2,160 matches
-
scări care le uneau, se Întâlneau și discutau Între ei, apoi se despărțeau și Începeau din nou să urce scările. Semăna foarte mult cu urmărirea activității frenetice a furnicilor: părea să aibă un scop, și numai fiindcă erau atât de vioaie, Însă nici un om nu era În stare să Înțeleagă acel scop. Telefonul sună și el se Întoarse cu spatele la fereastră ca să răspundă. — Brunetti. — Commissario Brunetti. Aici maggiore Ambrogiani de la baza americană din Vicenza. Ne-am Întâlnit cu ceva timp În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Andreea Floricu, clasa a V-a Liceul Teoretic “Emil Racoviță” Techirghiol, județul Constanța profesor coordonator Ciobanu Claudia-Veronica Stau uneori pe veranda casei și mă gândesc oare de ce doar primăvara albinuțele sunt mai harnice decât vara, fluturașii sunt mai vioi ca niciodată, pădurile pline de cântul păsărilor și câmpul în mii de culori? Și cum stăteam așa, a venit bunicul meu, s-a așezat lângă mine, m-a pus pe piciorul lui și a început să-mi povestească legenda primăverii
Misterul primăverii. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea Floricu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_676]
-
mai merse mult și calea îi fu tăiată de clipocitul unui râu de ciocolată. Dincolo de rău, era un deal pe culmea căruia se zărea o frumoasă casă, acolo locuia regina. Știa aceasta după aromele care dansau în aer tot mai vioi. Cum să treacă însă râul acesta fără să se murdărească? Și cât de adânc poate să fie, căci apele ciocolatii nu lăsau să se zărească pietrișul albiei. Lângă ea, poposi atunci o pasăre Phoenix care o și întrebă: Dorești să
Călătorie în pădurea fermecată. In: ANTOLOGIE:poezie by Oana-Maria Nuţu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_684]
-
o casă în zona asta, s-a confesat femeia uitându-se la Hugo cu niște ochi căprui, îngrijorați. Dar ne-am gândit că am putea să cumpărăm un hambar și să-l transformăm. Sigur că da, i-a răspuns Hugo vioi privindu-i cum pășeau cu grijă printre dărâmături. Cei doi discutau cu voce scăzută, surâzându-și nesiguri unul altuia. Hugo s-a uitat la ei cu un dispreț compătimitor. Era limpede că nu aveau habar de nimic. Aici am putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu. Așa cum știi, în rest, nu ai prea mult control când vine vorba de maternitate. —Mie-mi spui, a zis Alice mâhnită. —Dar majoritatea femeilor au ocazia să ia măcar acea decizie inițială. —Ei, asta a fost, a răspuns Alice vioaie. Jake a fost un idiot. Recunosc. Dar o să-i mai dau o șansă. Am înțeles. Dar ești foarte sigură că vrei să stai cu - temporar, maică-sa și-a pierdut stăpânirea de sine - fanaticul ăla? —Mamă, i-a replicat Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu era - în fond - doar gunoi? În centrul parcului, era un pod nu prea înalt care traversa un râu micuț. Alice s-a oprit pe el, aplecându-se peste balustradă în așa fel încât Rosa să vadă apa care curgea vioaie pe dedesubt. Rosa a râs, fluturându-și ursulețul fericită. Era fascinată de apă. Mai ales de cea care ieșea din robinetele de la cada de baie. În rarele ocazii când asta se întâmpla. Judecând după mormăielile lui interesate, și lui Theo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fără să rostească un cuvânt. —Ei bine, eu cred că ar trebui să te consideri privilegiată. Laura a oftat. —Știu. Am un fiu sănătos, o casă frumoasă și așa mai departe. Nu e vorba numai de asta, a sărit Amanda vioaie. Gândește-te ce norocoasă ești față de mine, de exemplu. Să știi că eu te invidiez. Sincer. — Da? Laura era uluită. — Sigur că da. Te invidiez pentru faptul că tu nu pari a avea nevoie să-ți stimulezi creierul prin intermediul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sute de mililitri și nu-i ajunsese nici pe o măsea. Al doilea motiv îi sfredelea creierul de câteva minute. Dacă un om merge, hai să zicem, cu cinci kilometri pe oră, să zicem că așa merge el, în pas vioi, iar eu merg acum cu vreo trei, că de-abia mă târăsc din cauza zăpușelii, rezultă că tot aș fi reușit să ajung deja la blestemata aia de benzinărie. Iar benzinăria nu e... Își scoase cămașa din pantaloni și trase cu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
apăru o făptură fragilă și gingașă, ca o floare de păpădie. Avea părul negru de abanos, ridicat într-un frumos coc sus pe ceafă, și o față albă ca marmora, sprâncene frumos arcuite, cu un năsuc mic și buze roșii, vioaie și totuși molatecă, îmbrăcată într-un capot argintiu de mătase natural chinezească cu flori mari albastre și roșii. In timp ce îl privea, ochii ei frumoși sprâncenați, se umeziră în vreme ce striveau între pleoape cine știe ce amaruri sau bucurii, cu un zâmbet
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și mai "repara" din greșeală. Îi murise și ei mama când era copil. Poate, de aceea, o înțelegea pe Frusina și o compătimea în gând, deseori. Nicolae, tatăl lui George, era un bărbat înalt, solid, cu o față ovală, ochi vioi, negri, cu zâmbetul pe buze tot timpul, un tip foarte șugubăț. Avea câte o vorbă de duh pentru fiecare prieten când se întâlneau, la mat, la o halbă de bere și la câte o șuetă. Nu era bețiv dar avea
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Antonia, bunica dinspre tată, parcă tot vroia să se Întîmple așa. O apuca dintr-odată, Thomas trecea cu vederea asta, Antonia era, probabil, pîndită de pierderea judecății, bătrînii o sfîrșeau, uneori, rău. Antonia era, În rest, Întreagă la minte, blîndă, vioaie. Dacă izbucnirile ei nu veneau de la Dumnezeu, porneau, atunci, de la diavol ; Antonia spunea că nu știa de unde, chiar se rușina puțin apoi. Ce m-a apucat?, zicea. De aici, poate, visul lui Thomas: aceasta Îi tot Împuiase capul, În ultima
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
parteneri era minor. Thomas și Ann nu aveau cum să fie omorîți. Nici iubiți. Ei existau. Thomas s-a Îmbrăcat În grabă, nici nu s-a șters bine. Vroia să iasă cît mai repede. În camera ei, Ann a apăsat, vioi, din mers probabil, clapele pianului. Era, și-a dat Thomas seama, destinsă, cele petrecute nu o puseseră deloc pe gînduri. „Nici nu ar avea de ce, nu știe cine sînt... Și, sigur, nu e la prima ispravă de felul ăsta!...“ Ann
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Încă dansam, când trupul meu rămânea doar în lenjeria intimă albă pe care o îmbrăcasem special pentru acea seară... Iustin a îngenuncheat și a început să-mi sărute sânii ușor ca o boare, abia atingându-i, apoi pântecul, ceva mai vioi, trecând gradat la coapse, dar atât de apăsat, încât picioarele mele au început să tremure de plăcere. El a observat acest moment și s-a ridicat încet, m-a luat în brațe și așa m-a purtat până în dormitor, unde
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
să execute întocmai sfatul asistentei, Eugen merse în parcare și, de acolo, cu mașina, nu a mai oprit până acasă. A adormit mai repede decât își imaginase. De altfel, era deja miezul nopții. A adormit zâmbind, cu imaginea Iulianei defilând vioaie pe sub pleoapele închise, în diferite ipostaze și mișcări pe care i le surprinsese pe când el o privea pe ascuns. Deși puține ore i-au rămas pentru somn, după o zi foarte încărcată de activitate plină de tensiune, Eugen s-a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
trăsăturile, preciză Tinu cu tristețe în glas, mângâind fruntea și părul Danielei. Fetița se retrăsese, mai întâi, părând a se speria de ochelarii mari, fumurii, pe care-i purta acel domn din fața ei. Sa lăsat apoi mângâiată și își muta vioaie ochișorii de la Iustin la Iuliana și invers, zâmbindu-le ghidușă. - Da, Iustin! La fetiță mă uitam... Este atât de drăgălașă, ce n-ai văzut! O tot privesc și nu-mi vine să cred. Nu știu, dar nu mă înșel deloc
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Și eu și elena eram fascinați de acest om care ne citise poemele și ne considera ca fiind „talente confir mate”. Cred însă că elena era ușor îndrăgostită de marele critic literar, iar el îi aprecia spiritul caustic și extrem de vioi. nu eram pentru prima dată în acea redacție unde Laurențiu Ulici trona la un imens birou, între teancuri de poeme primite de la poeți din toată țara și teancuri de cărți primite de la diverse edituri. „Veniți cu mine să luăm masa
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un protector. Otilia pleda cu atâta tărie cauza lui Pascalopol, încît Felix se îndupleca pentru o zi și se lăsa convins că moșierul vine numai să ocrotească dragostea dintre el și Otilia. Când însă Pascalopol sosea seara, întîmpinat de râsetele vioaie ale fetei, omagiat cu furtuni de execuții la pianoforte, mângâiat, răsplătit cu bucurii naive pentru cel mai mic dar, Felix se întuneca din nou de gelozie și-i ura moșierului o moarte repede. Într-o după-amiază, Otilia și Felix erau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sale descălțate. I se înfundase târziu, după ani de distracție, pe un anonim și nocturn stadion din Ploiești, când o ceată de adolescenți buboși și fără vocație se pretaseră la a se lăsa zdrobiți în picioare de către mulțimile înfuriate, alergând vioaie, ca la hipodrom, dintr-un capăt la celălalt al ovalului de beton, numai pentru a scăpa de duhoarea versurilor, ce erau catapultate către ele. Sacrificiu neobișnuit, dar meritoriu, pentru că numai astfel se izbutise să i se smulgă, de la piept, năzbîtiosului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
avion. Pinky nu credea. 217 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI În România, dulcea populație se întorcea devreme în casele cenușii, crâșmele se închideau la nouă, Televiziunea la zece, ziarele scriau, pe brânci, numai despre chipul în care-și ducea vioiul Cârmaci, Națiunea în zbor, către Cele Mai Comuniste Meleaguri. Deasupra țării, imensă, sfârâia numai Plictiseala. Nu existau teatre adevărate, cinematografe adevărate, concerte adevărate, așa că era destulă nevoie chiar și de intruși. Dar totuși, cum să poți să fii Modern Talking
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
hârjoneau prin tratamente. Te strigau, dacă-ți știai numele, te ridicai și plecai, nu știai câtă rețetă îți rămâne până la raiul cel mare. Îți împingeau acul sub piele, îți sfredeleau vena și te împroșcau din raiul cel mic. Majoritatea pacienților vioi încercaseră, cel puțin o dată, să-și realizeze stocuri de medicamente în scopuri de sinucidere (suicidar). Pe Doru Cișmea, poreclit Sinistratul, l-au adus la sanatoriu direct de pe spinarea unei mese de operații, unde dădea nas, piept și organe interne, unui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ziua pară sau impară, pajiștile să apară pieptănate, cu cărare spre dreapta sau cu cărare spre stânga. Pe la ora 14, gustarea sau prânzul. Rar când se îndurau, în timpul zilei, să lase să pătrundă, la loc, în odăi miros de nebun vioi înghețat. Veneau malacii afară la Gogo. Din despărțiturile de inox ale unui cărucior, deșelat de haleală, puteai căpăta, dacă mama ta te ouase cu noroc, în niște căni strălucitoare de tablă, cu toarte cât toate zilele, iahnie fierbinte de fasole
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe care o făcusei poianei ieșise destul de acceptabilă ca Mandravela să poată scoate vreodată poiana aia în lume. Sau dacă Mandravela însuși nu se apuca să le testeze progresele în vorbire. Dădea un semnal. Înghesuia împrejurul său vreo douăzeci de vioi. Care mai de care mai cu tulburări de vorbire, leziuni corticale. Ăi mai răsăriți doar cu cîte-o salată de cuvinte sau cu vreo fugă de idei. Le proptea bâta în piept. Îi scormonea pe fiecare în ochi. Și le trântea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
iar sătenii de abia așteptau să-și încaseze recompensele pentru predarea fiecărui nebun, cu pâslari, în fundul gol, halat și cipilică pe cap. Săturîndu-se să mai stea cu bătaia și cu tranchilizantul pe ei, Mandravela îi atașase la un detașament de vioi (pacienți ce se puteau deplasa, de colo până colo, pe propriile picioare). Îi alipise, pentru a-i obosi, la o unitate de muncă. În iarna aceea, la Mociornița ninsese pe sponci, iar curțile sanatoriului se înfățișau sărăcite și văduvite de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acolo, către poartă, pentru a nu da foc și la casă. - Treci la spiritualizare! își amintea mama-mare că răcnise fenomenul atmosferic și, o clipă, crezuse că trăsnetul îl mințise pe bunic că-l duce la reîmpropietărire, într-atîta se îmbrăca de vioi tata-mare. Trăznetul ăla, uite, că se potrivise la manieră mai mult cu un ofițer de Securitate și, prin negura timpului, nu mai apărea deloc clar, la ei, în familie, către ce-l mânase pe bunic, către împropietărire, reîmpropietărire sau cooperativizare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna. Le scutură cum pot, însă nu le pasă, au numai de traversat înapoi bulevardul. - Hai acasă. Astăzi trebuie să merg și la serviciu, nu ca tine! Peste câteva clipe merge vioaie ținându-l strâns de mână, privindu-l dintr-o parte încrezătoare. Ajung imediat pe strada lor, este trecut mult de miezul nopții și pustiu, oricum nu îi observă nimeni, sunt neînsemnați! Este detașat; cineva nevăzut, necunoscut, parcă supraveghează din afară
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]