7,855 matches
-
forțelor telurice, care parcă-și micșoraseră gravitația și-mi permiteau să zburd ca pe vremea copilăriei. În seara aceea am încropit câteva versuri. Astfel evocă poetul momentul de neuitat în care a început să scrie un volum de versuri destinat uitării... Si poetii spun lucruri trAsnite „Într-o zi dăruită / cu ape de ceruri / neauzit / m-a chemat grădina / Vino la mine / Vino! / N-a uitat niciodată/ clipele noastre de tăcere / de visare și dragoste / Voia încă o zi / de surâsuri
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
fel, risipite în presa locală, au fost adunate cu pietate de Daniel Săuca și publicate sub formă de volum (Homo silagenssis, vol. I, editoriale, articole, pamflete, eseuri, Caiete silvane, Zalău, 2006). Autorul dorește, după cum se vede, să le salveze de la uitare, deși în interesul lui ar fi ca toată lumea să le uite. Ce face un poet cu talentul lui Nicolae Sârbu are talent. Dar îl folosește abuziv și periculos (pentru nervii cititorului). Este ca un copil căruia i s-a dat
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
armată. Cum de am putut să fac așa o măgărie?! Colegii amuțesc. Așteaptă reacția lui Costel. Acesta devine trist și fața sa exprimă o infinită durere. Vezi, Corneluș, eu am așezat acel episod pe un raft și l-am destinat uitării. Chiar am reușit. Ai cuvîntul meu că acum cînd ne-am întîlnit, deja uiatsem totul. A fost foarte dureros pentru mine. Îmi pare rău, iartă-mă! Te-am iertat de atunci, dar acum ai descoperit o rană și din acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
îndoliată. "Aleluia! țipă locomotiva diesel. Aleluia!" Atenție, la linia unu se manevrează! S-a dus și acesta! În sala de așteptare, inutila sală de așteptare, se citeau stâlpii. Cineva a spart o sticla de vodcă de tocul ușii. Semn al uitării", zic unii. S-a dus! Un înger acar a schimbat macazul. Atenție la linia unu! Vă rugăm poftiți în vagoane! Nu mai avem locuri la fereastră. Hai, curaj, puteți urca fără bilete! Dumnezeu face deconturi pentru orice intenție de zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pașii se deșiră ca un pulover putred scame, al doilea pas a uitat de primul pas, al treilea îl neagă pe al doilea, al patrulea se rușinează de al treilea, al cincilea se crede unic. Mersul este o încremenire în uitare. Trece neștiutul dintotdeauna; pașii, o simfonie de incertitudini; ploile au spălat urmele, vântul a șters ridurile, zăpezile au albit atingerile, dar neștiutul trece și mereu este altul, și mereu ascunde necuprinsul ca pe o virginitate de înger. Rugăciunea inimii într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
inconștientul, resuscitare a ceea ce nu mai este. Ambulanțe prin vene grăbeau clipele spre un crematoriu al concretului difuz, inodor, insipid. Memoria asociativă este cea care grăbește derularea percepției sau o îngreunează. Ea leagă imaginile, completează lipsurile sau uneori trunchiază prin uitare. Memoria oferă persistență retinei, îndulcind trecerea de la o fază la alta. Domnule rezident, privește boul ăsta în ochi, dar privește-l adânc și vei înțelege că omul nu-i decât o suprapunere de lentile: unele compatibile, altele se fac cioburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lan cu grâu, atâta timp cât moartea și viața își succed în egală măsură cerul. Eu, posibil, într-o conștiință iresponsabilă de înger. Despre ce dragoste îmi vorbești, părinte Petru? Dorul, o clipire de pleoapă, de fluture, de frunză. Bate vântul a uitare în cer, pe pământ, în sânge. Mâine voi răspunde "prezent" într-un bob de nisip. Te rog, lasă-mă să repet memoria stâncii, memoria mării, memoria înecaților. Genia, părinte sunt pentru înstrăinare, zilnic înstrăinarea îmi trece pragul. Coboară înstrăinarea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de vas, moare ultimul. Dumnezeu, atent, a schimbat discul. În ritm de vals, flăcările imitau legănatul corăbiilor deasupra tăciunilor aprinși, plutirea era precum o curgere între două incertitudini. În orgile heruvimilor, cântau cenușa pentru foc, focul pentru vânt, vântul pentru uitare. Aleluia! Deasupra prăpădului, nimeni nu mai ploua pentru nimeni. Dansează, Genia mea, dansează! Este nunta noastră. Am așteptat-o jumătate de viață, nu te jena, nici eu nu cunosc bine pașii. Să imităm ritmul flăcărilor, să ne lăsăm prinși până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așchiile de clopot descompuneau sunetele în hău. Pompierii au fotografiat labirintul cu timpanele sparte, arhimandritul Ioan a semnat procesul-verbal, obștea a cules până în ziuă fâșii carbonizate de sfinți. Martirii fotografiilor arse resuscitau memoria cenușii. Pe valea Bârgăului, vântul sufla a uitare. Ambulanțele au sosit primele. Tocmai de la Beclean se auzeau țipetele mașinilor cu girofar albastru. Moartea, la fiecare două secunde, respira prin sirena automobilului; moartea era bolnavă de plămâni, șuierul strident înspăimânta bornele kilometrice. De-a lungul șoselei, noxe de inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
întâlnire mai sarcastic, dar cui îi mai arde să fie ironic cu moartea? Prietenii mei au fost în recunoaștere; probabil, vor să refacă drumul cu ochii închiși. După miros, sigur nu mă vor regăsi, put a pământ. Moartea ține evidența uitărilor; scârnăvia mă rabdă ca pe un dispreț de toamnă săracă; prietenii mei, cel puțin, până la noapte, până mâine, mă vor identifica după propriile nevoi. Tătuța nu a fost niciodată intim cu moartea, cât a putut a dus-o de nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fost așteptat mă așteaptă, sigur mă așteaptă! Iisuse, trece paharul acesta plin de furtună! Iisuse, primește-mă ca pe o furtună până la capăt după ce-l beau! Au trecut 2000 de ani și încă nu te-ai epuizat. Peste câteva zile, uitarea, precum o îmbrățișare de frunze, se va așterne peste mine. Doamne, deschide-mi fereastră în dreptul inimii! Mămuța spunea că în cer grâul face spic fără să fie ascuns sub brazdă. Mămuța! Maică Preacurată, ce se ascunde pe partea nevăzută a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de 25 de milioane de imigranți intrați prin această poartă a Americii Între 1900 și 1920. Pe lîngă admirația față de meticulozitatea americană (jos pălăria pentru cine se gîndise să-i numere bob cu bob și să nu-i lase pradă uitării pe toți cei ce meșteriseră Într-un fel sau altul la făurirea Statelor Unite!), trăiam bucuria că Îndrăzneala Floarei de a lua În piept aproape singură Mediterana și Atlanticul nu rămăsese fără urme În Lumea Nouă. Dar cîți ani să fi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pus o dată să Închid ochii...“ Nu continuase, simțind că nu se poate să nu-mi amintesc. Sărutul acela furat și nevăzut de cei șapte ani ai ei era tot ce aveam noi În comun mai de preț, mai de nedat uitării. Luînd-o de brațul stîng, exteriorul degetelor mele i-a evaluat pe dată sînul. Volum și fermitate de luat În seamă, Însușiri ce nu se mai integrau imaginii ei de la șapte ani. Nu ne hotărîserăm Încotro s-o pornim prin oraș
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
era pe atunci capătul vizibil al axei În jurul căreia se rotea Europa. Între cele două războaie, osia avea să scoată capul În Cehoslovacia, apoi În Uniunea Sovietică. Astăzi, acest sîmbure de spațiu cît un miez de lume se cufundă În uitare undeva În Ucraina. Dar toate proiectele de toponimie ideală și atacurile (aș zice că erau doar niște ciupituri ale nostalgiei) s-au destrămat odată cu miracolul din iulie. Era În 1991. CÎștigasem un loc Într-o tabără internațională de vacanță undeva
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu eterna căutare a Graalului se Încheie cu o nuntă ca dovadă că, și dacă vrem, nu scăpăm atît de ușor de amprenta genetică a basmului. Drept care o evoc aici și pe a noastră fiindcă nu vreau să las În uitare o scenă aparte. Procesiunea se Îndrepta de la blocul meu din Micul Canion spre Biserica Capra din Pantelimon, ale cărei clopote au fost făcute să răsune atît de viu de Nicolae Steinhardt În Jurnalul fericirii. Un vecin rămas mai la urmă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
eveniment a antrenat o serie de catastrofe de ordin psihologic și ontologic. Fiii lui Seth au uitat atunci foarte repede uera physicae philosophiae disciplina moștenită de la strămoși, cunoaștere pe care Adam o stăpânea într-un mod cu totul firesc. Această uitare a fost însoțită de o reconvertire a „științei naturale” spre scopuri cu totul profane: „El (neamul decăzut al lui Seth) institui cu nerușinare arta ciudată a farmecelor, a miracolelor și practicile superstițioase ale magiei”. În paralel, cultul monoteist, decăzut, s-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că întreaga lor seminție va fi măturată de potop, și ei l-au introdus într-ascuns pe acest Ham despre care am amintit, pentru ca el să mântuiască neamul cel rău creat de ei. Iată motivul pentru care au luat naștere uitarea și înșelătoria printre oameni, înclinațiile dezordonate spre păcat și toate relele care au mai apărut în lume. În acest fel, lumea s-a întors la dezordinea de la început și s-a umplut din nou cu relele de dinainte de potop 164
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
remediu necesar contra răului universal. Ham, unul dintre fiii lui Noe, asigură perpetuarea răului în lume după potop. Conform lui Serenus, el sapă în piatră și metal tainele revelate de îngeri; după mitul sethian, îngerii profită de un moment de uitare ori de neglijență din partea Mamei pentru a-l introduce în arcă pe Ham cel rău. Există foarte mari șanse ca avva Serenus (sau Ioan Casian însuși) să fi cunoscut din sursă de primă mână tradițiile sethienilor, cu atât mai mult
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
putea observa că el se sprijină în mai multe locuri pe mitemele referitoare la originea demonilor, în vogă printre apologeți (miteme prezente și în textele apocrife). Cu același grup el împărtășește, de altfel, câteva teme și atitudini - de exemplu, misoginismul, uitarea binelui făcut, transmiterea răului prin mijlocirea lui Ham. Stratagema prin care el ajunge să scoată din uitare știința perversă a omenirii coincide cu cea despre care ne informează Cartea Jubileelor și Flavius Josephus: inscripționarea ei pe cărămidă, piatră sau metal
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vogă printre apologeți (miteme prezente și în textele apocrife). Cu același grup el împărtășește, de altfel, câteva teme și atitudini - de exemplu, misoginismul, uitarea binelui făcut, transmiterea răului prin mijlocirea lui Ham. Stratagema prin care el ajunge să scoată din uitare știința perversă a omenirii coincide cu cea despre care ne informează Cartea Jubileelor și Flavius Josephus: inscripționarea ei pe cărămidă, piatră sau metal, adică pe niște materiale mai greu destructibile. Varianta lui Casian ne propune așadar un fel de sinteză
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
parte, De Lubac își propune să spulbere unele neînțelegeri legate de așa-zisa natură „individualistă” a credinței creștine. Pe de altă parte, recurgând abundent la mărturiile Părinților, el încearcă să le amintească tocmai membrilor Bisericii anumite adevăruri esențiale, căzute în uitare. În Introducere, el vorbește despre o „uitare a dogmei”, ce riscă să provoace deviații catastrofale în rândul credincioșilor. Ni se reproșează că suntem individualiști împotriva voinței noastre (malgré nous), prin logica însăși a credinței noastre, când, în realitate, catolicismul este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unele neînțelegeri legate de așa-zisa natură „individualistă” a credinței creștine. Pe de altă parte, recurgând abundent la mărturiile Părinților, el încearcă să le amintească tocmai membrilor Bisericii anumite adevăruri esențiale, căzute în uitare. În Introducere, el vorbește despre o „uitare a dogmei”, ce riscă să provoace deviații catastrofale în rândul credincioșilor. Ni se reproșează că suntem individualiști împotriva voinței noastre (malgré nous), prin logica însăși a credinței noastre, când, în realitate, catolicismul este esențialmente social. Social, în sensul cel mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de ceață intrau în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
noaptea noastră să vedem lumina... și s-o recunoaștem și nici o mângâiere, nici măcar a mamei noastre, nici un surâs, nici o prezență și nici un dar și nimic din ceea ce știm și facem și atingem nu e ca lumina aceea... Noaptea mea e uitarea, noaptea ta sunt lacrimile, fiecare avem noaptea noastră... dar amândouă ne-am uitat în ochii Lui... și am rămas acolo, într-un cer fără uitare, fără lacrimi, fără noapte, în plină lumină, în dulce și lină lumină, surioara mea scumpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din ceea ce știm și facem și atingem nu e ca lumina aceea... Noaptea mea e uitarea, noaptea ta sunt lacrimile, fiecare avem noaptea noastră... dar amândouă ne-am uitat în ochii Lui... și am rămas acolo, într-un cer fără uitare, fără lacrimi, fără noapte, în plină lumină, în dulce și lină lumină, surioara mea scumpă... Într-un cer fără trecere... Cum oare să te fi rănit lumina ? * "... acuma ce mai e, iar plângi?! Trezește-te, hai, trezește-te!" O luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]