2,276 matches
-
te-a castrat. A avut grijă să-ți sterilizeze zbaterea căci revoltații au șansa resemnării dar nu se pot înmulți.” V. tînăr privește îngrozit în gol la vulturul pe care acum nu-l mai pot deosebi de propria mea pasăre violet. Pare că se apropie și nu zboară ci aproape înoată într-o plasmă mustind de săruri. “Și răzbunarea asta barbară te satisface?”-reia Doctorul. “-Nu te știam așa dar iată că subconștientul tău te trădează ca primitiv: un dușman al
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
agățate în cîrlige picurînd încă, senzația ce se degajă e de nemăsurată virilitate. Ochii se dilată de încîntare. Îl văd, V. din spital, îl urmăresc pe cel tînăr îmbătat de sînge. Închis în vitraliu privesc îngrijorat, cu blînda mea pasăre violet încălzindu-mi umerii, cum fluxul urcă apele peste noi. Și nu mai am timp să-mi pregătesc ca Noe o corabie. Nici n-aș avea cu ce o umple. N-am cum să-mi iau nici măcar, în palmă, banul pentru
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
uitat. Apoi îi răspund: „-Fără uitare, lumea ar apare în toată atrocitatea sa. Generoasă în chin, nemuritoare. Iar amneziile sînt, poate, atavismele, blestemele de a nu ne putea mîntui.” Un alter ego viitor privește imobilizat în sticlă o uriașă pasăre violet care și-a prins aripa în marea întărită. Se zbate-ncet în aerul cleios și mișcările ei împrăștie, izbindu-se de magmă, în jur, sunete de bronz: bang, bang! E clopotul de-ngropăciune. Acum văd clar în viitor fiindcă nimic nu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
țevile ce mă ajută să respir și deodată acestea se prefac în lamă dulce de topor turnat din fierul crud al unui meteorit. Trebuie să am buzele libere pentru ca vorbele-mi limpezi să mă apere prin adevăr. Pasărea șarpe, pasărea violet devin acum eu însumi, gata să-mi iau zborul către porțile lui Shu. Nori stranii, pîlcuri de gaze mirosind a usturoi. Aripi și vînt. Zbor și dinafară îmi urmăresc, totuși, plutirea devenind zeul pasăre Maat. Cel mai atroce judecător îmi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o scăpare.. Cine sînt eu? Mă întreb din nou căci nu sînt nici Judecătorul pe care-l simt încă în mine așa cum mă retrag prin grădini fosforescente. V. cel din sticlă, cu mișcări încete își eliberează umerii de ghearele păsării violet. Ea își ia zborul tăcută pierzîndu-se deasupra mării. Pereții transparenți au dispărut. Vîrstnicul se apropie de imaginea lui V. tînăr. Întinde mîna către el și cele două siluete se întrepătrund ca atingerea trupului cu reflexia sa, la scufundarea în apă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ferestre de dor, după o frumoasă iubire, Ce mult aș vrea să te știu iubire prin frumoasa poveste de dragoste vie, într-o continuă viețuire. Departe, e noaptea în care ai plecat de nu te-aș fi iubit, iubire, Răcnetul, violet și sculptat s-ar fi stins, pe o noapte de ger în ciudățenii de clipe, printr-un alint în mister, unde se odihnește uitarea, când gurile cerului îți recheamă privirea ochilor tăi pe o imensitate albastră de gânduri. IUBIRE STELARĂ
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pe mica vampiroaică să creadă c-avem ceva cu ea. —Anna nu e vampiroaică, am râs eu. —De unde știi? m-a întrebat mama. În majoritatea timpului, așa arată. Cu părul ăla al ei și cu rochiile alea îngrozitoare, lungi și violete, și cu machiajul ăla disperat. Nu vrei să vorbești cu ea și să încerci s-o convingi să se mai îngrijească puțin? Dar Anna arată așa cum e ea, i-am spus mamei în timp ce vărsam busuiocul tocat într-o tigaie. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
o față de pernă, o eșarfă de mătase, le trec mai întâi peste fața ei, ea râde, țesăturile sunt ușoare și colorate și călduțe. Închide ochii și râde. Lumea e galbenă, apoi roz, albastră și verde, albă și albă și albă, violet, bariolată, mătăsoasă. Și asta se cheamă fericire. Feeericire. Dănduța era atât de nostimă, un cozonăcel pufos, ne topeam după ea, era - incredibil! - o bucurie fără sfârșit, zilnică. A fost, pur și simplu, o altă viață. Viața cu Copilul care aducea
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
îngălbenit; privea cutiile mari de lemn înșirate pe marginea balconului, așteptând să se oprească o șuviță de adiere în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, mici și grase ale acelei plante al cărui nume nu-l cunosc, ce înflorește în buchete violete, ca niște bulgări, în târziul toamnei ÎDoamne, își zicea, mult mai este până la toamnă!). Se bucura dacă cineva îi făcea vreo vizită, dar nu chema pe nimeni, încât cei care veneau s-o vadă erau cu mult mai puțini decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și alunga umbrele. Dar ceva ca o pâclă invizibilă rămânea agățată peste tot, ușor apăsătoare, doar mai târziu lumina și ziua redeveneau cele știute. Apusurile păreau mai înfierbântate și cerul ardea în nuanțe succesive incredibile de roșu aprins, auriu și violet, în timp ce pâcla invizibilă urca de la pământ, dintre arbori și case, îmbrăcându-le, căpătând consistență, redevenind aburul tremurător în care se stingeau fantomele blocurilor albe din zare, mai întâi, ce închideau orizontul, apropiindu-l. În balconul-terasă, Andrei Vlădescu se minuna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui Adams pe spate. Nu arăt cât de tare mă deranjează asta. În schimb, când pleacă ea din bucătărie, Îi Înmânez lui Ben cu calm o cutie de Toothkind Ribena 1 și-l privesc cum o desface, turnându-și lichid violet de la gât până la buric. —Vai, Doamne, exclam eu. Suc pe costumașul ăsta de fotbal așa de frumos. Acum trebuie să te duc sus să te schimb. Daaa! 16.00: La petrecerea lui Ben e plin de prietenele dădace ale Paulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de coacăze negre generalizată. Mă arunc În acțiune Încercând să stopez scurgerea, precum exotica și totuși autoritara asistentă Hathaway. Cer mai multe șervețele de bucătărie. Nu mai sunt șervețele, iar Ben stă acum În mijlocul unei băltoace de glucoză de culoare violet. Chirăie când Îl iau de gulerul pijamalei și-l bag sub robinet. Îl Întreb pe Richard de ce nu și-a Îndeplinit obligația de a achiziționa șervețele de bucătărie cum era stipulat și subliniat (de trei ori) pe lista de cumpărături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
absorbant zilnic. 08.01: Trebuie s-o șterg. Prezentare megaimportantă În fața directorilor EMF. O ocazie care-ți poate face sau desface cariera. Șansa de a impresiona prin atitudinea calmă de expert, cunoașterea de neegalat a lumii piețelor etc. Șterg luciul violet de pe pantofi, las bilet pentru Paula rugând-o să cumpere șervețele de bucătărie și insistând să returneze caseta cu Albă ca Zăpada la bibliotecă. Amenda pe care o avem de plătit depășește de-acum costurile de producție ale filmului Walt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
o să aibă nimeni prin preajmă soți drăguți. Gemenele locuiau într-un fost atelier unde se muncea la negru, hăt departe pe Mulberry Street. Toată lumea se tolănise pe niște perne de podea imense, de la Moss, și bea ceai antioxidant. Veronica și Violet Vandonbilt purtau amândouă jachete făcute la comandă, personalizate, cu inscripția ESTE LUMEA NOASTRĂ, TU DOAR TRĂIEȘTI ÎN EA imprimată pe spate. Când ne văzură, își înclinară mult capul și-mi spuseră: —Aaaaah. Ne pare atâââât de răăăăuuu pentru tine. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
lângă noi. Julie, toată numai zâmbet, le întrebă ce mai e nou. —Eu îmi deschid un salon de înfrumusețare de două mii șase sute de metri pătrați pe Bowery, spuse Veronica. Iar eu cumpăr un magazin de bijuterii pe Elizabeth Street, zise Violet. —Ce minunat! zâmbi Julie. Cât de generos din partea lui Tata Vandy. —Ne finanțează LVMH1, spuseră ele la unison. Îmi place brățara ta, schimbă Julie subiectul, apucând-o de mână pe Veronica. Ce reprezintă? Veronica purta o brățară de identificare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
dintr-odată freamătul și Edo căută disperat cu privirea o urmă de viață în jur. Zvâcnetele valurilor încetaseră ca prin farmec și totuși Edo continua să audă un zvon deasupra capului. își ridică privirea, neînțelegând, și zări deasupra sa plutirea violetă înspre larg a câtorva nori solitari. își întoarse ochii cenușii spre mare, scrutător. Unde dispăruse fata? De ce nu mai auzea zgomotul brațelor ei tăind valurile? Edo nici nu-și dădu seama când pătrunsese în mare, în căutarea fetei. Nici nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
foșnitor, cu mutră de boxer, care i-ar fi putut fi fiu? Se dădu jos din pat și deschise larg fereastra. Mijeau zorii. Cerul se pregătea de o nouă zi cu un veșmânt cețos, destrămat din loc în loc de stângace scrijelituri violete de nori, ca în desenul neisprăvit al unui orb. Inspiră cu nesaț aerul ușor sărat, care îl învălui cu neașteptată blândețe, chemător. Trebuia să iasă neapărat din casă! își trase pe el un pulover subțire și porni înspre chemarea surdă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
odată freamătul și Eduard căută disperat cu privirea o urmă de viață în jur. Zvâcne tele valurilor încetaseră ca prin farmec și totuși Eduard conti nua să audă un zvon deasupra capului. își ridică privirea, neînțelegând, și zări deasupra plutirea violetă înspre larg a câtorva nori sihaștri. își întoarse ochii cenușii spre mare, scrutător. Unde dispăruse fata? De ce nu mai auzea zgomotul brațelor ei tăind valurile? Eduard nici nu-și dădu seama când pătrunsese în mare, în căutarea fetei. Nici nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
își ridică mirat privirea, neînțelegând, și atunci o văzu pe Carla pă șind tot mai sus, în aer, ca pe niște trepte nevăzute, trăgând șalul după ea și dispărând într-un nor de un albastru închis, ascuns în mijlocul unor nori violeți înșiruiți precum un escadron tăcut de nave cosmice care pluteau înspre largul mării. Eduard se lăsă din nou pe spate, închizând ochii. Rămase un timp așa, ascultând vuietul mării. Era nedumerit. Deși el intrase în mare, până în adâncuri, așa cum își
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vechi de alamă, cu țilindru de sticlă, mai așteaptă, cu resemnare, să sucombe în acest univers ruginiu. Odihnească-se în pace strada cuminte, ușile din lemn de stejar masiv, curat și sfânt, clematitele strânse în tufe, cu flori albe și violete, din micuța mea insuliță! murmură, câteodată, domnișoara Cristina, la urechea lui Mircea, când în fine pășesc, amândoi, pe segmentul de trotuar, izolat în mareea murdară a dărâmăturilor. Toată această mică societate, în care prețioasă, ca aurul, e numai Cristina, adastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
autostradă, afișându-și, printr-un un surâs larg, dantura sa orbitor de albă, indică obstacolul imaginar, imposibil de trecut cu vederea, al masivului păduros, ce-și unduia penajul verde de pasăre uriașă, până departe, pe creasta zimțată fumuriu a Munților Violeți. Un individ blond, cu căpățâna cioplită parcă în unghiuri dificile, precum la statuile de piatră din Insula Paștelui și, de la gât în jos, având mușchii reliefați peste tot, încât părea un manechin gonflabil din cauciuc se îndreptă cu pași mlădioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cei mai de pe urmă turiști se îndreptau către locul de pik-nik, scânci rugător: Albert! Albert, te rog, fii cavaler! Please!... Profesorul se întoarse și-i dădu mâna. Doamna slăbuță, temătoare și neajutorată, mare adoratoare fiind a mirificului landșaft al Munților Violeți, călcă neatentă în gol: astfel, pe neașteptate, se trezi culcată în iarba verde. Rușinată de episodul pe care îl provocase, fără de voia ei, începu să scâncească, râvnind compătimirea generală. Soțul ei salvă situația de la o distorsionată percepție publică, îndemnând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o secundă, poiana animată de grupurile de turiști și, abandonându-l brusc și fără ceremonie pe discipolul ocazional, porni cu pași mari, fâlfâindu-și pletele și poalele trenciului albineț, spre zidul murmuitor al pădurii, care înveșmânta talazurile nemișcate ale Munților Violeți. Văzându-l prins în tentația de a se topi în verdele imperial al pădurii știa, ea, sărmana că, uneori, Profesorul manifesta accese de dromomanie nevastă-sa îi strigă din urmă: Albert, Albert, nu te îndepărta. Mă tem să nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
roșie. Maimuțica arătă pe dată înțelegerea a ceea ce i se cere, gâlgâi câteva șuierături de acceptare a sensului misiunii poruncite și, făcând un salt dibaci, se micșoră cu rapiditate în cleștarul verzui al atmosferei pădurii, pe acolo, pe unde fluturi violeți înaintau în zvâcnete și zigzaguri cu efect de caleidoscop. În curând, se înapoie, smuncindu-și coada lungă după ea, ca pe o trenă plimbată pe pardoseala de mozaic a unui castel. Adusese câteva frunze zemoase, ținându-le sus, în lăbuța gingașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un scurt moment de cugetare, în timpul căruia își pipăi inelul de platină din ureche, ghidul-șofer o porni cu un mers agil de prepelicar, înapoi, prin tunelul pe care profesorul îl lăsase, ca un marcaj tubular, în vegetația abundentă a Munților Violeți. Bărbatul gonflabil se arătă interesat de un anume lucru: Cum ați spus că-l cheamă pe Vânătorul ăla al dumneavoastră? Îl chema O'Piatră! răspunse scurt și melancolic Profesorul. Tăcerea care urmă a cantonat lungă vreme în jurul lor. Din văpaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]