1,445 matches
-
lână care mirosea dulce și ne-am găsit unul pe altul. N-am țipat când m-a pătruns pentru că, deși era foarte tânăr, iubitul meu nu se grăbea. După aceea, când Shalem stătea nemișcat, a văzut că obrajii îmi erau umezi și a zis: - O, nevastă micuță, să nu mă mai lași să te rănesc niciodată. Dar i-am spus că în lacrimile mele nu era nimic dureros. Erau primele lacrimi de fericire din viața mea. - Gustă-le, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai tânăr și leacurile păreau să-l mai ușureze, deși singurul remediu, ca și pentru ceilalți, rămânea somnul. L-am adormit cu o licoare și ori de câte ori se trezea era amețit și cu capul greu, cu fălcile încleștate și zăpăcit. Îi umezeam fața iubitului meu în timp ce dormea somnul acela artificial și-i ștergeam transpirația cu cea mai ușoară atingere de care eram în stare. Am făcut tot ce am putut să nu plâng pentru ca fața mea să fie proaspătă când avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Meryt și zâmbetele mamelor cărora le adusesem pe lume fii și fiice sănătoase. Lucrurile dureroase - povestea lui Werenro, hotărârea lui Re-nefer, propria mea singurătate - erau ca nodurile unui frumos colier, necesare ca să țină pietrele prețioase împreună. Ochii mi s-au umezit când mi-am luat adio de la acele zile, dar n-am simțit nici un regret. Eram deja la poarta grădinii, cu legătura mea de lucruri și cu cutia alături, când au venit și ceilalți, dimineața. Ruddedit a venit cu noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și os iar ochii îți arată de parcă ai plâns un râu de lacrimi. I-am povestit prietenei mele despre febră și despre cearta lui Re-mose cu stăpânul lui. Când a auzit că fusese trimis în nord, ochii i s-au umezit alături de mine. După ce am mâncat ce adusese Meryt, m-a obligat să mă așez în pat și mi-a masat picioarele. Toată durerea ultimelor zile s-a topit în timp ce-mi frământa degetele și-mi legăna călcâiele. După ce m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe care o interpretasem însă în felul meu, ca pe o dovadă de gelozie, ceea ce mă mișcase, încât fusesem gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înfricoșată, în vârful gutuiului. „Încă nu te-au doborât”, îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie. Era vocea lui Dinu. „Cum, n-ai murit?” am exclamat gâtuit de emoție. El nu mi-a răspuns. Își umezea buzele cu limba. Coborî apoi buza de sus peste cealaltă, o supse, repetă operația și invers, gestul avea ceva senzual și scârbos, ca o împreunare de lipitori și abia când termină îmi vorbi: „Aceasta-i partea cea mai neplăcută a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pământul, din mica luntre. - Vrei cumva să rămîi? întrebă Hor. Nu te-aș împiedica niciodată, chiar dacă m-ar bucura mult să vii cu noi. M-am legat de tine mult... și noi toți. Auta îi strânse brațul. Ochii îi erau umezi. - Nu rămân, Hor. Fără voi nu mai pot nici eu. Dar aici m-am născut și sunt cel dintâi om care nu se va mai întoarce la țărâna lui... Vreau s-o mai văd o dată, s-o dezmierd cu palma
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
împovărarea ce hotărâse să și-o dezvăluie. Ca un ameliorat, cu tivul încă prins sub bolovanul unei stări confuzionale severe. Glasul său toropit pluti deci, ca o peliculă de ulei, prin Cabinetul de Desăvârșire Psihică. Primul front al mareei abia umezi piepții hainelor celor din jur. Următoarele cinci, șase valuri plezniră, cu crestele intonației lui uleioase, sprâncenele și gurile întredeschise ale Consultantei și pe cea a neastâmpăratului taximetrist. - Păi să vă spun... Ar fi fost și greu... să admit... în urmă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sindromul ei delirant, preferat. Flăcăul ăsta, Bibi, acum plângea din orice, săruta partea dinspre dușumea a clanțelor și se adresa împăciuitor oricărui trecător: - Domn doctor, te implorez, nu mă pisa!... Lasă-mă cubic! Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când Robin doar ochii ălora pe care îi lăsa moștenitori. Nimic nu-l lăsa să creadă că-i o năzărire. Dacă se-ntorcea pe călcâie, făcând stânga împrejur, nimerea la altar. - "Te rog să nu consideri oferta pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a pus o mână pe creștet ca să-l liniștească. Nici unul dintre ei nu ți-ar da speranțe deșarte. Sunt sigură că Susan o să se facă bine. Nick a ridicat puțin capul și s-a uitat direct la ea, cu ochii umeziți de lacrimi și colțurile gurii tremurându-i de frică. Doamne, sper să ai dreptate! Lacrimile au început să-i curgă pe față, rostogolindu-se apoi pe jeanși, unde au format o pată mică și întunecată. —O iubesc așa de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
urmă se aflau acum patru morminte fără santinele la marginea pădurii, gropi proaspăt săpate în Valhalla.. Era o dimineață liniștită, cețurile ușoare se învolburau, iar muntele rămânea impenetrabil în spatele norilor discreți. Virgil, transpirat de oboseală, cu picioarele îndurerate, cu limba umezindu-și agitată buzele și cu ochii mijiți, urmărea procesiunea ce se apropia. Brațele își recăpătau forțele. în curând vor trebui să repete munca depusă, dar în sens invers. Grămezi de pământ negru și ușor jilav stăteau în așteptare lângă morminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de des, iubita mea. Sunt blestemat să distrug cu acest caracter tot ce clădește iubirea. Nu mă iubi, vei suferi prea mult!” Buzele lui tremurânde le atinseră pe ale ei, ezitând o clipă. O lacrimă se ivi printre pleoapele închise umezind genele, prelingându-se apoi pe tâmplă, până atinse rădăcina firelor de păr, pierzându-se printre ele. Ridică cu greu pleoapele de pe ochii obosiți din cauza tristeții care-i copleșise de nenumărate ori. O durere surdă se zbătea în partea stângă a
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
O adună cu mișcări repezi, deschise fereastra și o aruncă fără să-i urmărească, cu privirea, căderea în gol. Un val de aer rece îi cuprinse obrajii răsfirându-i părul desprins din clama ce-l ținea mereu captiv. Ochii se umeziră din cauza aerului care-i înțepa cu săgeți reci. Nu mai voia să plângă. Se întoarse și ieși din cameră lăsând fereastra deschisă. Își luă poșeta cu o mișcare bruscă de pe fotoliu în care meditase asupra cuvintelor din scrisoare, fără să
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
vei mulțumi pentru asta. Nu acum, dar mai târziu cu siguranță. Continua să se joace cu buzele ei fără să o sărute. Luă o gură din vinul roșu din paharul de pe măsuța de lângă pat și-i picură pe buzele întredeschise, umezindu-le. Karina închise gura apoi își linse buzele cu limba. - Îți place... știam eu... Coborî vârful cuțitului pe piept tăind, rând pe rând nasturii bluzei care ascundea trupul Karinei. Karina se înfioră și se crispă, dar el nu se opri
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
odihnește un cocoloș de cereale cu ciocolată. E momentul să cântăm „Mulți ani trăiască“. Paula scoate o brichetă din buzunar să aprindă lumânările. (Dumnezeule, sper că nu s-a apucat de fumat!) Duc tortul pe masă. Ochii lui Ben sunt umezi de uimire, ai mei de regret: să fie ultima dată când Îmi văd unul dintre copii Împlinind un an? Și cât am prins din acest an efectiv? —O, Kate, n-ar fi trebuit să exagerezi, spune Alice, ridicând dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
trenului cu aburi netezindu-i calea. Netezește și netezește până când, ca un prestidigitator, scutură dintr-o mișcare rufa, care pocnește, și la sfârșit o Împăturește. Mânecile cămășilor sunt aranjate la spate, ca un bărbat arestat. În timp ce o privesc, mi se umezesc ochii: mă gândesc că după ce nu o să mai fie, nu va mai avea cine să facă asta pentru mine, nimeni care să-mi calce rufele cu atâta atenție. —Ce ai acolo deasupra ochiului, draga mea? Nimic. Se apropie și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
jale, Turmele-l urc - stele li scapără-n cale, Apele plâng clar isvorînd în fântâne - Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. 155Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Umezi se nasc stele pe bolta senină - Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze a lor șiruri despică, 160Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
La ivirea-i zi se face în spelunci de cetățuie, Ca o zi ea intră mândră în palatul ei de stânci; Luna e plină de raze - sub căldura-i - argintoase, Orice stea e-o piatră scumpă - iară florile focoase Giuvaeruri umezite cu luminile adânci. Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră. Zâna Dochia cu glasu-i cheam-o pasăre măiastră, Ce sburînd prin aer vine cu-a ei pene de păun; Când acea pasăre cântă lumea rîde-n bucurie, Pe-umărul cel alb o-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
frumos, același verde-plin. Victor intrase deja, cu ochii minții În profunzimea pădurii, hălăduind pe drumuri și În locuri numai de el știute, având sufletul doldora de amintiri copleșitoare care Îi străfulgerau coșul pieptului. O asemenea retrăire avu puterea să-i umezească ochii albaștri iar În colțurile lor să-și facă apariția, stând gata gata să se spargă, două lacrimi de iubire. A tesărit. În frântura de boabă cristalină se reflecta o altă amintire a tinereții și copilăriei sale, rămase nu de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
bunicul Ghiorghi scaunului dreptunghiular pe care stăteau la masă Ion și Aneta) Îl stropea cu apă luată cu gura din căldare. Val se Înfiora de plăcere când Ionel scotea din gură un sunet specific și Împroșca uniform caiușul. După ce se umezea, pielea de porc căpăta elasticitatea necesară prelucrării artistice. Ionel calcula Îndelung, măsura și tăia Îndemânos cu „custurea” (un cuțit rămas sau dăruit de către nemții aflați fie În retragere către Jdogină, fie În atac spre ruși, un cuțit din inox și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
auzise vreodată, ajuns Într-un punct din care subconștientul prelua conducerea comportamentului său, ridică privirea de la ochii copilului, o trimise să exploreze cu durere și Înfiorare „casa dragostei lor” și din ochii săi albaștri, calzi și frumoși curgeau lacrimi fierbinți umezind părul moale și proaspăt lăut al lui Va, corpul lui Victor se cutremura și nu și-a putut reține cele câteva sunete nearticulate. Au fost suficiente pentru ca Va să Înceapă să plângă și să spună cu un ton greu de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu latura de vreo două șchioape, a fasonat-o cu cuțitoaia bunicului și, folosindu-se de minunata sa dăltiță, a Început să practice În scândură cam cincizeci de tăieturi adânci, toate egale și egal distribuite pe aria scândurii. După ce a umezit tăieturile cu apă și a așezat scândura deoparte a confecționat dintr-o scândurică de fag o mână de pene din lemn la fel de lungi ( două santime) și la fel de late (o idee mai Înguste decât tăieturile), iar din coada Cleopatrei, iapa bunicului
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
casa e un furnal și toată lumea din interiorul ei piere În cîteva minute. Am simțit-o pe Paula cum se Împleticește și se lasă pe mine și i-am cuprins cu brațul umerii tremurători. Începuse să plîngă, lacrimile ei Îmi umezeau reverul hainei de bumbac. Părea gata să cadă din picioare, dar se adună și șopti: Dumnezeule mare, cine-a putut să facă așa ceva? Încă susținînd-o pe Paula, i-am vorbit lui Cabrera cu tot calmul pe care mi l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
forțat să se refugieze În jacuzzi cînd o minge de foc țîșnise prin orificiile aparatului de aer condiționat. — Săracul! am spus. Să moară de unul singur Într-un jacuzzi. E un semn În asta... — Tot ce se poate. (Cabrera Își umezi mîinile În apa de pe jos.) De fapt, nu era singur. — Serios? Deci doamna Hollinger era cu el? (Mi-am și imaginat cuplul de bătrîni Întinzîndu-se În jacuzzi Înainte de-a se Îmbrăca pentru cină.) Într-un fel, e chiar emoționant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]