2,431 matches
-
se descurce într-un mediu ultradi-ferențiat, hipersensibil și bazat pe convenții fragile. Credința este încredere originară și oferă siguranță vitală, elimină arbitrarul. Ea este in-dispensabilă pentru atingerea unor niveluri mai înalte ale conștiinței. Crezînd, omul știe că există. Dorul de transcendență, sensul sacrului fac parte din ființa umană. O lume fără Dumnezeu nu poate exista. Cum spunea Emile Durkheim, credința ține de demnitatea umană, ea poate asigura o etică a demnității. Credința este o promisiune a binelui, este darul speranței într-
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
afective continuă să exercite o dominație considerabilă. Prin aceasta, raporturile cu celălalt sunt în același timp ceea ce poate ridica cele mai mari obstacole pentru fericire și ceea ce împiedică lucrurile să adâncească prăpastia insatisfacției. Toți marii filosofi moderni au insistat asupra transcendenței dorinței: Pascal nota că nu iubim atât lucrurile, cât drumul care duce la ele; în filosofia hegeliană, dorința omenească e definită ca negativitate și dorință de a fi recunoscut de celălalt; Nietzsche recuza utilitarismul în numele „voinței de putere”. Aici se
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
crească, reprezintă niște discipline exemplare de formare intelectuală, școli de rigoare și de raționalitate, un apel continuu la a înțelege, a contribui, a înainta pe calea spre adevăr. Mobilizând eforturile și disciplina demonstrației, știința este inseparabilă de o dinamică a transcendenței mereu interogativă, mereu deschisă. Ea deschide calea întrebărilor, relansează interogația și spiritul critic. Prin aceasta, ea constituie una dintre marile forțe ale viitorului care nu va permite fagocitarea culturii de către imperativele spectacolului și de către facilitatea consumeristă. Apoi, întrucât societățile deschise
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
că discursul lui Kantor despre manechine pare acum apropiat mai degrabă de acela al lui Bruno Schulz (autorul Manechinelor) decât de acela al lui Craig. Într-adevăr, dacă manechinul este la Kantor, ca și supramarioneta la Craig, un procedeu de transcendență și, prin aceasta, un model pentru actor, în schimb, spre deosebire de Craig, el îl interesează pe Kantor nu pentru că ar avea ceva din prestigiul anticilor idoli sacri, ci pentru banalitatea lui de obiect modern degradat, inferior. Transcendență și banalitate, iată o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Craig, un procedeu de transcendență și, prin aceasta, un model pentru actor, în schimb, spre deosebire de Craig, el îl interesează pe Kantor nu pentru că ar avea ceva din prestigiul anticilor idoli sacri, ci pentru banalitatea lui de obiect modern degradat, inferior. Transcendență și banalitate, iată o ambivalență esențială pentru Kantor, punct de vedere împărtășit și de Schulz, cel care, în volumul citat mai înainte, face elogiul materiei aflate „pe treapta cea mai de jos”, materie întruchipată, după părerea lui, de către manechin, această
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cea magică, pe care am numi-o, la un loc, ca fiind cogniția arhetipală. Semnificantul care unește cele trei căi cognitive ține de o absență, obținută prin simplificarea excesivă, prin abstracție sau prin credință. Căile cognitive ale contingenței, arhetipului și transcendenței elimină din natura (sau măsura) lucrurilor materiale sau spirituale rolul naturii umane sau cel puțin reduce acest rol la destin. Ele sunt căi ale cunoașterii reducționiste, mânate de criteriile purității logice și ale randamentului absolut. Toate explică fie partea, luând
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
este constituit din atomi înlănțuiți între ei în vid; cauzalitatea este imanentă și materială; nu există rațiune divină; totul trece, eternitatea e o ficțiune - sau, altfel spus, doar schimbarea este eternă; zeii nu există, și nici soarta ca modalitate a transcendenței; efortul îndreptat asupra propriei ființe face posibilă o modificare a individului. Tot atâtea teze care, preluate de la Leucip, nu variază și constituie fondul oricărei gândiri materialiste. De aici un monism filosofic care conduce la inventarea corpului unitar și material încă
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
antiplatoniciană - sofiștii, printre care și Protagoras, sclavul cumpărat de Democrit, o vor recicla: adevărul nu întreține niciun fel de raport cu ideile în sine, cu lumea inteligibilă sau cu vreo lume nevăzută, el este imanent, material, concret și revocă orice transcendență. Acolo unde este lumea se află adevărul. Fenomenul și senzația, iată premisele oricărui acces la adevăr. Simulacrul manifestă dinamica lumii, el există independent de orice formă a priori. Întrucât forma atomilor determină natura senzației, ne aflăm în fața - termenul nu exista
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
simulacrelor - nimic nu e posibil. Al doilea moment: mașinăria antiplatoniciană construită de Democrit funcționează așadar împotriva a ceea ce este adevărat, contra zeilor și a sufletului imaterial și depășește fabulațiile pitagoriciene reciclate de Platon. Ideea de soartă, care trimite la o transcendență, nu are sens; dacă există totuși, soarta este relativă la o serie de cauzalități materiale reductibile la un proces de cunoaștere. Democrit recurge la rațiune, pe care o consideră un instrument solid și o opune credințelor - în special celei referitoare
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
plăcerea apare încă de la înscrierea existenței individului în registrul naturii, în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de o transcendență juridică, de o morală normativă - iată imperativul categoric al hedonismului antiphonian... Adevăratele plăceri nu se află în tabăra artificiului cultural sau a ordinii societale. Nu civilizația dă măsura hedonistă. Pentru că bogăția ne aservește, onorurile ne obligă, iar familia ne îngrădește
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și a intențiilor din spatele lor. 6 Să terminăm odată cu barbarii! Această etică individualistă extinde politica și la etică, pe care o cheamă, o solicită și de care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu există mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas înainte în direcția lui Aristotel. Pentru că autorul Metafizicii n-ar renega considerarea Formei drept o calitate potențială a Materiei. Afirmându-și pur și simplu această opțiune metafizică, Eudoxos restaurează realitatea
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
rațională, deci înrudită cu greaca... Pioșenia exclude rugăciunea orientată în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de care creștinii - Ignațiu de Loyola, de exemplu - își vor aminti... A
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
țintă supremă dreptatea și își duce la bun sfârșit toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el însuși avizat în ceea ce privește modelul superior oferit de zei, Philodem demonstrează că transcendența nu pare niciodată mai dezirabilă ca atunci când provoacă imanența... XIIItc "XIII" LUCREȚIU și „voluptatea divină”tc "LUCREȚIU și „voluptatea divină”" 1 Huiduieli creștine la adresa filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu (cca 99 - cca 55 î.Hr.), târăște după el o proastă
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul este infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Înspăimîntător cu formă de șarpe, care pune În mișcare Apele Întunecate 11. Doceții Îl consideră a fi divinitatea de foc care i-a vorbit lui Moise din rugul aprins 12. El este imaginea În Întuneric a unui eon a cărui transcendență se află separată pe vecie, prin firmament, de lumea inferioară. Substanța lui este Întunericul, acțiunea lui constă În persecutarea sufletelor divine, care transmigrează dintr-un corp În altul. Valentinienii, al căror sistem, transmis nouă de Ipolit 13, pare a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și ființa umană) au excelat În utilizarea unui număr cît mai mare posibil de cărămizi, ajungînd În felul acesta la un număr foarte ridicat de transformări ale mitului. Să examinăm cîteva cazuri. Cain, de pildă, este la cainiți 240 reprezentantul transcendenței bune, fiind Însă considerat un personaj rău de către ofiți 241. Și mai instructivă se dovedește aprecierea Șarpelui. Paradoxal, grupările a căror denumire se referă la Șarpe, cum sînt ofiții sau naasenii, Îl consideră rău; Șarpele este Îngerul Nelegiuirii pentru naaseni
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
unul dintre ele: nu are nici origine, nici Început. Dacă ex hypotesi se stabilește un singur Principiu (iar aici totul se petrece printr-o decizie a minții, căci nici un fel de „experiență” nu ne poate informa asupra misterioaselor operații ale transcendenței), atunci Răul trebuie să derive din Bine. Pentru a-i explica apariția este nevoie de un mit, de mitul lui Lucifer cel prăbușit, al lui Iblis ori Samael. Sub aspect morfodinamic gnosticii au reinventat două mituri dualiste (al Trickster-ului feminin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cel prăbușit, al lui Iblis ori Samael. Sub aspect morfodinamic gnosticii au reinventat două mituri dualiste (al Trickster-ului feminin și al Trickster-ului masculin), pe care le-au utilizat În strînsă corelație cu scopul de a arăta imensa distanță care separă transcendența de lumea de aici. Spre deosebire de credincioșii bisericii catolice, gnosticii nu dispuneau de nici o autoritate care să le indice drumul prin jungla minții. Prin urmare, s-au folosit de toate posibilitățile pe care mintea s-a dovedit capabilă să le producă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vine să bată la ușa civilizației noastre În zorii erei moderne. Va trebui să recurgem la opera filozofului german Friedrich Nietzsche (mort la 1900) pentru a elucida chestiunea „morții lui Dumnezeu”. Mesager al noii ere, Nietzsche simte și proclamă că transcendența credinței platonico-creștine, care a dominat mai bine de două milenii civilizația occidentală, și-a pierdut valabilitatea, Încetînd să mai fie o sursă de energie vitală și de creativitate. Firește, acest lucru Înseamnă eliberarea omului de transcendență, Însă ceea ce este lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
simte și proclamă că transcendența credinței platonico-creștine, care a dominat mai bine de două milenii civilizația occidentală, și-a pierdut valabilitatea, Încetînd să mai fie o sursă de energie vitală și de creativitate. Firește, acest lucru Înseamnă eliberarea omului de transcendență, Însă ceea ce este lipsit de transcendență este neantul (das Nichts, sau acel nihil al catharilor), iar eliberarea devine „eliberare În neant” (Befreiung in das Nichts)2. În această situație, există o singură alternativă: fie să găsim un substitut ori Ersatz
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
platonico-creștine, care a dominat mai bine de două milenii civilizația occidentală, și-a pierdut valabilitatea, Încetînd să mai fie o sursă de energie vitală și de creativitate. Firește, acest lucru Înseamnă eliberarea omului de transcendență, Însă ceea ce este lipsit de transcendență este neantul (das Nichts, sau acel nihil al catharilor), iar eliberarea devine „eliberare În neant” (Befreiung in das Nichts)2. În această situație, există o singură alternativă: fie să găsim un substitut ori Ersatz al transcendenței - și acest substitut este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ceea ce este lipsit de transcendență este neantul (das Nichts, sau acel nihil al catharilor), iar eliberarea devine „eliberare În neant” (Befreiung in das Nichts)2. În această situație, există o singură alternativă: fie să găsim un substitut ori Ersatz al transcendenței - și acest substitut este credința luministă În Rațiune (Vernuftglauben), care nu reprezintă o „valoare tare”, fiind lipsită de orice justificare metafizică -, fie să acceptăm nihilismul ca pe o forță activă și să-i devenim instrumente. Această atitudine este definită de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
man legt Hand an, man richtet zugrunde”3. Verbul richten Înseamnă „a construi”, zugrunde Înseamnă „la pămînt”, iar combinația celor două cuvinte are Înțelesul de „a demola, a construi dărîmÎnd, a deconstrui”*. Dacă nihilismul este starea care decurge din „deconstrucția” transcendenței și atitudinea care urmărește transcendența pentru a o „construi distrugînd-o”, atunci este Îndreptățită observația că gnosticismul este reversul nihilismului, Întrucît este campionul transcendenței. S-a văzut că una dintre cele mai relevante caracteristici ale gnosticismului și ale celorlalte curente ale
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
richtet zugrunde”3. Verbul richten Înseamnă „a construi”, zugrunde Înseamnă „la pămînt”, iar combinația celor două cuvinte are Înțelesul de „a demola, a construi dărîmÎnd, a deconstrui”*. Dacă nihilismul este starea care decurge din „deconstrucția” transcendenței și atitudinea care urmărește transcendența pentru a o „construi distrugînd-o”, atunci este Îndreptățită observația că gnosticismul este reversul nihilismului, Întrucît este campionul transcendenței. S-a văzut că una dintre cele mai relevante caracteristici ale gnosticismului și ale celorlalte curente ale dualismului occidental este afirmarea extremă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]