KorAP: Find »[drukola/base=văl & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...119 >

2,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

nici un trib. Sunt fiul drumurilor, patria mea e caravana, iar viața mea, cea mai neașteptată dintre pribegii. Încheieturile mâinilor mele au cunoscut pe rând mângâierea mătăsii și asprimea lânii, aurul prinților și lanțurile robilor. Degetele mele au înlăturat mii de văluri, buzele mele au făcut să roșească mii de fecioare, ochii mei au văzut orașe stingându-se și împărății pierind. Din gura mea vei auzi araba, turca, dar și castiliana, berbera, ebraica, latina, precum și italiana vorbită, căci toate limbile, toate rugile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
danseze și să scrie, la fel ca pe favoritele sultanului. — Eram liberă, iar ea era roabă, îmi spuse maică-mea, și lupta dintre noi era inegală. Ea se putea folosi după pofta inimii de toate armele seducției, putea ieși fără văl, putea să cânte, să danseze, să toarne vin, să clipească din gene și să se dezbrace, în vreme ce eu nu aveam voie, dată fiind poziția mea, să-mi părăsesc vreodată discreția și încă și mai puțin să dau semne de interes

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cădea pe 25 aprilie din anul creștin 1478, adăugând totuși că distracțiile de la urmă vor fi încă și mai somptuoase decât cele din săptămânile precedente. În ziua aceea, pe Sabika, femeile din cartierele de rând se amestecaseră, cu sau fără văl, cu bărbații de toate condițiile. Copiii din oraș, printre care și maică-mea, ieșiseră îmbrăcați cu straie noi încă de la primele ceasuri ale dimineții, nu fără să fi luat cu ei câteva monede de aramă pentru a-și cumpăra smochine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
multe ori trecând cu el ca să vă duceți la mătușa din partea maică-tii, Tamima, nevasta notarului care locuiește la doi pași de aici, în fundătura Gutuiului.“ Deși prin preajmă nu se afla picior de bărbat, își azvârlise peste obraz un văl alb pe care nu și-l ridică decât după ce zăvorâse poarta în urma mea. Luându-mă atunci de mână, mă duse printr-un coridor îngust care cotea, apoi, fără să-mi dea drumul, alergă prin ploaie trecând printr-o curte interioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
vă sprijine împotriva vrăjmașilor voștri, când voi lăsați să fie batjocorit cuvântul Său și acela al Trimisului Său, Domnul să-i dăruiască rugăciunea Sa și mântuirea Sa! Când, pe străzile forfotind de oameni din orașul vostru, femeile se preumblă fără văl, oferindu-și obrazul și părul privirilor necuviincioase a sute de bărbați care nu le sunt chiar toți, presupun, soț, tată, fii sau frați. Pentru ce ar feri Dumnezeu Granada de pericolele care o amenință când, în viața locuitorilor acestui oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
dată despre acest lucru, a doua zi, ca să-mi spună cu glas scăzut să nu amintesc de problema asta în fața Wardei. În zilele următoare, tunurile și catapultele au rămas tăcute; zăpada continua să cadă peste Granada, acoperind-o cu un văl de liniște și de seninătate pe care părea că nimic nu-l va sfâșia. Nu se dădea nici o luptă și doar câteva țipete ale copiilor mai însuflețeau străzile. Orașul ar fi dorit atât de mult ca timpul să-l dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
care nu arătau față de ei nici un fel de brutalitate, nici măcar în vorbe, mulțumindu-se să-i înconjoare pentru a-i împiedica să se îndepărteze. Apoi, imensa trupă s-a pus tăcută în mișcare, având în frunte un călăreț înfășurat în văluri, cu soldații înșiruiți în ordine pe laturi. Trupa a trecut prin fața porții celor Șapte Caturi, a mers de-a lungul meterezelor, a ieșit din cetate prin poarta către Najd spre a ajunge la Genil, a cărui suprafață era înghețată. Caravana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
suprafață era înghețată. Caravana tăcută și tremurătoare se opri pentru prima oară într-o livadă de cireși, la malul râului. Se luminase deja de ziuă, dar încă se mai deslușea pe cer luna nouă ca o seceră. Bărbatul înfășurat în văluri își descoperi fața și chemă la el doisprezece înalți dregători aleși dintre cei reținuți. Nimeni n-a fost surprins să-l vadă pe al-Mulih. Acesta le ceru mai întâi să nu se neliniștească și își ceru scuze că nu le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în urmă, urmată îndeaproape de Warda, când această țipă deodată: „Juan!“ și rămase nemișcată. În dreapta noastră, un tânăr soldat cu mustață se oprise la rându-i, cu un chicotit de bețiv, încercând anevoie să o identifice pe femeia înfășurată în văluri care tocmai îl strigase. Tata a simțit pe dată primejdia și a făcut un salt spre concubina sa, pe care a apucat-o zdravăn de cot spunând cu glas scăzut: — Să ne întoarcem acasă, Warda! În numele lui Issa Mesia, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Warda explică dintr-o suflare: — E fratele meu! Apoi îi zise tânărului care rămăsese fără grai: — Juan, eu sunt Esmeralda, sora ta! Rostind aceste cuvinte, și-a desprins brațul din pumnul încleștat al lui Mohamed și și-a ridicat ușor vălul. Soldatul s-a apropiat, a ținut-o câteva clipe pe după umeri și a strâns-o apoi la piept. Tata s-a făcut livid și a început să tremure. Știa că era pe punctul de a o pierde pe Warda și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
am lăsat cuprinși de somn, nu înainte de a fi mâncat niște perișoare din carne pe care ni le trimisese gazda noastră. Încă din zori am fost treziți de țipete și de înghesuială. Zeci de oameni care vociferau, femei înfășurate în văluri albe sau negre, copii scâncind sau năuciți luau cu toții cu asalt tartana noastră. A trebuit să ne ținem încleștați de bagaje ca să nu fim dați la o parte. Sau chiar azvârliți peste bord. Când vasul a început să se îndepărteze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Andaluziei n-a rămas în urma noastră decât ca o dâră subțire de remușcare, o femeie a dat fuga spre colțul nostru de pe tartană, trecând cu ușurință peste bagaje și călători. Mersul ei vesel nu se potrivea cu îmbrăcămintea făcută din văluri atât de întunecate, atât de groase, încât ne-ar fi fost tuturor greu s-o recunoaștem dacă Mariam n-ar fi fost în brațele ei. Singurele strigăte de bucurie au fost ale mele și ale surorii mele. Mohamed și Warda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
emoție, la fel ca sutele de priviri ațintite asupra lor. Cât despe Salma, m-a strâns ceva mai puternic la piept. După felul cum respira, după suspinele care-i scăpau, am înțeles că suferea. Lacrimile îi curgeau desigur la adăpostul vălului, și nu fără motiv, deoarece patima neînfrânată a tatălui meu avea să ne ducă foarte curând pe toți la marginea decăderii. Mohamed măsurătorul, atât de senin, iar dintr-odată atât de neîmblânzit! S-a întâmplat ca eu să-l pierd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
el, fiul ei mai mare. Eram sigur însă că primirea lor călduroasă ne va face să dăm uitării necazurile călătoriei. Călduroasă a fost, într-adevăr, față de Salma și față de mine. În timp ce ea se pierdea cu totul, trup și lucruri, sub vălurile ample ale mamei sale, eu m-am pomenit în brațele lui Khâli, care m-a privit îndelung, fără să scoată o vorbă, înainte de a pune pe fruntea mea cea mai afectuoasă sărutare. — Te iubește așa cum orice bărbat îl iubește pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cu Mariam pe un al treilea, catârgiul mergând pe jos alături de noi, împreună cu fiul lui, o detestabilă secătură de vreo doisprezece ani, desculț, cu degete murdare și privire piezișă. Nici nu străbătuserăm bine trei mile când doi călăreți înfășurați în văluri albastre năvăliră în fața noastră, ținând în mâini pumnale cu tăiș curbat. Ca și cum n-ar fi așteptat decât un semnal, catârgiul și fiul lui o porniră tiptil, dar repejor, pe coastă la vale. Bandiții se apropiară. Văzând că aveau de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
pe toți prezicătorii din Fès pentru a le cere ajutorul. ANUL PREZICĂTORILOR 901 de la hegira (21 septembrie 1495 8 septembrie 1496) Femeile cinstite din Fès, când sunt nevoite să străbată piața de flori, grăbesc pasul, se înfășoară mai tare în văluri și aruncă-n dreapta și-n stânga priviri de animal hăituit; căci, dacă folosirea mirtului sau a narcisei nu are în sine nimic blamabil, nimeni nu ignoră ciudatul obicei pe care îl au locuitorii din Fès, fasioții, să se înconjoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
data asta la o locuință somptuoasă, situată nu departe de palatul sultanului. Încăperea în care am fost primiți era mare și înaltă, cu un tavan zugrăvit în azuriu și aur. Înăuntru erau mai multe femei, toate grase și înfășurate în văluri, care n-au părut deloc încântate să mă vadă. Sporovăiră câteva clipe în legătură cu prezența mea acolo, apoi una dintre ele se ridică greoaie, mă luă de mână și mă instală într-un colț îndepărtat al încăperii, făgăduindu-mi să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
nou dimineața, rece și îndoit cu apă. O băutură răcoritoare și sățioasă, care nu pricinuia prea mare neajuns nici pungii, nici conștiinței credincioșilor musulmani. Pentru Harun și pentru mine, descoperirea orașului Fès abia stătea să înceapă. Aveam să-i scoatem vălurile unul câte unul, ca unei mirese în odaia de nuntă. Am păstrat din anul acela mii de amintiri care mă aduc înapoi, când vine vremea evocării, la candoarea lipsită de griji a celor nouă ani cât aveam pe atunci. Totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
proiectul lui nebunesc. Din când în când priveam la soare, adică la haloul lui dindărătul norilor. Începeam să-mi pierd răbdarea. La ușa băii, nu se zărea nici o mișcare neobișnuită. Erau femei care intrau, altele care ieșeau, unele înfășurate în văluri albe sau negre, altele acoperindu-și doar părul și partea de jos a obrazului. Câteva fetițe le însoțeau. Uneori băieței foarte mici. La un moment dat o femeie grasă a luat-o în direcția mea. Ajunsă în dreptul meu, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mulțumise doar să se înfășoare într-o haină neagră și groasă, ci își mai și înfășurase în jurul capului o basma albă care-i acoperea părul, o parte din frunte și din obraji, înnodându-se sub bărbie. Pe deasupra, își pusese un văl ușor, transparent. Deghizarea era atât de desăvârșită, că era cât pe ce să mă las iarăși tras pe sfoară. Când l-am reîntâlnit, părea tulburat. I-am cerut vești din expediție, dar a refuzat să-mi răspundă, în ciuda insistențelor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
nu-i adresasem vreun cuvânt de când plecasem din Fès, cu patru ceasuri în urmă. Am întors către ea o privire ce voia să însemne în cel mai bun caz: „Ai necazuri cu animalul?“ Ea își dăduse însă la o parte vălul ușor de culoarea nisipului, iar chipul alb era luminat de un zâmbet trist. — Unchiul tău te iubește ca pe propriul lui fiu, nu-i așa? Întrebarea mi s-a părut deplasată și fără rost. Am încuviințat pe tonul cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
temeam de ce va urma. Or, urmarea s-a lăsat așteptată. Am tras cu coada ochiului spre Mariam; tăcerea ei mă stingherea aproape la fel de mult ca întrebările ei. Nu se mai uita la mine, dar nu-și mai trăsese la loc vălul, în pofida prafului de pe drum. M-am întors spre ea și am privit-o îndelung, pentru prima dată de atâta timp. Nu era mai puțin bucălată decât atunci când o văzusem venind spre noi agățată de brațul maică-sii, pe tartană. Pielea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
când am auzit bătăi sacadate în poartă. — În numele sultanului, poliția! Nu mai sunteți singure acum! Tocmai a intrat un bărbat. El poate vorbi cu noi. Am deschis. Erau nu mai puțin de zece persoane: un ofițer, patru femei înveșmântate în văluri albe, ceilalți soldați. Aici locuiește Mariam, fiica lui Mohamed al-Wazzan din Granada? Ofițerul desfăcu un sul de hârtie. — Acesta e un ordin de la șeicul leproșilor. Trebuie s-o ducem pe numita Mariam în cartier. În minte mi se zbătea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
leproasă. — Trebuie să mergi s-o vezi, să-i spui să nu se amestece cu ceilalți, să-i duci de mâncare carne de broască țestoasă, care ajută la combaterea bolii. Și mai cu seamă, să țină mereu pe față un văl îmbibat în oțet. I-am transmis toate astea Wardei. Ea și-a procurat produsele indicate, iar când tata s-a întors în oraș, câteva zile mai târziu, s-a dus împreună cu el la marginea „cartierului“. Un paznic a chemat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
să dormim iarăși sub un acoperiș, va începe luna ramadanului. Fiind călător, nu ești silit să ții post, dar se cuvine să dai în alt mod dovadă de supunere în fața Creatorului. Ai să-ți pui sclava să se înfășoare în văluri din creștet până-n tălpi, ai să-i interzici să-și dea cu parfum, cu sulimanuri, să se pieptene și chiar și să se spele. N-am protestat, căci am priceput pe dată că zelul religios nu era singurul motiv al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]