2,542 matches
-
legifera a reprezentat o ispită mult prea mare pentru a nu i se da curs. În acest sens, toți urmașii lui Boileau, ca și Boileau însuși, de altfel, au căzut de multe ori în păcatul orgoliului, subsumându-și discursurile unei tonalități atotștiutoare, ipostaziindu-se în deținătorii adevărurilor artistice esențiale și ducând astfel la crearea unor texte ce țin mai mult de critica normativă decât de cea descriptivă. Pe de altă parte, această postură omniscientă este necesară pentru că impunerea unor principii nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
prin disprețul față de aceste creaturi "neterminate" care își alocă dreptul la judecăți literare. Este, astfel, scoasă în evidență impostura pentru a servi drept contra exemplu viitorului critic care este sfătuit să-și cunoască mai întâi propriile limite. În acest sens, tonalitatea poemului se schimbă în una mai moderată, făcându-se trecerea de la persoana a III-a a adevărurilor generale la persoana a II-a a intențiilor didactice. Astfel, un critic valoros trebuie să aibă geniu, bun gust și educație. Sunt elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vreo câteva ceasuri și să nu dureze zile și nopți întregi, iar repartiția acestora, la fel ca și în cazul tragediilor să se facă în cinci acte, indiferent dacă italienii se mulțumesc numai cu trei. (subl. n.)"172 Dincolo de modulațiile tonalității, se observă la nivelul conținutului, strictețea, oarecum excesivă, în ceea ce privește respectarea principiilor clasice. Nu se admit derogări, nu se tolerează excepțiile. De pe aceste poziții rigide este respins, de altfel, și Shakespeare, despre care teoreticianul german afirma: " Confuzia și lipsa de verosimilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de îndrumător, deținător al soluțiilor salvatoare, resimțindu-se orgoliul celui care consideră că are întru totul dreptate în convingerile sale, cel care își arogă dreptul de a ordona destinele dramaturgiei germane sub semnul canonului clasic. Pe de altă parte, dincolo de tonalitatea oarecum superioară, există intuiția justă a modelului care nu trebuie să sufoce, ci să ducă la crearea unor opere originale, la fel de bune sau poate superioare și care să poarte amprenta individualității. De aceea, această ultimă frază a fragmentului citat dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pentru că observațiile ce vei întâlni pentru oricine pot să fie de folos și chiar pentru crezutul poet despre care ne va fi vorba, de va voi să asculte și altădată să ne facă ceva versuri mai bunicele." Cu toate acestea, tonalitatea lingușitoare și precaută nu este decât o aparență, după cum o sugerează ironiile destul de evidente din finalul frazei, căci articolul în întregul său reprezintă o critică extrem de acidă, făcută din perspectiva orgolioasă a unui maestru către un novice. Această revărsare sarcastică
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu este mort, ci este punctul suprem al unei ierarhii concept esențial al clasicismului. Prin Hulme, se deschide, de fapt, o direcție destul de importantă în modernism, așa cum a fost reprezentată de Pound, Eliot, Wyndham Lewis, Middleton Murry, direcție subsumată unei tonalități religioase.264 Transpunerea acestei viziuni a limitării în poezie presupune o raportare mai acută la contingent, o conștientizare a granițelor precise în care se poate mișca ființa umană, conștientizare care asigură o anumită pace interioară, o seninătate, opusă pesimismului romantic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
celuilalt, atitudinea reacționară s-a manifestat mai mult dintr-o singură direcție, unilateral. Prin această reevaluare a principiilor clasice se produce un fel de insurgență inversă, care aruncă sub semnul negativului atribute estetice prețuite până în acel moment. Se observă astfel, tonalitatea peiorativ ironică din finalul citatului. Același lucru se întâmplase cu un secol înainte prin revoluția romantică, revoluție ce a dus la resemantizarea în cheie denigratoare a trăsăturilor clasice impersonalul devine răceală, rigurozitatea este percepută drept uscăciune, claritatea drept ariditate "Soliditatea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
existență simultană și alcătuiesc o ordine simultană." Simțul istoriei, prin aspectele menționate anterior, îl face pe scriitor să fie legat de tradiție, dar îi asigură totodată conștiința locului său în timp. La nivelul stilului, se observă la Eliot folosirea unei tonalități ce predispune la generalizare frazele devin închegări ale unei atitudini puternice, ale unor certitudini. Se conturează o manieră axiomatică de a transmite adevărul propriu, care se transformă, astfel, în adevăr general. Siguranța demonstrației, a împletirii argumentelor și a impunerii finale
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
poate și rodul entuziasmului de tinerețe al autorului care, în 1923, când scria acest articol, avea 34 de ani. Mai târziu, însuși Eliot va recunoaște că a dat dovadă de "multă convingere și înflăcărare" în susținerea ideilor. Tot într-o tonalitate ironică se deschide și partea a patra și ultima a textului, prin care se subliniază, încă o dată, diferențele între "cei atât de siguri că au fost chemați și aleși" adepți ai criticii impresioniste și "aceia care depind în mod rușinos
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
unui titlu interogativ sugerează dorința clarificării acestui concept prin raportare la posibile definiții. Însă chiar dacă natura textului este de a stabili coordonatele generale ale acestei noțiuni, nu de a mărturisi o afiliere directă, aceasta se resimte, în mod implicit, prin tonalitatea apologetică pe care autorul o folosește. De asemenea, după cum o sugerează explicațiile din incipit, alegerea subiectului este și în legătură cu numele societății în cadrul căreia a fost ținută conferința. De altfel, pentru Eliot, poetul latin și cultura din care provenea reprezentau repere
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
chiar când le trăiește, le contemplă cu un ochi străin, cu un calm propriu clasicului."319 Se accentuează, astfel, o anumită neutralitate asumată, o detașare de desfășurarea existențială pentru a-i putea studia mai bine mecanismele. De observat, de asemenea, tonalitatea generalizatoare pe care o folosește aici Călinescu, transferând noțiunea de clasic într-un domeniu ce depășește sfera esteticului, un domeniu ce ține mai mult de o dimensiune ontologică. Plăcerea tipizării se manifestă și aici, autorul analizând de fapt multiplele fațete
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
expresii. Dacă o vom face, atunci vom vedea că ceea ce se distinge și se opune prin ele nu este „gândirea“ și „vorbirea“, ci un mod neatent, superficial sau confuz de a gândi și unul chibzuit, temeinic. Expresia feței, a privirii, tonalitatea vocii și alte caracteristici ale atitudinii noastre, atunci când rostim aceste expresii, nu sunt simpli însoțitori ai exprimărilor verbale. Ele reprezintă indici dintre cei mai importanți pentru acel context în care am învățat să folosim expresiile. În acele situații în care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
însoțitori ai exprimărilor verbale. Ele reprezintă indici dintre cei mai importanți pentru acel context în care am învățat să folosim expresiile. În acele situații în care copilul învață un cuvânt ca „sigur“, observă Wittgenstein, un rol foarte important îl are tonalitatea vocii și expresia feței celor care îl pronunță. „Cuvântul este, înainte de toate, purtătorul acestei tonalități a vocii.“ Dacă suntem întrebați care este semnificația unor expresii ca „a crede“, „a ne îndoi“, aducem o clarificare dacă le ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
care am învățat să folosim expresiile. În acele situații în care copilul învață un cuvânt ca „sigur“, observă Wittgenstein, un rol foarte important îl are tonalitatea vocii și expresia feței celor care îl pronunță. „Cuvântul este, înainte de toate, purtătorul acestei tonalități a vocii.“ Dacă suntem întrebați care este semnificația unor expresii ca „a crede“, „a ne îndoi“, aducem o clarificare dacă le ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 281 înlocuim cu tonul vocii, expresiile feței și gesturile pe care le-am
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
problematizează la modul grav (ca în Treptele iertării, în Macarale la marginea orașului și în alte pagini), rostirea, alta decât cea ținând de "realismul" străzii, e mai puțin personalizată. În totul, frazarea eruptivă din tinerețe, comportă, o dată cu Aventuri lirice, o tonalitate grațios-gânditoare. Că, încrezător în fenomenul românesc, polemistul se înscrie printre prestigioșii creatori de frumos-spiritualizat, e de domeniul evidenței. Cu aproape patru decenii în urmă, el vorbea despre europenismul nostru: "Să nu uităm (...) că pe veșmintele, de gală sau de lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Post-ospicii). I Tensionat și imprevizibil, debutantul practică dicțiunea voit-plebee, minimalizând formele poeticii consacrate cărora le suprapune ostentativ fabulația cvasi-argotică. Confesiune sacadată, deliberat familiară (punctată cu îngăimări, cu ăăă), micro-scenarii difluente, montaj inteligent evitând la timp aplatizarea acestea conferă discursului o tonalitate voios-teatrală, bazată pe simultaneizarea antinomiilor. Anterior, Arghezi se amuza cu laicizarea cerului mitic elin: "Apollo-i profesor de mandolină", "Hercule-i petrolist dactilograf / Și Joe însuși, farmacist de treabă..." Analog, Liviu Ioan Stoiciu pune între paranteze noimele sacrului mitologic și, concomitent, supradimensionează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de cazaci în Polonia și Ucraina în 1648. Aria culturală așkenază nu a rămas, bineînțeles, departe de aceste așteptări mesianice, dar scriitura sefardă a suferinței, în cronici, povestiri și meditații diverse, este în mod deosebit influențată de ele. Conținutul și tonalitatea discursurilor așkenaze și sefarde au coincis, într-adevăr, cu încercări istorice diferite. Exilul sefarzilor a căpătat imaginea rătăcirii. Ei l-au abordat păstrând în memorie timpul fericit al șederii pe pământ iberic, cu momentele ei de glorie, atât sub musulmani
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
evreiești în Peninsula Iberică în ultimul deceniu al secolului al XV-lea. [...] Pentru prima oară din Antichitate, așadar, citim un răspuns al istoricilor evrei răspuns plural la un eveniment istoric extraordinar"46. Ne putem întreba totuși dacă aceste producții de tonalitate istoriografică, chiar dacă apariția lor este mult posterioară evenimentelor, nu au fost receptate mai întâi de cititori ca mărturii ale suferințelor îndurate, susceptibile să le întărească și perenizeze memoria. De fapt, odată cu ele, ne aflăm în fața unui corpus care se prezintă
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
în ghearele Inchiziției. În cronica sa Mica ordine a lui Eliyahuyyy, scrisă în 1523, Eliyahu Capsali, evreu cretan de origine bizantină, avea să fie profund influențat, la rândul lui, de exilații spanioli ajunși pe insulă. Cartea este marcată de o tonalitate mesianică inspirată din Biblie, iar sultanii otomani capătă aura de izbăvitori a lui Cirus cel Mare, care redă evreilor pământul lui Israel după robia babiloniană ce a urmat distrugerii Primului templu în 586 î.Hr. Citim în această cronică: "Astfel sultanul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
în secolul al XVI-lea și-a pus într-adevăr amprenta pe scriitura istorică așkenază din modernitate, inspirația mesianică de care era, în parte, animată a influențat considerabil noul centru al iudaismului mondial care avea să apară în Europa de Est. Prin tonalitatea lui mesianică, hasidismul, care se naște și se dezvoltă în zona așkenază în secolul al XIII-lea, amintește de curentele apărute în lumea sefardă după expulzare, care mizau pe speranță. Legendele apocrife care circulă despre fondatorul hasidismului, Baal Shem Tov
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Le Figaro littéraire din 7 iunie 1958, el evocă pentru prima oară exterminarea în sensul unui autosacrificiu. Acest text servește mai târziu drept prefață la ediția franceză a Nopții lui Wiesel, versiune destinată publicului creștin și european și cu o tonalitate mult diferită față de originalul îm idiș, care debordează de furie împotriva persecutorilor creștini și europeni 32. Pentru Mauriac, tânărul supraviețuitor Wiesel îl evocă pe Lazăr revenit la viață, iar victimele evreiești pe Hristos urcat pe cruce pentru a mântui omenirea
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ei înșiși la sacralitate. O povestire sacră care ținea de acum loc de istorie și urzea memoria genocidului cu mai multă forță decât orice carte. Se produce astfel un soi de întâlnire între o memorie în formare care capătă o tonalitate religioasă și niște ritualuri colective al căror aspect religios nu este de neglijat. Din această perspectivă, organizațiile de supraviețuitori preferă curând să construiască monumente mai degrabă decât să publice "cărți ale amintirii". Astfel, numărul acestora din urmă ajunge de la douăsprezece
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
îndeplinirea datoriei de memorie în legătură cu Holocaustul ar scuti-o, cel puțin provizoriu, să se achite de alte "datorii" de aceeași natură. Chiar și înaintea Războiului de Șase Zile, încă din 1961, reacția iudaității franceze la procesul Eichmann anunța amploarea și tonalitatea pe care le va căpăta identificarea ei cu Israelul. Acestei puneri la contribuție a amintirii genocidului, în Franța, pentru apărarea statului evreu, îi putem găsi diverse motive. Pentru început, apelurile repetate ale lui Nasser la distrugerea și anihilarea Israelului provocau
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
30:19. ccccc Sau khurban, khurbn etc. ddddd Endlösung în germană. eeeee Mai multe ocurențe, printre care Leviticul, 1:13. fffff Facerea, 22. ggggg Dar care poate totodată, în uzul curent, într-un sens perfect neutru și lipsit de orice tonalitate religioasă, să desemneze pur și simplu "victima" individuală, inclusiv victima unui simplu accident. hhhhh Isaia, 56:4-5: "Pentru că așa zice Domnul către fameni: Celor care păzesc zilele Mele de odihnă și aleg ceea ce Îmi este plăcut Mie și stăruie în
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
comuniune cu ființele umane, cu natura, cu cosmosul, cu știința și chiar cu tehno-știința. Numai prin emergența acestui nou sentiment religios, monstrul devorator al tehnoștiin-ței va dobândi o față umană. Stilul cărții este alert și simplu, pe înțelesul tuturor, iar tonalitatea textului acoperă un vast spectru: de la informație doctă la ironie, de la analiză minuțioasă la viziune poetică. De fapt, cîteva pagini ale cărții ne lasă să întrevedem, ascuns în străfundurile ființei profesorului Tiberiu Brăilean, un suflet de poet. Cu aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]