al organizației European Southern Observatory (ESO). Amplasamentul ales se află la altitudinea de 3.060 m, pe vârful
European Extremely Large Telescope () [Corola-website/Science/333317_a_334646]
-
, prescurtat E-ELT (în română: Telescopul European Extrem de Mare), este proiectul unui telescop terestru gigantic, care urmează să devină telescopul optic și în infraroșul apropiat, de generație următoare, al organizației European Southern Observatory (ESO). Amplasamentul ales se află la altitudinea de 3.060 m, pe vârful muntelui Cerro Armazones, în Deșertul Atacama din
European Extremely Large Telescope () [Corola-website/Science/333317_a_334646]
-
, prescurtat E-ELT (în română: Telescopul European Extrem de Mare), este proiectul unui telescop terestru gigantic, care urmează să devină telescopul optic și în infraroșul apropiat, de generație următoare, al organizației European Southern Observatory (ESO). Amplasamentul ales se află la altitudinea de 3.060 m, pe vârful muntelui Cerro Armazones, în Deșertul Atacama din Chile. Cu o masă de 5.200
European Extremely Large Telescope () [Corola-website/Science/333317_a_334646]
-
la altitudinea de 3.060 m, pe vârful muntelui Cerro Armazones, în Deșertul Atacama din Chile. Cu o masă de 5.200 t și o oglindă reflectoare principală cu diametru de 39,3 m construită din 798 de elemente hexagonale, telescopul va permite observarea fazelor inițiale ale sistemelor planetare și detectarea apei și a moleculelor organice în discurile protoplanetare din jurul stelelor în devenire. Primele lucrări au început, oficial, la 19 iunie 2014; la 4 decembrie 2014 Consiliul ESO a dat aprobarea
European Extremely Large Telescope () [Corola-website/Science/333317_a_334646]
-
fazelor inițiale ale sistemelor planetare și detectarea apei și a moleculelor organice în discurile protoplanetare din jurul stelelor în devenire. Primele lucrări au început, oficial, la 19 iunie 2014; la 4 decembrie 2014 Consiliul ESO a dat aprobarea finală pentru construcția telescopului.
European Extremely Large Telescope () [Corola-website/Science/333317_a_334646]
-
unor trabucuri subțiri cu ferestre - lăsând în urma lor fluxuri de radiații negre mortale de orgoni, despre care credea că extratereștrii le împrăștie pentru a distruge Pământul. El și fiul său și-au petrecut nopțile în căutarea OZN-urilor cu ajutorul unor telescoape și binocluri, iar când au crezut că au găsit un OZN au îndreptat spre el un dispozitiv denumit „” pentru a suge energia din el. Reich a susținut că a tras în mai multe astfel de OZN-uri pe care le-
Wilhelm Reich () [Corola-website/Science/333329_a_334658]
-
distanță de de ani-lumină de Terra, aproape de centrul Galaxiei Noastre. Are o luminozitate echivalentă a 5 milioane de Sori și consumă în șase secunde atâta energie cât steaua noastră într-un an. Cu toate acestea, steaua Pistol este invizibilă cu telescopul optic, doar instrumentele cu infraroșu pot să o observe, din cauza puternicei prezențe a prafului interstelar din vecinătatea sa. Studii ale luminozității stelei Pistol au arătat că este una dintre cele mai masive observate vreodată. A fost comparată cu o altă
Pistol (stea) () [Corola-website/Science/333415_a_334744]
-
un stadiu mai avansat de combustie nucleară. Cunoașterea distanței față de steaua Delta Cephei și de alte stele de același tip este esențială pentru calibrarea raportului lor perioadă-luminozitate; aceste eforturi au fost tulburate până acum de exactitatea paralaxei. Totuși, în 2002, Telescopul spațial Hubble a fost folosit pentru determinarea distanței de steaua Delta Cephei (și de RR Lyrae, o altă candelă standard) cu eroare mai mică de 4%: 273 de parseci (sau 890 de ani-lumină). Delta Cephei are și un companion, o
Delta Cephei () [Corola-website/Science/333433_a_334762]
-
este o planetă ce orbitează în jurul stelei Kepler-452 (constelația Lebăda). Aceasta a fost identificată cu ajutorul telescopului spațial Kepler, descoperirea fiind anunțată public de către NASA la 23 iulie 2015. Este prima planetă „similară” Pământului descoperită în „zona locuibilă” a unei stele foarte asemănătoare cu Soarele; totodată este a doua, cea mai asemănătoare Pământului planetă cunoscută până în prezent
Kepler-452b () [Corola-website/Science/334554_a_335883]
-
km în diametru, dar această estimare a fost o falsă detecție în banda de 250 GHz, neconfirmată în cadrul observațiilor ulterioare. Estimări mai recente sugerează că Ixion are un albedo ridicat, ceea ce înseamnă că este mai mic ca Ceres. Observații ale telescopului spațial Spitzer în spectrul infraroșu-îndepărtat au arătat că ar avea un diametru de 650 km. Ixion este ușor roșiatic (mai roșu ca Quaoar) în spectrul vizibil. Are un albedo mai mare (>0.15) decât cubewano-urile. Ar putea exista o absorbție
Ixion () [Corola-website/Science/334576_a_335905]
-
pantă spectrală în spectrul infraroșu-apropiat și benzi de absorbție proeminente pentru apă. Atât rezultate vizibile și infraroșii indică o suprafață formată dintr-un amestec de gheață, carbon negru și tholini (heteropolimeri formați de iradierea clatraților de apă și compuși organici). Telescopul VLT a observat Ixion pentru activitate cometară, dar nu a detectat o „coamă”. Ixion este momentan la o distanță de 41 u.a. de Soare, și este posibil ca să dezvolte o coamă atunci când este mai aproape de periheliu. Ixion și Pluto
Ixion () [Corola-website/Science/334576_a_335905]
-
înaripat al lumii subterane din panteonul etrusc. Vanth apare la momentul morții și ghidează pe decedați spre lumea subterană. Magnitudinea absolută a lui Orcus este aproximativ 2,2 (comparabilă cu cea de 2,6 a cubewano-ului Quaoar). Observațiile făcute de telescopul spațial Spitzer în spectrul infraroșu-îndepărtat și de telescopul spațial Herschel în spectrul submilimetric i-a constrâns diametrul la 850 ± 90km. Orcus pare a avea un albedo între 22% și 34%, tipic pentru obiecte transneptuniene care se apropie de 1000 km
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
apare la momentul morții și ghidează pe decedați spre lumea subterană. Magnitudinea absolută a lui Orcus este aproximativ 2,2 (comparabilă cu cea de 2,6 a cubewano-ului Quaoar). Observațiile făcute de telescopul spațial Spitzer în spectrul infraroșu-îndepărtat și de telescopul spațial Herschel în spectrul submilimetric i-a constrâns diametrul la 850 ± 90km. Orcus pare a avea un albedo între 22% și 34%, tipic pentru obiecte transneptuniene care se apropie de 1000 km în diametru. Estimări ale magnitudinii și mărimii au
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
2 μm. Orcus pare a fi diferit față de alte obiecte transneptuniene, cum ar fi Ixion, care nu au trăsături distinctive în spectrele: roșu, vizibil și deseori nici infraroșu. Observații suplimentare în infraroșu în 2004 făcute de European Southern Observatory și telescopul Gemini au dat rezultate conforme cu prezența gheții și a compușilor de carbon, cum ar fi tholinii. Gheața formată din apă și metan acoperă mai mult de 30% și 50% respectiv din suprafața corpurilor. Asta înseamnă că proporția de gheață
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
a metanului în soluții lichide metano-apoase. Modele de încălzire internă cauzate de dezintegrarea radioactivă sugerează că Orcus ar fi capabil să susțină un ocean intern de apă în stare lichidă. Observații făcute de Mike Brown și T. A. Suercu cu telescopul spațial Hubble la data de 13 noiembrie 2015 au detectat un satelit. Descoperirea satelitului lui Orcus a fost raportată în publicația "IAUC 8812" la data de 22 februarie 2007. Satelitul a primit numele provizoriu S/2005 (90482) 1 cu un
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
, nume oficial , este singurul satelit natural al plutinului și candidatului de planetă pitică Orcus. A fost descoperit de Mike Brown și T.-A. Suer folosind imagini luate de Telescopul spațial Hubble pe 13 noiembrie 2005. Descoperirea a fost anunțată pe 22 februarie 2007 în publicația "IAUC 8812". Satelitul orbitează Orcus „într-un cerc aproape perfect”, cu o perioadă de cca. 10 zile. Brown suspectează că, la fel ca Pluto
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
este foarte activă în acest domeniu, îndeosebi în privința opticii adaptative pe oglindă lichidă. Tehnologia oglinzilor lichide a cunoscut recent mult succes mulțumită utilizării unui ferofluid care permite unui câmp magnetic să controleze forma oglinzii. Această tehnică este utilizată îndeosebi de telescoapele terestre pentru corectarea observațiilor stelelor, între altele. Dacă o stea pare că scintilează, nu e pentru că ea ar emite lumină intermitentă, ci ca urmare a turbulenței atmosferice care deformează imaginea pe care o avem, și îndeosebi o caracteristică a radiației
Optică adaptativă () [Corola-website/Science/334773_a_336102]