1,597 matches
-
sa și formele de relief pe care le creează diferă de la o zonă de climă la alta. În deșerturi, vântul este agentul principal care exercita acțiuni de eroziune, transport și depunere, dând naștere "dunelor" de nisip. În zonele de climă temperată, apele curgătoare reprezintă agentul principal. Forma de relief rezultată prin acțiunea de eroziune a râurilor este "valea râului", pe care aceasta tinde permanent să o adâncească și să o lărgească. Produsele erodate sunt transportate sub formă de pietrișuri, nisipuri și
Relief () [Corola-website/Science/303219_a_304548]
-
regiunea Centre. Este un teritoriu ușor vălurit, cu crânguri, numai că tufișurile și stejarii cu ramurile tăiate aproape de trunchi (ceea ce le dă o înfătișare de stâlpi) sunt adesea sacrificați pentru a mări și înlesni accesul la suprafețele cultivate. Climatul continental temperat are influență oceanică. Comuna este scăldată de râul Arnon, care este un afluent al râului Cher, care se varsă la rândul lui în râul Loire. In amonte, a fost construit un baraj în locul numit „Chetz”, pe teritoriul comunei Sidiailles, cu
Culan () [Corola-website/Science/302198_a_303527]
-
situat în Tornado Alley (denumire colocvială pentru regiunea din Statele Unite străbătută frecvent de tornade). Are o climă temperată de tip subtropical cu o temperatură medie anuală de 16 °C și o medie a precipitațiilor de 1080 mm. Specific unei zone temperate, condițiile meteorologice variază în funcție de sezon, cu extreme ocazionale de temperatură și precipitații. În lunile de primăvară și în primele luni de vară, orașul este supus unor furtuni puternice cu grindină, vânturi distrugătoare și, ocazional, tornade, ceea ce conferă o dispunere neuniformă
Tulsa, Oklahoma () [Corola-website/Science/302219_a_303548]
-
de soluri aluviale, puțin profunde specifice zonei de luncă și soluri superficiale crude de pe terenurile degradate. Textura solului este lutoasă la suprafață și argiloasă în întregime. Factorii genetici ai climei (suprafața activă subiacentă, radiația solară, circulația atmosferică) impun un climat temperat continental , uneori cu nuanțe excesive datorită influențelor ce vin din est. Acestea determină o răcire excesivă iarna cu vânturi puternice și uscăciune prelungită vara. La factorii cu caracter general se adaugă și factori cu caracter local ce determină nuanțe azonale
Comuna Valea Moldovei, Suceava () [Corola-website/Science/302009_a_303338]
-
din afara Africii se află în zone care și astăzi sunt tropicale sau sub-tropicale, este mai ușor de susținut o răspândire a speciei pe nișe ecologice (deci o răspândire în zonele mai apropiate de habitatul originar). În ceea ce privește răspândirea omului în zonele temperate, aceasta a fost posibilă după apariția focului. Focul reprezintă o achiziție culturală și biologică în același timp. Prepararea cărnii a însemnat o reducție a aparatului masticator, ceea ce a înlesnit înălțarea feței și a calotei craniene (deci o creștere a volumului
Homo erectus () [Corola-website/Science/302126_a_303455]
-
ul, "Juglans regia" L., este un arbore din familia Juglandaceae, răspândit în zona temperată și mediteraneană, atât ca floră spontană, cât și în culturi. Își are originea în zona geografică întinsă din Balcani spre est, până în Himalaya și sud-vestul Chinei. Cele mai mari păduri se află în Kârgâzstan, unde copacii se dezvoltă extensiv, în
Nuc () [Corola-website/Science/302564_a_303893]
-
ul e numele copacilor din genul "Betula", în familia "Betulacee", înrudit cu familia fagului/stejarului, "Fagaceae". Aceștia sunt în general copaci sau arbuști de talie mică spre medie, cu o coajă albă caracteristică, care cresc mai ales în clima temperată nordică. Frunzele sunt simple, și pot fi dințate sau lobate. Fructul este o samară, cu toate că aripile acesteia pot lipsi, la anume specii. Diferența între mesteacăn și anin (genul Alnus) este că amenții (mâțișorii) femeli nu sunt lemnoși și la maturitate
Mesteacăn () [Corola-website/Science/302680_a_304009]
-
în urmă și a rămas aproape neschimbată pînă astăzi. Aparține unui ordin primitiv, înrudit cu ferigile arborescente și cicadele. În prezent, se găsesc populații semnificative natural și seminaturale în China, Coreea și Japonia, de unde s-a răspîndit în multe regiuni temperate și subtropicale ale globului.
Arborele pagodelor () [Corola-website/Science/302852_a_304181]
-
lor bogate și mari. le este o familie cosmopolită de plante acvatice cu flori mari, răspândită în toată lumea prin habitatele cu apă dulce (lacuri și iazuri, râuri și pâraie, izvoare, mlaștini, șanțuri, canale și apele de maree) din regiunile atât temperate, cât și tropicale. Familia cuprinde 6 genuri: "Barclaya", "Euryale", "Nuphar", "Nymphaea", "Ondinea" și "Victoria". Sunt fixate de substrat prin rizomi și rădăcini adventive. Rizomul este gros, cărnos, de la el pleacă frunzele. Frunzele sunt mai adesea întregi, rar sectate, ele pot
Nimfeacee () [Corola-website/Science/303327_a_304656]
-
de genuri, cu cca 4800 de specii de plante perene entomofile, erbacee și liane, rar arbuști, arbori, unele cu tulpini cărnoase, suculente sau agățătoare și volubile, răspândite mai ales în regiunile subtropicale și tropicale, mai puțin în cele cu climat temperat. Au frunze simple, de obicei opuse, nestipelate, adesea coriacee și sempervirescente. Florile sunt actinomorfe (cu simetrie radiară), hermafrodite (bisexuate), tetra- sau pentamere, gamosepale și gamopetale, grupate în inflorescențe cimoase. Caliciul este gamosepal, adânc, 5 (sau 4) fidat. Corolă este gamopetală
Apocynaceae () [Corola-website/Science/303422_a_304751]
-
de Polycarpigenae. Din această subclasă fac parte, în succesiune filogenetică, ordinele: Magnoliales, Piperales, Aristolochiales, Nymphaeales, Ranunculales, Berberidales și Papaverales. Vor fi abordate următoarele: Cuprinde numai specii lemnoase (arbori și arbuști), în xilem având tracheide areolate. Sunt răspîndite spontan în regiunea temperată și tropicală a Asiei de Est și a Americii, iar în zonele temperate ale Terrei se cultivă ca ornamentale sau forestiere. Au frunze mari, simple sau lobate, cu numeroase pungi secretoare de uleiuri eterice, alcaloizi etc. Flori sunt mari, terminale
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
Aristolochiales, Nymphaeales, Ranunculales, Berberidales și Papaverales. Vor fi abordate următoarele: Cuprinde numai specii lemnoase (arbori și arbuști), în xilem având tracheide areolate. Sunt răspîndite spontan în regiunea temperată și tropicală a Asiei de Est și a Americii, iar în zonele temperate ale Terrei se cultivă ca ornamentale sau forestiere. Au frunze mari, simple sau lobate, cu numeroase pungi secretoare de uleiuri eterice, alcaloizi etc. Flori sunt mari, terminale sau axilare, solitare, bisexuate, învelite de bractee caduce. Perigonul este, de obicei, petaloid
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
prin prezența în corpul plantei a numeroși alcaloizi, glicozizi etc. Lipsește rădăcina principală, care este înlocuită de timpuriu de rădăcini adventive, iar tulpina este de regulă erbacee. Cuprinde cca. 45 genuri, cu peste 1900 specii, răspîndite (mai ales în regiunile temperate (la noi cresc 25 genuri, cu peste 100 specii). Sunt plante erbacee (excepție Clematis vitalba L.= curpenul de pădure, care este liană), cu rizomi sau tuberculi. Frunzele sunt variat divizate, rar întregi, dispuse altern (rar opuse, ca la genul Clematis
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
cu acțiune în bolile hepato-biliare, fiind vasodilatatori și bronhoconstrictori. Extractele din această plantă au proprietăți antibiotice asupra unor germeni patogeni. Specia este gazda intermediară pentru ciuperca Puccinia gramims Pers. (rugina grîului). Sunt plante erbacee sau lemnoase din regiuni tropicale și temperate, cu frunze simple, alteme și cu flori bisexuate, zigomorfe sau actinimorfe, cu perigon petaloid, cu trei piese. Fructul este o capsulă, cu semințe triunghiulare mici. Sunt plante toxice, ce conțin uleiuri eterice, acizi organici, alcaloizi etc., unele fiind utilizate în
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
sau grupate cîte 2-8, înconjurate de hipsofile mici, scvamiforme. Ovulele sunt bitegumentate. Fructul este o achenă, înconjurată parțial sau total de o cupă provenită din receptacul, perigon și bracteele de la baza florii. Genul "Fagus" (fagul) cuprinde specii răspândite în regiunea temperată. Frunza este întreagă, ovată sau eliptică. Florile femele sunt grupate cîte 2 și la bază au hipsofile care prin concreștere închid complet 2 achene trimuchiate (numite popular jir). F. sylvatica L. este o specie comună din regiunea de cîmpie pînă
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
doar în cîteva regiuni subcarpatice (Tismana, Baia Mare, Mehedinți). Dintre genurile exotice pot fi amintite: "Nothophagus" (în emisfera sudică), "Lithocarpus" (în Asia de S-E), "Castanopsis" (în Asia tropicală și subtropicală) etc. Cuprinde cca 95 specii, răspîndite mai ales în regiunea temperată nordică. Sunt arbori sau arbuști cu micorize ectotrofe. Au frunze simple, alteme, iar florile sunt grupate în dichazii triflore ce alcătuiesc o cimă protejată de o bractee și 2-4 bracteole. Mai multe cime pe un ax comun formează o inflorescență
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
și mârimi. Există și specii cu staminele și carpelele numeroase și libere, cu flori actinomorfe, care se încadrează într-o familie mai puțin evoluată (Mimosaceae). Cuprinde cca 1000 specii erbacee sau lemnoase (arbori, arbuști sau subarbuști), foarte răspândite în regiunile temperate, subtropicale sau tropicale, atât în stare spontană, cat și cultivate. Rădăcinile prezintă nodozități cu bacterii simbionte, fixatoare de azot (din genul Rhizobium). Frunzele sunt de obicei penat sau palmat-compuse (rar simple), prevăzute cu stipele persistente, care uneori se transformă în
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
calmarea tusei. Scoarța de salcâm se folosește în hiperaciditate, în ulcer gastric și duodenal și ca purgativ. Plante cu frunze alterne sau opuse, cu flori bisexuate actinomorfe (rar zigomorfe), răspândite mai ales în zona tropicală și subtropicală, puține în regiunile temperate. Fructul este o capsulă, bacă, drupă sau nuculă. Fami1ia Myrtaceae Sunt arbori cu glande secretoare de uleiuri eterice în frunze, care sunt întregi, nestipelate, sempervirescente. Florile pe tipul 4 sau 5, cu numeroase stamine și gineceu inferior. Fructele sunt bace
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
fiecare avînd cîte două ovule anatrope). La fructificare fructul apare 10-locular din cauza aparițeiei în fiecare locul a unui perete fals (septum). Fructul este o capsulă septicidă, cu 8-10 semințe albuminoide. Genul Linum (inul) are cea 230 specii, răspîndite оn regiunile temperate și subtropicale. L. usitatissimum L. este o plantă anuală, cu flori albastre, cultivată atît pentru fibre, cît și pentru ulei. Semințele conțin 30-40% ulei sicativ, substanțe mucilaginoase, proteide, un heterozid cianogenetic (care se transformă în acid cianhidric, dar în cantități
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
vulgare (fenicul) etc. Sunt plante lemnoase sau erbacee, cu frunze simple sau compuse, cu flori heterochlamidee, dialipetale sau gamopetale. Gineceul este sincarp, cu numeroase ovule dispuse parietal. Sunt răspîndite mai ales în regiunile tropicale și subtropicale, mai rar în zonele temperate. Cuprinde ordinele: Dilleniales, Theales, Violales, Capparales, Salicales, Begoniales, Cucurbitales, Malvales, Ericales, Ebenales, Primulales. Cuprinde plante erbacee sau subarbustive, cu caractere de primitivitate (au traheide scalariforme în xilem). Florile sunt mari, bisexuate și heterochlamidee, cu petale mari, care le dau valoare
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
această familie este prezența unor heterozide cu gust picant (hreanul, muștarul, ș.a.). La fel sunt multe specii care înfloresc o singură dată și anume în ultimul an de viață. Familia cuprinde peste 3500 specii cosmopolite răspîndite mai ales în regiunile temperate. Reprezentanți: Floarea este formată din: peduncul floral, receptacul, sepale, (totalitatea lor formează caliciul), petale, (totalitatea lor formează corola), stamine, (formează androceul) și carpele, care formează împreună, gineceul. Aau sămânță cu 2 cotiledoane.
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
mirodeniile sale. Și mai la nord este poziționată o altă insulă a arhipelagului, mai puțin cunoscuta Pemba. Clima Tanzaniei este variată. Căldura și umiditatea domină zona de coastă, în timp ce regiunile mai înalte din centru se află sub o influență climatică temperată. Tanzania se confruntă anual cu 2 sezoane ploioase; unul mai lung și mai aspru (din martie până-n mai) și unul mai scurt (din noiembrie până-n ianuarie). Din punct de vedere administrativ-teritorial, Tanzania este împărțită în 25 de regiuni: 20 se
Geografia Tanzaniei () [Corola-website/Science/302917_a_304246]
-
Africa de Est, între Kenya și Mozambic, mărginită de Oceanul Indian. Coordonate geografice: Suprafață: "notă:" inclusiv insulele Mafia, Pemba și Zanzibar Graniță pe uscat: Lungime țărm: 1.424 km Drepturi în larg: Climă: variază de la tropicală (de-a lungul coastelor) la temperată (zonele mai înalte) Forme de relief: câmpii - de-a lungul coastelor; podiș - în centru; zone înalte - în nord și în sud Puncte de minim-maxim: Resurse naturale: hidroenergie, staniu, fosfați, mine de oțel, cărbune, diamante, pietre prețioase, aur, gaze naturale, nichel
Geografia Tanzaniei () [Corola-website/Science/302917_a_304246]
-
cărți asupra Republicii", despre determinismul climatic și cheia diferitelor forme de guvernare (geografia și clima), considerându-i pe cei de la sud ca fiind cei mai supuși, pe nordici ca fiind cei mai greu de stăpânit și pe cei din mediul temperat ca fiind cei mai echilibrați, încadrându-i aici pe francezi. Étienne Pasquier (1529-1615) a scris "Cercetare istorică asupra Franței", găsind originea Franței în civilizația galilor (galicanism). În lucrare el face referiri la numismatică, arheologie, politică și religie. Lancelot Voisin de La
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
motetului vocal și a ricercarului instrumental. Compozitorul care a realizat sinteză a tot ce s-a scris până la el, deschizând, în același timp perspective noi conținutului și formei de fugă a fost Johann Sebastian Bach. Prin lucrările sale Clavecinul bine temperat și Arta fugii, Bach a fundamentat științific și expresiv principiile de structurare a acestei forme, demonstrând, prin modele neegalate până în zilele noastre, perspectivele mari și potențialul inepuizabil al fugii. În funcție de numărul temelor, o fugă poate fi simplă, dublă, triplă. Deasemenea
Fugă (muzică) () [Corola-website/Science/304696_a_306025]