4,908 matches
-
război, era ca și cum ar fi deschis diafragma cu un punct când fotografia oameni cu pielea neagră. Dacă declanșai Încrezându-te În fotometrul camerei, oamenii ieșeau embosați. Un plan negru, fără nuanțe. O gaură În fotografie. Și-a amintit, pe când aplica vopseaua pe perete, folosindu-se de un singur deget (negru pentru umbre, negru de fum pentru incendii, negru pentru nopți fără zori prevăzuți), de o piele neagră pe care o fotografiase În urmă cu douăzeci și cinci de ani pe un mal al
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
citească destinul, precum cel care Îl Întreba pe Sfinx. Fisura, a observat Faulques, lua forma unui fulger nehotărât Între cele două orașe, dar pictorul de război știa că nehotărârea lui era doar aparentă, că exista o normă ascunsă pe sub pictură, vopseaua acrilică și lipitura cu ciment, o lege riguroasă și inevitabilă care avea să transforme, până la urmă, turnurile din depărtare, din oțel și sticlă, ce lâncezeau În ceața zorilor, Într-un peisaj similar colinei În flăcări; și că În cine știe ce loc
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
știu. De când ai apărut dumneata, sunt convins de asta. - Și cum e cu responsabilitatea dumitale? - Nu pricep. - Răspunzi și de ce se Întâmplă În tablou. Faulques a lăsat pensula scurtă pe care o ținea În mână - a constatat, prost dispus, că vopseaua acrilică se uscase, Întărind-o - și s-a apropiat de zid până a ajuns lângă Markovic, cu brațele Încrucișate. Privind ceea ce privea și celălalt. Desenele erau acceptabil de elocvente, a hotărât În sinea lui. Cu toate că nu se stima excesiv ca
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dat a treia oară din cap. Niciodată. Croatul se Întorsese și se uita la el cu interes. A stat așa un moment, apoi a tras iar din țigară, a stins-o În borcanul de muștar gol de pe masă, așezat printre vopsele și peneluri. The Eye of War era tot acolo. A dat câteva pagini, distrat, și s-a oprit la una dintre ele. - Bună poză, a spus. Ea a primit celălalt premiu? Faulques s-a apropiat. Liban, lângă Daraia. Rollfilm de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu albastru de Prusia, ca să marcheze fața, pomeții Înfundați, efectul de lumină pe capul Întors către privitor. O făcea cu o ușoară Îndrăzneală, ud pe ud, lăsând cele două amestecuri să se topească Împreună În contururi, Înainte de uscarea rapidă a vopselei acrilice. Apoi s-a depărtat de perete, ca să vadă ce ieșise. Acum, expresia bărbatului care urma să moară era potrivită: uimire, indignare. Ce naiba privești, vezi, fotografiezi, pictezi? Faulques știa că, În ultimă instanță, totul avea să depindă de mâna bună
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Indignare În loc de groază. Și umbrele verticale, murdare, care reliefau expresia feței. Volum și viață, la un pas de moarte. Real ca și amintirile lui, ori pe-aproape. Satisfăcut, s-a dus la lighean și și-a spălat mâinile pătate de vopsea. - De ce ai luat parte? Ai fi putut doar să privești. Poate că ai fi putut chiar să-i Împiedici. Markovic a dat din umeri. - Erau camarazii mei, Înțelegi? Există ritualuri de grup. Coduri. - Firește - Faulques și-a strâmbat gura, sarcastic
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Lucrase pulverizând apă, ca să păstreze proaspete primele straturi, umed pe umed: culori diluate și tușe iuți pe dedesubt, cu o densitate și un desen mai ferm pe deasupra. Pictorul de război s-a ridicat În capul oaselor pe salteluța pătată cu vopsele, pe care lucrase stând În genunchi, a lăsat penelul pe spirala recipientului cu apă, și-a frecat șalele și a făcut câțiva pași Înapoi. Era corect. Nu un Uccello conștient de sine, firește, ci un umil Faulques, care nici măcar n-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca să confirm o bănuială precoce. - Înțeleg. Un voiaj de studii. Științific. Leucocitele și toate celelalte. - Da. Leucocitele. Markovic a făcut câțiva pași prin Încăpere, studiind-o În Întregime ca și cum -ițar fi recăpătat interesul pentru toate: masa plină cu vase pentru vopsele, cârpe și peneluri (albumul cu fotografii era tot acolo), cărțile puse grămadă pe jos și pe treptele scării În spirală, care ducea la catul de sus al turnului. - Întotdeauna dormi sus? Pictorul de război l-a privit bănuitor, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
franctirorului, Ivo Markovic a stat o vreme pe gânduri, fără să spună nimic. Se așezaseră În turn și beau din berea adusă de croat: Markovic pe treptele de jos ale scării În spirală, Faulques pe un scaun, lângă masa cu vopsele. - Cum vezi, a spus el, incertitudinea e a jucătorului, nu a regulilor. Din traiectoriile posibile ale unui cartuș, numai una devine realitate. Croatul a Încuviințat Între două Înghițituri. Își privea cicatricea de pe mână. - Legi oculte și teribile? - Asta-i. Inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În cuțite pe jos, căutându-și deschiderile armurilor care, pline de șuruburi și piulițe, Îi făceau să pară niște roboți. Atunci, Faulques s-a apropiat de masă, a luat una dintre cutiile Închise ermetic În care păstra mici cantități de vopsele deja amestecate și a pus un pic de alb abia albăstrit pe un penel numărul 6. - Să dăm strălucire unuia din aceste cuțite, a sugerat. Va fi suficientă o linie fină pe tăiș. Te poți sprijini de perete, fiindcă vopseaua
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vopsele deja amestecate și a pus un pic de alb abia albăstrit pe un penel numărul 6. - Să dăm strălucire unuia din aceste cuțite, a sugerat. Va fi suficientă o linie fină pe tăiș. Te poți sprijini de perete, fiindcă vopseaua e uscată. A indicat locul, i-a dat pensula lui Markovic, iar acesta, În genunchi pe podea, după ce a studiat efectul de strălucire pe ceea ce era deja pictat, a tras o linie, finisând marginea tăișului pe care unul dintre adversari
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fațadelor orbitor de albe care coborau În trepte pe costișă, spre zidul masiv și vechi de culoarea ocrului, care dădea ocol portului. Apoi a intrat În filiala băncii, ca să scoată bani din cont, s-a dus la ferometalul unde comanda vopsele și a plătit ultima factură. După aceea, s-a dus agale spre dana pescărească, a stat o vreme neclintit, privind navele legate cu odgoane lângă năvoadele Îngrămădite pe chei. Când ornicul primăriei a bătut amiaza În spatele lui, s-a așezat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sunet. Dincolo de durere, calmantul Îi lăsa, ca Întotdeauna, zațul unei dulci lucidități. Faulques s-a ridicat În picioare, tot cu ochii la Hector și Andromaca. A stat așa câteva clipe, apoi s-a apropiat de masă, a pregătit penelurile și vopselele și a Început să lucreze la acea parte a frescei. A mers de la Întunecos la luminos, accentuând lumina naturală care venea de la ușa deschisă - soarele intra acum pe ea, luminând interiorul turnului de la intensul dreptunghi auriu care se târa lent
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a facut câțiva pași Înapoi, cu pensula Între dinți, privind rezultatul. Era bine, și-a spus, satisfăcut. Lumina de la acea oră a după-amiezii făcea restul. A spălat penelul, l-a pus la uscat, a ales altul mai lat și, amestecând vopselele direct pe perete, a trecut iar peste chipul lui Hector, aplicând alb și albastru peste siena, ca să Întărească racursiul din partea inferioară, după ce sfârșise de Întunecat umbra chiverei pe gât și pe ceafă. Accentua astfel aerul de duritate stoică al războinicului
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
răspundă. În realitate și spre uimirea sa intimă, nu-i păsa cine știe ce de ceea ce tocmai Îi povestise Markovic. A terminat de spălat pensulele, le-a supt vârfurile și le-a pus la uscat. Apoi a verificat dacă toate flacoanele cu vopsele erau Închise și s-a uitat la croat. - Am crezut că jucăm curat, a spus. - Da, pe cât e cu putință. Markovic a clipit În spatele ochelarilor, ca și cum vorbele interlocutorului l-ar fi incomodat. Vreau doar să mă asigur că va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
obțină un negru cald, și l-a aplicat pe loc, ca să reliefeze conturul rănilor În zigzag, aidoma fulgerelor În roșu și ocru căzute pe povârnișurile vulcanului. S-a dat câțiva pași Înapoi (atingându-se cu mâna, și-a murdărit cu vopsea bărbia nerasă), a privit rezultatul și s-a uitat jur-Împrejur neliniștit, Îndreptându-se spre partea frescei rămasă În umbră. Trupurile care atârnau În copaci, una dintre cele două oști care se Înfruntau pe câmpie, câteva nave din dreapta ușii erau tot
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
acea variantă insolită nu fusese prevăzută; dar a observat că Încăpea, ca și cum spațiul i-ar fi fost rezervat Încă de la Început. Pictorul de război a dat pe gât cafeaua, realizând că mintea lui, ochii ce priveau fresca, mâinile pătate cu vopsele și pensula udă vădeau posibilități neprevăzute. Nuanțe ascunse, care poate că fuseseră Întotdeauna acolo. Paradoxal, noile linii ce Înaintau În zona nepictată - ori aceasta de capul ei - păreau să materializeze și să confirme cele pictate În restul frescei, la fel
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
locul, lunecându-și degetul În lungul drumului abia pictat și făcându-l asemenea unui râu inexorabil, cu brazde prelungi, linii și creste minuscule, greu de apreciat la o simplă privire. A continuat să lucreze cu mâinile, fără peneluri. Acum aplica vopseaua cu degetele, alb, albastru, galben și alb, obținând nuanțe unice de verde, asemănătoare luminii de dimineață pe o pajiște, griuri aidoma asfaltului de pe o șosea răscolită de șrapnele, tonuri de albastru murdar pentru cerul Înnegurat de fumul venit de la casele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
caiet de școală, cu coperți albastre, câteva file rupte, deschis În iarbă. Luase aparatul fotografic, făcuse doi pași Înainte, căutând un cadraj bun, mai făcuse un pas spre stânga și călcase pe mină. Faulques și-a privit mâinile pătate cu vopsea roșie, apoi s-a uitat la pictura murală din jurul său. Formele se schimbau În contact cu culoarea. Spațiile albe, schița În cărbune pe varul de pe perete nu-i mai păreau zone pustii. Sub lumina intensă a reflectoarelor cu halongen, totul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
decât pe retina privitorului. Acolo, figurile și peisajele terminate erau la fel de reale, la fel de cinstite - numai artistul e cinstit, și-a amintit din nou - ca și cele care abia se insinuau, formele anunțate pe perete, tușele minuțioase și liniile grosolane, cu vopseaua Încă proaspătă, aplicate cu degetele pe figurile deja pictate ori pe spațiile albe. Un drum lung. Exista o tramă subterană, o perspectivă fabuloasă și interminabilă, ca o buclă, care străbătea cercul frescei fără să se oprească, integrând fiecare element, legând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-o bine și neted pe suprafața ușor neregulată a peretelui. Apoi s-a tras Înapoi, ca să observe efectul, și, fără să-și ia ochii de la ea, a căutat pe pipăite sticla cu coniac. A ținut-o Între degetele umflate de vopseaua care Începea să i se usuce pe mâni, a dus-o la gură și a tras o dușcă atât de lungă, că i-au dat lacrimile. Acum da, și-a spus. Acum totul e la locul lui. După aceea, ținând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
i se usuce pe mâni, a dus-o la gură și a tras o dușcă atât de lungă, că i-au dat lacrimile. Acum da, și-a spus. Acum totul e la locul lui. După aceea, ținând câteva tuburi de vopsele pure În mâna stângă, s-a apropiat iar și a Început să aplice vopsea În straturi groase, mai Întâi tușe curbe, apoi drepte și libere, umed peste umed, folosindu-și degetele ca pe niște spatule, până când fotografia lui Ivo Markovic
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dușcă atât de lungă, că i-au dat lacrimile. Acum da, și-a spus. Acum totul e la locul lui. După aceea, ținând câteva tuburi de vopsele pure În mâna stângă, s-a apropiat iar și a Început să aplice vopsea În straturi groase, mai Întâi tușe curbe, apoi drepte și libere, umed peste umed, folosindu-și degetele ca pe niște spatule, până când fotografia lui Ivo Markovic a ajuns una cu ansamblul, una cu peretele și restul frescei, printr-o țesătură
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe care le-a definitivat cu o linie Închisă la culoare, lungă și fantomatică asemenea unei umbre, menită să rămână acolo și când deteriorarea frescei ar fi făcut să dispară pagina lipită. Pictorul de război a pus jos tuburile cu vopsele și s-a spălat pe mâini În lighean. Se simțea ciudat de liniștit. Pustiu ca o coajă de nucă, a gândit brusc. S-a șters pe Îndelete, gândindu-se la ceea ce tocmai făcuse. Era bizar să se vadă parcă pictat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
luat una dintre monedele pe care tocmai le pusese pe trunchiul uscat și și-a băgat-o În gură, sub limbă. A intrat În apă până la brâu, privind cum pietrele de pe mal i se topeau sub pași, asemenea tușelor de vopsea de pe fresca În sfârșit terminată, uscându-se sub soarele dimineții. Când l-a ajuns din urmă o nouă Înțepătură a durerii, pictorul de război abia dacă și-a mai dat seama. Înota concentrat, viguros, Înaintând În larg Într-un ritm
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]