KorAP: Find »[drukola/base=uriaș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...85 >

2,115 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

-l scuturaseră frigurile decât o singură dată, trezindu-l, dar chiar atunci apăruse și Runa. Îi povestise tot. Și ce aflase despre cuvinte, și ce știa despre Tatăl, și ce credea că știe despre Krog, și cum fuseserăm Împresurați de uriașii aceia și cum puseseră ei mâna pe mine. - Vreau să-l scot din mâinile lor, Încheiase el. Runa nu scosese o vorbă și Începuse să-și facă de treabă prin casă, dar nu izbutise să ducă nimic până la sfârșit. Plecase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de celălalt, of, of. Apoi, Runa plânsese din nou. - Nici Vinas, nici celelalte, nu vor să audă Încă de vorbe. Cică să așteptăm. Să vedem ce se Întâmplă. Oricum, nici una n-o să vină să-l scoatem pe Krog din mâinile uriașilor. Măi, Enkim, măi, eu vreau ca pruncul nostru să vorbească precum Tatăl, așa cum l-am auzit În minte pe Krog. De aceea, am să vin cu tine ca să-l salvăm. Crezi că o să aștepte nițel când o fi să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pentru orice fel de vreme, mai ales că iernile erau din ce În ce mai grele de la un timp Încoace. Apoi, Runa luase ierburile de leac pe care orice femeie din sat le cunoștea, și plecaseră În crucea nopții. Se strecuraseră În apropierea satului uriașilor și, preț de câteva zile, nu făcuseră altceva decât să se uite la ce și cum făceau oamenii aceia mereu Încruntați. Văzuseră unde Îl țineau pe Krog, câți pândari puseseră la intrarea În peșteră, și cum se putea ajunge până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
dealurilor din jur, ca să vadă pe unde era mai bine să fugă. După aia, au pus la cale cum să-l scape pe Krog. Enkim avea să pună foc unei case din celălalt capăt al satului, ca să-i țină pe uriași pe loc, În timp ce Runa avea să-l scoată pe Krog din peșteră. - Și dacă pândarii te dădeau Umbrei? am Întrebat-o, În timp ce continuam să ne Îndepărtăm de satul uriașilor cu coarne de cerb. - Hm, făcu ea, crezi că ești singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
unei case din celălalt capăt al satului, ca să-i țină pe uriași pe loc, În timp ce Runa avea să-l scoată pe Krog din peșteră. - Și dacă pândarii te dădeau Umbrei? am Întrebat-o, În timp ce continuam să ne Îndepărtăm de satul uriașilor cu coarne de cerb. - Hm, făcu ea, crezi că ești singurul ucigaș de pe tărâmurile astea? Încă nu se crăpase de ziuă. Eram rupt de oboseală și de foame, dar Enkim și Runa nu mă slăbeau - Runa știa de o trecătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
am continuat drumul, strecurându-ne printre copacii din ce În ce mai deși. Blestem! De undeva de aproape Începeau să se audă În urechi glasurile unor oameni. Runa a recunoscut imediat chiotele ușoare ale suratelor ei, amestecându-se cu horcăiturile repezite și bolovănoase ale uriașilor. - O să pună mâna pe noi, zise Enkim. Din cauza mea. Lăsați-mă aici. Tu ai treaba ta, Krog, iar tu ai pruncul, Runa. Am clătinat din cap odată cu Runa și i-am făcut semn să tacă. Nici să geamă nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Învolburat și nu știu să ajung la ea decât așa cum ne-a fost lăsat de bătrâne. Numai că Vinas, nenorocita, se duce tot Într-acolo, pe drumul pe care Îl știu și eu, și-i cară după ea și pe uriașii ăia... Mă gândesc Însă... Apa aia izvorăște de undeva din munte, de mai sus. Poate că o să dăm de ea dacă o luăm mai mult de partea moale. L-am privit amândoi pe Enkim, numai că el o ținea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
sânge din pășitorul care i se umflase precum un șobolan mort de multă vreme. - Blănurile, ne strigă el deodată, arătând cu mâna spre mal. Să ne acoperim cu blănurile! În clipa aceea le văzurăm pe femeile lui Vinas, amestecate cu uriașii. Alergau, răcneau și-și făceau semne, În grabă, pe malul de pe mâna tare, repezindu-se spre apă. - În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce alții, pe mal, se și apucaseră să rupă crengi și să caute bulumaci, Îndemnați de Vinas și de Vindecătorul care dorise să mă dea Umbrei. - Blestemată fii, Runa! auzirăm glasul ascuțit al lui Vinas. - Pruncul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe gură! răcni Runa, ridicând pumnul deasupra capului. Apoi, nu-i mai văzurăm pe urmăritori căci apa se năpusti iar Într-o trecătoare, după care făcu un cot care aproape că-l smulse pe Enkim dintre noi. Deodată, unul dintre uriașii avântați În apă răsări În urma noastră, dintre două vâltori. Era purtat de spume - of, of, nu mai putea să scape din volbură și călca apa Îngrozit, la o aruncătură de băț Îndărătul nostru. Încerca din răsputeri să ne ajungă dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cheme Umbra peste noi. Răcni din străfundul piepților. Dacă ar fi fost pe mal, l-aș fi ucis fără să clipesc, ca să scap de griji. Așa Însă, am Înghițit În sec. Runa Își mușca buzele. Enkim Îl privea și el. Uriașul ridică din nou o mână, făcându-ne semn. Apa Îl azvârli În sus. Ajunsese atât de aproape de noi, Încât Îi văzurăm ochii - nu mai erau Încruntați, de parcă știa că-și părăsește neamul. Apoi, apa Îl izbi de o stâncă, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
bulumac, se Împotmolise Într-o limbă de nisip. Nu Îndrăzneau să se apropie de lucrul acela nenumit și am Înțeles că se chiorau după urmele noastre pe care, cum altfel, nu izbuteau să le găsească. Nu trecu mult și câțiva, uriași și femei laolaltă, porniră spre malul celălalt, călcând apa care aici, era mult mai molcomă. - Proști, le-am șoptit alor mei când m-am Întors. Se miră că nu dau de urmele noastre. - Vinas o să știe, zise Runa. Ticăloasa aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de ei? Sau făcătura lui era un semn care trebuia să-i aștepte pe cei ce-mi luaseră urma Încă din munții de acasă? Of, of, măi Enkim - dar atunci, de ce m-ai mai salvat din Îmbrățișarea Umbrei În satul uriașilor cu coarne de cerb? Minos pufni În râs. - Ah, zise el, văd că deja Începi să nu mai crezi În bine. Ia spune-mi, schimbă el vorba, ce voiai să-mi spui despre pășitori? I-am povestit despre cum vedeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Krog, mutul care știa cele mai multe vorbe. Eu doream să - și să - N-aveam nevoie de sfatul lor ca să știu ce trebuia să fac! Mâine, dis-de-dimineață, aveam să pornesc din nou la drum, pentru că așa voiam. Mai că-l pricepeam pe uriașul de Scept, care urla și se zvârcolea, făcând spume la gură și smulgându-și părul, numai și numai ca să Împiedice marea Împărtășanie a vorbelor. Ce ne interesa pe noi, pe Krog și pe Scept adică, ce ne interesa pe noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
așteptăm: - Pâlcul de cinci și Încă cinci oameni coborât din munte... strigă el, amestecând graiul horcăit cu vorbele spuse În minte și cu gesturile. Întâlnit lângă Marea cea mare cu străini așa de mulți-mulți ce vin dinspre Miazănoapte. Sunt niște uriași cum nu văzut nimeni, unii care poartă pe cap coarne de cerb, iar alături de ei sunt atâtea și atâtea femei cu sulițe. S-au oprit pe nisip. Țin sfat. - Bine că ai plecat, Îmi zise Minos. Iată ce-au Început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Eh, cu bătrâni sau fără, eu oricum auzisem de tine și mai aflasem și că ți-au luat unii urma... Dar, nu știam că-s așa de mulți. Cică sunt câtă frunză și iarbă. Sunt din patru sau cinci neamuri. Uriași ce poartă coarne de cerb, femei cu sulițe și ierburi de leac, slăbănogi cu părul creț care vorbesc prea mult și lungani cu părul blond și piele albă, din cei ce trăiesc numai prin păduri. Laolaltă cu ei sunt și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
brațele noastre și se Încovoia pe pământ, dând acele sunete grele, fără să ne privească În ochi. - Măcar de-am da de apă la copacii ăia, zise Enkim. Nu-l mai văzusem niciodată așa de Îngrozit - nici măcar când ne fugăriseră uriașii sau când fusese cât pe ce să ne Înecăm. Avea ochii mari și sticloși, iar buzele Îi Încremeniseră Într-un rânjet ce-i dezgolea dinții. Of, of, ce fel de om eram eu să duc vorba lui Moru tuturor neamurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Nici cuvintele, nici proștii. Uite, Scept și ai lui spun ca noi. - Of, of, deci vor să nu mai fie cuvinte, după cum mi-a zis și Moru. Și Îl ponegreau așa pe Tatăl?! m-am mirat eu. Cum vine asta? Uriașii nu erau cu ei? Uriașii erau tare iubitori cu Tatăl. - Nu, nu, nu! - aproape că ridică Logon glasul. Toți iubitori cu Tatăl. Toți zis: și Tatăl zice că nu e nevoie de cuvintele alea vechi. Acum, trebuie unele noi, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Scept și ai lui spun ca noi. - Of, of, deci vor să nu mai fie cuvinte, după cum mi-a zis și Moru. Și Îl ponegreau așa pe Tatăl?! m-am mirat eu. Cum vine asta? Uriașii nu erau cu ei? Uriașii erau tare iubitori cu Tatăl. - Nu, nu, nu! - aproape că ridică Logon glasul. Toți iubitori cu Tatăl. Toți zis: și Tatăl zice că nu e nevoie de cuvintele alea vechi. Acum, trebuie unele noi, dar nu cum zice Krog, așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
munte. Femeile lui Vinas știu ierburi și mai știu să dea de leac. Fiecare cu limba lui. Nu-i așa, Scept? - tot Întrebau. Scept zicea că da. Dacă tot era să fie cuvinte, să fie fiecare neam cu cuvintele lui. Uriașii erau uriași, femeile, femei, muntenii, niște... era să zică proști, dar n-a mai zis, pentru că primii care luat urma la Krog erau munteni și erau mulți. - Fiecare cu limba lui... am Înțeles, În sfârșit. Vor ca fiecare neam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
părea să nu se termine nici el, acoperind Întreg văzduhul de la Miazăzi. Era cenușiu, era plin de vâltori molcome și, când și când, Îl străluminau fulgere. Ici-colo, lăsa să se scurgă din el coloane vineții de ploaie - era atât de uriaș, de parcă ar fi fost părintele tuturor norilor și, numai când Îl vedeai cum făcea bulbuci precum un terci pus pe foc, simțeai că te trece un abur rece pe șira spinării. Tare rău mi-a părut, dar În ziua aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu vorbe Îl alungasem, fără să fie nevoie să-i arăt ce ucigaș eram Încă din pântecul maică-mi. Cu toată ciuda ce mă cuprinsese, Însă, nu izbuteam să-mi scot din minte nici cum mă smulsese Enkim din mâinile uriașilor cu coarne de cerb, și nici cum mă trecuse prima apă mare pe care o văzusem În viața mea. Pfuuh, ar fi putut să mă lase oricând de izbeliște, numai că avusese și el poruncile lui, mi-am zis... Tristețea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cel lăsat prin sânge. În clipa aceea, am auzit un glas cunoscut care venea de departe: - Uite-l acolo, Kikil! N-am apucat să văd ce-i cu glasul ăla că m-am și trezit față În față cu doi uriași dintre aceia care priveau tot timpul Încruntați. Nu purtau coarnele de cerb, dar nu Încăpea nici o Îndoială cine erau și ce pofteau. - Nu-l lăsa să scape, blestematul! se auzi iarăși glasul cel cunoscut. Mi-am repezit căpățâna În pieptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
aceia care priveau tot timpul Încruntați. Nu purtau coarnele de cerb, dar nu Încăpea nici o Îndoială cine erau și ce pofteau. - Nu-l lăsa să scape, blestematul! se auzi iarăși glasul cel cunoscut. Mi-am repezit căpățâna În pieptul primul uriaș și l-am apucat cu amândouă mâinile de boașe. Așteptam strigătul lui de moarte când, Întreg satul izbucni Într-o hărmălaie cumplită, de parcă toți oamenii pândiseră doar un semn ca să se apuce să răcnească, să chiuie și să urle. Uriașul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
uriaș și l-am apucat cu amândouă mâinile de boașe. Așteptam strigătul lui de moarte când, Întreg satul izbucni Într-o hărmălaie cumplită, de parcă toți oamenii pândiseră doar un semn ca să se apuce să răcnească, să chiuie și să urle. Uriașul se prăbuși la picioarele mele, zvârcolindu-se, dar cel de-al doilea se și repezise asupra mea. - Ia-l odată și hai! - se auzi un glas urât de afară. Ăștia s-au trezit cu toții! Am Încercat să-mi dau vrăjmașul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]