2,033 matches
-
care parcă fierb toate pe fața ei. Mai bine spus, capul său amintește, în partea de sus, din cauza plasei, de un cartof ars și în partea de jos, de un cartof încolțit; chiar am găsit ieri dimineață, sub cuptor unul, umflat, vinețiu, ce semăna cu mătușa Agnès ca două picături de apă. În Germinal, mina primește prin asimilare trăsături animate, sub forma miticului monstru dornic să înfulece oameni: (36) Această gură de mină, ghemuită în fundul unei gropi, cu construcțiile-i scunde
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
reintegrare în "marele tot", după tiparul folcloric. Mânat de instinct în mijlocul codrului verde, personajul lovinescian vădește, asemeni unui citadin sadea, bizare înclinații estetizante, ce-l determină să-și reprime cu dezgust tentația suicidară, la gândul descompunerii iminente ("îl vor scoate umflat, îngrozitor la vedere"). De aceea, în undele apei Andrei nu-și caută un mormânt, cum s-ar putea crede ("Să se arunce în mare, acesta fusese visul lui, ori de câte ori gândul morții îl încercase"). Apa îi apare ca o ispititoare oglindă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
durat mai mult de câteva secunde, ne-a luat declarații, după care pe mine m-a lăsat să-mi văd de treburi iar pe cei doi i-a luat cu el la secție. Găinarul care stătuse lângă mine avea mâna umflată, probabil că va avea nevoie de medic. Erau amândoi, pesemne, mușterii vechi de-ai poliției. Mi-am urmat drumul pe jos, prin ploaia care țârâia insistent. Am ajuns la ghișeul de care aveam nevoie, dar funcționara, o pițipoancă blondă și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-mi recunosc neîncrederea în cei din jurul meu, așa o să-i spun, iar El... — „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă”, Șerbane, atâta tot. — Așa am hotărât și eu astă noapte când m-am trezit ud de sudoare, cu mâinile umflate și picioarele în cârcei. „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă”, mi-am spus, dacă nu pot să mă ajut să chem pe cineva, pe cineva ce mi-a fost aproape și credincios. Te-am chemat. În fiecare zi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
foarte cald. Ștefan se descheie la caftan și luând o lumânare aprinsă se apropie de patul domnului care, întins pe spate, dormea. — Doamne ferește, se sperie tânărul. Pe perna albă fața lui Constantin Brâncoveanu era roșie, roșie vineție, și atât de umflată încât firele bărbii și ale mustății se ridicaseră vâlvoi ca o perie. Nasul umflat și el își micșorase nările și fiecare respirație se auzea ca un șuier. Puse lumânarea la loc și îngenunche și el în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de patul domnului care, întins pe spate, dormea. — Doamne ferește, se sperie tânărul. Pe perna albă fața lui Constantin Brâncoveanu era roșie, roșie vineție, și atât de umflată încât firele bărbii și ale mustății se ridicaseră vâlvoi ca o perie. Nasul umflat și el își micșorase nările și fiecare respirație se auzea ca un șuier. Puse lumânarea la loc și îngenunche și el în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Psalm după psalm, rugăciune după rugăciune, ca un susur continuu însoțeau respirația suferindului. La
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
privirea și rămase uimit, pironit locului. De pe tron îl saluta din cap un fel de arătare îmbrăcată elegant în caftan princiar. Avea capul mai mare și cuca abia îi stătea într-o parte. Fața roșie și lucioasă era atât de umflată încât ochii nu se mai vedeau decât ca două tăieturi orizontale sub sprâncenele zbârlite. Mustățile și barba ca niște arici ascundeau cu totul gura. În cea mai literară limbă turcă, prințul Constantin răspunse salutului imbrohorului și-și exprimă durerea că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
odaia în care suferea bolnavul și își propunea să se apropie și să cerceteze mai bine ca să nu fie înșelat, de fiecare dată însă se oprea în dreptul ușii, țintuit de ceea ce vedea. Din pânzeturile albe, zilnic fierte în leșie, apărea umflată și roșie vineție fața lui vodă. Boala i se întinsese și la pielea capului, și la gât. Umflătura era asimetrică și, pe sub pielea lucioasă de la o ureche la alta în zona maxilarului inferior și sub bărbie, se profilau niște gâlme
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
care se ia, să spunem brâncă sau altceva, m-aș încumeta în straie de negustor strâmtorat să pornesc la drum. În aceeași seară, fiind senin și lună plină, fostul mare spătar Mihai Cantacuzino, cu toată pielea brațului și mâinii stângi umflată chipurile, văitându-se cât îl ținea gura, înfofolit sub trei macaturi îmblănite, culcat în sanie pleca spre Fundeni. Au pornit pe Podul Târgului de Afară, dar când au ajuns la răscrucea cu ulița Mărcuței, n-au luat-o spre Fundeni
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cum îmi dăduse Georgescu Delafras cu cartea și editura lui, fără să mă lase fără speranță, fostul redactor șef al efemerului Albatros, nu numai că își cerceta cunoștințele să găsească pentru mine o soluție, dar era alături de mine, fără cuvinte umflate, gânditor, grav, și fără chiar să ne spunem prea multe cuvinte. Era el însuși poet, scosese sau avea să scoată curând un volum de versuri Aritmetică, versuri admirabile, parcă noi pentru mine, ironice, și de o claritate scăpărătoare. Am plecat
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pentru mine, atât. Merg cu tine, cu mașina, promit să fiu cuminte! - Chiar nu te doare nimic? - Puțin, coapsa dreaptă și glezna piciorului drept, dar merg, nu vezi? - Ei, cam șchiopătezi! - Îmi trece, mă doare un pic glezna, nu este umflată! Când venim de la cumpărături Îmi pun gheață pe coapsă și pe gleznă. - Nu, tu stai acasă, În pat! Merg numai eu la cumpărături! Fiul meu mi-a adus o pungă cu cuburi de gheață din congelator. Am Împărțit cubulețele În
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
capăt la celălalt, amintindu-le în câteva cuvinte ce aveau de început sau de terminat. Nu-i răspundea nimeni. În curând se auzi primul ciocan, izbind în pana de lemn căptușită cu fier cu ajutorul căreia erau strânse cercurile pe partea umflată a butoiului, o rindea gemu poticnindu-se într-un nod de lemn și unul dintre ferăstraie, pus în mișcare de Esposito, se porni cu un zgomot asurzitor. Said, chemat când de unul, când de altul, le aducea doage sau le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se ridice. Daru însă i-o luă înainte, așeză paharul pe dușumea și îngenunche lângă arab. Acesta, fără un cuvânt, se uita, cu ochii lui înfrigurați, cum Daru îi desface legăturile. Când se văzu dezlegat, își frecă între ele încheieturile umflate, apucă paharul cu ceai și sorbi lichidul fierbinte cu înghițituri mici și dese. - Așa, spuse Daru. Și încotro, dacă nu-i cu supărare? Balducci își ridică mustața din paharul cu ceai: - Aici, fiule. - Ciudați elevi, n-am ce spune! Dormiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
O potecă plină de noroi ducea la colibe. În fața lor, câțiva negri priveau în tăcere la noii veniți. Câteva perechi se țineau de mână și, chiar pe marginea povârnișului, în fața adulților, un șir de copii de vârstă fragedă, cu 'pântecele umflat și cu picioarele subțiri, își holbau ochii rotunzi. Când ajunse în fața colibelor, d'Arrast îl chemă cu un semn pe comandantul portului, un negru mare și surâzător, îmbrăcat într-o uniformă albă. D'Arrast îl întrebă în spaniolă dacă putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de perete până la ușa următoare înflorise o mască neagră din lemn, un cap îngust de african botos și buzat, cu coarne și urechi de bizon. Se vedeau, în fund, peretele acoperit de rafturi cu cărți, colțul unui birou masiv, picioarele umflate ale unui fotoliu. Dincoace, lângă ultima ușă, balansoarul în piele verde, atingând un pat de călugăr, lângă un scrin alb : adăpostul, poate, pentru musafiri cheflii sau pentru popasul călăto rilor veniți de departe. Peretele din fund n-avea decât ferestre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mă pricep... n-ați fi rezistat, v-ar fi tulburat, sunt convins, ca pe orice artist, modul cum am receptat adevărul pe care îl promiteți. Încă cețos și aparent haotic. Arta e fundamental ambiguă, cred că știți. Adevărul ? Cuvânt mare, umflat. Adevărul artei dumneavoastră nu sare în ochi. — Simțiți, totuși, că înțeleg, nu-i așa ? O artistă. Prietenă a lui Hariga. Luc îi spuneți, nu ? Două elemente care v-au conferit, pentru mine, o importanță aparte, nu foarte ușor de sesizat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
expulzeze pe bătrânii din București. Să-i trimită la țară, să elibereze orașul de pensionari.“ Vocea precipitată a lui Grefu, ajuns și el la cafeaua Ortansei. Trebuia să izbească întâmplările, ascunzișurile, amânările ! Pași mici, la stânga, la dreapta. Burta suptă, burta umflată. Ajunse până la scaun, prietenul la nevoie se cunoaște, scaunul îl primi. Liniște, așteptare : acrobatul pregătește saltul, pantomima, tictactoc, toctoctoctoc, clovnul rotește scaunul, care rotește clovnul, care rotește scaunul, pe un singur picior. Se apleacă în carlingă, manevrează prudent, grad cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
intervenit să rămâie pe loc, deși era voinic, spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. Fața fălcoasă se mândrea parcă cu mustățile umflate, pleoștite care-i ascundeau gura foarte largă, cu buzele duble și cu dinții lați, strungărești. Părul lung, negru, veșnic nepieptănat, îi atârna peste fruntea brăzdată adânc, acoperindu-i aproape de tot urechile. În înfățișarea lui te izbea îndată o încredere în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în fiece clipă să-i acopere ochiul. Vorbind, pielea i se întindea pe fălci, iar țepile nerase de două zile se tot culcau și se ridicau... Apostol Bologa însă îi vedea numai gura și mai cu seamă buza de jos, umflată puțin, încît de-abia se mai cunoștea că e dublă. Glasul notarului suna atât de triumfător și de încrezut, parcă ar fi împărțit când palme, când mustrări, când laude... Apostol ocoli masa, apropiindu-se de Pălăgieșu, palid la față ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ușor, parcă numai de vântul stârnit de goana mașinii. Cei doi de la margini întorceau spatele și aveau opinci în picioare. Unul din mijloc cu niște bocanci plini de noroi, privea cu ochii negri cât cepele în șanțul șoselei și, din fața umflată, violetă, scotea limba vânătă spre trecători. În stânga atârnau trei, uitîndu-se pe șoseaua dreaptă, nepăsători și neclintiți, dar cu creștetele lipite de crengile de deasupra. Doi erau într-un arin bătrân, mai sus ca ceilalți, iar mai încolo, pe o cracă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și cocoloșită la spate, între bretelele vărgate. Își potrivi cămașa în spate și-și îndreptă bretelele, care-i alunecaseră puțin de pe umeri. Atunci, uitîndu-se întrebător în fața pretorului, văzu că ochii lui îi examinează cu spaimă gâtul alb, subțire, cu arterele umflate. Se întoarse spre plutonierul care-i întindea ceva și observă că și plutonierul se uită la gâtul lui. Se tulbură și se întrebă în gând de ce se uită amândoi la gâtul lui? ― Și haina... și pălăria sunt din partea primarului, bâlbâi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aș vrea să moooor, cu paharul lângă mine și cu berea lângă mine! Gore trântește halba (goală) pe masă și face semn (prin pocnirea degetelor) că dorește Încă una. Apoi oftează, ca omul care vrea să facă loc În burta umflată și altei beri. Urmărindu-l cu coada ochiului, Gicu dă propria halbă peste cap, transmițând - În același timp, prin ridicarea degetului arătător - că pretinde și el Încă una. Sandu Șpriț privește calm, când la unul, când la celălalt, apoi revine
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
beau auroră cu de neguri albe spume, Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun-. Cîte-odată-un corn de aur ei răsună-n depărtare, Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare, Chiamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame umflate-n vânt; Vin în herghelii de neauă, pe cărări de mult bătute Și pe ei zeii încalic-străbătînd pe întrecute [-Al] codrilor nalt întuneric, făr de capăt pe pământ. Dar adesea pe când caii dorm în neagră depărtare, Luna, zâna Daciei, vine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui și-o ridică și sboară, Te duce cu dânsul în lumea de vis". Și Junele bea și adoarme. De-odată Pe ochi buze calde și moi a simțit. El brațul și-ntinde și-nlănțue-ndată A umbrei dulci umeri și netezi... Umflată El simte aripa că-n sus a pornit. Pe umerii umbrei el fruntea și-o lasă Și-aude suflarea-i cea caldă bătând Și dus el se simte în lumi luminoase, În corure sfinte, prin stele-auroase Aude cum sună aripa
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de la Atena." Și el avea dreptate, nu putea fi cineva în post în străinătate fără să fi fost al lor. Al băieților cu ochi albaștri. La sosire pe Kogălniceanu, pe când mă învîrteam după un taxi, a venit la mine și umflatul de ghid să-mi reproșeze: "De ce nu mi-ai spus, domne, că ai pașaport franțuzesc, că aranjai totul cu mine, fără să mai plătești și securistului ăla de pilot." Până și el s-ar putea să aibă dreptate. Nu știu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]