1,689 matches
-
or fi apucat să facă așa ceva? Asta-i o întrebare. Trebuie să fi avut un motiv. Apoi, Pran trece printr-un moment în care întrezărește răspunsul și în răspuns, zace o idee și la loc de taină în aceea idee, zace gândul că probabil cel de-al doilea lassi a fost cauza. Și în clipa în care își dă seama că cel de-al doilea lassi special este special într-un mod extrem și foarte excentric, aude mânerul ușii învârtindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de război. Ocazional, visele îi sunt întrerupte de câte un vizitator. De cele mai multe ori, e vorba de Balraj. Rutina este aceeași. Zornăindu-și cheile, luptătorul descuie ușa, intră, mișcându-se cu stângăcie, se uită prost dispus spre locul în care zace Pran, cu ochii săi roșii, plângăcioși, apoi se întoarce și încuie ușa cu grijă în urma sa. Uneori mai aduce mâncare sau o altă cupă cu lassi. Alteori, vine să-l lege de pat și să-l biciuiască. Face asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vede pe fereastră. Peretele astfel scrijelit naște noi forme, imagini și aventuri și acestea imprimă ritmul zilelor și nopților lui, unde căldura și răcoarea se succed în cicluri mai rapide. Când nu cojește peretele și nu discută cu vizitatorii săi, zace cu ochii în gol și mai ia câte o înghițitură din sticla cu apă pe care Balraj i-o așază zilnic pe pervaz. Sticla este mică și cu toate că Pran are grijă să-i ajungă, seara e întotdeauna goală. Noaptea își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să vină de pe alt tărâm. Într-o zi, Balraj nu mai apare. În locul lui sosește Ma-ji, însoțită de un bărbat slab, nervos, care rămâne în ușă cu pumnii încleștați, de parcă Pran ar fi vrut să se năpustească spre el. Băiatul zace încolăcit în pat, cu genunchii strânși la gură. Își privește noii vizitatori cu oarecare curiozitate. N-a mai văzut-o pe Ma-ji de când l-a îmbrăcat în prima noapte. Arată ca un cadavru, numai piele și os. Când intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Majoritatea bărbaților sunt tineri și poartă uniforme ale Serviciului Civil. Unul dintre ei, abia un puștan, cu părul blond, se uită la Khwaja-sara și tresare ca de parcă l-ar durea ceva. Lângă el, cu capul bălăngănindu-i-se în piept, zace un bărbat între două vârste, congestionat. Pare adormit complet, cu nerușinare. — El este? — Da, el. Acela, copile, este blestematul maior Privett-Clampe, reprezentantul diplomatic al Angliei. Este un om foarte puternic și influent, dar pe măsură de prost. Cu toate că e aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
estompată de un văl de fum, care se lasă asupra lui Pran, învelindu-l într-o pătură iritantă, cenușie. Pagină separată Pe măsură asha își pierde efectul, în sufletul lui Pran se strecoară un sentiment de dezgust. Uluit și rănit zace pe pat, încercând să învăluie într-o cochilie tot ce i s-a întâmplat. După o vreme, o pereche de hijra apare ca din ceață și-l duce înapoi la zenana, unde fotograful, al cărui ackhan de brocart are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fi servitoare, bodyguarzi, spioni, lingușitoare, pot aplica pedepsele și arbitra disputele, trăiesc într-un spațiu restrâns din afara zenanalei, pregătite să răspundă la chemarea stăpânelor. Vocile lor aspre taie aerul cum scârțaie lama foarfecelor pe un material. Trece timpul. Noaptea, Pran zace cu ochii deschiși în micul său alcov fără ușă, aproape de dormitorul lui Khwaja-sara. Vrea să-și facă un plan de evadare, dar n-ar ști de unde să înceapă. Situația pare fără speranță. Spre dimineață, ascultă sforăitul ascuțit al eunucilor, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
păstrat și la asta se gândesc și oamenii când îl văd. Prostituatele și doamnele de la cercul teosofic, turistele de la Cook și cele ce pierd vremea la magazinul de paan, toate sunt convinse că dacă îl fixează îndeajuns, pot desluși ce zace în spatele măștii frumoase pe care o afișează Bobby. Le creează un fel de dependență. Îl face ațâțător, prețios. Însă n-ar mai avea această aură, dacă ar ști de ce face ceea ce face. Este desigur lașitate, dar el își spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
braț. Apoi, o pornește cu atenție înapoi, pe drumul pe care a venit. Bărbații au dispărut. Se asigură că nu mai sunt acolo. Pe Bridgeman l-au tras pe o alee între zidul unei clădiri înalte și curtea unui constructor. Zace pe spate cu brațele desfăcute. Pare liniștit de la distanță. Prea liniștit. Mai așteaptă puțin, urmărindu-l de la distanță câteva minute. Da, bărbații au plecat. Se poate apropia. Mort, Bridgeman nu arată mai bine decât atunci când era viu. Partea stângă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu el, o turbină care se învârte repere, mai repede, cu el în centru... Se trezește și-și simte câmpul vizual îngustat de niște capete. Star, Gittens, un custode în uniformă, un bărbat cu părul negru, slinos și mustața ceruită. Zace pe podeaua rece de marmură. Cineva i-a desfăcut gulerul. Star vorbește repede în franceză cu o persoană pe care n-o poate vedea. Gittens îl privește cu o îngrijorare autentică pe chip. — Te simți bine, amice? Ai amețit. Pagină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o secundă deasupra taberei expediției, chipurile se înfioară și devin neclare pe măsură ce este aruncat înapoi, aspirat prin moalele capului în trupul său, acum acoperit într-un noroi dur, o formă argiloasă în interiorul căreia totul este topit, fără formă și curge. Zace acolo mai multe ore sau zile, în timp ce torțele ard și sunt înlocuite, iar urmele mâinilor se mișcă pe traiectorii predeterminate, precum constelațiile într-un planetariu. Uneori, novici vin să-l hrănească, înghesuindu-i o fiertură în gură, calmându-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
societate nouă, cea mai secretă din toate, care poartă numele ierbii dure, cu firul lat pe care Fotse o numesc iarba acelor. Partea de iarbă care crește sub pământ nu are început nici sfârșit, este un covor de fibre care zace ascuns sub pământ, dar care te poate străpunge cu vârfurile sale dure și te poate tăia dacă faci imprudența s-o calci în picioare. La fel și societatea ierbii acelor, care nu are conducător, nici centru care se dezvoltă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
puls. TRĂIEȘTE TRĂIEȘTE TRĂIEȘTE — Trebuie să trăiești, Îi spun eu cu blândețe. I s-au dat ochii peste cap. Femeia Îmi urlă În ureche, — COLIN... COLIN... OF NU DUMNEZEULE NU... Nu știu cât timp trece pe când stau alături de lucrul ăsta diform care zace În duhoarea propriilor lui secreții, ținând-o de mână pe femeie. Pot să aud sirenele și simt mâna pe umărul meu. — E-n regulă frățâne. Ai făcut mai mult decât ar fi putut oricine. A murit. Privesc În sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
din păr de cămilă și nici mănușile din piele. Arată ca un manager din fotbal. Ca tipul ăla director la Wimbledon, care a jucat la Spurts. O respirație aburindă Îi iese pe gură. La câțiva metri depărtare, În șemineul nostru, zace cenușa manuscrisului lui. Nu putem să Încuviințăm din cap când purtăm gulerul nostru pentru suport. — Apreciem asta, spunem noi cu resemnare În voce. Toal Încearcă să fie În același timp și ferm și plin de compasiune. Trebuie să ne facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de Muzică și Arte din Manhattan, căci acesta era numele ei astăzi, ar putea fi sălașul a zeci, sute sau poate mii de spirite. Cel mai tânăr dintre ele ar putea încă da târcoale trupului - cald încă - al femeii ce zace acum pe burtă nemișcată pe un hol întunecos, aflat în vecinătatea unei săli de recital de dimensiuni reduse. Ochii, deși larg deschiși, nu căpătaseră un aspect sticlos, iar sângele de pe obraz nu se uscase încă. Fața îi era vânătă din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a sfârșit pentru el, devenind un ținut al unor amintiri plăcute petrecute cu eroul întâmplării. Aș fi vrut să pot face ceva, însă, eu nu eram decât o iluzie în această întâmplare asemeni unei fantome: nevăzută. În izvorul apei cascadei, zace un pui de ursuleț, plămădindu-și sufletul în pământul vieții. Mii de gâzulițe înnegresc spuma cascadei, iar micul erou se aliniază în lumea de apoi. Picături sărate acoperă întreg ținutul, iar spre răsărit, cerul se dogorește ca de bătaia unei
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
clopoțel trezește însă focul din cămin și camera la viață. Afară valurile se rup, zbătându-se în mâinile furiosului viscol. Irisul înghețat pe ochiul rece al iernii este albastru, tăios, precum glasul pescărușului rănit venit dinspre mare. Jos, în zăpadă, zace un trandafir sângerând, contrastând nedorit cu nevinovata culoare a omătului. Alina Tonigaru, clasa a VIII-a C Timp Tatuat Plouă peste salcâmi în floare. Parfumul albliliachiu, purtat de o pală de vânt te-ndeamnă să te plimbi printre ei. Cobor
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de-acasă... Vorbind, gândurile i se strămutară departe, cuprinzând într-o fulgerare toată Parva și, deosebit, fiecare ființă dragă, începînd cu maică-sa și cu Marta, față de care se simțea vinovat pentru că le-a scris numai de două ori de când zace prin spitale și mai cu seamă fiindcă în noaptea ceea a vrut să se despatră de ele fără să-și ia rămas bun. " Mi s-a înmuiat inima îndată ce am văzut că s-a apropiat ziua plecării!" își zise dânsul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era la al șaselea pahar de absint, pe care îl bău dându-l peste cap, fără să aștepte ca zahărul să se dizolve, cum făcuse la cele dinainte, ca să-și revină cât de cât după ce dăduse ochii cu întunericul ce zace în fiecare dintre noi, și toate astea la cafeneaua Thăriex, cea mai apropiată, în vreme ce noi, ceilalți, ne gândeam încă la caligramele nebunului, la universul său de confetti și de murdării, scuturând din cap, fluierând tare, ridicând din umeri și uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
parcă ar fi fost binecuvântat de ursita mersului, și nu doar el, toți oamenii din jurul meu își mișcă cu multă naturalețe mâinile și picioarele, de parcă s-ar fi născut din mers, numai Udi al meu, la trei etaje deasupra mea, zace nemișcat, și din nou teama îmi ridică un nod în gât, nu pot să mai înghit bucățica de croissant mestecată, densă și compactă ca flegma, el este bolnav, este bolnav, a sosit boala și l-a luat la ea, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el îmi răspunde, știu că poți, polițistul ți-a dat cheile, iar eu jur că nu, Doamne păzește, jur pe viața mea că nu mi le-a dat. Atunci ce cauți aici, mârâie el, iar eu îi explic, soțul meu zace aici, și întreb apoi repede, plină de interes, dar tu ce ai pățit, și spre stupefacția mea, el ridică vocea, ce te interesează pe tine, urlă el, până la urmă, de ce vorbești cu mine, iar eu mă fac roșie ca focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în afară de mine, și tot drumul acela amețitor, atârnând pe marginea prăpastiei, iar mie mi se cere să conduc, mie cu frica mea de înălțimi și de adâncuri. Îl implor din priviri să se însănătoșească și să mă salveze, dar el zace inconștient pe bancheta din spate, iar scaunul șoferului nu mă așteaptă decât pe mine, ca un coșmar care mă însoțește și dincolo de somn, conduc o mașină cu multe membre amputate, dar, cu toate acestea, se mișcă, nu reușesc să opresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ei de seducție crește, asemenea unei femei atrăgătoare la ale cărei farmece se răspunde imediat, sporindu-i în felul acesta încrederea în sine. Capitolul nouătc "Capitolul nouă" Asemenea șopârlei primordiale, rămășiță fosilă a începutului lumii, dintr-o specie dispărută, el zace nemișcat în dormitorul întunecat, între el și soarele pe care îl iubea atât de mult stau storurile grele, pielea lui a început să se albească, firicele de praf îl acoperă, parcă ar fi un exponat de muzeu care nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bine, nu se simte bine, tata încă nu se simte bine. Dar ce are, întreba Noga în primele zile, după ce ne întorseserăm învinși din vacanța noastră veselă, iar eu îi spuneam, nimic serios, și ea dădea din cap, atunci de ce zace în pat dacă nu are nimic, este sănătos sau nu? Încercam să o liniștesc, nu este nici cu adevărat bolnav, dar nici sănătos, iar ea îmi reproșa, de ce nu îl duci să-l vadă un medic, în cazul acesta, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pleca în felul acesta, fără un sărut, fără o îmbrățișare, chiar și când pleca pentru o săptămână, ne despărțeam cu un sărut, darămite acum, când pleacă pentru totdeauna, alerg spre ușă, încerc să o deschid, dar este încuiată, cheia mea zace, cu siguranță, undeva pe fundul genții, nu pot fugi pe scări după el, să îl trag înapoi în casă după mine, așa cum făceam adesea în timpul certurilor noastre, ies repede pe terasă, aștept o secundă, încerc să strig, însă numai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]