1,469 matches
-
de ofensă, la adresa noastră. Sunt dimpotrivă sigur că veselia acelei persoane distinse a fost spontană, tot ce poate fi mai spontan, naivă chiar, ca toate actele reflexe... Cu toate aceste, rar m-am simțit, în viața mea, mai rușinat, mai umilit, ca în momentele acele. Prin o bizară asociațiune de idei, mi-am adus aminte însă că, de demult, colonelul Le Cler, care ajutase pe Vodă Cuza la reorganizarea armatei principatelor unite, comparase, în memoriile sale, Iașul, pe care-l descrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ideile altora, ale celor în numele cărora vorbeam. (Fusesem delegat, cu sarcina aceasta, de un partid politic). Când mă gândesc acum la lucrurile acestea, zâmbesc cu puțintică înduioșare, ca la o întâmplare veche, glumeață, copilărească, naivă, povestită de un străin. Ce umilit și îndurerat m-am simțit însă atunci, de ostilitatea nedreaptă și absurdă a publicului. La urma toată, fapt e c-am fost fost fluerat (lucru care nu se-ntâmplă oricui; care nu i s-a întâmplat lui Turgheneff de pildă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
la Roma. Deși la început se simțise mai bine, mai târziu căzu greu bolnav. După ce se vindecă, hotărî să plece să pună rânduială în treburile pe care i le încredințaseră însoțitorii săi, călătorind fără bani, fapt pentru care fratele său, umilit că voia să plece pe jos, se supără foarte tare. Seara, Pelerinul acceptă să meargă călare împreună cu fratele său și cu rudele, dar numai până la hotarele ținutului. 90. După ce ieși din ținut, descălecă și, fără să ia nimic cu el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ca într-o zi friguroasă, ploioasă și fără nici un adăpost. Oare nu toți avem o valoare în noi înșine? Aroganța, ignoranța unora, trufia și subestimarea ne transformă în niște oameni trădați ca de o umbră de demoni, oameni jigniți și umiliți, oameni priviți altfel decât ar merita valoarea umană pe care o dețin. Carlina simțise că nu își trăise viața ei. Era ca într-o mulțime de oameni când nu te vede nimeni. Toate persoanele care îi veniseră altădată în casă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
comportam ca doi străini. Asta a durat peste jumătate de an, apoi, într-o zi, așa, din senin, am primit un telefon: "Vlad, sînt Brîndușa. Deseară, începînd de la ora opt, te aștept!" Întîi am fost derutat, apoi m-am simțit umilit și am sfîrșit prin a mă înfuria. I-am dat telefon: "Brîndușa, sînt Vlad. Scuză-mă că nu pot veni deseară! Am o întîlnire". Peste trei zile, vine un control, de la protecția muncii, găsește ceva în neordine și-s sancționat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ceea ce întreprinde și mor de frică pentru Christiane ca și pentru noi. Niciodată n-a fost mai valabil versul: „Și lupta a luat sfârșit din lipsă de combatanți“. Aici toată lu mea e în oraș, pentru te miri ce. Batjocorită, umilită, chi nuită. Nu, nu poți înțelege; din fericire, draga mea, n-ai cum să înțelegi, fiindcă nu ți poți închipui realitatea. Știi, scumpa mea, când am citit, la Mangalia, scrisoarea ta de spre 14 iulie, am crezut că visez; aș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mine puterea alcătuirii tale trupești, puterea de a veni pe lume. Și nu vom putea - voiam să spun că eu nu voi putea - niciodată să-mi plătesc datoria față de tine. M. 87/1948 I 11 noiembrie [1948], joi seara [...] Sâcâită, umilită, trimisă de la Anna la Caiafa, am tre cut prin toate categoriile de învățământ ca să mă întorc la aceeași școală, cu mai puține ore (13). Dar, culmea, apogeul avatarurilor mele a fost numirea la o clasă a V-a (exprima clasă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
3 metri, 10 linguri, 13 farfurii de porțelan. Degeaba interveneam: „Dar, tovarășe, acesta este al meu“. „Arătați factura.“ Inutil să te aperi de brutalitatea lor agresivă, tăioasă. La capătul puterilor, înghițindu-mi lacrimile și indignarea, îi urmam peste tot, vlăguită, umilită, revoltată. Nu voiau să mă lase să mă îmbrac. Eram în halat, cu picioarele goale în papuci. Le am spus: „Trebuie să mă îmbrac“. „Nu, nu-i nevoie, rămâneți așa.“ „N-am obiceiul să primesc străini, bărbați, ca și cum ar fi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mare îngrijorare detalii despre mutare și mai ales despre instalarea ta. E imposibil să mă gândesc măcar, serios, că ți-aș putea trimite scrisoarea asta; scriu în orb; nimeni, nimic. Degeaba aș telefona, degeaba aș încerca orice și mă simt umilită, ca și când aș suferi de vreo boală rușinoasă. Draga mea, tare mi-aș dori să se sfârșească odată toate astea! Dar mai bine să ne gândim la florile mele, care respiră grație sacrificiului pe care l am făcut, la cina la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
psihologică” a unui popor nevropat. Un text, chipurile, plin de condescendență față de situația evreilor de după război este Împănat de fapt cu diverse acuzații : „Mie nu mi se pare nefiresc ca niște oameni [= evreii] care au fost atâția ani Înspăimântați și umiliți, pe lângă spaimele și umilințele a două mii de ani de peregrinări, În clipa când Își pot reveni din spaimă și umilire să fie cuprinși de-un elan, de-o dorință, de-o exuberanță, de-un fel de beție de-a vrea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
id="(vezi nota 468)"/>. Afacerea Dreyfus - care a ținut prima pagină a presei europene În perioada 1894-1906 - a pregătit terenul, făcând un inventar complet al acuzelor, injuriilor și sentimentelor ostile la adresa militarilor evrei. Pe bună dreptate, evreii s-au simțit umiliți și nedreptățiți. „În masă ne-au adus suprema injurie : «Lași și trădători, spioni și vânzători de țară». Așa ne-au arătat pe toți, așa ne-au judecat pe toți. Chiar și pe martirii noștri, chiar și pe eroii noștri...”, nota
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
drapelul roșu în frunte. Au atacat cu foc de armă instituțiile românești, au dat drumul deținuților comuniști din închisori, au oprit garnituri de tren în care erau refugiați, dându-se la jafuri și molestând, cu ură sălbatică pe soldații români umiliți. Între 28 iunie și 3 iulie 1940, Biroul 2 al armatei a dus o activitate de informații foarte activă în nord-estul țării, interesat fiind de soarta unităților militare și a populației refugiate, însă, a fost surprinsă și îngrijorarea populației evreiești
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
deportați. Istoricul evreu, Matatias Carp, sistematizează contribuțiile excepționale la care erau impuși evreii și totalizează și sumele plătite, însă nu cuantumul acestora prezintă importanță ci, faptul că, îndeplinirea tuturor obligațiilor cerute de stat din partea unei populații „disprețuite, pauperizate, persecutate și umilite”, denotă că populația evreiască a adus servicii unei autorități statale care, de fapt, i-a fost ostilă. Principalele obligații financiare ale evreilor erau pentru Împrumutul Reîntregirii, pentru procurarea de echipamente sanitare pentru spitalele de răniți și pentru constituirea stocului de
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Cu alte cuvinte, o lasă perfect disponibilă pentru întîlnirea cu fantasticul. Pentru ca basmul să poată începe scria psihanalistul Bruno Bettelheim copilul trebuie să se găsească într-un moment din viața lui în care, fără ajutorul basmului, ar rămîne blocat, exclus, umilit, degradat și, din momentul în care coboară din mașină o fetiță de 10 ani cu un teanc de cărți în brațe , Ofelia pare pregătită, deschisă spre experiența magicului. Primul lucru pe care-l face este să culeagă de pe drum o
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
atunci cînd acest ex-combatant antinazist invocă din nou metodele gestapoviste ale coloniștilor francezi, de data asta pentru a relativiza crimele unui gestapovist autentic clientul său Klaus Barbie, zis Măcelarul din Lyon , vocabularul său umanist (Nu suport să văd un om umilit) sună nespus de pervers. Radiind de mulțumire de sine, VergŁs ne povestește cum a ridiculizat 39 de avocați ai acuzării, transformînd procesul lui Barbie într-un proces al torturii franceze. întrebat dacă ar apăra chiar și un Hitler, acest apărător
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care supermanul se prostește cu șampoane spumante și furtunuri în spatele scaunului ocupat de o băbuță ori alta sau își împinge spre ele prohabul cel burdușit sună urît dacă încerc să le descriu, dar nu cred că actrițele ies din ele umilite. Coafurile pe care li le oferă Zohan le vin bine, iar expresiile lor extatice sînt frumoase. ̨ ntreaga chestie e un gag oedipal monstruos, dar nu și bolnav : e felul lui Zohan ca un semizeu ce este de a le
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
un ostaș vrednic care și-a făcut datoria. Cine se face vinovat că soldații acestei țări sunt prost îmbrăcați și încălțați, luptă adeseori flămânzi în timp ce alții se ghiftuiesc și nici nu le pasă de soarta noastră, a celor săraci și umiliți?” * Au tot așteptat Costache și Maria și ceilalți din casă vești despre Gheorghiță, au sperat să primească vreo scrisoare de la el, să știe dacă s-a vindecat sau, ferească Dumnezeu, nu cumva îi este mai rău. Dar n-au primit
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
face", adeverește Bodea. Stanciu clatină din cap a îndoială: Și crezi că Mateiaș a putut uita noaptea aceea de pomină de la Baia, când l-ai lăsat gol-goluț, orfan de făloasa-i oștire și cu o săgeată în spinare, biruit, rănit, umilit? A venit cu sabia... Doar nu era să-i ies înainte cu pâine și sare, se scuză Ștefan. Ce-a fost, a fost! Săgeata aceea buclucașă ce a avut nerușinarea să i se înfigă taman în prea nobila-i făptură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vecernie. Ștefan respiră adânc... Într-un târziu, spune încetișor: ...Vezi tu, Alexandre, eu n-am fost niciodată prințișorul fericit. Soarta nu mi-a prea cătat în coarne, m-a lovit de cum am deschis ochii. Născut în pribegie, mereu fugar, orfan, umilit, flămând și singur, ca un câine al nimănui. Soarta mi-a hărăzit puține bucurii și... și, arareori când mi le-a dat, s-a grăbit să mi le ia. Și nu eram decât un copilandru... De mic a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Gusev, de citit!), de Ibrăileanu și Rebreanu, de Proștii lui Rebreanu. Sunt de stânga pentru că sunt de partea celor slabi și nu a celor tari, a celor săraci și nu a celor bogați, a smeriților și nu a trufașilor, a „umiliților și obidiților” și nu a „demonilor”, a oamenilor și nu a supraoamenilor, a celor „simpli” și nu a elitelor. Sunt de stânga pentru că nu-mi plac durii, fudulii, închipuiții, „stăpânii”; pentru că iubesc animalele; pentru că vreau ca toți morții să învie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în Dicționarul meu să combat prejudecata reducerii lui Dostoievski la Stavroghin, Kirillov, Raskolnikov și la alți câțiva «mari» acordând atenție fiecărui personaj, oricât de neînsemnat în aparență. Cred că în bună măsură am reușit în această tentativă de reabilitare a «umiliților și obidiților» operei dostoievskiene, încât aș putea propune cititorului o lectură a Dicționarului «pe firul personajelor mici». O lectură, îndrăznesc să sper, nedezamăgitoare (dacă e adevărat că nu numai tigrul sau șarpele poate fascina, ci și licuriciul), care l-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
considerația necesară”. Recitind pasajul acum, în 1996, descopăr, nu fără uimire, că sunt de stânga până și în raport cu personajele literare (cele ale romancierului rus în cazul de față)! Elitei protagoniștilor eu îi opun cumva - prin acea „tentativă de reabilitare a «umiliților și obidiților» operei dostoievskiene” - mulțimea personajelor mici, aparent insignifiante. * Printre subiectivități tăioase, exacerbate de libertatea de exprimare, propria-mi (cum altfel) subiectivitate; mai temperată totuși de posibilitatea pe care o am de a privi din mai multe puncte de vedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
obrajii unui întreg șir de bieți oameni aliniați smirnă, plătiți pentru a întruchipa un instrument muzical sui-generis, cu clape de carne, și a face posibilă această cinică extravaganță. E mai suportabilă o asemenea originală experiență decât una - „banală” - de lagăr? Umilit a fost și tata, pe când era școlar. Născut în 1905, avea 13 ani în 1918 și nu știa o boabă românește, motiv suficient pentru ca profesorul de limbă română să-și bată joc de el, și de alții ca el. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lui Virgil Mazilescu acest distih al său : „mă copilul meu mă străinul meu mă/ unde te duci tu mă ”. El mi ar putea acum răspunde (chiar așa îmi și răspunde, o simt) : „gândește-te la mine/ în spațiul cel mai umilit/ te-am sărutat eu mortul ”. Acum doarme la doi pași de Daniel Turcea, în cimitirul Mănăstirii Cernica. Mormântul lui e sub un pom mare și rămuros, iar în imediata lui apropiere e o fântână. Ca în grădina Paradisului din poezia
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Dinu, ajutat de părinți și-a făcut o gospodărie onorabilă în sat, la vremea când vârsta cerea ca să se căsătorească Netuța, să se gospodărească, părinții secătuiți de cote și de impozite, de amenzi și de procese; „chiaburi”, treceau la colectivă umiliți și înfricoșați, și nu mai puteau să-i dea ca zestre decât o origine socială nesănătoasă. În condițiile nou create, de comuniștii aduși din URSS, sora Netuța s-a căsătorit, împinsă de părinți, cu un croitor din Măntăila, care a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]