2,286 matches
-
doream: o fetiță năzdrăvană. Cartierul meu general era în caisul din curte. Acolo dormeam, citeam, făceam schițele noilor bătălii, chemam aghiotanții să cugetăm despre strategii de luptă. Cea mai mare ofensă pe care am primit-o a fost vizita unei vecine care mi-a oferit o pereche de pantofi cu tocuri metalice și sclipici, de la „vaporeni”. Femeia voia să mă integreze în lumea modei de atunci. Pe cine? Pe mine, haiduca? Rebela? Să mă urc pe toace în cais, sau ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
așa de straniu în cultura noastră de produce ura de copii”: avort, abandon, pruncucideri, vânzări, canale care colcăie de prunci, orfelinate-păduchelnițe. Le-am povestit numai experiențe personale și pe cele ale femeilor din mediul proxim al femeilor educate, câte ceva despre vecina mea care a murit refuzată de popă la împărtășanie, făcuse septicemie dintr-un avort. Avea trei copii, un bărbat care mai săruta doar paharul, și pe ea o fecunda cu de-a sila, ca să se descarce, despre cohortele de muncitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o zi, Adriana îmi spusese că nu va mai curăța niciodată frunzele din curte fiindcă făcea asta cu Mathew. Acum nu are cu cine. Și ieri le-a curățat cu mine, stahanovist, temeinic, ca la o adevărată clacă, în timp ce Erna, vecina ei, unguroaica din Carei, ne aducea ceaiuri cu gheață. Aici, frunzele se pun doar în saci de hârtie și se folosesc ca material degradabil. Cumperi de 25 de cenți o bucată de hârtie verde pe care scrii ce e înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de o memorie falsă), că în Coran scrie între altele, că „Dumnezeu e destinul”. Dacă e așa, cum Dumnezeu e Înțelepciunea absolută și Bunătatea fără margini, atunci viitorul omenirii este asigurat. Doamna Pavel râde stând de vorbă în curte cu o vecină. Doamna Pavel e mai întotdeauna veselă. Câte ar mai putea să fie! Iată, mai conjug încă, spusele mele la viitor; va veni un timp când nu va mai exista viitor. Mă scol, trec în camera din față. Mi-aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din Leipzig, așa spunea, iar domnul Pavel, neștiind, n-o contrazicea. Prânzirăm mutând discuțiile în prezența volubilă a doamnei Pavel spre lucruri mult mai importante, cum ar fi teama de secetă, prognosticată de o rudă de la țară a doamnei Vasilescu, vecina de peste drum, cu toate că doamna Pavel n-o credea pentru că o știa „alarmistă”, apoi ceva despre binefacerile stabilizării din anul trecut, prin menținerea prețurilor de stat, dar și mirarea ei (ca și a prietenelor) pentru lipsurile încă evidente prin nesfârșitele „cozi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lui plimbare în centru în jurul micii grădinițe și pe strada principală, strada „Republicii” cum îi spunea acum, obișnuită și în după-amiezile mai blânde ale neîndurătoarei părți a anului. Înainte de pensionarea soțului, doamna Pavel veghea singură diminețile, mai venea câte o vecină “în trecere”, afară de obișnuitele întâlniri de după-amiază, de două ori pe lună, cu femeile care-i veneau în vizită cu regularitatea cu care-și învârtea, la același timp, orologiul din sufragerie. Acum domnul Pavel era la pensie. Viața înainta cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vântul noii primăveri bătea ușor în rufele doamnei Pavel, întinse la uscat pe frânghia din curte, de la poartă până la cârligul din zidul magaziei. Era un vânt călduț, înnoitor peste copacii înverziți ai străzii. Doamna Pavel era plecată la una din vecinele ei care locuia peste drum de poartă; împlinea acolo, ea și încă trei din doamnele știute ce-o vizitau, un anume ritual de măcinare a timpului. La o oră de la plecarea ei se deslușiră bătăi la ușa bucătăriei, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-său în casă, ea nu zicea nici o vorbă, ședea cu fața la părete; și după ce ieșea el, se întorcea și vorbea cu bătrânii: — Iaca, tătucă, iaca, mămucă, omul ista mi-a scurtat zilele... și dragă-mi era lumea asta!... Ș-au venit vecinele cu baba Gahița: să-i deie Ilenei baba apă din pumni, să beie, căci altfel se duce fără să ierte pe lumea cealaltă... Și s-a apropiat baba și îndemnau vecinele, ș-a venit și Ion - da’ Ileana făcea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și dragă-mi era lumea asta!... Ș-au venit vecinele cu baba Gahița: să-i deie Ilenei baba apă din pumni, să beie, căci altfel se duce fără să ierte pe lumea cealaltă... Și s-a apropiat baba și îndemnau vecinele, ș-a venit și Ion - da’ Ileana făcea cu dosul mânii semn de împotrivire spre ușă: Nu! nu! - și șoptea: — Să mă lese, să mă lese să mor în pace! Și n-a vrut să beie apă din pumni - ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
serile, și dădea amănunte cumetrelor, care ascultau cu ochi lucitori, în serile acelea calde de vară. Apoi Reiza, naltă, uscată, numai pielea și ciolanele, își întorcea spre maghernița ei obrazul prelung și uscat, și pornea, clămpănindu-și papucii; iar celelalte vecine ale ei o urmau, vorbind tărăgănat, cu pruncii adormiți la sân. Vestea se răspândise și-n alte mahalale, în zilele când feciorul cel mic al feredeuarului, cu șapca lui soioasă și cu redingota flenduri, umbla pe ulițile strâmte sunând dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de pe la colțurile caselor, prin ferestrele deschise. Când trecea peste drum, la dughenița Reizei, ca să cumpere ceva, privirile ascuțite ale ovreicei, deși erau însoțite de râs și vorbe multe, parcă o cercetau, parcă o spionau până în toate cutele îmbrăcămintei. Și toate vecinele încete, când ieșeau ca să-și culeagă de prin pulbere ori din marginea băltoagelor, odraslele târâtoare, aveau și-nspre dânsa o privire de înțeles, o privire ascuțită, care deștepta parcă o clipă obrazurile ofilite. Haia lui Sanis venea acu mai rar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în urma ei, se apropie de pat, unde Tudorița, ghemuită, zvârlită ca de un vânt de spaimă, tremura. Ce este? ce ai? întrebă Reiza, apucând mâna rece a fetei. Tudorița începu să plângă încet, cu jale, și-și aținti ochii asupra vecinei. —Vai, madamă Reiză, am să mor... am să mor!... O clipă se liniști; apoi se strânse cu genunchii la gură; și ca subt o lovitură de fulger se întinse și iar izbucni într-un țipăt de groază. Vecina de peste drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ochii asupra vecinei. —Vai, madamă Reiză, am să mor... am să mor!... O clipă se liniști; apoi se strânse cu genunchii la gură; și ca subt o lovitură de fulger se întinse și iar izbucni într-un țipăt de groază. Vecina de peste drum înțelese, și dădu năvală afară. Glasul i se auzi prelung, tărăgănat, în uliță, chemând. Femei ieșiră din casele scunde și o împresurară; sosi și Haia cu maică-sa; dar nu stătu mult; numai maică-sa rămase cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lângă piept și începu să se gândească cu ochii ațintiți în tavan la tovarășul năcazurilor ei, pe care avea să-l crească dânsa, să-l ridice, să-l facă om, în lumea aceasta a suferinții. Nu văzu nici una din figurile vecinelor, românce, ori ovreice, n-auzi nici glasurile lor tânguitoare, șoptite: Eu, drăguță, să fiu ca tine, m-aș duce și i-aș lăsa plodul la ușă... Ea își ațintea mintea la duioase icoane dintr-un trecut depărtat; apoi, ca-ntr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îi trecea pe față singura lumină de bucurie și se gătea, așteptând cu fior întâlnirea. Tatu-său nu era niciodată acasă, s-o oprească; iar maică-sa se trăgea de cap, ieșea după dânsa în uliță; apoi se întorcea spre vecine, tânguindu-se în gura mare: Un blăstăm a căzut peste noi... Asta-i blăstăm și pedeapsă... Iar Bucșan aștepta în capătul mahalalei pe Haia, fluierând ușurel. O primea fără nici un cuvânt, și ea se lipea de dânsul cu strecurări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-au sfârșit... S-a dus feciorul lui Vartolomei!... Îl ia cu trenul și-l duce tocmai la Focșani... Trebuie să vie și el la gară... Trei ani are să facă oaste!... Rifca se înălță, cu ochii bucuroși și neîncrezători asupra vecinei. Nu-i venea să creadă. Dar altă prietină aduse vestea în gura mare; și nevasta lui Sanis bătu din palme și își dădu ochii peste cap. Se duce? Știți voi că se duce? Știți voi că se duce?... Și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
clipă, fugea în casă, ieșea îndată și trântea ușa, și întreba aiurită: — Unde se duce? unde se duce? Ce-are să zică Sanis?... Ce să fac?... Vai! Vai! Și porni și ea deodată prin noroiul uliții, după Haia, urmată de ceata vecinelor. Vestea ca un fulger se întinsese; femei din alte mahalale o împresurau. Și ea se văita încet, își frângea mânile. Și la gară, prin ziua leșietică, trenul plecase. Învăluiri de fum negru izvorau în depărtare. Lumea se împrăștia: mamele, surorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dacă nu te superi. Și ți-aș fi recunoscător dacă ai vorbi repede. Asta în caz că te hotărăști să pleci. Așa că i-am spus totul despre mine. Despre Jacqui, Rachel, Luke, Bărbații Adevărați, despre măiestria lui Shake în ce privește chitara electrică, despre vecina mea de sus, Nell, despre prietena ciudată a lui Nell. I-am povestit despre serviciu, despre cât de mult țineam la produse și cum mi-a furat Lauryn ideea de campanie pentru crema cu extract de portocale și arnică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zel. La răstimpuri, un poet din cei ce recită pe stradă se ridica pentru a rosti pe un ton triumfător o elegie care slujise deja pentru alți o sută de dispăruți. Afară s-a auzit un zgomot de cratițe: erau vecinele care aduceau hrana, căci nu se gătește în casa unui defunct. O sărbătoare, moartea. Un spectacol. Tatăl meu nu și-a făcut apariția decât la amiază, explicând în chip confuz că abia aflase trista veste. Toți se holbau la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rănesc la deget cu un ac, să pătez rufa cu sânge și să uit de noaptea nunții până a doua zi. Dar aveam oare să știu cum să îmbib țesătura albă în felul în care trebuia să fie îmbibată, fără ca vecina, martoră a nenumărate deflorări, să descopere înșelătoria? Mi-am plimbat pe deasupra Fatimei priviri disperate, imploratoare, jalnice. Părul ei roșcat se împrăștiase peste perna sul de la căpătâiul patului. Mi-am trecut mâna prin pletele ei, am strâns o buclă în palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Și parfumată cu ambra cenușie a mării 1. Buzele îmi fremătau la b-ul din numele ei, brațele mele repetau aceleași îmbrățișări, trupul meu regăsea același delir, aceleași repere, același refugiu. Fatima a devenit femeie în absență. Am deschis ușa, vecina a înhățat prețioasa rufă slobozindu-și strigătele de pasăre de noapte, musafirii au prins să se agite, muzica s-a pornit, pământul a început să vibreze sub pașii dansatorilor. M-au chemat și pe mine foarte curând ca să mă alătur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ce‐ ți rămâne ? - „Voi”, răspunse ea”. * și ca argumentația mea pentru dragostea de mamă , care înseamnă în același timp și sentimentele multora dintre noi față de soția sau iubita pe care o avem și o prețuim, față de fiicele ori nepoatele noastre, vecinele sau cunoștințele, femeia în general, să nu rămână insuficient susținută, evoc aici priceperea pe care o dovedeau autorii de manuale școlare, cu ani în urmă, când puneau alături, mai întotdeauna, dragostea de mamă cu aceea față de țară și realizau o
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
așa și era. Elfrida în leagăn. Mai sus! porunci ea. Vultur-în-Zbor împinse mai tare, iar leagănul se înălță. Pleoapele Irinei, închise precum umbreluța, cenzurau scena. O astfel de inocență ostentativă nu prea o atrăgea. Elfrida Gribb era tovarășa permanentă și vecina ei - și totuși, se gândi ea, ele două aveau prea puține atribute în comun, în afara frumuseții. Trecuse mult timp de când Irina mai gândise astfel, mult timp de când rolul de femeie-copil al Elfridei o iritase. Astăzi o irita. Nimeni nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
oaspete în casa soțului ei. în mod inconștient, împinse leagănul prea tare. — Domnule Vultur, îi reproșă Irina, te rog eu frumos, ai grijă! Domnule Vultur! Decență în public sau respingerea intimității de noaptea trecută? — îmi pare rău, spuse el. Azi vecina era o pacoste și pentru Elfrida. Era iar un sentiment ciudat și iarăși, ca și în cazul Irinei, nu reușea să-și dea seama ce anume îl producea. Sau poate că evita să o facă, așa cum își izgonise și gelozia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o găsesc acasă. Nimeni nu simte atîta compasiune față de un mincinos precum cineva de aceeași condiție. CÎnd am ajuns pe palier, m-am oprit să-mi adun curajul și să urzesc un pretext prin care să-mi justific vizita. Radioul vecinei bubuia din partea cealaltă a palierului, transmițînd de astă dată un concurs de cunoștințe religioase intitulat „Sfîntul la Cer“, care menținea electrizată audiența din Întreaga Spanie În fiecare marți la prînz. Și acum, pentru cinci duros, spune-ne, Bartolomé, sub ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]