2,308 matches
-
guzgani e presărat la fiecare pas cu dovezi că mi-a lipsit în mod dramatic putința de a iubi, de a mă atașa profund, serios, fără scopuri egoiste, de ceva. Încât n-am reușit decât să devin sclavul și marioneta vanității mele. Aș fi fericit dacă aș putea spune ca alții "am iubit destul, acum mă odihnesc". Eu sânt dintre cei jalnici care n-au iubit nimic. De asta cine să mă ierte? Și cu ce rezultat? Schimbă ceva iertarea? Din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
devine alta. Bărbatul, pretindea nobila abisiniană care avea aceste păreri, petrece o noapte lângă o femeie, apoi se duce; viața lui și trupul lui sânt totdeauna aceleași. El nu cunoaște diferența care există între "înainte de dragoste" și "după dragoste". Ce vanitate femeiască! Eu n-am rămas același după dimineața în care am văzut-o pe Laura tulburată de apropierea furtunii. Era încă pentru mine o femeie aproape necunoscută și totuși am simțit, pentru prima oară, o căldură care mi-a dezvăluit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
piciorul bolnav, din pricina căruia șchiopăta. Își relua monologul pe un ton din ce în ce mai patetic: În loc să vă pierdeți timpul prin școli, mai bine ați fi fost atenți la viermii de mătase care își fac opera într-un ritual ca al stelelor, fără vanități și fără zgomot. Acolo unde se află ei sânt adevăratele amfiteatre ale artei. Numai acolo puteți învăța modestia de a pune opera voastră deasupra vieții voastre. (Ochii Bătrânului s-au fixat prin întuneric asupra mea, după ce o vreme avusesem impresia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-mi descarce nervii. Privirea mi-a căzut pe fotoliile de răchită. Probabil, mi-am zis, Bătrânul nu se arătase anume, ca să mă sperii singur. Și reușise. El se obișnuise cu partea plăcută a sălii cu oglinzi, cea care îi gâdila vanitatea, el era pacientul și adevărul bolii sale, dar eu gustam prima oară din această beție și din riscurile ei. Eram novice. Poate altădată... Când am trecut pe lângă Francisc și am ajuns pe coridoarele obișnuite ale azilului, mijeau zorii; ferestrele se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
era scuza pe care mi-o găsisem și de care mă foloseam când mă purtam grosolan. Fiindcă, nu-i așa? nu se sare ușor pe un fotoliu de răchită. E nevoie de o oarecare pregătire psihologică, de o educare a vanității. E ca trecerea de la cimpanzeu la om. Eu mai aveam încă păr pe mine, deși nu mai eram cimpanzeu. În ce o privea pe Laura, îi purtam pică din ce în ce mai mult pentru faptul că nu puteam să mă laud în fața ei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă răzbunau. Poate ar fi trebuit să văd în asta un semn alarmant, că nu eram capabil nici măcar de o boală completă, că trișam, mă comportam mediocru până și în asta, încercînd să pun boala deșertului în slujba și a vanității și a plăcerilor mele, compromis care nu putea dura multă vreme, fiindcă într-o asemenea boală nu poți umbla cu jumătăți de măsură fără să-ți arzi degetele: ori te smulgi din ea, ori te îmbolnăvești și mai rău, devii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe care numai vanitatea mă ținea pironit, dar am aplicat și eu, ca să ies din impas, rețeta unor autori de succes: puțină aventură, puțin suspens, puțină culoare locală; în plus, să le dai celor care te ascultă ceea ce le lipsește, ceea ce n-au trăit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rafală de ploaie repezită de vânt. "Hai, intră", zise Marta cu o voce îndoită și se dădu la o parte ca să-mi facă loc. Nu m-am arătat mirat de ezitările ei. Nici nu aveam de ales. O criză de vanitate m-ar fi silit să plec, să înfrunt furtuna care era gata să se dezlănțuie. Pe de altă parte, mirosul de busuioc din cameră m-a calmat și în clipa aceea chiar mi-a părut rău că o pierdusem, din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
neputincioși, m-ar lăsa și pe mine în marea lui nepăsare să-l insult, dând vina pe el și pe fleacuri, dar nu vreau să profit de asta. Prefer să spun că eu însumi am transformat fleacurile în catastrofă, din vanitate. Într-o existență ca aceea pe care o duceam trebuie să te adaptezi mereu; să știi pe cine să saluți tu și pe cine să lași să te salute el, să știi cui să-i spui "tu" și cui să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
noroiul e de origine divină, ca florile; că murdăria și caracterele infecte au aceeași origine ca puritatea. Sau crezi cumva că există două lumi, una creată de Dumnezeu și alta complotată de diavoli?'' Tirada asta arată, singură, că pe culmile vanității devenisem opac. Lumea azilului avea logica ei pe care, plin de mine, o ignoram mergând ca un urs acolo unde trebuia să înaintezi ca o vulpe. Ceea ce a urmat n-a fost de aceea decât un șir de gafe. Am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ai reproșat că mă duc în sala cu oglinzi, că trăiesc în minciună. În felul acesta m-ai jignit. Îmi pare rău, dar nu pot să ți-o iert. Ar fi trebuit să știi că eu nu sânt făcut pentru vanități mărunte." Dar, brusc m-am oprit. Era complet idiot ce făceam. Am rupt hârtia și am înghițit tot coniacul care se mai găsea în sticlă. Când panica mea animalică a scăzut și am îndrăznit să mă întorc, bâjbâind, la realitate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un rol excepțional, în loc să observăm că fericirea e de obicei mediocră. Ne furăm singuri, ne frustrăm singuri. În loc să intrăm pur și simplu în țara făgăduinței care se află la îndemînă, la colțul străzii sau chiar în camera noastră, alergăm după vanități ieșite din comun. Vrem să Te concurăm, uitând că Tu ai plătit cu singurătatea Ta absolută gustul funebru al puterii absolute. Da, nu mă feresc să recunosc că drama mea e drama renunțării la mediocritate. Am vrut să devin neapărat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
hohot de râs umplu sala și am deschis ochii ca să văd ce se întîmplase. Câinele se izbise cu colții și cu ghearele de oglinzi și se tăvălea pe jos de durere, în vreme ce Bătrânul se distra. 34 M-am întors la vanitatea mea care, ca totdeauna, îmi rămăsese credincioasă, și abia atunci am observat că golul din jur se extinsese. Cei mai mulți dintre bătrâni mă evitau încă și mai vizibil decât înainte, stimulați poate și de comportarea mea ciudată din ultima vreme. Anton
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să te mai surprindă nimic. Vei înțelege de ce ai greșit când ai uitat că marile vanități îți cer să sacrifici vanitățile mărunte, că trebuie să te prefaci din când în când respectuos pentru a ajunge să nu mai respecți pe nimeni și să te prefaci din când în când modest pentru a căpăta dreptul la o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să te mai surprindă nimic. Vei înțelege de ce ai greșit când ai uitat că marile vanități îți cer să sacrifici vanitățile mărunte, că trebuie să te prefaci din când în când respectuos pentru a ajunge să nu mai respecți pe nimeni și să te prefaci din când în când modest pentru a căpăta dreptul la o trufie fără limite. Fiindcă, din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe care mă rugase să i-l fac. Altădată, îmi închipuisem că azilul s-ar fi dărâmat ca zidurile Ierihonului fără mine. Acum descopeream că uitasem de vanitățile și interesele celorlalți. Ca să-mi ridic moralul, m-am hotărât să mă duc în sala cu oglinzi unde nu mai fusesem de la moartea lui Dinu. Și abia acolo m-am speriat de-a binelea. Căci Francisc nu mi-a mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ACESTA ERA MODUL LOR DE A REFUZA ASERVIREA CARE ÎI AMENINȚA ȘI, CU TOATE CĂ APARENT ACEST REFUZ NU DĂDEA ACELEAȘI REZULTATE ÎN COMPARAȚIE CU CEL AL LUI TARROU, PĂREREA NARATORULUI ESTE CĂ AVEA TOTUȘI O SEMNIFICAȚIE ȘI CĂ MĂRTURISEA ȘI EL, PRIN ÎNSĂȘI VANITATEA ȘI CONTRAZICERILE LUI, TOT CE ERA ATUNCI MÂNDRIE ÎN FIECARE DINTRE NOI. Rambert lupta pentru a împiedica ciuma să-l înăbușe. Ajungând la convingerea că nu putea părăsi orașul prin mijloace legale, era hotărât ― îi spusese el lui Rieux ― să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ă Dar eu am fost încântat că a fost așa, Ilia Petrovici. M-am bucurat că a fost în stare să mărturisească. Nu contează la cine. Lucrul important este că a mărturisit. ă Porstii ipocrite! A fost o lovitură la adresa vanității dumitale. Recunoaște. Ai decența de a admite. ă Îmi dau seama că nu voi reuși să te conving de contrariul a ceva de care dumneata ești așa de sigur. ă Nu mă poți convinge de sinceritatea dumitale, dacă la sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în când se adăpostea o ființă vie, un scarabeu, sau o șopârlă, sau o iluzie. Găsit păru că răsare de nicăieri, nu e aici și deodată este, își puse brusc labele pe genunchii stăpânului, stricându-i postura de contemplator al vanităților lumii care-și pierde timpul, sau crede că-l câștigă, punând întrebări furnicilor, scarabeilor și șopârlelor. Cipriano Algor îl mângâie pe cap și puse altă întrebare, Ce vrei, dar Găsit n-a răspuns, doar gâfâia și căsca botul de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vă supărați, Mă refer la faptul că olăria dumneavoastră nu are nici un fel de experiență cunoscută în fabricarea produselor pe care le propuneți, E adevărat, domnule, dar și eu și fiica mea ne pricepem la modelat și, pot spune fără vanitate, suntem buni la asta, și dacă e adevărat că n-am făcut niciodată o producție industrială, asta s-a întâmplat pentru că ne-am orientat de la bun început spre producția de vase, Înțeleg, dar, în aceste condiții, n-a fost ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
asirieni nici mandarini, niște figuri despre care oricine le va privi, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrână, va putea spune, Seamănă cu mine. Și poate că una dintre aceste persoane, femeie sau bărbat, bătrână sau tânăr, din plăcerea și poate vanitatea de a duce acasă o reprezentare atât de fidelă a imaginii pe care o are despre sine, va veni la olărie și-l va întreba pe Cipriano Algor cât costă figura, iar Cipriano Algor va spune că nu e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de călătoare, au nevoie din când în când să se întoarcă acasă pentru că numai acolo reușesc să capete despre sine și să păstreze o idee cât de cât mulțumitoare. Marta spuse, Vorbim de incompatibilități familiale, de rușine, de umilințe, de vanitate, de ambiții monotone și meschine, și nu avem un gând pentru acest sărman animal care nu-și poate închipui că peste zece zile nu va mai fi cu noi. Eu mă gândesc, spuse Marçal. Cipriano Algor nu vorbi. Își luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pricepere și nesocotință. Trebuie să spun însă că încă dinaintea întâmplării de la cimitir eu și tata ne suportam destul de greu unul pe altul. Succesele, poate mai degrabă sociale decât artistice, obținute în cariera de pictor îi alintaseră două însușiri naturale, vanitatea și plăcerea de a domina, încât nu mai accepta nici măcar din partea unui copil să fie contrazis, contrariat, iar eu îi semănam într-un fel; nu mă interesa decât ceea ce avea legătură cu mine. Era mărunt și rotofei, cu o burtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Întors acasă, am găsit ușa încuiată și cheia pusă sub o cârpă. Livia dispăruse, luându-și toate lucrurile. Se speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării ei. Poate cel mult vanitatea mea a fost lezată. Dar a fost o rană superficială care s-a vindecat repede. Apoi am răsuflat ușurat. Nu eram apt să trăiesc în comun cu o femeie pe care n-o iubeam. Preferam să fiu singur ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu mugetele lor. Experiența mea de viață nu era dintre cele mai trandafirii, totuși nu mă pregătise să fiu chiar atât de câinos. Fără Dinu alături, aș fi aruncat pușca. Așa, n-o făceam din vanitate și căutam tot felul de argumente ca să-mi țin nervii în frâu. Îmi ziceam că singura deosebire față de alte vânători era că, acolo, animalul nu putea fugi. Era de ajuns atât ca un sport să devină o mârșăvie? Dreaptă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]