1,522 matches
-
(n. 8 octombrie 1919, Budești - d. 30 octombrie 1991, București) a fost un reputat violonist, dirijor și aranjor muzical, „lordul” muzicii populare românești. S-a născut la data de 8 octombrie 1919, într-o familie de muzicanți vestiți din comuna Budești, județul Ilfov. De le denumirea comunei și-a luat numele de „Budișteanu”. Tatăl său
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
Filarmonicii. Deși a concertat la Sala Dalles cu Orchestra „Pro Arte” (1938) când a executat Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de J.J. Bach, totuși Budișteanu a abandonat muzica clasică, îndreptându-se către muzica populară. În perioada 1940-1946 este violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și cea a lui Petrică Moțoi din București. Devine mai apoi violonist-solist în Orchestra Ansamblului „Banu Mărăcine” din București între 1946-1947. În 1947 devine violonist-solist al Orchestrei de muzică populară
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
este un violonist român, de etnie germană și pedagog al viorii. A fost concert-maestru al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, timp de 26 de ani, fiind la momentul ocupării acestui post, în anul 1980, cel mai tânăr concert-maestru din țară, dovedindu-se a fi
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
Pop și Paul Staicu (orchestră), Dumitru Bughici (forme). Își amintește că, în perioada studiilor universitare, la ora 7 dimineața era în Facultate, altfel nemaigăsind sală de studiu și de cele mai multe ori ora 22, îl prindea tot acolo. Îl regăsim, ca violonist, în orchestra de cameră „Camerata” a Conservatorului, care obține în anul 1974, premiul I, la Concursul „Herbert von Karajan”, de la Berlin. După absolvirea Conservatorului, ar fi avut posibilitatea să rămână în București, ca violonist în Orchestra Radio, însă preferă să
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
prindea tot acolo. Îl regăsim, ca violonist, în orchestra de cameră „Camerata” a Conservatorului, care obține în anul 1974, premiul I, la Concursul „Herbert von Karajan”, de la Berlin. După absolvirea Conservatorului, ar fi avut posibilitatea să rămână în București, ca violonist în Orchestra Radio, însă preferă să se reîntoarcă la Timișoara, unde va fi repartizat, cu ajutorul maestrului Nicolae Boboc, în orchestra Operei Române. Ioan Fernbach s-a căsătorit în anul 1974, cu Lucreția, și ea muziciană, de formație tot violonistă, care
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
Națională de Muzică din București. Alexander Fernbach și-a continuat studiile la Hochschule für Musik „Franz Liszt” de la Weimar, fiind angajat, în prezent, ca șef de partidă vioara II, la Philharmonischen Orchester Erfurt. Între anii 1974 - 1976, Ioan Fernbach este violonist în orchestra Operei Române din Timișoara. În anul 1976, în urma unui concurs, va fi angajat în orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, unde în anul 1978, promovează ca șef partidă vioara I, iar, în anul 1980, devine concert-maestrul orchestrei Filarmonicii timișorene
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
următoarea: Dragoș Cocora - vioara I Ioan Fernbach - vioara II William Stürzinger - violă Kerekeș Ștefan - violoncel În anul 1978, Ioan Fernbach preia conducerea cvartetului, ca urmare a emigrării în străinătate a lui Dragoș Cocora, locul său la vioara II, ocupându-l violonistul Mircea Tătaru. De-a lungul timpului, componența cvartetului a fost una flexibilă, la violă și violoncel, apărând nume sonore ca Alexandra Guțu, Ștefan Ambruș, Eva Bloch, Constantin Hațeg, Nina Podariu-Țapu ș.a. În anul 1978, cvartetul participă în Ungaria, la Seminarul
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
la violă și violoncel, apărând nume sonore ca Alexandra Guțu, Ștefan Ambruș, Eva Bloch, Constantin Hațeg, Nina Podariu-Țapu ș.a. În anul 1978, cvartetul participă în Ungaria, la Seminarul Internațional Béla Bartók, condus la secțiunea Cvartete de coarde de Vilmos Tatrai, violonist de notorietate mondială, profesor la Academia de Muzică din Budapesta. În același an, în perioada 04.05 - 14.05, cvartetul Timișoara participă la Concursul Internațional de cvartete de coarde de la Evian (Franța), interpretând în etapa I, facultativă, Quatuor II, de
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
Fernbach au fost interpretate greșit și sabotate în repetate rânduri de unii dintre colegii săi, ceea ce l-a determinat, în cele din urmă, să-și dea demisia, renunțând la instituția de care au fost legate toate bucuriile, împlinirile și dezamăgirile violonistului și omului Ioan Fernbach, timp de 30 de ani. În anii de după Revoluția din 1989, Ioan Fernbach, împreună cu pianistul și dirijorul elvețian Jean François Antonioli și câțiva tineri instrumentiști au pus bazele unui alt ansamblu - Orchestra de cameră Timișoara. Din
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
cu Rabinul Neumann încheierea unui contract de comodat pe 50 de ani, ce avea ca obiect clădirea Sinagogii din Cetate, care urma să servească ca spațiu pentru concertele camerale ale Filarmonicii. Ioan Fernbach a susținut peste 3000 de concerte în calitate de violonist, concert-maestru, solist cu orchestre din țară și străinătate (Italia, Germania, Austria, Norvegia, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Elveția, Spania, Portugalia, Franța, Lituania, Canada, S.U.A., Brazilia, China, Taiwan, Japonia, Malaezia,Thailanda). În calitate de concert-maestru al orchestrei Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, a participat la aproape
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
cu care a colaborat, cum ar fi: Orchestra Internazionale d’Italia, Hiroshima Hope Orchestra, Orchestra de Cameră a Mării Negre, Austria Mozart Symphony Orchestra, Orchestra de cameră franco-germană, Capella Cathedralis, Ensemble Musica Banatica, Camerata Academica. Despre activitatea sa, ca solist, concert-maestru, violonist în ansambluri camerale sau simfonice, reținem din presa vremii: „Trebuie să elogiem sonoritatea fără reproș a viorii lui Ioan Fernbach, prin care solistul a modelat cele mai expresive idei muzicale [...] Sunetul viorii sale este cald, bogat și străbătut de resurse
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
A compus melodia introductivă a concertului în 1915 în timpul poveștii sale de dragoste cu Nina Mescherskaya. Restul părților au fost parțial inspirate după o interpretare din 1916 la Sankt Petersburg a lucrării "Mituri" compusă de Karol Szymanowski și interpretată de violonistul polonez Paul Kochanski. Eșecul premierei de la Paris s-a datorat parțial dificultății de a găsi un solist. Dacă premiera avea loc la Petrograd în 1917, după cum era planificat, Kochanski ar fi fost solist. Totuși, în 1923, el și compozitorul au
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
în 1923, el și compozitorul au pierdut legătura. Bronisław Huberman nici nu vroia să se uite la partitură iar Nathan Milstein se afla încă în Rusia. Maestrul de concert al lui Koussevitzki, Marcel Darrieux, nu era celebru dar era un violonist capabil ceea ce era suficient pentru interpretare. Concertul a avut succes anul următor în Occident când Joseph Szigeti l-a interpretat la Praga sub bagheta lui Fritz Reiner după care a efectuat un turneu în Europa și Statele Unite interpretând lucrarea. Totuși
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
(n. 10 iunie 1835 în Lublin, d. 31 martie 1880 în Moscova) a fost un compozitor și violonist polonez. Bunicul lui Wieniawski, Herszek Mejer, a fost bărbier-chirurg în cartierul evreiesc Wieniawa din Lublin. Tatăl, Wolf Helman (Tobias Rufe Pietruszka) și-a schimbat numele în Tadeusz Wieniawski, după numele cartierului în care locuia, pentru a se integra în mediul
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
integra în mediul polonez. Înainte de a primi diploma de doctor, s-a convertit la creștinism. Din relația doctorului Wieniawski cu Regina, fiica doctorului evreu Józef Wolff din Varșovia (sora pianistului și compozitorului Edward Wolff), a venit pe lume un virtuos violonist. Casa Wieniawski era un veritabil salon în Lublin, fiind frecventat de artiști remarcabili care se întruneau aici pentru a lua parte la concerte, întâlniri literare și discuții. Acest lucru nu a influențat doar viitorul lui , ci și al celor doi
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
și al celor doi frați ai săi. Cel mare, Julian, a devenit scriitor și publicist, iar mezinul, Józef, s-a dedicat carierei de pianist. Primul profesor al lui Henryk a fost mama sa. Mai târziu a studiat cu Jan Hornziel, violonist la Marele Teatru din Varșovia și Stanisław Serwaczyńskiego, solist și șef de orchestra la Opera din Budapesta. În anul 1843, la vârsta de 8 ani, a plecat la Paris, unde a studiat sub îndrumarea lui Lambert-Joseph Massart la Conservatorul din
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
stând jos. A murit în Moscova și a fost îngropat în Varșovia. La ceremonia funerară au participat patruzeci de mii de persoane. Din 1935, o dată la 5 ani (exceptând perioada ocupației), se desfășoară „Concursul Internațional de Vioară Henry Wieniawski”, destinat violoniștilor cu o vârstă mai mică de 30 de ani. Primul concurs a avut loc în Varșovia la inițiativa faimosului violonist Adam Wieniawski, nepotul compozitorului. Al doilea concurs a avut loc abia în 1952 la Poznań, unde încă se mai desfășoară
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
de persoane. Din 1935, o dată la 5 ani (exceptând perioada ocupației), se desfășoară „Concursul Internațional de Vioară Henry Wieniawski”, destinat violoniștilor cu o vârstă mai mică de 30 de ani. Primul concurs a avut loc în Varșovia la inițiativa faimosului violonist Adam Wieniawski, nepotul compozitorului. Al doilea concurs a avut loc abia în 1952 la Poznań, unde încă se mai desfășoară ediții ale acestuia. Wieniawski nu a fost apreciat doar ca violonist ce dispunea de o tehnică fenomenală, ci și ca
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
concurs a avut loc în Varșovia la inițiativa faimosului violonist Adam Wieniawski, nepotul compozitorului. Al doilea concurs a avut loc abia în 1952 la Poznań, unde încă se mai desfășoară ediții ale acestuia. Wieniawski nu a fost apreciat doar ca violonist ce dispunea de o tehnică fenomenală, ci și ca mare interpret, fiind deseori descris ca „poet al viorii”. A fost ultimul violonist virtuos care a intrat în istoria muzicii și în calitate de compozitor. Lucrările sale sunt scrise atât în caracter tehnic
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
1952 la Poznań, unde încă se mai desfășoară ediții ale acestuia. Wieniawski nu a fost apreciat doar ca violonist ce dispunea de o tehnică fenomenală, ci și ca mare interpret, fiind deseori descris ca „poet al viorii”. A fost ultimul violonist virtuos care a intrat în istoria muzicii și în calitate de compozitor. Lucrările sale sunt scrise atât în caracter tehnic, cât și liric. A început să compună de la o vârstă fragedă, fiind un „copil minune”. Mulțumită lui Wieniawski, poloneza a pătruns în
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
spectaculos, deseori folosind ritmuri de dans popular. De cea mai mare popularitate a beneficiat „Concertul de vioară în re minor op. 22”. Exceptând concertele lui Paganini, acesta este cel mai des înregistrat și interpretat concert de vioara compus de un violonist virtuos până în prezent. A găsit inspirația pentru a compune „Concertul în re minor” în iarna anului 1855, însă a pus-o în practică abia după 7 ani. „Concertul de vioară în fa diez minor”, pe care l-a compus la
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
mai des interpretate în prezent sunt „Scherzo-Tarantela” precum și variațiunile și fanteziile pe teme străine, universal cunoscute. Din această serie de compoziții, de cea mai mare popularitate a beneficiat „[Fantezia Faust]”, compusă cu șase ani după premiera operei „[Charles Gounoda]”. Mulți violoniști s-au inspirat din melodiile operei Faust (cum ar fi Vieuxtemps, Alard, Saraste), însă acestea se găsesc în primul rând în lucrările lui Wieniawski. Lirismul creației lui Wieniawski este bine redat în „Legenda”, lucrare interpretată mai des în versiunea pentru
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
polonez. În altă parte, foști deținuți ai lagărului nazist agresează verbal prizonierii de război luați de sovietici din rândul soldaților germani. Un fost deținut strigă că tot ce avea era vioara, iar Hosenfeld, acum și el prizonier, îl întreabă pe violonist dacă îl cunoaște pe Szpilman, violonistul confirmă astfel că-l întreabă dacă Szpilman îi poate întoarce favoarea. Violonist se întoarce cu Szpilman, dar nu mai găsesc decât câmpul plin de ierburi. În epilog se arată că Szpilman a murit la
Pianistul () [Corola-website/Science/328185_a_329514]
-
ai lagărului nazist agresează verbal prizonierii de război luați de sovietici din rândul soldaților germani. Un fost deținut strigă că tot ce avea era vioara, iar Hosenfeld, acum și el prizonier, îl întreabă pe violonist dacă îl cunoaște pe Szpilman, violonistul confirmă astfel că-l întreabă dacă Szpilman îi poate întoarce favoarea. Violonist se întoarce cu Szpilman, dar nu mai găsesc decât câmpul plin de ierburi. În epilog se arată că Szpilman a murit la 88 de ani în 2000, în timp ce
Pianistul () [Corola-website/Science/328185_a_329514]
-
rândul soldaților germani. Un fost deținut strigă că tot ce avea era vioara, iar Hosenfeld, acum și el prizonier, îl întreabă pe violonist dacă îl cunoaște pe Szpilman, violonistul confirmă astfel că-l întreabă dacă Szpilman îi poate întoarce favoarea. Violonist se întoarce cu Szpilman, dar nu mai găsesc decât câmpul plin de ierburi. În epilog se arată că Szpilman a murit la 88 de ani în 2000, în timp ce Hosenfeld a murit în 1952 ca prizonier în URSS.
Pianistul () [Corola-website/Science/328185_a_329514]