1,605 matches
-
Casota este un sat în comuna Glodeanu-Siliștea din județul Buzău, Muntenia, România. Se află în extremitatea sudică a județului, în Câmpia Bărăganului. Primele atestări documentare apar la jumătatea secolului XIX și atribuie localității toponimul Oața prin referiri repetate la moșia cu același nume, aflată în proprietatea șerdarului Athanasie Casotta (nume menționat în documentele vremii și sub formele: Kasotta, Gazoti, Casotti, Cașoti, Cazoti). Pisania bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Casota, ce-l
Casota, Buzău () [Corola-website/Science/300801_a_302130]
-
Varlaam, Direcția Silvică Buzău a companiei de stat Romsilva întreține două cabane de vânătoare: cabana Coceanu, pe râul Bâsca Mare, și cabana Vadu Oii, pe Bâsca Mică. Denumirea comunei provine de la numele principalului său sat, denumit astfel după pârâul Tega. Toponimul "Tega" este considerat într-un articol de Gavril Fulgeriș a fi de origine dacă, cu sensul de "râpă", dar această ipoteză este infirmată de filologul Corneliu Ștefan, care consideră că vine de la cuvântul slav "tiaga". Portul și tradițiile comunei sunt
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
încadrați în rândul feudalității maghiare. Exista de asemenea o localitate cu numele Caian- Vama între Gherla și Cluj, cu o deviere în stânga, la 17 km de șoseaua naționala și ar fi util a cunoaște istoria acelei localități. Sunt prezente unele toponime ca: Drumul lui Caian lângă comuna Chinteni, existând posibilitatea unei prosperități a familiei în zona Clujului, iar după pârjolul tătăresc de la 1241, o parte a familiei să fi ajuns în Comitatul Solnoc-Dabaca. Cu nume de familie apare în 1618, în
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
Crișului, se află situată pe paralela de 46 59` latitudine nordică și pe meridianul de 22 3`30`` longitudine estică, la o altitudine de 270 m, la ieșirea Crișului Repede din defileul care-i poartă numele, lucru redat și de toponimul localității. Marchează limita sud-estică a depresiuni Vadului, depresiune “golf” dintre Munții Pădurea Craiului și Munții Plopișului, depresiune ce poartă numele localității, ea fiind cea mai mare și mai importantă din zonă. Este străbătută de drumul european E60, la o distanță
Vadu Crișului, Bihor () [Corola-website/Science/300877_a_302206]
-
național DN 24 face legătura între comună și celelalte localități din județul Botoșani. Satul Românești, reședința comunei, este unul din cele mai vechi sate din zonă, menționat însă sub numele de Băscăcăuți, transformat mai apoi în Băscăceni și apoi Boscoteni. Toponimul Gura Bașeului are în vedere tot zona satului Băscăceni. Din documentele vremii se desprinde informația că prin Gura Bașeului se înțelegea tocmai această regiune, deoarece pârâul cu acest nume se vărsa în dreapta Prutului, în această zonă. Aici a existat un
Comuna Românești, Botoșani () [Corola-website/Science/300922_a_302251]
-
anul 1950, prin lege i s-a desființat autonomia comunala, fiind atașat din punct de vedere administrativ că sat de comună Vistea, iar în anul 1968 este atașat că sat de comună Ucea. În legătură cu numirea satului Feldioara facem mențiunea că toponimul „cetatea" din hotarul satului situat la distanță de aproximativ 350 m miazăzi de vatra satului, indică cu exactitate locul unde a fost construit în secolul al II-lea e.n. castrul român. Toponimul „cetatea" a intrat în conștiința locuitorilor o dată cu zidirea
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
Ucea. În legătură cu numirea satului Feldioara facem mențiunea că toponimul „cetatea" din hotarul satului situat la distanță de aproximativ 350 m miazăzi de vatra satului, indică cu exactitate locul unde a fost construit în secolul al II-lea e.n. castrul român. Toponimul „cetatea" a intrat în conștiința locuitorilor o dată cu zidirea castrului și i-a rămas numirea în vorbirea curentă a satului până azi. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Ucea se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
numele a fost ortografiat ca "Bordeiul Verde" și "Bordeiu Verde". Pe teritoriul comunei au fost descoperite vestigii istorice datând din epoca neolitică, aparținând culturilor Boian și Gumelnița, precum și urme de locuire din perioada migrațiilor sarmatice și pecenege (secolele II-XI e.n.). Toponime aparținând comunei, deși nu implicit localității, sunt printre cele mai vechi toponime rurale din județul Brăila, menționate în documente. Astfel „Șchiaul” este atestat într-un hrisov a lui Radu cel Mare din 1505, la numai 27 de ani de la prima
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
comunei au fost descoperite vestigii istorice datând din epoca neolitică, aparținând culturilor Boian și Gumelnița, precum și urme de locuire din perioada migrațiilor sarmatice și pecenege (secolele II-XI e.n.). Toponime aparținând comunei, deși nu implicit localității, sunt printre cele mai vechi toponime rurale din județul Brăila, menționate în documente. Astfel „Șchiaul” este atestat într-un hrisov a lui Radu cel Mare din 1505, la numai 27 de ani de la prima atestare documentară a județului Brăila, în hrisovul lui Ștefan cel Mare din
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
în locuiri temporare și de multe ori în locuințe subterane, după cum se poate observa din mărturiile călătorilor străini de la mijlocul secolului al XIX-lea. „"Bordeiului acoperit de verdeață"” era o prezență obișnuită în stepa Brăilei. Prima mențiune documentară a unui toponim de pe teritoriul actualei comune Bordei Verde, apare într-un hrisov al voievodului Radu cel Mare din 18 iulie 1505. Este vorba de moșia „"Șchiaul"”, moștenire lingvistică pe care o regăsim în vechea denumire a actualului sat Constantin Gabrielescu, și anume
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
comune Bordei Verde, apare într-un hrisov al voievodului Radu cel Mare din 18 iulie 1505. Este vorba de moșia „"Șchiaul"”, moștenire lingvistică pe care o regăsim în vechea denumire a actualului sat Constantin Gabrielescu, și anume „Șcheaua Nouă”. Prezența toponimului „"Șchiaul"” a fost de-a lungul timpului interpretată ca atestând existența actualului sat Constantin Gabrielescu, ca una din cele mai vechi localități din județ, lucru devenit deja un loc comun în prezent. Chiar dacă hrisovul atestă pentru prima dată un toponim
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
toponimului „"Șchiaul"” a fost de-a lungul timpului interpretată ca atestând existența actualului sat Constantin Gabrielescu, ca una din cele mai vechi localități din județ, lucru devenit deja un loc comun în prezent. Chiar dacă hrisovul atestă pentru prima dată un toponim legat de comuna Bordei Verde (prezența "moșiei Șcheaua", care acoperea și porțiuni din suprafața actuală a comunei), aceasta nu are nici o legătură cu atestarea vreunei localități componente. În secolul XIX a existat un sat cu denumirea „Șchiaua” dar acesta era
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
drum. Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba, săpat în movila Bordei-Verde, aflată la ieșirea de sud a actualului sat, pe drumul spre Târlele Filiu, în apropiere de intersecția acestuia cu DJ-211. Originea toponimului este confirmată de studii recente care arată că prima atestare documentară a numelui de Bordei Verde datează cel puțin din anul 1861, fiind folosit în mod continuu din acel moment. Cârciuma reprezenta un punct important de reper în stepa Brăilei
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
Călmățuiu de Sus este o comună în județul Teleorman, Muntenia, România, formată din satele Băcălești, Călmățuiu de Sus (reședința) și Ionașcu. Numele istoric al satului reședința de comună este BĂȘEȘTI, nu Călmățuiu de Sus. Toponimul tradițional, Bășești, este cel folosit în mod curent, deși nu are statut oficial. Explicația renunțării la denumirea generală tradițională pare să fie interpretarea să, în mod eronat, drept termen indecent. Satul Ionașcu este desemnat adeseori prin expresia "La cătun", "În
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
utilității unor vase ceramice așa de mari, a căror resturi se mai puteau vedea de-a lungul veacurilor în zonă și care au dus la concluzia că numai niște uriași ar putea să le folosească. Același respectabil autor susține că toponimul Podu Gogoronii provine de la cuvântul daco-trac go-ghora, care înseamnă bou mare, care reduplicat înseamnă mulți boi mari, adică cireadă, arătând existența pe acele vremuri a Zimbrului (Bourului) în Poienile Maotei. Acest lucru este ușor de crezut câtă vreme ”bizonul” nostru
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
obiceiul împreunișului oilor într-o adevărată sărbătoare. Acest obicei pastoral are loc primăvara, atunci când oile sunt separate de miei. Măsurișul a devenit astăzi o manifestare de mare amploare, ce îmbină folclorul muzical-coregrafic cu tradiția într-un cadru natural de excepție. Toponimele sunt legate de: Costumele populare, țesăturile, culorile, broderiile sunt asemănătore cu cele din întreaga zonă a Meseșului dar și cu cele din apropiere, cum ar fi: Bistrița Clujul, Bihorul ori Maramureșul. Portul popular femeiesc este format dintr-un "spăcel" (ie
Pria, Sălaj () [Corola-website/Science/301824_a_303153]
-
dominației otomane localitatea se numea "Canat Calfa". După 1877 aici vin veterani împropietăriți prin decrete regale, din regat și din Ardeal. Satul se află la cca 4 km vest de Comuna Dorobanțu (DN 222-Topolog-Cerna). Denumirea „Meșteru” din 1963 este traducerea toponimului turcesc. Locuit în exclusivitate de români care se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor domestice și apicultură. Are Școală și Biserică. Este situat pe versanții unui pârâu ce izvorăște din estul satului și care curge sinuos spre Dorobanțu, apoi, „șiret
Meșteru, Tulcea () [Corola-website/Science/301850_a_303179]
-
a comunei este de 11879,60 ha. Clima este temperat continentală, cu veri fierbinți și cu precipitații slabe; ierni geroase, cu vânturi puternice. Temperatura medie anuală: 11,1 °C. Cantitatea medie de precipitații: 457 mm anual. În punctul „Piatra Frecăței” (toponim: „Beroe”) se găsesc ruinele parțial dezvelite ale unei fortificații romane și bizantine (secolele I-VI și X-XII) și, in apropiere, ale unei basilici paleocrestine (secolele V-VI), la marginea fostului cimitir al așezării (secolele I-XII). În secolul al XIII
Comuna Ostrov, Tulcea () [Corola-website/Science/301855_a_303184]
-
De la începutul secolului al XIX-lea datele cu privire la Buhăiești se înmulțesc, iar alături de vechile familii ale satului apar noi nume, cum ar fi cel al lui Vasile Pogor, tatăl renumitului junimist cu același nume. De la Vasile Pogor-tatăl dăinuie și azi toponimul "Pogoreni" (în pronunția buhăieșteană, "Pogorăni") pentru fosta denumire Buhăieștii de Sus. Cel mai de seamă buhăieștean al secolului XIX avea să fie Costache Caracaș (1791-1859), fiu al lui Ioniță și al Ilincăi, personaj extrem de activ, convocat printre altele în 1857
Buhăiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301867_a_303196]
-
celei de-a treia sau a patra generații de proprietari cunoscuți. Tot cu această ocazie mai este reatestat și satul "Liudești pre Bârlad", care făcea parte din moșia Bârzeștilor, și sunt atestate satele Bănești și Tărăceni care astăzi sunt doar toponime care desemnează două trupuri de moșie aflate cam la 2-2,5 km. est de satul Bârzești. Începând cu catagrafiile rusești de la 1772-1773 și 1774, satul apare în toate celelate statistici. În anul 1907 o mare parte din clăcașii acestui sat
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
de zloți tătărăști". Nu peste mult timp Ion aprodul moare așa că, neavând copii, frații săi Lupul și Marușca se prezintă din nou în fața judecății domnitorului pentru succesiune. În secolul XVI satul a dispărut ca așezare umană, dar a rămas ca toponim ce desemna o moșie, apărând în numeroase documente de vânzare-cumpărare sub numele: Scanțirești, Canțirești sau Cănțărești, pentru ca la începutul secolului al XIX-lea să fie reîntemeiat de "bejenari hrisovoliți" aduși de noul proprietar, spătarul Petrache Cazimir, din ținuturile Bucovinei de
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
Mărișeanii unde au fost Mareș-judele" pe care l-a cumpărat cu "200 de zloți tătărăști". Pe 4 aprilie 1617, satul era nelocuit fapt atestat cu ocazia daniei făcute de domnitorul Radu Mihnea Marelui Armaș Pârvan. Satul va rămâne numai ca toponim până la sfârșitul secolului al XVIII-lea când va fi repopulat (parțial) cu ucraineni (ruteni) aduși de proprietara moșiei (Mănăstirea Sf. Sava din Iași) din nordul Bucovinei ocupat de austrieci în urma păcii de la Küçük Kaynargı din 1774.Din punct de vedere
Mărășeni, Vaslui () [Corola-website/Science/301892_a_303221]
-
germanic păgân) conduși de regele lor Atanaric (rom. ìntuneric). Acesta a dezlănțuit o persecuție împotriva confraților săi vizigoți, care îmbrățișaseră religia creștină; a poruncit să se construiască un șanț de apărare, cunoscut ca valul lui Athanaric. C. Giurescu bănuiește că toponimul "Ploscuțeni" provine de la numele principelui sau viceregelui brodnic Ploskuzeny, stabilit în zonă după bătălia de pe râul Kalka (1239), unde rușii au fost învinși de tătari (mongoli) în drumul lor spre vest. Pe de altă parte, Nicolae Iorga făcea aserțiunea că
Comuna Ploscuțeni, Vrancea () [Corola-website/Science/301890_a_303219]
-
pe atunci, „Capucodrului dencolo de apă”. În 21 decembrie 1514, când, după ce cumpărase satul București, Bogdan-Vlad Vodă îl dăruia Mănăstirii Voroneț, s-a făcut și o hotarnică, reluată și de hotarnicele de mai târziu, în care se întâlneau, printre altele, toponimele La Vlad, Câmpul lui Miclin, Pârâul Bălcoaiei, Pârâul Muncelului, Pârâul Runcul, Pârâul Toplița, Pârâul Voroneciorul, Poiana, Țarina lui Micle, Țarina Muncelului și Moara lui Isac, toponime care încredințează memoria unor străbuni localnici unui neam lipsit de memorie. Ca iobagi ai
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
hotarnică, reluată și de hotarnicele de mai târziu, în care se întâlneau, printre altele, toponimele La Vlad, Câmpul lui Miclin, Pârâul Bălcoaiei, Pârâul Muncelului, Pârâul Runcul, Pârâul Toplița, Pârâul Voroneciorul, Poiana, Țarina lui Micle, Țarina Muncelului și Moara lui Isac, toponime care încredințează memoria unor străbuni localnici unui neam lipsit de memorie. Ca iobagi ai călugărilor de la Mănăstirea Voroneț, bucureștenii Bucovinei au fost, generație de generație, martorii deselor conflicte hotarnice dintre călugării de la Moldovița, care stăpâneau Berchișeștii (cumpărat de Petru Rareș
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]