2,785 matches
-
Ce soartă de câine!" se gândea Carol, simțindu-l pe Filip pe întuneric, bălăbănindu-se de somn și orbecăind prin cameră. Dar nu era nici o urmă de milă în gândul lui, ci mai degrabă bucuria că-și poate din nou umili gardianul. De data aceasta însă, Filip nu părea a avea de gând să se urnească din locul său, de pe lada de lemn a leului. Carol mânui ligheanul de tablă, izbindu-l de picioarele de fier ale patului. Fu chiar surprins
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu el. M-a reînvățat să visez. Mi-a trezit curiozitatea pentru lucruri pe care nu le știam sau pe care le-am uitat. Mi-a trezit chiar unele dorințe... Începând cu aceea de a-l înjosi, de a l umili și chiar de a-l omorî." " Se scula o dată cu mine, se culca o dată cu mine, mă însoțea peste tot, chiar și la closetul din fundul curții... Ca doi frați siamezi nevoiți să se suporte toată viața tachinându-se, certându-se, urându
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în sus" își reproșă Bătrânul. "Asemenea porcului care râmă toată viața în gunoaie. Când i se taie beregata, de Ignat, cade pe spate și cu gustul mărului pe cerul gurii, cu ochii deja înțepeniți, cu ultima privire vede mirat și umilit stelele..." Se culcaseră pe spate, cu mâinile sub cap, lipiți unul de altul, simțindu-se legați de o veșnicie, fără ca vreunul să fi auzit vorba celuilalt. Adormiră amândoi, cu ochii deschiși, privind Casiopeea. Somnul scurt, dar adânc și secrețiile nocturne
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
2010, orice categorie socială care mai există în țara asta și mai rămăsese doar armata. Însă chiar din prima lună a anului a urmat rândul acestei categorii sociale care întotdeauna a fost mândria și nădejdea noastră. A reușit să-i umilească așa cum nu i-a umilit nimeni vreodată de la înființarea armatei române de pe timpul lui Cuza până în zilele noastre. Având conștiința că armata niciodată nu s-a lăsat umilită, mă așteptam la niște riposte ferme din partea celor care pot purta uniforma
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
mai există în țara asta și mai rămăsese doar armata. Însă chiar din prima lună a anului a urmat rândul acestei categorii sociale care întotdeauna a fost mândria și nădejdea noastră. A reușit să-i umilească așa cum nu i-a umilit nimeni vreodată de la înființarea armatei române de pe timpul lui Cuza până în zilele noastre. Având conștiința că armata niciodată nu s-a lăsat umilită, mă așteptam la niște riposte ferme din partea celor care pot purta uniforma toată viața. Dar ceea ce am
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ajuns armata asta! În alte părți ale lumii, 16 militari cu o asemenea înaltă calificare militară ar face un nucleu înarmat imbatabil care cu prima ocazie ar termina fizic, indiferent de consecințe, pe cheliosul din fruntea statului care i- a umilit impardonabil. Dar militarii aceștia în fuste în loc să moară încercând să scape țara de blestemul chiormanlâului, ar prefera să facă de râs armata română și să-și dea foc precum niște civili oarecare. Se pare că nici un marș de protest al
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
că numele de armată vine de la armă și decât să moară ca o muiere dându-și foc mai bine să moară cu arma în mână pentru o cauză dreaptă fie măcar și pentru a pedepsi pe cel care i-a umilit. Oare ce ar spune lumea de pe globul acesta dacă ar afla că ofițerii români în loc să moară vitejește, au preferat să se prăjească singuri muierește cu benzină. De s-ar întâmpla asta, mamăă, ce-ar mai hăhăi de bucurie marinarul cel
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
căldurii, ud de transpirație și căzând în lațe sărace, fața umflată și moale, genele aproape inexistente, nasul cârn, dinții subțiri și interminabili. În fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și într-adevăr, la o întîlnire pe scara mare a Universității - ea urca, eu coboram - cu tot aerul ei semeț, înfoindu-mă în hainele mele noi, i-am aruncat o privire încrezătoare în acele ce vor urma. Curaj mare pentru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tatălui meu mă convinsese: Cine era urâțica ceea cu care te-am văzut pe stradă?" De ar fi zis "urîta" nu m-ar fi impresionat așa, l-aș fi numit numai răutăcios. "Urîțica" avea o impresie de adevăr care mă umilea. Încercai astfel de la Berlin să răspund tot mai rar (totuși răspundeam!) la scrisorile Irinei, care veneau tot mai dese. Scria la întîmplare, fără virgule și puncte (o ironizam mai târziu că scrie "genre Mallarmé"), înseilînd laolaltă tot felul de idei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe timpul când începea să mă tulbure înțelesul morții, la care nu mă gândisem până atunci decât cu ușurință, și mă deprindeam cu greu cu această idee. Irina suferea toate toanele mele. O pedepseam amarnic de orice mi se întîmpla, o umileam, o disprețuiam. Găseam cuvinte savant combinate care s-o doară. De la tatăl meu, care înjura birjărește, și până la mine, care căutam și în mânie să mă exprim interesant, era un progres mare. Când o vedeam așa de abătută, mă cuprindea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
opinie. Când protestam, se scuza: "Ai dreptate! Vezi că nu mă gîndisem!" De altfel, imediat ce mă întorceam, îmi reluam toate drepturile. Sclavajul ei total reîncepea fără gândul vreunei împotriviri. O chinuiam mult, poate, dar nu numai din răutate. Mă simțeam umilit cu ea, dar n-aș fi vrut să se irosească dragostea. Mi se părea că prin răutăți i-o întrețineam. Când o vedeam calmă, mi se părea că s-a săturat de mine. Voiam o pildă evidentă că nu-i
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și se contrazicea mereu. Dar dacă ai memoria vorbelor, cine nu se contrazice? E drept, la dânsa intervalele dintre două vorbe inverse erau mici, așa că memoria le putea observa ușor. Și dacă n-o stimasem, și o desconsideram, și o umileam, nu era ea de vină? Niciodată nu și-a ținut prestigiul... Dar omul îndrăgostit e întotdeauna ridicol pentru cel calm. Când celălalt îți spune: "Te las", cum să fii mândru și să nu te rogi: Nu pleca!" Știu ce vor
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
revelatoare fusese spontană, fără voie, negată sau ascunsă după o clipă de reculegere. Necazul meu era mare, și nu știam cum să-mi îndrept greșala de a-l fi tratat de obicei prea ușurel. Ca să-l consolez fără să-l umilesc, i-am povestit câteva frânturi din supărările mele proprii, cu toate că-mi displăceau mărturisirile. Îi spuneam ce ridicolă mi se părea închipuirea pe care și-o fac oamenii despre moarte - un schelet cu o coasă în mână - când eu o vedeam
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
asculta decât de aproape. Puterea mea asupra ei se pierdea la depărtare, și după un timp mai îndelungat. Izbucnirile ei prea erau pe neașteptate ca să aibă o bază solidă, micile petreceri și cunoștințele ei cu care se simțea bine mă umileau. Dansuri, spirite ieftine, puțin intelect, uneori conversații interminabile și multe slăbiciuni, care mă făceau să mă îndoiesc de trăinicia dragostei. Dar deprins cu viața familiei mele burgheze, nu trăgeam concluzii prea rele. Cu toate că, gelos din fire, cu gând iute spre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fi în stare? 5 octombrie. Îi doresc moartea, așa am zis. Dacă vorba e sinceră, sunt un monstru, cu atât mai mult când faptele ei nu o merită. Irina a fost întotdeauna bună cu mine, m-a suferit, s-a umilit, mi-a știut toate slăbiciunile, și acum orice ar face și oricât de mâniat aș fi contra ei, în afară de a se aranja personal, se sacrifică puțin și pentru mine. Se sacrifică poate, și în orice caz o doare pasul pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-i făgăduiesc c-o iau eu, să-i spun sorei mele Vana să se ducă la dânsa, sau să iau primul tren și să mă întorc. Nu voi face nimic din toate acestea. Chiar daca față de mine, recunoscîndu-mi suferința, mă umilesc, nu vreau să mă umilesc față de alții! Scena din copilărie când plângeam și ceream iertare unei fete care voia să mă părăsească, săturată de răutățile mele, nu vreau să se mai repete. N-aș fi în stare s-o omor
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
iau eu, să-i spun sorei mele Vana să se ducă la dânsa, sau să iau primul tren și să mă întorc. Nu voi face nimic din toate acestea. Chiar daca față de mine, recunoscîndu-mi suferința, mă umilesc, nu vreau să mă umilesc față de alții! Scena din copilărie când plângeam și ceream iertare unei fete care voia să mă părăsească, săturată de răutățile mele, nu vreau să se mai repete. N-aș fi în stare s-o omor. Sunt laș și mi-e
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avea întoarcerea mea? De sunt consecvent cu mine, moartea ei ar face prezența mea inutilă, iar măritișul, neîndeplinit încă, n-ar putea să schimbe nimic, deoarece nu vreau să opresc prin lacrimi și zgomot ceea ce-mi fuge. Să mă umilesc față de cineva de care, la glumele altora, am roșit de atâtea ori. Și totuși, de judec limpede, scrisoarea mea nu are decât un singur rost: prilejul de a o vedea, de a mă arăta nenorocit, de a blestema sau de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu Ioana. De obicei își susține o idee cu violență, observațiile mele o întărîtă, și, când o văd din ce în ce mai istovită, mi-e milă, îi dau dreptate, îmi iau toate vinele asupra mea și caut să o împac, îndurerat că mă umilesc, dar preferând orice chinului ei, pentru clipa aceea, căci mai târziu o să încerc să-mi răzbun umilința (fără rezultat, căci, scena o să se repete identic). Mă tem să nu se întîmple o nenorocire, căci o cred în stare de orice
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că ghicesc intenții răutăcioase, că mi se fac aluzii. Parcă m-aș simți vinovat de o hoție și bănuiesc pe fiecare să nu fi aflat. Uneori urăsc pe toată lumea și pe Ioana mai mult decât pe toți, căci mă simt umilit de rolul pe care sunt obligat să-l joc. Va dura asta tot timpul? Un vis a venit ca un răspuns, și cred în visuri, căci de multe ori ele mi-au arătat adevărul. E complect diferit de realitate, deci
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
m-aș putea vindeca. Par un hoț ce plănuiește la întuneric o mare prădăciune. Îmi spun că poate atunci eu am fost vinovat, dar acum sunt absolvit de toate și e nedrept să nu fiu cruțat. Toată povestea m-a umilit adânc, mi-a demonstrat ce nevolnic sunt și ce puternică este Ioana. Aș vrea să mă răzbun măcar ca să priceapă că-i sunt egal și că nu am acceptat totul numai din slăbiciune. Să nu mai gândească cum gîndește: "Trebuie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în noi, dar eu, cu această afirmare, am alungat brusc tot calmul. De ce am spus vorba care nu corespunde nici unei realități? Ioana nu este în stare să descopere că am vorbit astfel numai pentru că un gând îmi venise și mă umilea. Poate că în dragoste e imposibil să nu iai pe celălalt în serios. Și apoi, în momentul necazului, nu poți să te consolezi cu adevăruri generale, Ioana, în loc să gîndească: "Săracul! Dacă n-ar fi gelos, poate s-ar potoli", continuă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
voia tuturor îndoielilor. Încercarea de a o înțelege era încercarea tragică de a-i reda încrederea în inteligența mea. Semănam cu elevul fără memorie, învățînd ca un nebun ca să fie egal cu unul cu memoria bună, în ascuns, căci e umilit să-și arate inferioritatea. Printre alte păreri susținute cu pasiune de Ioana, era: "Vă iubesc pe amândoi, sunteți complect opuși, dar egali". Examinate aceste vorbe de un străin, ele par ridicole, ieșite din vreun roman de George Sand (niciodată Ioana
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a fost astfel, cu o mie de detalii noi, căci eu aici nu pot decât să rezum. Niciodată n-am să îndrăznesc pe Ioana să o întreb ce s-a petrecut în fiecare minută în cele trei zile, căci aș umili-o. Această scenă nu este o invenție. Deseori se întîmplă ca să trăiești îndelung cu un gând de bucurie pentru celălalt și, dintr-un motiv oarecare, să fii primit fără căldură. Explicațiile poți să le găsești cu ușurință, nu e nimeni
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o ușoară vanitate, și să joc măcar o aventură pe care aș fi vrut să o trăiesc. (Ce probă de neputință!) Nu mă așteptam la efectul teribil produs, căci n-aș fi glumit și nu ar fi trebuit să mă umilesc mai târziu ca să explic de o sută de ori că totul n-a fost decât o glumă. Izbucnirea Ioanei a găsit o ocazie care a complicat încă: din pricina unei timidități stupide, am reținut pentru iubita mea o cameră separată, n-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]